”Moartea nu înseamnă moarte”
Trecerea ”dincolo” a parintelui nu este neaparat un moment de tristețe. Parintele Arsenie e bine. El a practicat virtuțile spirituale si cel mai probabil ca va continua sa faca acest lucru acolo unde este acum.
Cei ramasi si inca mici spiritual ar putea avea un regret ca nu sunt inca pe masura inalțimii spirituale a parintelui.
Dar aceasta se poate intelege si chiar rezolva, fiindca este chiar rostul existenței.
Putem sa il ajutam pe Parintele Arsenie si totodată pe noi, accelerându-ne evoluția spirituala, prin urmatoarele:
– ofranda de lumina de 7 lumânări timp de 49 de zile, mentionand de fiecare data, inainte de aprinde chiar si o lumânare, faptul ca realizăm aceasta ofranda de lumina pentru ajutorarea parintelui, neaparat in perfect acord cu meritele sale si cu voința lui Dumnezeu
– Meditație isihastă sau meditație creștină a inimii în fiecare seara timp de 21 de zile, minim 30 minute, rugandu-l de fiecare data pe Dumnezeu inainte de a incepe, să transforme efortul nostru spiritual in ajutor pentru parinte, neaparat in perfect acord cu meritele sale si cu voința lui Dumnezeu ;
Pot fi folosite folosi pentru aceasta perioadele de meditație la unison de la orele 10 dimineața și seara, care sunt momente privilegiate, din punct de vedere al eficienței spirituale
– Arta Grației, pentru cine stie a o realiza, minim 30 minute timp de 21 zile.
Aceste procedee, dacă sunt realizate cu intensitate, pot să ne accelereze nebanuit evoluția spirituală, accesul la starea de spiritualitate în mijlocul vieții si depășirea ușoară a obstacolelor.
Pot fi folosite cu mare eficiență si atunci când dorim să ajutăm pe oricine altcineva drag ce are nevoie de sustinere, chiar daca a devenit inacesibil pentru noi, fie fiindca a plecat la mare distanță, fie fiindcă a trecut intr-o altă etapă a existenței prin așa-zisa moarte.
Mai important decat acesta este, insă, să trăim spiritual, manifestând, detașare fata de ceea ce este trecator, manifestand iubire, curaj, inteligenta, discriminare, inima treaza.
Fiindca este esential nu daca traim (vom trai oricum) ci cum traim.
Leo Radutz – Societatea Academica AdAnima
………………………………………………
…………………………………………………………
19 iulie 2011 ziua in care la Techirghiol, la varsta de 97 de ani, a trecut la cele vesnice Parintele Arsenie Papacioc cel ce este considerat unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei.
Sub regimul mareșalului Ion Antonescu, în 1941, a fost arestat și condamnat, pentru apartenența la Mișcarea Legionară, s-a călugarit în 1946, iar după eliberare a slujit la Mănăstirea Antim din București până în 1949.
Între anii 1949-1950 a fost sculptor la Institul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț.
Între 1952-1958 a fost preot la Mănăstirea Slatina. În vara anului 1958 a fost arestat din nou, pentru că facea parte din grupul „Rugul Aprins” si a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică, a fost grațiat în 1964 de la închisoarea Aiud.
”RUGUL APRINS” A FOST UN GRUP MISTIC DE PRACTICĂ INTENSĂ A MEDITATIEI ISIHASTE.
Din anul 1976, era duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol.
Părintele Papacioc a trecut prin pușcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu și alții.
Un alt mare parinte al ortodoxiei, Părintele Justin Parvu spune că “Aiudul e cel mai sfânt loc al românilor”
In cartea “Marturisitorii” a editurii Lucman, despre Sfinții Închisorilor, parintele Papacioc spunea despre martiriul din inchisoarea de la Aiud:
“ că nu știai dacă trăiești până mâine. Această stare de tensiune extraordinară îți dădea ocazia să îți cunoști marile tale intimități, e binecuvântată. Nu este vorba de o suferință. Tendin¬ța lor era exterminarea prin înfometare. Zarca e o închisoare în închisoare, făcută de unguri pentru români, ca să-i omoare, unde fără discuție ți se aplica regimul dorit fiecărui ins sau fiecărui grup de inși. Ultimii ani – un an-doi – numai în zarcă m-au ținut. I-am înfruntat la o întâlnire pe care ne-au făcut-o ei acolo, cu deținuții vânduți, ceea ce era egal cu moar¬tea. Dar nu a vrut Dumnezeu. M-au băgat la răcitor. În trei zile mureai, constatat. M-au băgat cinci zile, nu am murit! M-au băgat șapte, n-am murit. La camere frigorifere, știți. E groaznic! Nu știu dacă mă înțelegeți… Aveam o curiozitate de copil să văd cum iese sufletul… Deci eram la marginea lucrurilor. Condiții imposibile, ca să mori în trezire. Au murit mulți. Eu nu am murit.
