• pentru a primi informații si articole puteti trimite email-ul dv la abheda.yoga@gmail.com sau sms cu emailul dv. la 0762.663.153
  • suntem pe Facebook AICI
  • noi cursuri ABHEDA Yoga incep pe data de sambata 20 octombrie 2018 iar înscrierile se fac AICI
  • cursurile TTC200 de profesori de yoga incep pe data de 13 octombrie 2018 iar înscrierile se fac AICI
    • ...................ARTICOLUL....................


    Toate tradiţiile spirituale autentice vorbesc despre etapele care se cer a fi parcurse în drumul nostru către Îndumnezeire. Indiferent de numele acestor căi, de specificul lor şi de împletirea cu tradiţiile regiunii de unde au emanat, toate acestea conduc în acelaşi loc: acela al descoperirii de Sine, adică al revelării depline a scânteii Divine din noi. Fiul Omului devine expresia vie a Tatălui Ceresc, cu care este pe deplin identificat lăuntric, trăindu-şi din plin condiţia de fiinţă desăvârşită.

    O primă etapă de parcurs aduce în viaţa neofitului o perioadă de ucenicie care îl confruntă cu cunoaşterea propriei personalităţi: aspirantul la Eternitate învaţă să se observe cu obiectivitate, să-şi cunoască părţile luminoase şi pe cele umbrite, să asculte şi să se supună, să se disciplineze interior şi exterior – cu alte cuvinte, „să devină unitar” la nivelul personalităţii. Această etapă, deşi de început, este esenţială, şi mulţi aspiranţi rămân un timp indefinit de lung aici, dacă nu sunt suficient de detaşaţi de propriile patimi şi faţete. Putem să observăm anumite laturi luminoase din noi – talente, generozitate, umor, afectivitate dăruită celor din jur – dar, dacă ne oglindim prea mult în ele, vom avea soarta lui Narcis cel frumos, atras de propria imagine oglindită în unda apei, în care s-a şi scufundat. Putem şi să ne lăsăm robiţi de laturile de umbră – de setea de putere, de impactul subjugant pe care îl putem avea asupra altora, de sentimentele de vinovăţie nesfârşită date de faptul că ne considerăm prea agresivi, impulsivi, lipsiţi de inteligenţă, de iubire, de haruri etc.

    Cei care nu au curajul să privească aceste descoperiri ale structurii caracterului lor ca pe nişte simple experienţe, ca pe forme de cunoaştere, nu vor trece prea curând de primii paşi întru desăvârşirea spirituală…. Este important să observăm zgura din noi, şi să credem cu tărie că rolul ei este doar de a ascunde diamantele firii noastre Divine. Rolul Umbrei noastre este doar de a ne aprinde curajul de a „sparge” cuirasa sub care palpită Sufletul cel dăruit cu haruri!

    Tocmai acesta este şi semnalul parcurgerii primei etape întru desăvârşire: trezirea sufletului, manifestarea neîngrădită, liberă şi intensă a emoţiilor, sentimentelor, năzuinţelor şi idealurilor noastre, grefate pe suportul intuiţiei de tip superior, şi pe constanta elevare, rafinare a imboldurilor noastre lăuntrice. În acest context, sufletul este privit ca un conglomerat de emoţii, sentimente, dorinţe şi aspiraţii conştiente de obiectul lor, orientate mereu ascendent, către un principiu suprem.

    Psihiatrul elveţian Carl Gustav Jung vorbea despre axa Eu – Sine, ca element central al evoluţiei fiinţei umane. Pornim de la mai multe faţete ale noastre, de la mai multe Eu-ri. Avem multiple scenarii sociale – într-un fel suntem la serviciu, faţă de şefi şi respectiv, de subalterni; într-un fel suntem în familie, şi faţă de cei apropiaţi; într-un fel de comportăm la biserică, în alt fel la o petrecere intimă, etc. Avem complexe de comportamente şi atitudini pe care, aidoma unor costume pe care le tot schimbăm, le „îmbrăcăm” în funcţie de situaţia în care ne aflăm.

