• pentru a primi informații si articole puteti trimite email-ul dv la abheda.yoga@gmail.com sau sms cu emailul dv. la 0762.663.153
  • suntem pe Facebook AICI
  • noi cursuri ABHEDA Yoga incep pe data de sambata 20 octombrie 2018 iar înscrierile se fac AICI
  • cursurile TTC200 de profesori de yoga incep pe data de 13 octombrie 2018 iar înscrierile se fac AICI
    • ...................ARTICOLUL....................


    Astăzi, majoritatea oamenilor mai cred încă teoria celebră a Big Bang-ului, conform căreia Universul a apărut printr-o explozie iniţială, dintr-un centru extreme de condensat, şi de la acea explozie universal se dilată în continuare (până la un moment în care va prevala o mişcare contrară, de contracţie, către acelaşi tip de centru supercondensat, stare atinsă printr-un soi de implozie gigantică).

    Această teorie, atât de spectaculoasă şi oarecum supusă unei logici elementare, care explică astfel “fuga galaxiilor” şi deplasarea spre roşu a spectrelor, prezintă totuşi destule lacune, apărând la o analiză mai atentă ca o structură hazardată de afirmaţii şi concluzii ştiinţifice, relative forţate.

    Fizicianul american de origine franceză Johan Masreliez a propus recent un nou model cosmologic al expansiunii universului, mult mai coerent. Pentru a înţelege aserţiunile sale, să ne oprim mai întâi asupra unor noţiuni de bază. Mai întâi, ce se înţelege îndeobşte prin “univers”? Acest termen ne trimite cu gândul la o structură imensă, care conţine tot ceea ce există şi este accesibil experienţei umane, direct sau indirect. Nun e mai putem imagina nimic în afara acestui “univers”, deoarece acesta conţine totul. Într-un univers auto-suficient nu ar mai exista o scală absolută de evaluare, de măsurare a obiectelor materiale, deoarece scala însăşi este un concept relative. Dacă reflectăm puţin, observăm că orice măsurătoare se face prin raportare la un standard cu care comparăm obiectul de măsurat. Astfel, cum am putea prefera o scală de măsură unei alte scale? Teoria generalizată a relativităţii, a lui Einstein, nu recunoaşte existenţa nici unei scale absolute de evaluare a obiectelor.

    Conform lui Einstein, universal ar arăta la fel şi s-ar comporta la fel dacă toate obiectele, inclusiv particulele elementare, ar fi de 2 ori mai mari (sau mai mici!) ca dimensiuni decât sunt ele în realitate, CU CONDIŢIA ca scala de evaluare a timpului să se modifice simultan, astfel încât durata unei secunde să fie dublă (sau jumătate) din valoarea actuală a unei secunde. Aşadar, conform teoriei relativităţii, mărimea obiectelor materiale este un concept relativ, destul de irelevant.

    Acest adevăr ştiinţific al relativităţii este corelat cu acela că universal este “tot ceea ce este”, şi nu mai există nimic “în afara” acestuia, care ar putea determina măsura lucrurilor. Acest adevăr fundamental nu este ceva nou, el fiind exprimat atât de metafizicieni şi filosofi, de-a lungul veacurilor, cât şi de reprezentanţii diferitelor sisteme religioase. Sistemele de credinţă orientale se bazează, de altfel, pe ideea că tot ceea ce există şi se produce în univers are loc ca rezultat al unui echilibru sau dezenchilibru, în orice caz un schimb dinamic între doi poli complementari, Yin şi Yang (conform accepţiei taoiste). În Occident, ideea că Dumnezeu a creat lumea a dominat ştiinţa şi filosofia timp de milenii, aşadar existenţa unui univers relativist nu este agreată, căci sistemul de credinţă se raportează la o scală absolută a obiectelor materiale şi a evenimentelor, scală a valorilor stabilită de Însuşi Dumnezeu.

