Un aparat cu care putem ”filma trecutul” – CRONOVIZORUL

Ignoranța nu doare… prin ea însăși dar consecințele ei da, sunt dureroase.
Se pare că , datorită faptului că un astfel de aparat ar fi schimbat complet lumea din punct de vedere moral și spiritual, el ne-a fost interzis.
Orice dogma ar fi putut fi verificată, nimeni nu ar fi putut sa mai minta, iar minciuna este o aberantă coordonată pentru lumea de azi – dar nu și pentru cea de mâine.
Suntem convinsi că el este mult mai ușor de redescoperit, având la îndemână tehnologiile de azi.

Este un aparat la care au lucrat în jur de 12 cercetători, unii foarte cunoscuti : marele fizician Enrico Fermi, Pelegrino Ernettti, Werner von Braun, un japonez laureat al premiului Nobel, un portughez (de Matos) si alții, conectați sau coordonați de Pellegrino Ernetti.

CRONOVISORDupă testarea si folosirea sa în realizarea unor filme (inclusiv cu sonor) din trecutul omenirii, se pare că aparatul a fost confiscat de către Vatican si a fost interzisa folosirea sau reproducerea lui.

În zilele de 12 și 14 ianuarie 1956 au fost captate și înregistrate imagini din drumul patimilor pe Golgota facut de Iisus Cristos. Multe amănunte sunt diferite față de descrierea din evangjhelii, dar fondul este același.

“Am vazut totul: agonia de pe Muntere Măslinilor, trădarea lui Iuda, procesul, Patimile.
lisus era deja desfigurat cand a fost adus in fața lui Pilat.
Am urmărit urcarea pe Golgota, Drumul Crucii, insă perioada medievală a deformat intrucâtva evenimentele, adăugând și episoade noi.
Cristos nu a căzut niciodată, de altfel nici nu purta intreaga cruce. Ar fi fost mult prea grea. Nu ducea decat bara orizontală pe umeri, așa-numitul patibulum. Picioarele îi erau legate de ale celorlalti doi condamnați care au fost crucificafi odată cu El.
Era complet desfigurat. În urma flagelării, carnea îi fusese sfâșiată, în unele porțiuni se vedea chiar osul. Dar cum, conform legii romane, condamnatul trebuia să ajungă viu la locul execuției, soldații i-au cerut unui om din mulțime, zis Simon din Cirene, să îl ajute.

imagine atribuita lui IIsusAm urmărit scena și in Evanghelie. Dar acolo, momentul a fost uneori altfel interpretat.
Există texte care atunci cand le citim ne fac să-l invidiem pe Simon pentru rolul jucat și să ne dorim, in adâncul sufletului, si fi putut și noi și să îl ajutăm pe Cristos să ducă crucea. Numai că Simon a făcut totul de nevoie, a executat doar o poruncă a soldaților.

Întreaga făptură a Lui emana asemenea măreție, încât toți cei prezenți – evrei, greci, romani – se retrăgeau din fața Lui, prăbușindu-se la pământ. Au rămas în picioare lângă El doar Maria, apostolul Ioan și celelalte două Marii. ”

De fiecare dată când Iisus vorbea, toți amuțeau. Chipul Său, deși exprima durere, rămânea nobil, hieratic. Fiind răstignit pe cruce, Iisus a rostit: „Acum, că sunt proslăvit, îi voi atrage pe toți la mine.” Uneori, textul Evangheliilor subliniază un alt sens decât cel real conferit cuvintelor lui Iisus. De exemplu, când El rostește: „Mi-e sete!”, se referă la o sete spirituală, nu o senzație fizică.

Perspectiva fascinantă a vizualizării unor evenimente din trecutul individual sau colectiv a preocupat mințile multor oameni de știință, dar și ale metafizicienilor și scriitoriilor de literatură S.F. În mod aparent paradoxal, deși clericii nu sprijină, în general, asemenea inițiative, realizarea unui atare dispozitiv aparține tocmai unui om al Bisericii Catolice.

