• noi cursuri ABHEDA Yoga incep pe data de 22 octombrie 2017 iar înscrierile se fac AICI
  • cursurile TTC200 de profesori de yoga incep pe data de 28 octombrie 2017 iar înscrierile se fac AICI
  • pentru a primi informații si articole puteti trimite email-ul dv la abheda.yoga@gmail.com sau sms cu emailul dv. la 0736.158.910
  • suntem pe facebook AICI

Postam aici un text exceptional ajuns la dumneavoastra prin eforturile
unor traducatori benevoli care „s-au aplecat asupra sa” cu multa dragoste, in timpul lor liber.

Preluat de pe pe www.angelinspir.ro

Desi se pare ca aceste fapte petrecute la Findhorn sunt, in cea mai mare parte, reale si, chiar daca povestea este fascinanta si plina de invataturi si idei practice, va transmitem, cu aceasta ocazie, ca nu este suficient.

Intentii frumoase si povesti delicate au existat de mult timp.

De altfel, drumul spre iad este pavat cu intentii bune, dar, desi bune, acestea fie sunt in dezacord cu vointa divina, fie sunt in acord cu ea, dar nu sunt puse in aplicare.

Dac veti obtine un beneficiu spiritual creind si dezvoltand o relatie constienta cu entitatile subtile cunoscute sub numele de ingeri, ei bine, aceasta ar fi un beneficiu real si va permite practicantului sa creasca spiritual.

Daca nu, veti visa frumos (si asta e bine), dar atat…

Cum putem beneficia spiritual de existenta ingerilor?

1.) apelarea ajutorului lor direct in planul evenimentelor pe care le traim – prin ruga

2.) apelarea inspiratiei si sfaturilor lor directe

3.) meditatia de comuniune cu un anumit inger sau cu un grup de ingeri ne poate imbogati interior si imprumuta sau amplifica anumite calitati benefice.


Avantaj:

Ingerii sunt entitati usor de contactat prin apelare (adica ei vor raspunde). Deoarece sunt eminamente benefici, contactarea lor este o actiune lipsita de orice risc si ofera multe sanse spirituale.
Avertisment!

Ingerii nu vor sustine apelurile fiintelor rau-intentionate, nesincere, care nu doresc sa se transforme sau care intentioneaza sa faca un „targ” cu ei sau cu Dumnezeu…

adanimatitude-m.jpg

Leonard Radutz
Societatea Academica AdAnima pentru Transformare si Cunoastere de Sine

leonard-radutz-m.jpg

…………………………………………………………………………………………….
La nouă luni după ce Dorothy, Peter şi Eileen s-au mutat în parcul de maşini de la golful Findhorn (Scoţia),

Dorothy a perceput prezenţa subtilă a Îngerului din Findhorn, pe care la început era capabilă să-l contacteze prin Dena, cunoscut ca Îngerul Peisajului. Acesta superviza întreaga zonă geografică şi era focalizat asupra pământului, solului şi a nutrienţilor săi. De asemenea, a devenit şi un „trimis” pentru alte contacte angelice. În 1963 lui Dorothy i s-a spus că Îngerul din Findhorn era încă „nebulos dar creşte foarte repede” şi că „…într-un fel noi eram părţi componente ale corpului său”. Câţiva ani mai târziu, pe măsură ce comunitatea se extindea, ea a avut prima comunicare directă în care îngerul a cerut în mod special: „Nu îţi forma un concept clar despre mine limitându-mă astfel… am multe părţi pentru a acţiona şi multe de făcut, şi le vom face împreună… Eu sunt în tine iar tu eşti în mine…sunt spiritul unui loc şi totuşi mult mai mult”. Din acea zi, mulţi membri ai comunităţii, personalul Fundaţiei, vizitatori şi alţi oameni care se consideră parte a familiei globale Findhorn cred că au fost atinşi şi chemaţi de Îngerul din Findhorn şi că fiecare persoană este într-un fel o parte a „corpului” îngerului veşnic schimbător.