    Jucăm roluri, pe scena posibilităţilor infinite ale Vieţii, şi acestea ne sunt date tocmai pentru ca, în final, să ne Cunoaştem pe noi înşine. Să ne Oglindim în cele din jur, pentru a ne vedea faţetele – Eu-rile. Apoi, odată aduse în lumina conştiinţei, vom trece în mod natural (dacă acestea sunt sănătoase şi pregătite!), la unificarea lor într-o structură coerentă şi bine articulată de personalitate, Eul nostru global, intrinsec…

    Sufletul îşi începe căutarea de Sine. Dacă la început ne oglindim în elementele exterioare (fiinţe care ne reflectă laturi ale propriei manifestări, obiecte care exprimă preferinţele noastre etc.), acum, în a doua etapă a Căii, ne îndreptăm către un Centru al fiinţei noastre. Eul se caută pe Sine. Obişnuit să fie oglindit în ceva, şi deja relativ unificat, Eul tânjeşte după ceva mai înalt, mai cuprinzător, care să-i confere un sens… Acest Eu este efemer, supus morţii şi devenirii. Este normal ca el să ducă dorul după ceva peren, care să-l reprezinte dincolo de Neant….

    Dacă oglindirea se realiza mai întâi pe orizontală, între diferite faţete ale personalităţii sau eu-ri, acum ea se dezvoltă pe verticală: Eul, ca un tot unitar, se caută şi şi tinde să se regăsească în ceva etern, imuabil, peren. Acesta este Sinele, scânteia Divină din Om. Acum, în această etapă, majoritatea căutătorilor pe calea desăvârşirii se orientează ferm către o anumită şcoală spirituală sau o modalitate autentică de contactare a Divinităţii. Ne-am născut cu această vagă amintire, ca un vis neştiut, despre perfecţiunea din noi, despre originea noastră Divină. Şi tindem să ne întoarcem Acasă, să ne regăsim Paradisul pierdut…

    Străfulgerările iluminatorii care apar acum, în această etapă, reflectă fulgurante manifestări ale Sinelui, acea voce eterată, profund ascunsă în inima noastră spirituală, care ne cheamă în continuu. Nu există un punct terminus al acestui drum. Revelarea Sinelui este un proces continuu, care se cristalizează în paralel cu viaţa noastră „în lume”, şi de aceea el nu are un sfârşit definit. Se poate însă spune că, cu cât devenim mai conştienţi de Divinul din noi, cu atât ne înscriem mai mult în parcurgerea celei de-a treia etape a aventurii spirituale a desăvârşirii noastre. Aceasta constă, în esenţă, în cosmizarea, universalizarea stării de Îndumnezeire, în care suntem Una cu totul.

    Suntem mărturia vie a Dumnezeului din noi, şi începem să devenim tot mai conştienţi că Totul este Dumnezeu, că orice formă de manifestare este El! Fuziunea totală, oceanică, cu Dumnezeu Tatăl este dezideratul ultim, care marchează şi sfârşitul căutărilor noastre.
    Este important să avem în conştiinţă faptul că aceste etape nu sunt decât jaloane orientative. Noi, oamenii, ne desfăşurăm amplele pocese interioare „în paralel”, până la un anumit nivel. Aşadar, există momente binecuvântate, ale unor trăiri iluminatorii, alternate cu perioade de cădere în materie şi în terna rutină socială; există şi riscurile unor involuţii, ale unui regres spiritual, când o fiinţă ajunsă deja la anumite achiziţii şi trăiri elevate „cade” la anumite teste ale vieţii, regresând apoi cu mult sub nivelul de pornire… Este exemplul acelor oameni investiţi cu anumite puteri spirituale sau oculte, pe care apoi le folosesc în scopuri malefice sau egoiste. Aşadar, în această căutare perpetuă a sensului profund al existenţei noastre ca fiinţe divine, este esenţial să aplicăm, mereu şi mereu, povaţa lui Iisus: „Vegheaţi, vegheaţi neîncetat!”

    Repere ale trezirii sufletului

    După cum am spus, prima victorie pe calea descoperirii de Sine o contituie trezirea amplă şi profundă a sufletului. Trezirea dorinţei pentru spiritualitate marchează trezirea reală a sufletului. Putem spune că, dacă definim Sufletul ca „produs al interacţiunii dintre materie şi spirit” (Cristian Ţurcanu), el reprezintă viaţa materiei, îmbogăţită de psyché, de psihismul specific fiinţei respective, exprimat prin ansamblul emoţiilor, sentimentelor, trăirilor, reprezentărilor afective ale evenimentelor, precum şi reacţiile afective ale fiinţei faţă de experienţele de viaţă.