Nu puteam vorbi decât prin morse, și au cerut cei de alături să se spovedească. Tot prin morse. Eu puteam să transmit, dar nu puteam să primesc, pentru că de te prindea te omora pe loc. Şi am aranjat așa cu ei, tot prin morse. „Mâine, la o anumită oră – am apreciat cu ei atunci – stați în partea asta a celulei. Eu vă dau un semnal prin bătaie, prin perete, și îmi spuneți păcatele și eu vă dezleg. Cu o condiție: dacă muriți până mâine – pentru că așa se punea problema – e valabilă spovedania. Dar dacă nu muriți, la primul preot pe care-l întâlniți să vă spovediți din nou păcatele”. Adică să procedăm cinstit în ceea ce privește respectiva taină. Vă spun acestea ca să aveți o imagine a stării noastre spirituale acolo, când erai în fiecare clipă nesigur de clipa următoare. Această stare, care nu era de o zi, era de ani. Nu am putut vedea niciun semn de bunăvoință omenească, de om, în tot acest timp.
Am fost întrebat de mulți unde a fost mai greu: în închisoare sau în pustie, pentru că am trăit și prin pustie.
În închisoare, cei care nu credeau în Dumnezeu se chinuiau și le era rău. Pentru că nu era o forță nevăzută care să oprească nițel pornirile sălbatice, de cruzime, de ură care apăsau mereu pe om. Asta lipsea. În pustie însă dracii cu care lupți se temeau de Dumnezeu și era mai ușor, cu toate intemperiile vremii: iarnă, zăpadă, fiare sălbatice, stare încordată și acolo. Dar era totuși o notă de libertate. Pentru că dumneavoastră toți nu știți cât e de scumpă libertatea și pentru ce ne-a lăsat-o Dumnezeu. Nu-i nimic mai scump la Dumnezeu ca timpul pe care ni-l dă să-l trăim. Pentru că a sufla și a răsufla e tot de la Dumnezeu. Şi atunci a avut marea prudență Domnul Hristos să ne spună că „nu se mișcă fir de păr fără voia Mea”.
Suntem guvernați de Dumnezeu în toată mișcarea, în toate gândurile noastre ascunse. Sigur că depinde și pe ce poziție te așezi. Având în vedere și numai lucrul acesta: viața veșnică. Dacă te rătăcești, dacă ești neatent sau ești ateu – Doamne ferește! Că-i mai gravă starea aceasta, nepăsarea aceasta. Aceasta e nesuferită la Dumnezeu… Pentru că nu e supărat Dumnezeu pentru anumite greșeli pe care le facem cât e supărat că suntem nepăsători. Ne amânăm existența, mergem pe inerție. E o mare greșeală! Trebuie trăit fiecare moment în toată plinătatea lui. Să te cunoști pe tine. Marea greșeală care e în lume care e? Ființa omenească, care e făcută după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, se izolează după propria sa ființă.
Nu Dumnezeu l-a dat afară pe Adam din Rai, ci Adam s-a dat afară singur. Ăsta-i omul! Sfântul Grigorie de Nyssa, fratele Sfântului Vasile cel Mare, a fost întrebat: „Ce zici despre om?” Şi a răspuns Sfântul Grigorie: „Este copleșitor și de neînțeles”. Dumnezeu păstrează încă taine despre om, necunoscute nici de îngeri și necunoscute nici de lume. Pentru că e după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. E singura ființă creată după chip și ase¬mănare. Este singura verigă posibilă între Dumnezeu și creație. Omului i s-a încredințat marea răspundere să suprave¬gheze întreaga creație. Şi Satan luptă din răsputeri, cu o râvnă pe care oamenii nu o cunosc, să ne scoată din cap că suntem asemănare cu Dumnezeu. Pentru că îi cam ocupăm locurile. Treaba lui, dar noi suntem creați așa, după chip și asemă¬nare. Şi creația lui Dumnezeu nu poate fi dezmințită sau interpretată. Suntem chip și asemănare a lui Dumnezeu.
Deci avem mare siguranță, dar și mare răspundere. De aceea vă spuneam că este foarte grav să nu știi că tu trăiești și cine ești. N-ai stat de vorbă cu tine niciodată, bineînțeles, ținând cont de marile valori: veșnicia… Ce e cu mine? Eu, ținând cont de pușcărie și pustie, nu m-am folosit mai mult decât la căpătâi de morți. Ţipete… Intrau într-un necunoscut nu pentru o mie de ani, ci pe veșnicie! Trăistișoara lui nu era plină cu fapte bune, era goală! Sau e goală, la oameni. Mare greșeală această stare de necunoștință proprie!
Instinctul acesta de a trăi îl are și porcul, îl are și orice alt animal. Dar atât! Omul are o conștiință, are o dăruire dincolo de rațiune. E făcut Dumnezeu după har. Vă dați seama: Dumnezeu după har! Căderea lui Adam ne-a întrerupt relația aceasta cu Dumnezeu. A venit Dumnezeu și ne-a adus mai mult decât a pierdut Adam! Ne-a adus tocmai din nou cunoștința că suntem din nou Dumnezeu după har și că nu există moartea. Pentru că ne zice: „Şi veți trece de la moarte la viață”. Or moartea nu înseamnă o terminare, ci înseamnă un alt început fericit sau nefericit.