Istoricul comunitatii Findhorn

Femeia coboară uşor din patul ei, încercând să nu-şi trezească soţul încă adormit. Se uită la ceas – este 4 a.m., deşi nu mai are nevoie de alarma ceasului – ceasul ei interior o trezeşte zilnic la aceeaşi ora. Observă liniile delicate trasate de ger pe un geam şi se îmbracă repede cu mai multe haine călduroase, cu o pereche suplimentară de şosete şi o pereche de cizme vechi. Uşor, deschide uşa camerei care serveşte atât ca sufragerie cât şi ca dormitor şi aude respiraţia uşoară a celor trei copii ce dormitau în sacii lor din micuţa cameră de-a lungul holului îngust. Trece de bucătăria familiei şi iese în aerul îngheţat al nopţii, reglându-şi respiraţia pe măsură ce aerul rece intră în nări. Zăpada îi scârţâie sub paşi pe măsură ce se îndepărtează de rulota care este casa sa. Uitându-se peste umăr pentru un scurt moment este sigură ca David, Christopher şi Jonathan încă dorm profund..

Chiar în întuneric, îşi găseşte cu uşurinţă destinaţia – o clădire mică din beton. Intră şi găseşte cele patru uşi interioare deschise larg şi ca de obicei, intră în prima cameră şi închide uşa după ea. Sunt slabe şanse să fie deranjată la această oră din noapte, deşi mai târziu ceilalţi locatari ai parcului de rulote vor năvăli la toalete.

Gradat, tremuratul se opreşte. Ea stă liniştită în meditaţie – şi aşteaptă. După o vreme, scoate din buzunar un creion. A fost ascuţit de multe ori şi trebuie folosit până la sfârşit, nu are bani pentru creioane noi. Deschide carneţelul pe care l-a adus cu ea şi începe să scrie.

Din ce în ce mai repede, mâna ei zboară peste pagini, umplându-le cu scrisul ei mărunt şi ordonat. Ocazional, se opreşte îşi închide ochii şi-şi lasă mâna să cadă în poală. Apoi tot mai multe cuvinte apar pe paginile albe, liniate.

În sfârşit sarcina ei este terminată. Cu un adânc suspin de recunoştinţă, ea părăseşte acel spaţiu mic, se înveleşte mai bine în haina călduroasă, bagă caieţelul înapoi în buzunar şi se întoarce la mica rulotă pe care o numeşte casă. În linişte, începe să pregătească micul dejun pentru familia sa. Habar nu are că ceea ce a scris va inspira într-o zi nenumăraţi oameni din întreaga lume. Încă nu ştie că scrierile ei matinale – cuvinte atât de simple şi totuşi atât de puternice – vor aduce oameni chiar în acel loc pentru a-şi găsi propria lor legătură cu spiritul, pentru a-şi urma ghidarea interioară la fel cum a făcut şi ea chiar în acea dimineaţă – şi-n fiecare dimineaţă tot anul trecut. Acum, atenţia ei este orientată asupra poridge-ului pe care îl găteşte şi a trezirii copiilor pentru a merge la şcoală.

Cu un an înainte, într-o după amiază însorită de noiembrie, soţul lui Eileen, Peter a remorcat rulota lor de vacanţă într-o scobitură în capătul Parcului Golfului Findhorn, sperând ca terenul mai coborât să-i ofere adăpost de vânturile reci care suflă neobosit dinspre golf.

Peter era un om practic, puternic, atletic, cu o minte ascuţită şi incisivă. Fusese ofiţer de catering în RAF (Forţele Aeriene Regale) şi călătorise în întreaga lume hrănind trupele britanice staţionate în Extremul Orient, subcontinetul Indian şi în Himalaya. Într-un astfel de tur a întâlnit-o pe Eileen Combe o femeie elegantă, cu principii spirituale clare – şi căsătorită cu un ofiţer superior din RAF, având cinci copii. În cursul călătoriilor sale a rămas prieten cu familia Combe.

În practica spirituală a lui Eileen, un loc central îl ocupa atitudinea de a rămâne interiorizată şi liniştită pentru a primi ghidarea lui Dumnezeu.