Fără îndoială, mașina de explorat timpul cea mai faimoasă și cunoscută este aceea a părintelui benedictin italian Pellegrino Ernetti. Cronovizorul său este o mașină pentru a “vedea” în trecut, prin intermediul căreia se accesează imagini și sunet ale unor evenimente petrecute.

Prin intermediul unor tehnici moderne, la fel cum un sistem AV sau IT accesează un canal de televiziune și înregistrează o emisiune (pe bandă, disc sau alt suport), cronovizorul reglat, sincronizat cu momentul din trecut ales de către experimentator, păstrează rezultatele prin aceleași procedee video și audio. Acesta pare să ne furnizeze modul ideal de a ne cunoaște trecutul și de a dezvălui misterele istoriei.

Principiul ce stă la baza acestei mașini este foarte simplu și cineva l-ar putea reproduce cu intenții rele. Dar vă spun, am demonstrat că lungimile de undă vizibile și audibile din trecut nu sunt distruse, nu dispar. Şi nu doar pentru că sunt energie. Măreția acestei invenții a fost că am putut recupera acea energie pierdută și recompune scene petrecute în urmă cu secole.”
Padre Pellegrino Ernetti (in Busca de la Edad de OroÎn căutarea Epocii de Aur – Javier Sierra, 2001).

Din punct de vedere istoric, scriitorii SF precum H.G.Welles, au fost atrași de posibilitățile existenței sau creării unei mașini a timpului. Una dintre cele mai corecte descrieri, coerentă din punct de vedere științific, a unui mecanism de acest tip a fost oferit în 1980 de către astrofizicianul Gregory Benford în romanul său Timescape, în care autorul a descris un sistem de transmisie a mesajelor în trecut pe bază de tahioni, particule având viteză hiperluminică (mai mare decât viteza luminii). Este interesant că prin anii ’50, perioadă în care, Ernetti își începea experimentele, au fost publicate mai multe lucrări pe tema fotografierii evenimentelor trecute; atunci au apărut termeni precum „cronoscop” sau „cronotunel” (“A Statue for Father” Isaac Asimov). Un alt exemplu poate fi găsit în “Other Days, Other Eyes” , unde Bob Shaw descrie un cronovizor ce folosea cristale speciale, capabile să încetinească viteza luminii, cu scopul de a observa trecutul.

Ernetti a făcut cunoscut cazul cronovizorului său în 1972, într-un interviu publicat în revista La Domenica del Corriere (numărul din 2 mai 1972), unde afirma că a participat la construirea și punerea în funcțiune a unei mașini capabile să înregistreze imagini și sunete din trecut.

În iulie 1965 L´Heure d´Étre, o revistă franceză de factură religioasă, face referire la cronovizor, apoi în ianuarie 1966 publicația italiană Civiltà delle Macchine tipărește articolul L´oscillografo elettronico. Cele două articole au trecut neobservate, însă interviul din 1972 a strârnit o deosebită reacție de curiozitate, entuziasm și efervescență, mai ales în privința perspectivelor deschise.

Părintele Ernetti afirma că mașina sa a funcționat perfect și cu ajutorul ei a putut reconstitui porțiuni ale unor piese musicale pierdute timp de secole, precum Thyestes de Quinto Ennio, reprezentată la Roma în anul 169 î.Hr. Din alte afirmații ale sale rezulta că a fost martor la momente importante din mileniile trecute: distrugerea Sodomei și a Gomorei, crucificarea lui Iisus (fiind în măsură să audă ultimele sale cuvinte), vizionarea tăblițelor cu poruncile primite de Moise.