    Spaţiu – timpul în expansiune

    În absenţa vreunei scale absolute a lucrurilor, am putea deduce că forma şi mărimea obiectelor este “presetată”. Totuşi, experimentele şi măsurătorile spectroscopice au arătat clar existenţa unui univers în expansiune, deci ne-am putea gândi că, dacă spaţiul se expansionează, la fel trebuie să se petreacă şi cu timpul. Aşadar, conform acestei deducţii, totul ar trebui să se afle într-un proces de expansiune, chiar dacă aceasta ar fi dificil de detectat local. Totuşi, lumina care ajunge pe pământ de la surse îndepărtate ar fi afectată de expansiunea universală, pe durata cât ea ar parcurge distanţa până la observatorul terestru. După cum ştim, această lumină ar fi deplasată spre roşu. Aşadar, din cele observate concret, modelul unui univers în expansiune concordă cu datele pe care le avem despre lumea cosmică în care trăim.

    Putem utiliza teoria lui Einstein pentru a prezice modul cum ar apărea universul în expansiune unui locuitor al său. Comparând predicţiile acestei teorii cu datele astronomice, putem trage concluzia că, de fapt, chiar scala de evaluare a universului se află în expansiune! Această teorie nouă, a Spaţiu-timpului în expansiune (SET) concordă mai bine cu datele experimental observate, decât teoria Big Bang-ului. SET rezolvă chiar anumite paradoxuri ale teoriei einsteiniene, precum şi misterul sistemului inerţial de referinţă. De exemplu, până acum fizicienii nu au oferit o explicaţie satisfăcătoare a curgerii timpului în maniera în care o observăm. De asemenea, ştim că există un sistem inerţial de referinţă, deoarece observăm apariţia unei forţe de inerţie, care se opune accelerării unui corp. Însă ceea ce creează acest sistem de referinţă cosmologic rămâne încă un mister.

    Echivalenţa spaţiu-timp

    Universul a cărui scală se expansionează este “echivalent spaţio-temporal” adică toate referinţele spaţiale sunt echivalente cu cele temporale. Acest lucru mai este cunoscut şi ca “invarianţa formei”. Universul arată şi se comportă la fel la o scară mare, indiferent de locul în timp şi spaţiu în care efectuăm observaţia. Universul SET nu îmbătrâneşte. El rămâne mereu acelaşi! Este etern! La început, această afirmaţie poate părea bizară, căci ne-am putea gândi că, mai devreme sau mai târziu, universal ar putea rămâne lipsit de energie. Acest lucru ar fi cu siguranţă adevărat într-un univers în expansiune, cu o progresie constantă a timpului.

    Dar în universul SET, timpul încetineşte, iar aceasta are ca efect restaurarea energiei pierdute prin expansiune! Echivalenţa spaţiu-timp este chiar mai puternică decât “principiul cosmologic perfect”, căci universal nu este susţinut de expansiunea spaţială şi crearea continuă de materie, aşa cum se susţinea în teoriile Stării Staţionare. Echivalenţa spaţiu-timp presupune că toate epocile sunt identice din punct de vedere fizic şi geometric; elementul liniar din Teoria Relativităţii Generalizate rămâne mereu acelaşi. Timpul progresează fără a modifica universal, la scală mare!

    Accelerarea timpului – o nouă proprietate fizică

    Ceea ce numim noi “energie” este strâns legată de progresia timpului. Este evident că, fără aceasta, nu ar exista mişcare, iar fără mişcare nu ar exista energie. Energia este, în ultimă instanţă, mişcare, iar aceasta depinde de progresia timpului. Dacă ritmul de progresie a timpului ar încetini, toate obiectele în mişcare ar apărea că se mişcă mai repede, unele faţă de altele, iar energia lor ar părea că creşte. Aşadar, o progresie încetinită a timpului ar elibera energie în întregul univers! Această sursă de energie ar fi eternă, deoarece ritmul de curgere a timpului poate fi încetinit oricât de mult, cu câte o mică fracţiune în fiecare an, de exemplu. Iar energia produsă astfel suplimentar ar păstra universal într-o mişcare perpetuă!