Pentru un om activ ca Peter acesta era rareori modul în care să se acordeze la voinţa divină. Educaţia sa spirituală timpurie în „ştiinţa sufletului” s-a făcut prin intermediul unui ordin Rosacrucian care i-a insuflat nevoia de a-şi urma intuiţia în fiecare moment. Fie la serviciu sau în viaţa sa personală, practica lui Peter de a urma spontan fiecare intuiţie l-a condus aproape întodeauna – pas cu pas – spre succes.

A fost totuşi un moment semnificativ când Peter a primit „ghidare” când de fapt stătea nemişcat! În octombrie 1952 era staţionat în Orientul Mijlociu şi a folosit ocazia de a vizita locurile sfinte din Ierusalim. La asfinţit, se odihnea pe un deal privind oraşul – fără a se gândi la nimic în mod special – când, din senin, a auzit cu claritate cuvintele: „Eileen este cealaltă jumătate a ta !”

Era uimit! Îi plăcea şi o respecta pe Eileen foarte mult, dar nu se gândise la ea într-un mod romantic. Şi în plus, era măritată cu cinci copii! Era de asemenea cam sceptic la ideea de parteneri de suflet. „Oamenii îşi întâlnesc sufletul pereche odată la lună plină” s-a gândit el şi a catalogat ideea ca fiind ridicolă!

Totuşi nu a putut elimina claritatea cu care a auzit vocea şi s-a hotărât ca data viitoare când îi va întâlni pe soţii Combes să îi spună lui Eileen, doar ca să vadă ce zice ea! Cu ocazia Crăciunului a fost invitat să cineze cu familia. Găsind un moment singur cu Eileen, el s-a confesat că Dumnezeu a spus că ei erau meniţi să fie împreună. Pe măsură ce vorbea, ei şi-au îndreptat privirile pe fereastră, pentru a vedea o lună plină răsărind! Răspunsul lui Eileen a fost simplu, că dacă aşa era să fie, Dumnezeu va avea grijă de detalii.

După aproape zece ani Peter remorca rulota de vară în adâncitura nisipoasă din capătul parcului de maşini. Câteva zile mai târziu, cu vântul şuierând şi fulgi îngheţaţi biciuindu-i faţa a plantat un gărduleţ înjghebând un fel de îngrăditură şi a condus în oraşul învecinat, Forres pentru a se înregistra la Biroul de Plasare a Forţei de Muncă şi a-şi reînoi vechile contacte de afaceri. Spera că într-un fel sau altul va căpăta o poziţie bună în oraş în zilele următoare.

Familia Caddy şi prietena lor Dorothy Maclean s-au întors în Morayshire în speranţa că Peter va fi reangajat să conducă hotelul de patru stele, Cluny Hill. Sub conducerea sa competentă şi susţinut de ghidarea zilnică a lui Dumnezeu prin Eileen, el a readus vechiul hotel victorian din staţiune la o demnitate care a făcut întregul oraş Forres să fie mândru. Caddy-şii au fost atât de plini de succes în a creşte renumele lui Cluny Hill, încât în 1961 proprietarul hotelului i-a trimis pe ei şi mulţi dintre angajaţii lor să administreze hotelul Trossachs din Perthshire, sperând că vor reuşi aceeaşi magie şi acolo. În ciuda eforturilor lor, acest hotel s-a dovedit a fi o sarcină dificilă, îmbrăcat în haina sa umedă de ceţuri. Peter a fost concediat din funcţia de director după primul sezon şi familia s-a întors în Morayshire unde aveau mulţi prieteni şi asociaţi în afaceri care – Peter era sigur – îl vor ajuta să-şi găsească o poziţie bună în oraş.

Oricum, pe măsură ce iarna se instala, Peter era încă neangajat şi prietenii cu care câţiva ani mai înainte cinase şi băuse în elegantul hotel Cluny Hill parcă dispăruseră. Trăind din ajutorul social, fără bani pentru o casă în oraşul Forres sau măcar în satul pescăresc învecinat, Findhorn, Peter şi Eileen aveau o singură posibilitate – să remorcheze rulota de vacanţă din sat în parcul învecinat şi să facă tot ce pot mai bine pentru acea iarnă. Cel mai ieftin loc disponibil era exact lângă tomberoanele de gunoi. Au parcat acolo. Ştiau că nu va dura mult până se vor întoarce în Cluny Hill, Dumnezeu i-a spus lui Eileen în termeni fără echivoc că se vor întoarce în Cluny, iar dacă Dumnezeu a spus aşa – atunci aşa va fi.

