• pentru a primi informații si articole puteti trimite email-ul dv la abheda.yoga@gmail.com sau sms cu emailul dv. la 0762.663.153
  • suntem pe Facebook AICI
  • Înscrierile la noi cursuri ABHEDA Yoga se fac ACUM
  • cursurile TTC200 de profesori de yoga incep pe data de 19 octombrie 2019 iar înscrierile se fac AICI
    • ...................ARTICOLUL....................

    Al Majestatii Voastre preasmerit si supus servitor, Publius Lentullus, Proconsulul Iudeii.

    Nobile Suverane, Salutare

    Cauzele care au provocat acea tulburare din Ierusalim au fost in legatura cu moartea lui Iisus din Nazaret. Evenimentele care au avut loc in provincia mea acum cateva zile au fost de un astfel de caracter, care ma face sa vi le raportez in amanuntime, pentru ca eu nu voi fi deloc surprins daca, prin scurgerea timpului, nu se va schimba pina la urma cu totul soarta natiunii noastre; caci se pare ca in zilele din urma zeii au incetat de a mai putea fi invocati. Eu, din partea mea, sunt gata sa spun: blestemata fie ziua aceea, in care am urmat pe Valerius Gratius la guvernarea Iudeii!

    La sosirea mea in Ierusalim am luat in primire sala de judecata si am poruncit sa se faca un ospat mare, la care am invitat pe Tetrarhul Galileii, impreuna cu Arhiereul si pe toti oficiantii lui. La ora anuntata, nici unul din oaspeti nu s-a aratat. Aceasta a fost o insulta pentru onoarea mea personala.

    Mai tarziu, dupa cateva zile, a venit la mine Arhiereul sa-si ceara scuze. Imbracamintea, ca si purtarea sa, erau grozav de viclene. El pretindea ca religia sa il opreste pe el si pe supusii lui, de a sta la aceeasi masa cu romanii si sa inchine libatii cu ei. Eu am considerat necesar sa primesc aceasta scuza, dar tot cu acea ocazie m-am convins ca cuceritii se declara dusmani ai cuceritorilor si mi se parea ca dintre toate orasele cucerite, Ierusalimul este cel mai greu de carmuit. Atat de turbulent este acest popor, incat traiam mereu cu teama ca va izbucni in orice moment o rascoala. Pentru suprimarea ei insa nu aveam decat un singur sutas si o mana de soldati. Am cerut intariri de la guvernatorul Siriei, care m-a informat ca si el abia are trupe deajuns pentru a-si apara provincia sa. Dorinta irezistibila de cucerire, care ne impinge a ne intinde imparatia dincolo de mijloacele noastre de aparare, ma tem sa nu fie cumva o cauza de rasturnare a nobilului nostru guvernamant.

    Printre multe vesti ce mi-au venit era insa una, care ma interesa in mod deosebit… Se zicea ca a aparut un tanar in Galileea, predicand, pe un ton bland si nobil, o alta lege, in numele lui Dumnezeu ce L-a trimis. La inceput ma temeam ca Acesta sa nu fie vreun agitator care sa atate poporul contra romanilor, dar, nu dupa mult timp, temerile mele au fost spulberate. Iisus din Nazaret a vorbit mai mult ca un prieten al romanilor decat al evreilor. Trecand intr-o zi pe langa locul numit Siloam, am vazut acolo o mare adunare de oameni, iar in mijlocul ei am zarit un tanar care statea rezemat de un copac si, plin de o neobisnuita seninatate si calm, predica multimii. Mi s-a spus ca Acesta este Iisus. Era tocmai ceea ce, atunci, ma asteptam cel mai putin sa vad, atat de mare era deosebirea intre El si ascultatorii Lui. Parul si barba Sa aurie ii dadeau o infatisare cereasca. El parea a fi cam de vreo treizeci de ani. N-am vazut in viata mea o privire atat de dulce si de senina. Ce contrast intre El si ascultatorii Sai, cu barbile lor negre si fetele incruntate! Nevoind sa-L intrerup prin prezenta mea, mi-am continuat drumul inainte, dar am facut semn secretarului meu sa se alature multimii si sa asculte ce vorbeste. Numele secretarului meu este Naulius. El este stranepotul celui care se ocupa de problemele legate de spionaj si conspiratie, care s-a ascuns in Etruria, asteptand pe Catilina.