Fazele de început ale proiectului s-au derulat în 1952. În timpul unei ședințe de înregistrare de muzică gregoriană în laboratorul părintelui Agostino Gemelli, s-a întâmplat ceva neprevăzut: pe 15 septembrie, redând banda înregistrată, Gemelli și Ernetti au fost uimiți să descopere că s-a auzit și o voce inexistentă în timpul înregistrării. Vocea a fost recunoscută cu emoție de Gemelli ca aparținând tatălui său defunct, ceea ce i-a impresionat profund pe cei doi preoți.
Momentul în care s-a auzit vocea tatălui părintelui Germelli nu a fost unic și poate nici întâmplător, pentru că se afla într-o perioadă în care s-au făcut nenumărate astfel de experimente. Probabil că nici cei doi preoți nu erau străini de rezultatele acestora, dar fiind fețe bisericești evitau explicațiile privind cercetarea unui fenomen contrar dogmei și condamnat de biserică.

Fenomenul voce electronică (FVE – Phénomène de voix électronique PVE în franceză, Electronic voice phenomenom EVP în engleză) este cunoscut în întreaga lume și indică existența pe o înregistrare audio a unui mesaj verbal, în majoritatea cazurilor un singur cuvânt sau o propoziție foarte scurtă, de proveniență necunoscută, inserat în conținutul principal.

Explicațiile sunt foarte variate, de la fenomene fizice (interferențe, înregistrări reziduale, câmpuri electromagnetice puternice), psihologice (efecte similare fosfenelor din domeniul vizual, sau a percepțiilor cantonate în domeniul iluziilor cvasi-patologice generate de o imaginație excesivă), până la ocultiste sau paranormale (voci ale spiritelor transferate dincolo, psihokinezie, telepatie), dar nici una dintre acestea în stare să lămurească fenomenul ori să fie cât de cât plauzibilă.

Din păcate, există un curent puternic de false “teorii științifice” elaborate cu scopul evident de dezinformare, care de care mai aberante, ca de exemplu: “contactul cu lumea de dincolo se realizează prin frecvențele televizorului, radiolui sau calculatorului cunoscute de obicei ca zgomot”.

Nu este vorba de vreun contact, mesajul, informația nu se transmite prin “frecvențe”, televizorul și radioul nu au “frecvențe” proprii de emisie, ci primesc un semnal modulat pe o frecvență purtătoare care în nici un caz nu este nici zgomot și nici zgomot alb.

asdfZgomotul alb este un proces aleator cu densitate spectrală de putere constantă într-o bandă infinită de frecvențe. Prin urmare, zgomotul alb nu este un semnal, o informație sau o frecvență, ci un zgomot uniform egal în toată banda de frecvențe și (operatorii radio o știu și o folosesc) el este depozitul tuturor informațiilor. Dacă se suprapun mai multe informații, astfel încât extragerea unui semnal din zgomot să devină imposibilă, acestea se transformă în zgomot. Dacă se suprapun un număr infinit de informații, acestea tind să devină zgomot alb. Remarcabilul doctor Jacques Benveniste a obținut rezultate excepționale de transmitere a informației folosind APA ca suport de transfer și un generator de zgomot alb pentru extragere.
Specialitatea părintelui Ernetti era muzica prepolifonică, adică muzica perioadei 2000 î.H. – 1200 d.H. Părintele Ernetti avea remarcabile cunoștințe de muzică egipteană, sumeriană și vedică. Colaboratorul părintelui Ernetti, părintele Agostino Gemelli, era doctor în medicină și specialist în fizică cuantică. De asemenea, el era întemeietorul Universității Catolice din Milano (al cărui rector a fost timp de 40 de ani). Acești doi remarcabili oameni de știință au conlucrat la realizarea cronovizorului cu alte figuri de marcă ale științei mondiale, precum Enrico fermi și Wernher von Braun.

Odată finalizate cercetările lor, împreună cu părintele Ernetti, Agostino Gemelli a obținut o audiență la Papa Pius al XII-lea, cu scopul de a-i relata Sfinției Sale despre eficacitatea cronovizorului. Reacția Papei a fost surprinzător de benevolentă: el a văzut în acest dispozitiv simbolul „începutului unui nou studiu științific pentru confirmarea credinței în Lumea Cealaltă”.