Totuşi, zilele s-au transformat în săptămâni şi săptămânile în luni. Nu avea nici un sens! Peter Caddy trăise în Forres câţiva ani când condusese Cluny Hill. Cunoştea pe toţi care erau cineva în oraş. Avea o listă amplă de realizări şi era obişnuit cu succesul. Se putea ca ghinionul care-l trântise în Trossachs să-l fi urmat şi aici ?

Gândul acesta i-a trecut lui Peter prin minte, dar nu era genul care să renunţe la gândirea sa pozitivă. În plus atât Eileen cât şi Dorothy primiseră ghidare divină că vor locui cu toţii în parcul caravanelor. Nici asta nu avea sens, mai ales cu trei fii în creştere care trebuiau hrăniţi, dar Peter avea încredere în ghidarea lor şi aştepta ca slujba perfectă să sosească – era doar o problemă de timp! Nu doar atât, dar Peter şi Eileen ştiau amândoi, fără urmă de îndoială că se vor întoarce la Cluny Hill. Dumnezeu îi spusese astfel lui Eileen iar Peter pur şi simplu o ştia!

Peter a construit o anexă din lemn într-o parte a rulotei, suficientă pentru patul lui Dorothy. Ea fusese secretara lui Peter la Cluny Hill şi ea deasemenea era sigură că se vor întoarce acolo. Nici ea nu-şi găsea nimic de lucru – nici măcar temporar – şi astfel îşi petrecea zilele reparând mica rulotă – amintându-şi să facă totul cu iubire şi-ntru „Gloria lui Dumnezeu” după cum învăţătorul ei spiritual îi sfătuia.

Mulţi ani, Dorothy, Peter şi mai târziu Eileen au fost învăţaţi de un înţelept numit Sheena să caute în fiinţa lor dezvoltarea legăturii interioare cu Dumnezeu. Sub îndrumarea lui Sheena, fiecare a învăţat să recunoască, asculte, să aibă încredere şi să urmeze ghidarea divină.

Astfel că pe măsură ce iarna devenea tot mai umedă şi întunericul învăluia mica rulotă, ei îşi împărtăşeau revelaţiile primite la fel cum împărţeau hrana. O sobă deschisă la culoare pe care puteau şi găti le furniza căldura şi cei trei adulţi cu cei trei băieţi citeau sau îşi făceau temele până venea vremea să transforme masa pe care mâncau în bază pentru salteaua ce forma patul lui Peter şi Eileen. Băieţii dormeau într-o cameră şi mai mică cu sticle cu apă caldă şi pături de lână ca singura lor sursă de căldură. În mod regulat, Peter mergea în Forres petru a căuta de lucru dar venea mereu cu mâna goală.

Într-o dimineaţă un camion de la o firmă a vărsat o căpiţă de paie care s-au împrăştiat peste tot când întorcea la intrarea în parc. Fiind chiar în spate, Peter a oprit, dându-şi seama cât de folositoare pot fi paiele pentru grădina de zarzavat pe care plănuia să o cultive imediat ce putea să sape şanţuri în pământul îngheţat. Cu altă ocazie Eileen şi Dorothy s-au dus să strângă bălegar care şi acesta a ajuns în grădină.

