Cum ar fi daca o femeie ar fi sotia celui mai atragator, mai iubit, mai bogat si mai puternic barbat din lume? Nu ar fi extrem de fericita? Ei, bine, Sanjña era sotia unui astfel de barbat, dar se simtea mizerabil.
Legenda Sanjñei este povestita in Mahabharata, marele poem epic al Indiei. Sotul ei era Lordul Surya, regele sistemului nostru solar. El nu este doar un personaj de legenda ci il putem gasi atunci cand iesim afara, in timpul zilei, si il vedem calatorind pe cer, sub forma unei sfere uriase de foc, pe care noi cei din Vest il denumim Soare. Numele sau in limba sanskrita – Surya – vine de la cuvantul sur, care inseanma „a straluci”.
Lordul Surya era credincios si devotat ca si sot, dar Sanjña nu suporta sa stea alaturi de el. Problema era ca el era atat de stralucitor, incat ea nu putea sa il priveasca. Asa ca, intr-o buna zi, ea a rugat-o pe Chhaya ( al carei nume inseamna „umbra” si care semana putin cu Sanjña) sa ii ia in secret locul, iar ea sa se intoarca pe Pamant unde sa traiasca in anonimat in lumea oamenilor.
Chhaya si-a jucat cu placere rolul de regina, si chiar i-a daruit Lordului Surya un fiu – pe Saturn, care nu stralucea ca tatal sau si se misca lent pe bolta cereasca. Cu toate acestea, Chhaya ii acorda toata atentia sa, si neglija copii Sanjñei, care intr-un final s-au plans tatalui lor: „Mama nu mai este ea insasi, ne neglijeaza complet si se joaca doar cu Saturn!”Suspiciunile lui Surya s-au trezit imediat, iar atunci cand a ajuns acasa, la sfarsitul unei zile, s-a apropiat mai mult de Chhaya si a privit-o indeaproape, dandu-si seama ca nu era sotia lui. „Cine esti tu?” a intrebat-o, „ce ai facut cu Sanjña?”
Chhaya era inspaimantata, Surya – de obicei stralucea cu putere, dar de data aceasta arunca cu sageti de foc in jurul sau. Asadar i-a spus durerosul adevar – acela ca Sanjña, sotia lui, nu i-a mai suportat prezenta si l-a parasit.
Auzind acestea, Surya s-a grabit spre Pamant, pentru a-si regasi soata, mult iubita. El a gasit-o pe o pajiste, sub forma unei iepe. Atunci el si-a luat infatisarea unui armasar, si s-a luat in galop dupa ea. Cand a ajuns-o din urma i-a suflat aer in nari, iar atunci Sanjña a ramas insarcinata si curand a nascut doi fii, gemeni, denumiti Ashvini. Ei se pot vedea pe cer, noaptea, cand este senin, sub forma a doua stele stralucitoare situate in constelatia Berbecului.
Dar Sanjña nu dorea sa se intoarca in cer, si ii spuse Lordului Surya: „Esti prea stralucitor, nici macar nu te pot privi, pentru ca imi ranesti ochii!”
Sperand ca o va aduce la Sanjña inapoi, Surya i-a cerut ajutorul socrului sau Vishvakarman, marele arhitect al Universului nostru. El a dojenit-o pe Sanjña spunandu-i:”Nu este firesc ca o sotie sa-si abandoneze sotul si copii!” Dar ea a nu l-a ascultat, si a preferat sa ramana pe Pamant unde era mult mai confortabil.
In cele din urma Vishvakarman a gasit comprmisul perfect: el l-a invitat pe Soare sa se intinda pe strungul sau, si cu grija i-a retezat o parte din razele de lumina orbitoare a Loardului Surya. Dupa aceea l-a trimis pe acesta la sotia sa Sanjña, care de data aceasta a reusit sa-l priveasca in toata maretia sa si a exclamat: „Esti cel mai frumos barbat pe care l-am vazut vreodata in viata mea!”
Dupa aceea, stralucitorul cuplu s-a reintors in ceruri si au trait fericiti pana la sfarsitul timpurilor.
Soarele interior
Care este intelesul real al acestei stranii povesti din Mahabharata? Cel mai important indiciu il primim atunci cand intelegem cine este cu adevarat Sanjña. Sanjña inseamna in limba sanskrita „cel care cunoaste”, adica mintea. Sanjña este mintea inferioara, cea care fuge de lumina Sinelui pentru a putea trai aici pe Pamant. Cu alte cuvinte Sanjña suntem noi, oamenii obisnuiti.