    Există mai multe semne ale trezirii sufletului: orice trăire copleşitoare, benefică, înălţătoare, orice fior magic care ne cuprinde în faţa unei opere de artă, când admirăm un colţ de natură sau orice altă manifestare a Frumosului, reprezintă momente de trezire a sufletului. Capacitatea de a trăi mai mereu acest gen de stări, aptitudinea de a ne manifesta continuu şi constant entuziasmul, pofta de viaţă, bucuria de a trăi, încrederea în noi şi în Dumnezeu, optimismul, capacitatea profundă de transfigurare faţă de tot ce ne înconjoară – toate acestea marchează permanentizarea trezirii sufletului. Atunci, sufletul acelor binecuvântate fiinţe nu mai cunoaşte doar „momente de trezire”, ci este VIU, participând continuu la sărbătoarea sublimă a vieţii! (pentru detalii privins trezirea sufletului, vezi şi cartea „Etapele obiective ale însănătoşirii, trezirii şi împlinirii sufletului”, de Cristian Constantin Ţurcanu).

    Diferenţe ale conceptului de Sine în spiritualitate şi psihologia modernă

    Dacă pentru diversele căi spirituale, Sinele semnifică esenţa ultimă a fiinţei umane, scânteia Divină din noi, conexiunea intimă cu Dumnezeu, reflectat în fiinţa noastră, conceptul de Sine are multiple înţelesuri, unele cu nuanţe complet diferite, în psihologia modernă.

    Astfel, pentru a debuta cu conceptul enunţat de părintele psihanalizei, putem observa că ceea ce Sigmund Freud numea „das Es”, cea mai arhaică instanţă psihică, a fost tradus în limba română cu termenul echivalent de „Sine”. Constituit, în primul rând, din apanajul tendinţelor şi pulsiunilor instinctuale, în mare parte sexuale, dar şi cele care aparţin instinctului de conservare (considerat ulterior de Freud tot de natură libidinală), Sinele exprima acea forţă sau energie universală care acţionează inconştient şi infailibil în om. Desfăşurându-se după un program ereditar, activat încă de la naştere, o parte a Sine-lui va suferi o transformare, o dezvoltare specială, care va da naştere unei structuri-tampon numită „Eu”, parte conştientă şi zonă a spiritului nostru, care va acţiona intermediar între Sine şi lumea exterioară. Eu-l va îndeplini în relaţia cu Sinele rolul de cenzor al cerinţelor instinctuale.

    Carl G. Jung are o concepţie cu mult mai „aventuros ştiinţifică”. El va extinde descoperirea lui Freud, referitoare la inconştient, dincolo de individ şi va vorbi de un inconştient care trece dincolo de noi, o „moştenire arhaică” şi colectivă, ca un „muzeu al vieţii” plin cu amintiri ale speciei umane. Inconştientul colectiv, numit de Jung „spiritul străbunilor noştri cărunţi”, conţine forţe psihice dinamice, care sunt identice la oamenii din toate societăţile. Aceste conţinuturi, „forme preexistente”, predispoziţii psihice înnăscute numite arhetipuri se manifestă ca imagini, simboluri, sentimente ancestrale, în viaţa, în visele şi fanteziile noastre şi îi conduc pe oameni în înţelegerea şi experimentarea adaptării la realitate.

    Arhetipurile sunt de natură psihoidă şi se transmit pe calea „eredităţii psihice” sau prin „ereditatea socioculturală”. Ele sunt acceptate cu sensul de model simbolic comunitar sau de tipar – pattern cultural. Sinele-le, la Jung, este considerat „întregul” şi este văzut ca personalitatea totală, iar Eu-l, factorul prin excelenţă conştient, este subordonat prin definiţie Sinelui şi raportat la el ca parte la întreg.

    Jung a dorit de fapt să demonstreze că personalitatea este o creaţie şi o „re-creaţie” continuă a subiectului, influenţat nu numai de trecut, ci şi de viitorul său, iar cel mai important proces al construcţiei şi reconstrucţiei personalităţii este individuarea – un fenomen prin care o persoană devine un individ psihologic, o unitate separată, indivizibilă sau un întreg”.

    După Jung, procesul individuării durează toată viaţa, iar sensul, direcţia lui devine Self-ul (Sinele), considerat un arhetip central şi unic, nucleul al spiritului şi al Eu-lui, totodată „miezul” personalităţii. El va parcurge stadii care cuprind întregul curs al vieţii şi nu se închide niciodată faţă de lume, ci aduce lumea în interiorul nostru. Lumea şi omul sunt după Jung două aspecte ale unei unităţi, – un „unus mundus” – şi ambele se bizuie pe acelaşi fundament.