Din fericire primăvara a venit devreme în acel an şi Peter a plantat fiecare sortiment de legumă la care s-au putut gândi chiar dacă nu mai plantase până atunci vegetale. Mai târziu a plantat flori pentru a însenina mica lor bucată de pământ şi a înfrumuseţa rulota lor. Totuşi chiar dacă vremea se mai încălzise pământul era încă tare, iar solul nisipos nu prea părea bun pentru a susţine cultivarea unei grădini. Pentru a nu fi oprit Peter a amestecat împreună paiele cu bălegarul şi cu cojile de cartofi pe care Eileen le adunase şi a făcut un îngăşământ primitiv. În călătoriile sale în căutarea unui serviciu el adunase şi alte ingrediente pentru compostul sau – resturi de fructe şi vegetale, cenuşă de la focurile din parc, uscături chiar şi reziduri de la o distilerie de wisky din apropiere! Prin mai, compostul deja „aburea” iar lui Eileen i s-a spus prin ghidare că toată munca grea ajută la introducerea propriei lor radiaţii şi vibraţii în sol.

Într-o zi, Dorothy a avut o sugestie de a „simţi forţele naturii” înţelegând pentru prima oară că natura are o inteligenţă şi că putea să se armonizeze şi să coopereze cu acea forţă. Se gândea că asta va fi uşor deoarece ea iubea natura: fie plimbându-se pe dunele spre plajă sau hoinărind prin pădurea din apropiere, unde râurile Findhorn şi Direvy se întâlnesc într-o cascadă blândă. Oricum, când Peter a auzit de sfatul lui Dorothy de a se acorda cu forţele naturii i-au venit alte idei. Sub îndrumarea profesorului său rosacrucian, Peter învăţase câte ceva despre spiritele elementale ale focului, pământului, aerului şi apei şi se întrebase deseori cum ajută ele la creşterea şi înflorirea plantelor

A întrebat-o pe Dorothy dacă ea crede că elementalii ar fi dispuşi să-i ajute în mod practic în acţiunile lor legate de grădină şi dacă ar putea încerca să-i contacteze!

Oricum, Dorothy nu s-a acordat cu spiritele naturii din Regatul Feelor ci chiar cu prezenţa angelică a grădinii de mazăre! Îngerul grădinii de mazăre a fost numit de Dorothy DEVA, cuvântul sanscrit ce desemnează îngerii în tradiţia orientală. Îngerii lui Dorothy erau foarte practici, chiar dacă erau câmpuri de energie fără formă.

Din clipa în care Deva-ul grădinii de mazăre şi-a făcut simţită prezenţa, nici Peter nici Dorothy nu se mai opreau! Peter i-a cerut lui Dorothy să obţină răspunsuri la fiecare acţiune legată de grădină şi curând a perceput o prezenţă foarte expansivă pe care l-a numit Îngerul Peisajului. A aflat ca Îngerul Peisajului era un corespondent local al Îngerului Planetar, iar prin acordarea cu Îngerul Peisajului a aflat că fiecare specie de plantă are propriul înger guvernator care are schiţele pentru model, formă, culoare şi creşterea acelei specii de plantă şi îi stabileşte cursul vieţii ei. Dorothy a interpretat descrierea Îngerului în termeni similari unui arhitect care face proiectul unei clădiri, pregăteşte planurile pentru a fi date constructorilor – care sunt însăşi spiritele naturii – pentru a face următorul stadiu şi apoi transferă procesul în sarcina oamenilor care fac munca adevărată !

Mulţi oameni, care sunt grădinari înăscuţi, proverbialii „degete verzi” au o acordare interioară spontană la spiritele naturii şi la Deva-şi, dar Peter şi Dorothy care nu puseseră mâna pe o sapă până atunci trebuiau să ia totul de la zero. Şi astfel a început magia construirii Comunităţii de la Findhorn – în vara anului 1963 – prima grădină de la Findhorn a înflorit sub grija oamenilor şi a îngerilor.

Şi totuşi, în fiecare dimineaţă în orele liniştite dinaintea răsăritului, Eileen Caddy se strecura din pat – asfel încât să nu deranjeze familia care dormea – ieşind în linişte din rulota comodă, mergea la toaleta publică în mijlocul parcului de rulote pentru a şedea în linişte şi a primi ghidarea lui Dumnezeu.

Prin munca fizică grea a lui Peter, credinţa nestrămutată a lui Eileen şi ghidarea primită prin acordarea lui Dorothy la prezenţele iluminatoare angelice, Grădina Findhorn a crescut şi a înflorit. Era clar de ce Peter fusese „împiedicat” să găsescă de lucru în Forres astfel încât să poată începe „adevărata muncă” – stabilind comunitatea din Findhorn.