    Naulius este un vechi bastinas din Iudeea, astfel incat cunoaste bine limba ebraica. Imi este foarte devotat si-l consider vrednic de o deplina incredere.

    Intrand in sala de judecata, l-am gasit pe Naulius, care mi-a istorisit cuvintele auzite de la Iisus, la Siloam. El mi-a zis: “Niciodata nu am citit in carti sau in lucrarile filozofilor ceva ce s-ar putea asemana predicilor lui Iisus. Unul din evreii rasculatori, dintre care sunt atatia in Ierusalim, L-a intrebat daca este cu cale a da tribut Cezarului. Iisus i-a raspuns: “Dati Cezarului, cele ce se cuvin Cezarului si lui Dumnezeu, cele ce se cuvin lui Dumnezeu”. Tocmai din cauza intelepciunii Lui eu am ingaduit Nazarineanului libertatea, pentru ca era in puterea mea sa-L arestez si sa ti-L trimit, dar aceasta ar fi fost impotriva dreptatii ce a caracterizat intotdeauna pe romani”.

    Omul acesta (Iisus) nu a fost niciodata animat de intentii ostile sau tendentioase si nici nu este rasculator, fapt pentru care eu L-am ocrotit cu protectia mea, poate necunoscuta Lui. El avea libertatea sa lucreze, sa vorbeasca, sa faca adunari, sa tina predici poporului si sa-si aleaga ucenici, neampiedicat de nici un mandat pretorian. Daca s-ar intampla insa (fereasca-ne zeii, aceasta e o presupunere), daca s-ar intampla, zic eu, ca religia stramosilor nostri sa fie inlocuita prin religia lui Iisus, lucrul acesta se va datora acestei nobile tolerante si prea mari indulgente pe care le ingaduie Roma, In timp ce eu, mizerabilul nenorocit, voi fi fost poate instrumentul pe care crestinii il numesc providenta, prin care sa vina peste noi aceasta soarta si acest destin. Dar libertatea aceasta nemarginita, data lui Iisus, a indignat tare pe evrei; dar nu pe cei saraci, ci pe cei bogati si puternici. Intr-adevar, Iisus era foarte aspru cu cei din urma si aceasta a fost pentru mine un bun motiv de a nu tulbura libertatea Nazarineanului.

    Fariseilor si carturarilor le zicea: “Pui de vipera, voi va asemanati cu mormintele varuite, curate pe dinafara si pline de spurcaciuni pe dinauntru”. Alte dati El era indignat de ingamfatele postiri si acte filantropice ale bogatilor si le spunea: “Doi bani ai unei vaduve sarace sunt mai pretuiti inaintea lui Dumnezeu decat darurile voastre bogate, care nu sunt din dragoste si facute cu umilinta…”

    In fiecare zi se faceau plangeri la sala de judecata impotriva abuzurilor evreilor. Eram informat ca in curand vreo nenorocire i se va intampla acestui om. Caci nu va fi pentru intaia oara cand Ierusalimul va ajunge sa-si omoare cu pietre pe cei care erau numiti de ei profeti. Si mai stiam ca daca pretorul le va refuza plangerea, ei vor face apel la autoritatea Cezarului!

    Hotararea mea a fost aprobata de Senat si chiar mi s-a promis o marire a numarului de soldati dupa terminarea razboiului cu partii, fiindca altfel nu eram in stare sa fac fata rascoalei. M-am hotarat apoi sa iau o masura, care promitea sa restabileasca linistea in oras, fara a supune pretorul la concesii umilitoare.

    Am scris lui Iisus, invitandu-L la o convorbire cu mine, in sala de judecata si El a venit. Precum stiti, in vinele mele curge sange de spaniol, amestecat cu sange de roman, care nu cunoaste frica si nu e supus emotiilor.

    Tocmai ma plimbam prin curtea mea, cand Nazarineanul aparu si cand am dat ochii cu El, mi s-a parut ca o mana de fier mi-a legat picioarele de pamant si tremuram ca un vinovat, desi Nazarineanul era calm si linistit, intocmai ca un nevinovat. Cand a venit la mine, S-a oprit deodata si, ca printr-un semn, parea ca-mi zice: “Iata-ma, am sosit”.