    Când structurile psihice au fost deplin individuate, în a doua parte a vieţii apare criza de identitate şi un nou nivel de dezvoltare – transcenderea – care conturează trasee individuale, personale. Toate diversităţile şi opoziţiile din psyche sunt transcendente, unite într-un întreg, iar prin această funcţie personalitatea ajunge la o stare de auto-îmbogăţire şi auto-împlinire.

    Conform lui Jung realizarea Sinelui presupune orientarea către viitor, spre ceea ce aspiră individul să realizeze.

    Jung s-a bazat îndeosebi pe cunoştinţele sale de istorie a simbolisticii ritualurilor umane, ca şi pe propriile vise şi fantezii. El a mărturisit că a găsit similarităţi deosebite între propriile trăiri sau vise şi cele ale pacienţilor. A tras concluzia că există simboluri arhaice universale prezente în psihism, comune generaţiilor umane trecute şi actuale care se regăsesc şi se manifestă în viaţa fiecărui individ sub forma arhetipurilor. El considera, de asemenea, că o incursiune în psihicul unei persoane echivalează cu o incursiune în psihicul întregii umanităţi, şi a demonstrat cum istoria ritualistică şi mitologică a speciei umane se regăseşte în fiecare om.
    Pornind de la psihanaliză şi în urma studiilor îndelungate făcute asupra unei cazuistici relativ bogate, dar şi asupra propriei persoane, Jung şi-a structurat ideile într-o concepţie şi teorie aparte despre personalitate, atipică, totodată mistică. El a lansat o viziune extensivă asupra omului (care o depăşeşte cu mult pe aceea a lui Freud) în care Sine-le – arhetip central – joacă un rol major.

    Realizarea Sinelui („Self-actualization”), proces pragmatic structural de împlinire a omului, este considerat de Jung aproape imposibil de realizat fără o cunoaştere profundă şi deplină a Self-ului.
    Jung vedea în personalitate un ideal al maturităţii, adică acea deplinătate psihică bine definită, dotată cu forţă, capabilă să reziste oricăror încercări, un ţel înalt de atins în dezvoltarea fiinţei umane care-şi urmează calea evoluţiei spre împlinire şi progres. Acest proces de diferenţiere a individului, numit de el proces de maturaţie psihologică sau individuare, l-a înţeles ca pe o necesitate resimţită în individ şi programată în personalitate, care se serveşte de funcţia transcendentă, aceea care conturează trasee individuale de dezvoltare umană. Această funcţie nu s-ar actualiza niciodată dacă individul s-ar menţine doar pe căile prescrise de normele colective. El trebuie să asculte de legea propriei deveniri care-l îndeamnă spre căi noi, adică să se ridice deasupra identificării cu masele şi să-şi urmeze calea propriei chemări care-l ajută să-şi construiască o individualitate unică în felul ei.

    Jung acceptă că toţi oamenii sunt egali, altfel ei nu ar putea fi supuşi aceloraşi iluzii şi că substratul sufletesc pe care se întemeiază conştiinţa individuală este pretutindeni acelaşi, fapt care îi ajută pe oameni să se înţeleagă între ei. Dar fiecare individ are înnăscută legea vieţii sale şi teoretic şansa să urmeze calea propriei diferenţieri, deci posibilitatea să devină o personalitate distinctă de ceilalţi şi individualizată.

    Realizarea Sinelui în concepţia lui Jung înseamnă dezvoltare, şi ea urmează „calea împlinirii depline” şi a „desăvârşirii”. Sursa generatoare de energie psihică este conflictul şi opoziţia dintre conştiinţă şi inconştient, dintre inconştientul personal şi cel colectiv (funcţiile raţionale se opun celor iraţionale, „anima” se opune lui „animus” etc.). Dar funcţiile opuse sunt complementare formând în ultimă instanţă o sinteză, care va produce o integrare şi echilibrare în sistem.