Lui Eileen i se spusese că micul lor colţ din Findhorn va deveni într-o zi un „Centru al Luminii” şi deşi nimeni dintre ei nu ştia cu adevărat ce însemna asta, ei au avut încredere în ghidarea pe care o primeau. O altă familie – o femeie pe nume Lena, de asemenea iniţiată de Sheena şi cei trei copii ai Lenei – aveau o rulotă în apropiere şi Lena, Dorothy şi Eileen petreceau deseori ore întregi împreună în meditaţie, acordându-se telepatic cu celelalte Centre ale Luminii din întreaga lume. În aceeaşi perioadă Eileen a avut o viziune că Centrul lor de Lumină va fi conectat într-un Triunghi de Lumină cu micuţa insulă Iova din Hebride – scaunul sacru al cristianităţii din Marea Britanie şi Irlanda – şi cu vechiul oraş Glastonbury, care era inima Avalonului din legendele lui Arthur. I s-a spus că Cluny Hill era actualul punct al puterii care era legat cu Poarta din Glastonbury. Eileen, Dorothy, Lena şi prietena americană pe nume Naomi au început vizualizări zilnice pentru a întări legăturile între aceste centre străvechi.

În 1965, Peter Dorothy, au întreprins o călătorie la Glastonbury unde l-au întâlnit pe Wesley Tudor Pole, fondatorul lui „Chalice Well Trust”, un om cu convingeri profunde despre puterea interioară a lumilor invizibile. Tudor Pole a fost cel care a instigat „minutul tăcut” în timpul celui de-al doilea război mondial – un moment de rugăciune tăcută, zilnică la nivel naţional în fiecare seară la ora 21, despre care se spune că a contribuit la victoria Angliei în război.

Cu ocazia Sărbătorilor de Paşte în 1966 cinci oaspeţi au vizitat „grădina magică”, şi încă şaptesprezece au sosit la începutul verii. Doi dintre aceşti oaspeţi vor avea un impact enorm asupra familiilor din clădirea comunităţii: Joanie Hartvell Bearvis şi Robert Oglivie Cromhie. Robert era un savant, un actor şi un pianist realizat care trăia în Edingurgh. În anul următor Joanie s-a mutat în Findhorn, devenind în final prietena cea mai bună a lui Eileen, confidentă şi ajutoare. Robert a vizitat comunitatea de multe ori în fiecare an devenind protectorul ei în tărâmurile interioare şi gardianul zonei pe care era construită comunitateaa, ca şi cel mai de încredere sfătuitor spiritual al lui Peter.

Robert a studiat artele esoterice timp de mulţi ani şi la câteva săptămâni după prima sa vizită, a avut o experienţă extraordinară într-o lume subtilă paralelă, de a cărui existenţă era ferm convins, dar pe care nu o întâlnise niciodată direct – lumea feelor. În timp ce se plimba în locul său favorit din grădina botanică din Dinburgh el a „întâlnit” un spirit al naturii care a spus că numele său este Kurmos. Întâlnirea sa cu spiritul naturii i-a amplificat capacitatea de a percepe acel regat particular al naturii şi şi-a dat seama că „grădina magică” ce creştea la Findhorn era plină de astfel de fiinţe. Pe măsură ce se obişnuia cu noii săi prietenii invizibili, Robert a adus înţelepciunea lor în comunitate şi era întodeauna primit cu entuziasm de spiritele naturii de acolo. În vara lui 1967, cu ajutorul regatului Feelor, prin Robert, şi a regatului îngerilor, prin Dorothy, grădina a ajuns la noi dimensiuni ale splendorii. Oameni din întreaga ţară doreau să vină să vadă florile vibrante şi magnificele legume şi chiar unii dintre cei mai cunoscuţi grădinari şi horticultori ai Angliei au venit în vizită. După ce în 1969, BBC a adus o echipă de televiziune, şase sute de oameni au scris comunităţii dorind să o viziteze !