    Catva timp pot spune ca am ramas incremenit, privind cu admiratie, respect si cu oarecare frica la trasaturile figurii acestui om, ce imi pareau parca supranaturale, pentru ca El avea o infatisare cu totul necunoscuta numerosilor nostri pictori, care au dat forme si figuri de tot felul de zei si eroi.

    Iisuse, i-am zis in cele din urma, si limba mea aproape ca gangavea… Iisuse din Nazaret, eu ti-am lasat trei ani de zile o mare libertate de vorbire si marturisesc ca rau nu-mi pare. Cuvintele tale sunt ale unui om invatat. Nu stiu daca tu ai citit pe Socrate sau Platon, dar un lucru iti spun, ca in predicile tale se afla o simplitate maiestuoasa, care te ridica mult deasupra acestor filosofi. Imparatul este informat despre tine si eu, umilul sau reprezentant in aceasta comunitate (a lui Israel), sunt foarte fericit ca ti-am ingaduit aceasta libertate, de care te bucuri si esti atat de vrednic. Totusi, nu pot sa-ti ascund si sa nu recunosc ca predicile tale au starnit mari si puternice dusmanii impotriva ta. Nici aceasta nu e de mirare: Socrate si-a avut dusmanii sai si a cazut victima urii lor. Ai tai sunt, fara indoiala, aprinsi contra ta din pricina libertatii pe care ti-o dau. Unii chiar ma invinuiesc de a fi in stransa legatura si intelegere cu tine, cu scopul ascuns de a-i deposeda pe evrei de dramul de putere ce-l mai au de la romani. Rugamintea mea, caci nu vreau sa zic porunca mea, este ca tu sa fii pe viitor mai prevazator si sa te feresti de a leza mandria dusmanilor tai, ca nu cumva sa se rascoale poporul acesta prost impotriva ta si atunci sa ma sileasca pe mine sa intrebuintez mijloacele justitiei.

    Nazarineanul a raspuns atunci linistit: “Print al pamantului, cuvintele tale nu izvorasc din adevarata intelepciune. Spune furtunii atunci cand se dezlantuie: Stai in mijlocul muntelui, caci altfel vei dezradacina copacii din vale. Numai singurul Dumnezeu cunoaste incotro merge furtuna. Eu la randul meu trebuie sa ma supun legilor Creatorului. Adevar iti zic tie, inainte de a inflori rozele Saronului, sangele Celui Drept va fi varsat”, a adaugat El. Eu i-am zis: “Tu esti mai pretios pentru mine, datorita intelepciunii tale, decat toti acesti tulburatori ai ordinii si ingamfatii de farisei, care abuzeaza de libertatea data lor de romani si comploteaza impotriva Cezarului, facandu-ne sa stam intr-o frica continua, acesti mizerabili turbulenti. Ei cred ca eu nu cunosc ca lupul din padure se imbraca uneori in lana si piei de oi. Eu tocmai de aceea iti spun ca te voi apara fata de ei. Si sa stii ca palatul meu de justitie este oricand deschis tie pentru scapare”. Cu o mare detasare clatinandu-si capul, cu un gest ce exprima har divin si insotindu-L de un zambet sublim, Iisus mi-a raspuns:

    “Cand ziua aceea va fi sosit, nu va fi loc de scapare pentru Fiul Omului nici sub pamant”. “Imparatia Celui Drept este acolo!”, zise El aratand cu degetul spre cer. “Ceea ce este scris in cartile profetilor trebuie pana la urma sa se implineasca”.

    “Tanarule, i-am spus eu pe un ton prietenos, tu ma obligi ca simpla mea rugaminte sa o schimb in porunca? Siguranta provinciei, care este incredintata sarcinilor mele, cere obligatoriu aceasta. Trebuie sa arati mai multa moderatie in predicile tale. Nu vatama cu ele pe altii, aceasta ma vad silit sa-ti poruncesc acum. Fericirea sa te insoteasca! Mergi in pace!”

    “Print al pamantului”, a raspuns Iisus, “eu n-am venit ca sa aduc in lume razboi, ci pace, iubire si bunavointa. Eu m-am nascut in aceeasi zi in care Cezar a dat pace lumii romane. Prigonirea aceasta nu este de la tine. Eu stiu ca ea urmeaza sa vina de la altii si o voi intampina in deplina supunere fata de vointa Tatalui meu, care totdeauna mi-a aratat calea. De aceea, ia aminte si stapaneste-ti putin intelepciunea ta lumeasca, caci nu este in pute rea ta de a aresta victima de la picioarele altarului de ispasire”.