    Celebra vârstă a universului, estimată la 14 miliarde de ani, este de fapt vârsta universului măsurată la ritmul actual de curgere a timpului! Ea nu indică şi vârsta reală a stelelor şi galaxiilor. Timpul se pare că a curs mai rapid în trecut, faţă de ritmul prezent de curgere, ceea ce înseamnă că obiectele şi structurile materiale ar putea avea peste 14 miliarde de ani. Momentul de “începere” a desfăşurării timpului nu are sens în teoria SET. Adăugarea unui număr infinit de intervale de timp, fiecare puţin mai scurt decât precedentul, formează o serie cu sumă finită.

    În mod paradoxal, vârsta universului poate fi considerată atât finită, cât şi infinită, în funcţie de modul de măsurare a timpului. Dacă plecăm de la ritmul actual de curgere a timpului, vârsta universului este finită, dar în mod aparent paradoxal, galaxiile pot avea, în principiu, o vârstă nemăsurabilă. Aceasta ar rezolva una dintre cele mai dificile probleme, deoarece ştim că anumite stele din Calea Lactee, şi aglomerările sau roiurile de galaxii sunt mult mai vârstnice decât perioada scursă de la producerea Big Bang-ului.

    Modul de expansiune SET

    Teoria SET se bazează pe o simetrie fundamentală; universal este “echivalent din punct de vedere al scalei”, adică nu există o scală determinată a priori, pentru metrica spaţio-temporală. Observatorii care ar locui în diferite universuri ipotetice de diferite mărimi le-ar găsi identice în toate privinţele. Aceasta mai înseamnă şi că ritmul timpului atomic (metrica temporală acceptată astăzi) este proporţională cu metrica spaţială, indiferent de scală.

    Totuşi, modelul SET este diferit prin faptul că diferitele epoci nu sunt corelate prin transformări continue ale variabilelor, şi astfel, Teoria Relativităţii Generalizate (TRG) nu este suficientă pentru a modela SET.

    Întrucât transformările variabile continue garantează echivalenţa, şi întrucât toate momentele de timp trebuie să fie echivalente, poate părea dezamăgitor faptul că o asemenea transformare continuă între momentele de timp lipseşte. Dar tocmai această caracteristică explică progresia timpului! Eşecul TRG de a modela expansiune exponenţială a scalei, cu toate momentele de timp echivalente, a determinat anumiţi oameni de ştiinţă, de exemplu Weyl şi Dirac, să modifice relativitatea generalizată astfel încât să poată include şi acest aspect, utilizând geometria lui Weyl. Totuşi, dacă acceptăm pur şi simplu că este imposibil să utilizăm o transformare continuă de variabile, şi să considerăm în loc posibilitatea de a folosi transformări discrete ale variabilelor, care corespund unei progresii discrete a timpului, vom găsi că toate momentele de timp sunt echivalente, exact aşa cum ne-am propus.

    Acest ciclu permite universului să se expansioneze la nesfârşit, fără a-şi modifica elementele liniare, adică geometria sau fizica spaţio-temporală. Desigur, ne putem pune întrebarea: de ce există o expansiune a scalei cosmologice? Răspunsul la această întrebare nu este cunoscut încă. Totuşi, dacă această expansiune nu ar exista, energia universală însăşi nu ar mai exista ca atare, şi nici noi nu am mai putea pune acum această întrebare.