    Procesul individuării Jung îl consideră „o mare aventură” – călătorie orientată spre centrul personalităţii, spre Sinele care reprezintă unitatea. El integrează totul în personalitate şi asigură un echilibru fiind un factor motivator care-l impulsionează şi orientează pe individ în viaţă. „Împlinirea” omului este aproape imposibilă fără o cunoaştere deplină a Sine-lui, iar deplina realizare se află în viitor, în scop şi ideal, programator al evoluţiei umane marcată de trei principii: al progresului, regresului şi sincronicităţii. O rătăcire în această „aventură” şi pierdere a sensului apare ca o tulburare de „creştere” a personalităţii, aşa cum este considerată de Jung nevroza. Conştiinţa nevroticului nu poate controla şi integra inconştientul a cărui activitate îl înfricoşează. Adept al destinului, Jung consideră că omul civilizat şi hipercultivat este incapabil să perceapă adevărul despre Sine, cel al „chemării”, adevăr neconfirmat de nici o doctrină.

    Măreţia „personalităţilor” nu a constat niciodată din supunerea necondiţionată la norme şi convenţii ci, dimpotrivă, din salutarea lor independentă faţă de reguli şi convenţionalisme. Personalităţile puternice se ridică deasupra maselor cramponate de teama încălcării convenţiilor, prejudecăţilor, convingerilor celorlalţi şi îşi aleg o cale proprie de evoluţie, ceea ce omului obişnuit îi pare ciudat şi chiar periculos. El îşi delegă speranţa şi idealul altcuiva şi asistă pasiv, neputincios la împlinirea şi realizarea altora, fapt care îi ridică semne de întrebare referitor la Sine, îl complexează şi îl revoltă sau îl reţine de la a se exprima. Înţelegerea omului obişnuit este îngrădită de zidurile celor mai puternice prejudecăţi. Să fii ca toţi ceilalţi, după Jung, este fireşte „patologic şi inoportun”.

    „Calea din noi trebuie redescoperită pentru că ea este ca o fiinţă vie psihică” pe care filozofia chineză clasică o numeşte „Tao” şi o compară cu un curs de apă care îşi urmează implacabil drumul spre ţelul său final. „A fi în Tao înseamnă desăvârşire, deplinătate… şi realizare totală a sensului esenţial înnăscut lucrurilor”. În filozofia chineză, dar şi în concepţia lui Jung, personalitatea este considerată Tao.

    Cu siguranţă, Jung a fost un vizionar al vremii sale, şi a deschis noi perspective ale psihologiei, contribuind la alinierea acesteia cu manifestările profunde, de natură spirituală, a obiectului său, sufletul sau psyché. Însă abordarea lui rămâne una teoretică, oarecum abstractă, fără a veni în sprijinul experimentării concrete a stărilor spirituale de « apropiere de Sine », sau de comuniune cu această structură profundă, imuabilă, a fiinţei noastre. O linie de evoluţie predominant experimentală a psihologiei moderne avea să o deschidă Stanislav Grof, celebrul părinte al nu mai puţin celebrei psihologii transpersonale. Teoriile sale privind « stările expansionate de conştiinţă » sunt fondate tocmai pe miile de experienţe ale pacienţilor şi subiecţilor săi, care au avut oportunitatea de a deschide porţi înspre tărâmurile necunoscute ale psihismului.

    Aventura sublimă a Revelării Sinelui

    Suflete, aici trezeşte-te încet! Locul e sfânt…” (Rabindranath Tagore)

    Ceea ce se înţelege în lumea spiritualităţii prin „revelarea Sinelui” face referire la starea de complexă de comuniune neîntreruptă cu Dumnezeul din noi înşine, şi de unitate cu tot ceea ce este, cu întreaga Creaţie. Există diverse modalităţi de atingere a acestei stări, care conferă accesul necondiţionat la extazul conştiinţei. Deşi saltul final către revelarea efectivă a Sinelui se sustrage oricărei „etape” din cadrul vreunei căi spirituale, este totuşi necesar să se pornească gradat în abordarea acestui ţel spiritual.