    Dupa aceste cuvinte El a disparut, ca un nor luminos dupa perdelele Pretoriului. Dusmanii lui Iisus s-au adresat in cele din urma lui Irod, care pe atunci domnea in Galileea, pentru a se razbuna pe Nazarinean. Daca Irod ar fi actionat dupa propria lui inclinatie in aceasta privinta, el ar fi ordonat osanda la moarte a lui Iisus. Insa el, desi era mandru de autoritatea domniei sale, se temea sa nu savarseasca o fapta ce putea sa-i nimiceasca influenta in fata Senatului Roman. Intr-o zi, Irod veni la mine in pretoriu. Cand s-a ridicat sa plece, dupa cateva cuvinte neansemnate, m-a intrebat ce parere am eu despre Iisus Nazarineanul. Eu i-am raspuns ca, dupa parerea mea, Iisus este un filosof mare, dupa cum unele natiuni mari adesea produc. Si ca invataturile Sale cu nici un chip nu sunt eretice sau primejdioase, iar Roma este dispusa a-i ingadui toata libertatea de a vorbi si la aceasta este indreptatit prin faptele Sale. Irod a suras cu ironie si, salutandu-ma cu un respect prefacut, s-a departat.

    Se apropia marea sarbatoare a evreilor; conducatorii religiosi planuiau sa se foloseasca de aceasta ocazie si de surescitarea populara, ce ia nastere intotdeauna la sarbatoarea Pastelor. Orasul era plin de oameni turbulenti, care doreau moartea Nazarineanului.

    Spionii mei mi-au raportat ca arhiereii si fariseii intrebuinteaza tezaurul templului ca sa mituiasca poporul. Primejdia crestea cu fiecare ora. Un sutas roman a fost insultat. Am scris atunci prefectului Siriei sa-mi trimita imediat o suta de soldati de infanterie si tot atatia de cavalerie, iar el a refuzat sa-mi trimita. M-am vazut atunci ramas singur, numai cu o mana de soldati (niste pazitori imbatraniti si neputinc iosi), in mijlocul unui oras rasculat, incapabil de a reprima rascoala si fiind astfel silit sa o tolerez. Rasculatii au pus chiar ei mana pe Iisus si, cu toate ca simteau ca nu au de ce sa se teama de Pretoriu, crezandu-ma alaturi de conducatorii lor in privinta aceasta, au continuat sa strige: “Rastigneste-L!”

    Trei partide se unisera impotriva lui Iisus: irodienii, saducheii si fariseii. Conduita saducheilor era dictata de doua motive: il urau pe Iisus si doreau sa scape de jugul roman. Ei n-au putut uita niciodata intrarea mea in sfantul lor oras cu steaguri care purtau chipul Imparatului Romei; cu toate ca eu am facut aceasta mare greseala din ignoranta, totusi, in ochii lor profanarea nu s-a micsorat. In plus, ii mai nemultumea si propunerea mea de a intrebuinta tezaurul templului pentru ridicarea de cladiri publice. Din cauza acestei propuneri, ei erau plini de amaraciune.

    Fariseii erau dusmanii pe fata ai lui Iisus si nu le pasa mult de guvernul nostru. Ei au fost siliti sa inghita trei ani si jumatate cuvantarile amare pe care Nazarineanul le arunca in fata lor, in public, oriunde se ducea; fiind prea slabi si nehotarati si neavand curajul de a lua singuri masurile dorite, au fost foarte bucurosi de a se uni cu irodienii si saducheii. Pe langa cele trei partide, eu mai aveam de luptat si impotriva unei populatii indarjite, intotdeauna gata de a se alatura la rascoala lor si de a se folosi de confuzia si de neantelegerea ce rezulta din aceasta.