    Johan Masreliez a demonstrat că principiile mecanicii cuantice (MC) decurg natural din TRG, dacă metricile din spaţiul Minkovsky sunt oscilante. Astfel, teoria SET extinde TRG de la varietăţile continue la o expansiune a scalei universale, datorită unei echivalenţe a scalelor.
    O nouă perspectivă asupra lumii

    Teoria SET oferă o perspectivă complet nouă asupra lumii în care trăim, care ne poate apărea stranie la început, pentru că nu este familiară. Totuşi, ea devine foarte evidentă şi uşor de acceptat, odată ce ne obişnuim cu acest unghi de vedere. Imaginaţi-vă cum s-au simţit oamenii prima dată când Nicolaus Copernic a afirmat că Pământul nu era o planetă fixă, ci de fapt el era cel care se rotea în jurul Soarelui. Teoria SET afirmă că ritmul timpului nu este acelaşi, ci că se modifică uşor, odată cu expansiunea spaţiului. Astfel, misterul creaţiei universului este înlocuit de o existenţă eternă a acestuia! Deşi am putea spune că un univers etern este o prezumţie stranie, ea nu este mai neobişnuită decât crearea totului din nimic, prin explozia iniţială, Big Bang.

    Teoria SET este în concordanţă mai bună decât teoria Big Bang-ului cu datele experimental observate, iar predicţiile sale pot fi testate direct, observând mişcarea stelelor în cadrul unei galaxii, sau a planetelor într-un sistem solar, precum şi din analiza semnalelor transmise de sondele spaţiale.

    Conform cu teoria SET, vitezele relative sau rotaţiile tuturor obiectelor aflate în mişcare liberă vor diminua cu timpul, descrescând cu o constantă de timp egală cu „timpul Hubble” – vârsta universului apărut de la Big Bang. Astfel, teoria SET prezice că viteza relativă a două obiecte în mişcare liberă va scădea cu 50% în aproximativ 8 miliarde de ani.

    În plus, obiectele care evoluează în rotaţie în jurul unui centru de masă, de exemplu planetele care evoluează în jurul Soarelui, se vor mişca pe traiectorii spiralate, mai curând decât pe cercuri sau elipse. Aceste traiectorii spiralate ar putea explica, de asemenea, forma spirală a galaxiilor. Stelele din componenţa galaxiilor sunt atrase liber de centru galaxiei, şi se orientează către aceste, după o traiectorie spirală. Astfel, forma galaxiilor spirale este uşor de înţeles din perspectiva teoriei SET, dar rămâne un mister pentru fizica standard. Simulările realizate pe bazele fizicii „ortodoxe” demonstrează că braţele spirale nu se pot forma, şi că discul galactic este mult mai gros decât ceea ce observăm noi. Teoria SET însă, demonstrează că stelele cad liber către centrul galaxiei, iar gravitaţia le împinge să se aglomereze în braţele spiralate, având secţiuni transversale înguste.

    Conform cu SET, Pământul se apropie de Soare cu aproximativ 25 m pe an. Antrenarea cosmică face ca Pământul să accelereze mişcarea sa pe orbită cu cca 3 secunde de arc (3 : 3600 dintr-un grad) pe secol la pătrat. Această acceleraţie extrem de mică a fost detectată, însă a fost atribuită iniţial încetinirii rotaţiei Pământului, mai degrabă decât unei mişcări accelerate a Pământului în jurul Soarelui.

    Utilizând tehnologiile moderne, este destul de uşoară proiectarea unor teste care să valideze sau să invalideze teoria SET. Însă efectele care trebuie observate sunt atât de mici, şi neobservate în trecut, încât antrenarea cosmică nu a fost încă pusă cu precizie în evidenţă. Deşi anumite efecte ale acestei antrenări au fost observate, ele au foat considerate mai curând anomalii cu cauze diverse. Dr. Yurii Kolesnik de la Academia Rusă de Ştiinţe a raportat recent unele observaţii ale planetelor interioare, desfăşurate pe parcursul ultimilor 250 de ani. El a analizat aceste observaţii corelate cu sistemul de referinţă extragalactic modern, şi a aplicat unii factori de corecţie acceptaţi de ştiinţa actuală. Rezultatele sale sugerează o accelerare planetară, aşa cum a prezis şi teoria SET, acordul cu aceasta fiind excelent dacă considerăm că timpul Hubble este de cca 14 miliarde de ani. Aceste rezultate au fost prezentate la Simpozionul Internaţional de Astronomie din anul 2000.