Că de ce să te temi de moarte, dacă te-ai pregătit de înviere? E o contradicție, și omul hotă¬răște, în vidul acesta al lucrurilor, nu într-o stare de prezență continuă. Nu este greu. Pentru că niciodată nu e degeaba cineva lângă tine. Ori tu te folosești, ori îl folosești, ori trebuie să te verifici dacă îl rabzi sau nu-l rabzi, bubos așa cum e. Că lipsa asta de prezență lângă fratele tău e lipsă de dragoste, și e în contradicție cu Creatorul. Actul de prezență.
Nu sunt pentru nevoință, ca duhovnic. Sunt de 95 de ani. Sunt pentru o stare de prezență continuă a lui Dumnezeu. Exist! Şi ne punem întrebarea: De ce? Ce e cu mine? Ce e cu moartea? Ce-s aceste elemente, care sunt valabile? Moartea nu vine să îi faci o cafea. E fără cruțare! Te ia așa cum ești! Nu o putem amâna nicio fărâmiță de secundă când va veni.
Judecata de Apoi nu trebuie văzută cu Dumnezeu stând pe un tron de judecată. Te judeci singur, repede. Suntem o ființă valoroasă mai mult decât oricare altă ființă. Dracii au fost îngeri buni. Şi am spus așa: dacă ar fi întruchipat iar posibilitățile pierdute, ar răsturna pământul cu degetul mic! Dacă tu, pierdut fiind, gândești așa, de ce să nu gândesc așa despre îngerul meu păzitor, care nu e căzut! Şi se spune despre îngerul păzitor, într-un loc, așa: că e cu neputință să nu mori, dacă l-ai vedea într-atâta lumină! Şi îngerul acesta nu e singur, în ceea ce privește paza. Cuvântul păzitor nu i l am dat noi, i l-a dat Dumnezeu: „Păzeș¬te sufletul acesta, până la moartea lui”. El e în relație cu alte miliarde de îngeri, cu mare putere. Şi totuși ei sunt fără identitatea asta mare, Dumnezei sunteți. Sunt o creație cu mari posibilități, cu mare frumusețe, care scapă minții noastre mărginite. Pentru că zice și Sfântul Apostol Pavel că nu îi e dat omului să cunoască, pentru că el a fost răpit până la al treilea cer.
Așa că ființa omenească e Dumnezeu după har. Acel zis homo homini lupus, „omul lup pentru om” a căzut, la venirea Mântuitorului. Acum e invers: omul e Dumnezeu pentru om. Şi uite pe cine băgăm noi în iad și nu ne astâmpărăm. De ce îi zici drace, drace și nu îi spui Doamne, Doamne!? Înseamnă că i-ar pune o râvnă mare de tot în constatarea asta, de către fiecare ins care ar vrea să fie câtuși de cât treaz. Că el luptă din răsputeri să ne cucerească și să ne adune la el. Însă se împiedică de puterea Crucii, de puterea lui Dumnezeu. Crucea e Tatăl, toată înălțimea, Fiul, toată adâncimea, Sfântul Duh, toată lățimea. Sfânta Cruce are o semnificație extraordinară! De aceea și catolicii au schimbat semnul crucii, făcută altfel cu degetele, cu altă așezare, de la stânga la dreapta. E o mare greșeală! Nu suntem aici pentru că ne-ar conveni nouă să fim așa, ca la un papă… Suntem așa de la Duhul Sfânt și tot de Duhul Sfânt suntem judecați.”
Aceste cuvinte ale parintelui duhovnic Papacioc sunt atat de pline de credinta, intelepciune, românism si spiritualitate incat o interpretare oricat de bine ticluita ar pare saraca si neavenita, de aceea in continuare va oferim filmul – ” Sa avem inima sincera” cu Parintele Arsenie Papacioc:
In “TESTAMENTUL SAU – MOARTEA NU INSEAMNA MOARTE” parintele Papacioc, vorbeste despre ecumenism si ce inseamna acesta, faptul ca:
“oamenii sunt dezinformati. Li se spune, de exemplu, ca parintele Staniloae a fost ecumenist, cand parintele Staniloae, inainte de a muri, a spus intr-un interviu: „Ecumenismul este erezia vremurilor noastre. Eu, unul, il socotesc produsul masoneriei…” Interviul exista, e si pe internet, poate fi ascultat. Dar ecumenistii zic: „Nu, parintele Staniloae a fost ecumenist.”
Pai, daca vrei sa interpretezi ca Tatal nu e Tatal si Fiul nu e Fiul, Sfantul Duh nu e Sfantul Duh, – esti liber! Insa, raspund: nu putea un Staniloae sa fie ecumenist. Eu am stat de vorba cu el, si chiar ne intalneam, si cu el, si cu parintele Cleopa, nu mai vorbesc! Am trait impreuna in pustii.”
Interviul poate fi vizionat aici si este denumit “Marturisirea adevarului” , acesta fiind considerat Testamentul Duhovnicului Arsenie Papacioc.