    In felul acesta Iisus a fost tarat inaintea Arhiereului si condamnat la moarte. Cu aceasta ocazie, Arhiereul Caiafa a savarsit umilul fapt de supunere. El a trimis prizonierul la mine, ca sa pronunt eu osanda definitiva asupra Lui. Eu i-am raspuns ca deoarece Iisus este galileean, afacerea cade sub jurisprudenta lui Irod si am poruncit sa-L trimita la el. Acel tetrarh viclean si-a marturisit umilinta si, pretextand ca avea respect fata de mine, prin Sutasul Cezarului mi-a incredintat mie soarta acestui om. Indata palatul meu a luat infatisarea unei cetati ocupate. Fiecare clipa sporea numarul turbulentilor. Ierusalimul era inundat de populatia adunata de prin muntii Nazaretului. Parea ca toata Iudeea se afla in Ierusalim.

    Eu imi luasem de sotie o tanara fecioara dintre gali, care deja avusese niste previziuni ale viitorului. Plangand, ea s-a aruncat la picioarele mele si mi-a zis: “Pazeste-te! Sa nu te atingi de omul Acesta, pentru ca El e sfant. Noaptea trecuta L-am vazut in vis. El umbla pe deasupra apelor. El zbura pe aripile vantului. Vorbea furtunilor si pestilor marii si toate erau supuse Lui. Chiar raul de pe muntele Kidron curgea plin de sange.

    Statuile Cezarului erau pline de murdaria Golgotei. Catapetesmele dinauntrul templului s-au daramat si soarele s-a intunecat, ca imbracat in doliu. O, Pilate! Rau mare te asteapta daca nu vei asculta de sfaturile sotiei tale. Tine minte ce se spune in Senatul Roman: <>“.

    In acest timp treptele de marmura gemeau sub greutatea multimii, iar Nazarineanul era adus iar la mine. Eu am pornit spre sala de judecata, urmat de garda mea. Pe un ton aspru am intrebat poporul:

    – Ce vreti?
    – Moartea Nazarineanului, a fost raspunsul.
    – Pentru care crima?
    – El a hulit pe Dumnezeu Si a prezis daramarea templului. El se numeste pe sine Fiul lui Dumnezeu, Mesia, Regele Iudeilor.

    Eu le-am raspuns:

    – Justitia romana nu pedepseste astfel de fapte cu moartea!
    – Rastigneste-L! Rastigneste-L! izbucni insa cu multa putere strigatul unit al multimii. Strigatele gloatei infuriate zguduiau palatul din temelie. In mijlocul acestei zarve nemaipomenite nu era decat un singur om linistit si calm. Acesta era Iisus din Nazaret.

    Dupa mai multe sfortari – fara vreun rezultat – de a-L scapa de furia acestor persecutori inversunati, am luat o masura care, pentru un moment, mi s-a parut ca v-a servi sa-i scap viata: am dat porunca sa fie biciuit, apoi, cerand un lighean, m-am spalat pe maini in fata multimii, aratand astfel dezaprobarea mea fata de acest act. In zadar! Mizerabilii nu se considerau multumiti decat cu viata Lui.

    In desele noastre tulburari civile am fost de mai multe ori martor al furiei multimii, dar din toate cate am vazut, nimic nu se poate asemana cu aceasta despre care va scriu acum. In adevar, s-ar putea spune ca toate spiritele rele din tinuturile infernului se stransesera atunci in Ierusalim.

    Multimea parea ca nu mai umbla pe picioare; se purtau pe sus, urland, ca valurile unei mari infuriate! O mare neastamparata era de la portile Pretoriului pana la muntele Sion, cu strigate, fluieraturi, cum nu s-au mai auzit vreodata in istoria romanilor. Ziua s-a intunecat, ca un amurg asemenea celui vazut la moartea lui Iuliu Cezar cel mare, care s-a intamplat tot asa, pe la mijlocul lui martie.

    Eu, guvernatorul provinciei rasculate, stateam rezemat de o coloana a palatului meu, gandindu-ma la infricosatorul act al acestor demoni cruzi, care tarau spre executie pe nevinovatul Nazarinean. Toti disparusera din jurul meu; Ierusalimul scosese afara pe toti locuitorii sai, care se insirau pe drumul funebru ce conduce spre Gemonica (Golgota). Un aer de jale si intristare ma acapara. Garda mea insotise pe condamnat, iar sutasul, pentru a arata o umbra de putere, se straduia sa faca ordine. Eram lasat singur si cu inima zdrobita ma gandeam ca ceea ce se petrecea in momentul acesta statea mai mult in puterea zeilor decat a omului. Deodata se auzi un mare strigat, ce venea de pe Golgota, care parea ca este adus de vant si care anunta o agonie pe care nici o ureche omeneasca n-a mai auzit-o niciodata.