Legenda spune ca adevarata dragoste a sufletului este sinele divin interior, si multe texte din yoga descriu acest sine interior ca „ stralucind ca o mie de sori.” Pentru marea majoritatea a oamenilor, aceasta lumina este mult prea intensa si prea greu de suportat. Exista o faimoasa povestire in Bhagavad Gita in care maretul Krishna ii reveleaza aceasta experienta interioara, discipolului sau Arjuna. Dar Arjuna nu este pregatit pentru maretia acestei viziuni divine. El intra in panica si exclama: „O, Lord Krishna, te rog opreste-te, este prea mult pentru mine!”
Scopul practicii noastre spirituale este sa ne extindem constienta pana cand putem sa traim pe deplin treji in lumina divina. Dar majoritatea oamenilor, precum Sanjña nu lucreaza pentru a-si mari aceasta stare de constienta. Dimpotriva, multi dintre noi fug inspaimantati de aceasta lumina. Suntem preocupati doar de obiectele din lumea exterioara si pierdem legatura cu lumina din interior. Dar in acelasi timp pierdem si binecuvantarile care vin odata cu aceasta lumina, asa cum Sanjña si-a pierdut copii.
Dar Sinele nostru divin, nu ne lasa sa ne pierdem in umbra pentru totdeauna. Gratia divina ne cauta, intotdeauna. In traditia yoghina, caii simbolizeaza prana, sau energia vitala. Prana face ca viata fizica sa fie posibila, folosirea ei adecvata este sursa puterilor videcatoare. In povestea noastra, Soarele interior, o „impregneaza” pe Sanjña prin forta rasuflarii sale. Zeii gemeni, denumiti Ashvini, pe care Sanjña i-a nascut, reprezinta cele doua nari ale noastre, prin care curg cele doua curente pranice, Ida si Pingala.
Acesti zei sunt prezenti atunci cand se naste un copil, deoarece prana sau forta vietii, reprezinta legatura dintre corpul fizic si spiritul din interior. ( In cartea Genezei se spune ca atunci cand Dumnezeu a suflat in narile omului, dandu-i viata, el a fost inzestrat cu suflet.) Aici legenda ne reaminteste ca exercitiile de respiratie, denumite pranayama in yoga traditionala, ne pot ajuta sa ne reconectam cu lumina din interior, adica cu Sinele superior individual, Atman.
A-l vedea pe Dumenezeu
Cand unii yoghini sunt intrebati de ce mediteaza, ei admit cu sinceritate: „Doresc sa-l vad pe Dumnezeu.” Aceasta seamana putin cu dorinta unei furnici care ar vrea sa vada cladirea Empire State Building. De fapt, mai multi mistici au relatat ca in timpul experientelor pe care le-au avut, lumina divina straluceste atat de puternic incat mintea da inapoi. In Cartea Revelatiei din traditia crestina, se vorbeste despre viziunea fiintei divine ca fiind precum „un soare stralucitor in deplina sa putere.”
Fiintele muritoare pur si simplu nu pot intelege eternitatea. Puterea nelimitata si frumusetea realitatii supreme este in intregime peste capacitatea de intelegere a mintilor noastre omenesti. Cu toate acestea, legenda lui Sanjña si a lui Surya, ne spune ca in dorinta sa arzatoare de a se reuni cu sufletul omenesc, Dumnezeu revarsa prin gratie, o parte din energia si stralucirea sa catre noi, oamenii limitati.
In traditia vedica, atentia se focuseaza mai mult pe Atman, Sinele suprem individual, si mai putin pe Brahman, sau constiinta suprema. Atunci, fiinta transcendenta este personalizata si ne devine accesibila prin meditatie. Concentrandu-ne pe propria lumina interioara, noi putem patrunde intr-un univers al iluminarii nelimitate. Sufletele iluminate traiesc continuu in lumina Sinelui. Ele experimenteaza in mod direct faptul ca Atman, sinele nostru suprem individual este in intregime cuprins in spiritul universal, la fel cum o picatura de ploaie se reuneste complet cu oceanul atunci cand cade in acesta.
Dupa exilul auto-impus pe Pamant, Sanjña s-a reunit intr-un final cu Lordul Surya, in lumina divina. Poate candva ne vom opri si noi din aceasta fuga, si ne vom intoarce acasa, reintregindu-ne in Sine!
sursa: https://yogainternational.com