    Diversele tradiţii spirituale descriu diferite metode şi procedee care permit aprofundarea comuniunii cu propriul suflet, care conduce apoi, gradat, la revelarea esenţei noastre divine, Sinele. Esoterismul creştin cunoaşte Rugăciunea Inimii, care rostită continuu, cu multă devoţiune şi abandon în faţa lui Dumnezeu şi a lui Iisus Hristos, permite obţinerea acestor stări înalte de „conştiinţă a sufletului”. Iniţiaţii din Tibet recită mantra-e lungi (precum celebra „Om Mani Padme Hum”) care, dublate de o trăire lăuntrică intens devoţională, conduc la aceleaşi rezultate. Diversele şcoli de yoga din India propun alte modalităţi de elevare a sufletului către stările de conştiinţă tangente cu revelarea Sinelui. Meditaţia de tip Zen ne poate conduce gradat la saltul în supra-conştiinţă, dincolo de gânduri şi agitaţie mentală, într-un domeniu în care numai lumina clară a conştiinţei pure fiinţează. În Occidentul zilelor noastre au apărut tot mai mulţi iniţiaţi autentici (vezi, de exemplu, Eckhart Tolle), a căror fundamentare spirituală a revelării Sinelui porneşte de la trăirea totală şi profundă a momentului prezent.
    Poate că cea mai simplă abordare pentru un aspirant sincer începe cu respectarea următoarelor etape:
    1. Alegerea unui loc liniştit, în care putem medita fără a fi deranjaţi, timp de cel puţin jumătate de oră, zilnic. Este bine dacă ora de meditaţie va fi respectată în fiecare zi.
    2. Adoptarea unei posturi şezând, astfel încât spatele (respectiv coloana vertebrală) să fie dre(a)pt(ă). Într-o primă etapă, este mai puţin important dacă preferăm o postură yoga sau Zen, sau orice altă „mandala” corporală, atât timp cât coloana vertebrală este dreaptă. Mâinile se aşază simplu, pe genunchi sau coapse, şi întregul corp se relaxează cât mai mult cu putinţă. Respiraţia devine calmă, uşoară, ca şi cum am dormi.
    3. Ne orientăm atenţia către zona de proiecţie de Sinelui în fiinţa noastră, în centrul pieptului, uşor către dreapta. Nu ne încordăm atenţia, nu urmărim să simţim ceva anume, şi nici să „provocăm” anumite percepţii. Doar observăm, cu calm, răbdare şi detaşare, acea zonă a fiinţei noastre. Urmărim, gradat, să „pătrundem” în acel spaţiu tainic al esenţei noastre divine, şi „lăsăm lucrurile să se facă”, pur şi simplu, fără a interveni.
    4. Mai ales dacă suntem la începutul acestei forme de practică spirituală, şi mintea ne este încă agitată şi neobişnuită cu stările meditative profunde, putem în această etapă să introducem recitarea mentală a unor mantra-e sau formule sacre (cum ar fi Rugăciunea Inimii), care ne vor servi drept „vehicul” pentru a ne ajuta să aprofundăm stările spirituale de comuniune cu acel „ceva” profund şi inefabil din noi înşine.
    5. În final, revenim gradat la starea de conştiinţă normală, reluăm contactul cu lumea exterioară, şi mulţumim mintal, plini de recunoştinţă, lui Dumnezeu, pentru tot ceea ce ne-a permis să trăim, şi pentru tot ceea ce ne oferă în fiece clipă.

    Sinele nu poate fi explicat în mod discursiv. Orice descriere a stărilor spirituale trăite în meditaţii nu face decât să ne confere o idee generală despre cele experimentate de practicant, şi ne poate pune în contact empatic cu cele trăite de acesta. Însă cunoaşterea teoretică acumulată prin intermediul mărturiilor celor care au experimentat înalte stări de comuniune cu Sinele ne permite să înţelegem mai bine scopul către care ne îndreptăm. Iar ultimul salt va fi dincolo de înţelegere, dincolo de cunoaşterea mentală, în non-gând, în supra-fiinţă şi beatitudine…

    Un articol de psiholog Aida Surubaru
    Societatea Academica AdAnima Bucuresti
    www.adanima.org

    Filmul despre Abheda Yoga Academy si Kundalini varianta rezumată - (20 min) Dacă doriți, AICI puteți găsi filmul intreg...
  • Am facut un magazin online pentru yoghini - www.bms.life :
  • izoprene, pături, perne de meditație, cărți de yoga și nutriție, obiecte pentru yoga
  • apă minerala de calitate, sucuri naturale
  • hrană sănătoasă pentru yoghini, pâine, cereale, mezeluri de soia, miere
  • produse naturiste terapeutice
    Aici urmărim să avem
    TOT CE ARE NEVOIE UN YOGHIN
    Dacă tot avem nevoie să cumpărăm ceva
    mai bine cumpărăm de aici
    și ajutăm și magazinul și pe noi.