    Nori intunecosi s-au coborat si au acoperit aripa templului si, asezandu-se deasupra orasului, l-au acoperit ca un val. Atat de infricosatoare erau semnele care s-au vazut, atat in ceruri, cat si pe pamant, incat se zice ca Dionisie Areopagitul ar fi exclamat: “Sau autorul naturii sufera, sau chiar universul se sfasie”.

    Catre ceasul dintai al noptii mi-am luat mantaua pe mine si am pornit pe jos in oras, spre portile Golgotei. Jertfa era consumata, multimea se intorcea in cetate, dar de fapt tot agitata, posomorata, cu fetele intunecate si disperate. Multi erau cuprinsi de frica si remuscare pentru cele ce vazusera. De asemenea, eu am observat mica mea trupa de ostasi trecand mahniti si chiar purtatorul steagului isi invaluise capul in semn de intristare. Am auzit un ostas murmurand cuvinte straine, pe care eu nu le-am inteles. Ici si colo se vedeau grupuri de barbati si femei adunati; cand aruncau privirea pe muntele Calvarului, ramaneau nemiscati, ca in asteptarea vreunei alte minuni a naturii.

    M-am intors la pretoriu, intristat si plin de ganduri care ma framantau. Urcandu-ma pe trepte, am remarcat ca inca se puteau vedea stropi de sange, care cursese de la Nazarinean. Dupa un timp a venit la mine un batran, cu un grup de femei plangand. Ele au ramas la poarta, iar el s-a aruncat la picioarele mele, plangand plin de amar. Este foarte tulburator sa vezi un om batran plangand. L-am intrebat ce vrea. El mi-a zis: “Eu sunt Iosif din Arimateea; am venit sa cer de la tine ingaduinta de a-L ingropa pe Iisus din Nazaret”. I-am zis: “Cerinta ta se va implini”. Atunci i-am poruncit lui Naulius sa ia cu sine ostasi si sa supravegheze inmormantarea.

    Dupa cateva zile, mormantul a fost gasit gol. Ucenicii Sai au vestit in toata provincia ca Iisus S-a sculat din morti, dupa cum El a prezis.

    Imi ramasese o singura datorie: sa fac cunoscut Imparatului aceasta intamplare dezgustatoare. Chiar in noaptea ce a urmat catastrofei neasteptate am inceput sa fac acest raport. Spre ziua am auzit un sunet de pe Calvar, intonand aria Dianei, care a ajuns la urechile mele. Aruncandu-mi privirea spre poarta Cezarului, am vazut apropiindu-se o trupa de soldati si am auzit sunetul trambitei, care intona marsul Cezarului.

    Erau intaririle ce mi se fagaduisera, cei doua mii de ostasi alesi care, pentru a-si grabi sosirea, calatorisera toata noaptea.

    “A fost hotarat de soarta”, strigai eu, frangandu-mi mainile, “ca marea nelegiuire sa fie savarsita si ca trupele ce trebuiau sa impiedice rascoala de ieri, sa soseasca astazi! Soarta cruda! Cum iti bati joc de muritori!” Era prea adevarat ce a strigat Nazarinean ul de pe cruce: “S-a savarsit”.

    Acesta este cuprinsul raportului! Si raman al Majestatii Voastre supus, cu respect si smerenie,

    Guvernatorul Pontiu Pilat

    Facut in Ierusalim in a 28-a zi a lunii martie (4147 de la creatiune).

    Acest document a fost gasit de un student german in bibliotecile Vaticanului, dar, la inceput, nu l-a considerat atat de important incat sa-l copieze. Dupa cativa ani insa, el i-a povestit lui W.D.Mahan despre raport, care, simtind o mare dorinta de a intra in posesia acestuia, a scris fostului student german, intors intre timp ca profesor in Westfalia (Germania) si rugandu-l sa obtina o copie a acestui pretios document prin cunoscutii sai de la Vatican. Profesorul german a intervenit prin preotul Freilinghausen, seful de protocol al Vaticanului, care i-a procurat o traducere engleza a raportului si a trimis-o doritorului.

    Filmul despre Abheda Yoga Academy si Kundalini varianta rezumată - (20 min) Dacă doriți, AICI puteți găsi filmul intreg...