    Legătura SET cu mecanica cuantică

    O implicaţie foarte interesantă şi total neaşteptată a teoriei SET constă în posibila conexiune dintre cosmologie şi teoria cuantică, prin intermediul TRG a lui Einstein. Celebrul om de ştiinţă a criticat vehement mecanica cuantică, considerând-o incompletă în mod fundamental. Teoria mecanicii cuantice constă dintr-un ansamblu de legi matematice care pot prezice rezultatul unor interacţiuni între particulele atomice sau subatomice.

    Această teorie este aidoma unei magice cutii negre, care are doar intrări şi ieşiri. Deşi răspunsurile oferite de mecanica cuantică sunt corecte, nu se ştie exact de ce acestea sunt atât de pertinente, pentru că nimeni u poate modela cu mintea umană obişnuită instabila şi imprevizibila (totuşi) lume cuantică.

    Pentru un observator care aparţine universului în expansiune, această discretă expansiune pe etape va părea cauza modificării ritmului de curgere a timpului, deoarece va produce vibraţii de foarte înaltă frecvenţă la nivelul variabilei temporale.Dacă modelăm aceste frecvenţe înalte pe baza ecuaţiile teoriei gravitaţiei, vom observa că relaţiile de bază din teoria cuantică decurg direct din ecuaţiile teoriei gravitaţiei! Se pare că mecanica cuantică ar fi rezultatul unei metrici spaţio-temporale oscilatorii, produse de expansiunea cosmologică! Aceasta ar explica de ce strania lume cuantică există efectiv, ca atare. Ea este cauzată de expansiunea cosmosului.

    Metrica vibratorie a spaţiu-timpului influenţează mişcarea particulelor şi reprezintă cauza fundamentală a mecanicii cuantice. Expansiunea cosmologică se infuzează pretutindeni, la toate nivelele, susţinând particulele elementare şi efervescentul spaţiu-timp, care se manifestă sub forma lumii cuantice.

    Concluzie

    Teoria SET oferă explicaţii coerente, pertinente la multe dintre problemele rămase nerezolvate până astăzi. Aceasta se bazează pe aserţiunea că nu există o scală absolută în univers. Noua teorie descrie un univers care apare şi se comportă exact ca lumea cosmică observabilă de pe Pământ. Efectul de antrenare cosmică prezis de teorie constituie un nou fenomen fizic, care va putea fi, cu certitudine, confirmat în viitorul apropiat, prin observaţii directe efectuate asupra sistemului nostru solar.

    Expansiunea scalei presupune ca timpul să progreseze cu mici incremente. Acest mod de expansiune poate conduce la oscilaţii de înaltă frecvenţă ale metricii spaţio-temporale care, dacă este modelată conform Relativităţii Generalizate, ajunge să descrie lumea cuantică! Astfel, expansiunea cosmologică reprezintă cu mult mai mult decât o caracteristică interesantă a universului. Ea reprezintă însuşi fundamentul lumii noastre observabile. Aceasta infuzează totul şi toate, obiecte şi fiinţe; ea constituie progresia timpului şi reprezintă, astfel, o forţă eternă!

    Un articol de
    fizician şi psiholog Aida Şurubaru
    Societatea Academică AdAnima Bucureşti
    www.adanima.org

    Filmul despre Abheda Yoga Academy si Kundalini varianta rezumată - (20 min) Dacă doriți, AICI puteți găsi filmul intreg...
  • Am facut un magazin online pentru yoghini - www.bms.life :
  • izoprene, pături, perne de meditație, cărți de yoga și nutriție, obiecte pentru yoga
  • apă minerala de calitate, sucuri naturale
  • hrană sănătoasă pentru yoghini, pâine, cereale, mezeluri de soia, miere
  • produse naturiste terapeutice
    Aici urmărim să avem
    TOT CE ARE NEVOIE UN YOGHIN
    Dacă tot avem nevoie să cumpărăm ceva
    mai bine cumpărăm de aici
    și ajutăm și magazinul și pe noi.