Concluzia lui Ernetti și a lui Gemelli era că toate particulele elementare trăiesc și sunt vitale, fiind formate din unde sonore („La început a fost Cuvântul”; Geneză). Aparatul lor nu capta imagini și sunete aidoma unui film, ci sub aspectul unei holograme, în trei dimensiuni. Imaginile erau alb-negru, dar erau dinamice și prevăzute cu sonor. Aparatul putea fi reglat asupra locului și epocii care se dora a fi observată. Cei doi cercetători putea, de asemenea, alege un anumit personaj din trecut, pe care doreau să-l urmărească. Cronozivorul era reglat asupra acestuia, și aparatul îl urmărea automat.

456Părintele Ernetti era convins că fiecare ființă are un tip de undă proprie, aidoma unor amprente digitale care îi conferă unicitate. De asemenea, vocea fiecărei ființe umane este unică. Ţinând cont de aceste elemente, aparator era reglat pe „frecvența” persoanei în cauză, și apoi aceasta era urmărită automat, în evoluția sa.
Mai întâi, cercetătorii clerici au dorit să verifice autenticitatea capturilor sunet – imagine ale cronovizorului. Astfel, ei au ales o scenă video recentă, despre care aveau suficiente date. Ei au reglat cronovizorul pe Mussolini, în timpul unui discurs al său. Apoi au mers în timp până la Napoleon, care anunța proclamarea Republicii Italiene. Ulterior au ajuns în antichitatea romană, asistând la un discurs al lui Cicero.

Dar incursiunea cea mai impresionantă în trecut, cu ajutorul cronovizorului, a constat în captarea momentului Patimilor lui Iisus și a răstignirii pe cruce. Ernetti și Gemelli au pornit de la ultima Cină. Apoi, sub privirile lor uimite, s-au derulat scenele agoniei de pe Măgura Măslinilor, trădarea lui Iuda, procesul, calvarul. A urmat urcarea pe Golgota și Drumul Crucii – cu unele elemente diferite decât cele consemnate în scrierile perioadei medievale. Astfel, imaginile captate prin cronovizor au arătat că Iisus nu a căzut niciodată, și nici nu purta întreaga cruce (care ar fi fost mult prea grea!), ci doar bara orizontală fixată pe umeri (așa-numitul patibulum).

După crearea acestui dispozitiv de vizualizat scene din alte timpuri, părintele Ernetti, de acord cu părintele Gemelli, au hotărât să demonteze aparatul și să-l depoziteze într-un loc sigur. Ei au considerat că cronovizorul poate constitui un pericol, în mâinile unor răufăcători. Aparatul poate efectiv capta trecutul oricui, în întregime și fără excepție. Nimic nu ar mai putea fi ținut secret. Aceste aspecte pot bulversa lumea prin implicațiile lor, iar dacă este folosit în scopuri josnice, cronovizorul poate constitui poarta către o dictatură cumplită care s-ar putea instaura pe pământ!

Un aspect și mai uluitor constă în faptul că undele captate în anumite pot aparține și unui eveniment care nu s-a produs încă, așadar, unui moment viitor! Însă este binecunoscut faptul că vitorul constă dintr-o sumă de evenimente înzestrate cu anumite probabilități de producere, care creează anumite „linii de univers”. În funcție de circumstanțele unui anume moment prezent se selectează cea mai probabilă versiune a unui viitor, a unei „linii de univers”, dar aceasta poate ceda locul în favoarea alteia, dacă cineva acționează în prezent într-un mod specific. Așadar, viitorul este în continuă prefacere, nefiind fixat.

În orice caz, cu ajutorul unui dispozitiv de tip cronovizor se poate rescrie istoria. Evenimente care se vor fi prezentat subiectiv vor putea fi analizate cu ajutorul cronovizorului. Până când va fi pus la dispoziția oamenilor de știință pentru a fi cercetat, dispozitivul care „vede” trecutul stă undeva în pivnițele încuiate ale Vaticanului, fiind un secret extrem de bine păzit.

Scroll to Top