Şi astfel a început desfăşurarea magiei. Aceleaşi principii spirituale ale credinţei, ghidării şi iubirii au stimulat fondatorii comunităţii de la Findhorn în viaţa zilnică. Oricând era nevoie de ceva sau de cineva, aceştia apăreau ca prin minune oferindu-şi ajutorul cu generozitate! Când Robert şi Dorothy au crezut că ar fi o idee bună să publice instrucţiunile primite de la îngeri, un publicist a venit să-i viziteze şi o broşură intitulată Grădina din Findhorn a fost tipărită la o presă veche Gestetner.

Înţelepciunea s-a întins de-a lungul şi de-a latul – chiar şi în SUA. Într-o dimineaţă, Eileen a avut viziunea a şase bungalouri din lemn de cedru. La o lună sau două după aceasta, şase rulote elegante au fost vândute celor care doreau să se alăture comunităţii. Cu ceva timp înainte avusese o viziune a unui Sanctuar simplu, încăpător cât să găzduiască şase persoane. Şi acesta a fost construit exact aşa cum îl văzuse ea – banii pentru el au sosit la momentul oportun când trebuiau să plătească constructorul şi furnizorii de materiale. Din clipa în care a fost construit Sanctuarul, nu a mai fost nevoie pentru Eileen să se retragă la toaleta parcului de rulote în orele dinaintea răsăritului. De asemenea era şi un sistem foarte eficient de încălzire !

Când Eileen şi Joanie se întrebau cum vor găti pentru atâtea persoane la micuţa lor bucătărie din rulotă – fără să mai menţionăm de o sală de mese – Eileen a perceput într-o meditaţie un frumos centru al comunităţii cu o bucătărie dotată cu tot ceea ce trebuie şi o sufragerie suficient de mare pentru două sute de oameni!

Curând după aceea un donator care credea în munca pe care o făceau a plătit pentru clădire şi pentru întreg echipamentul. O fundaţie de caritate, „Findhorn Trust” a fost înfiinţată pentru a primi donaţii, mulţi oaspeţi au cumpărat şi donat rulote pentru alţi oaspeţi şi pentru membrii comunităţii şi până în vara lui 1976 peste 30 de oameni – de la noi născuţi până la un octogenar – locuiau în Comunitatea Findhorn. În fiecare dimineţă Eileen şi Dorothy citeau îndrumările primite de la Dumnezeu, membrilor comunităţii în Sanctuar şi în fiecare zi Peter conducea lucrul la construcţii, la grădină, înfrumuseţând şi curăţând. „Munca este Iubirea în acţiune” a devenit motto-ul zilnic al tuturor şi prin acea muncă comunitatea creştea.

Construită pe o astfel de fundaţie puternică şi cu colaborarea îngerilor şi a unui miez de artişti, vizionari, căutători spirituali şi muncitori îndemânatici, Comunitatea Findhorn a ajuns să devină adevăratul Centru al Luminii care fusese văzut de Eileen. Acum veneau atât de mulţi oameni să participe la cursurile oferite de Secţia Educaţională, încât spaţiul devenea neîncăpător în clădirile comunităţii din jurul parcului de rulote. În vara lui 1975 o piesă specială a îndrumării lui Dumnezeu – preţuită şi menţinută aproape 15 ani – s-a materializat. Hotelul Cluny Hill a fost cumpărat de Fundaţia Findhorn. Peter şi Eileen împreună cu alţi 200 de oameni se întorceau în Cluny!

Între atâtea mesaje primite de Dorothy de la spiritele naturii, vă vom prezenta unele pentru a vă face o idee despre calitatea lor.

Primul este chiar de la începutul acestor comunicări şi provine de la un înger –

„Zboară în înălţimi cu noi şi percepe forţa încântătoare a radiaţiei vitale aşa cum o cunoaştem noi. Sunt radiaţii pe care noi le trimitem prin intermediul plantelor. Plantele sunt purtătoarele lor. Dacă tu te concentrezi în linişte şi-ţi identifici fiinţa cu aceste radiaţii, vei deveni receptivă la ele şi în acelaşi timp vei deveni mai receptivă la radiaţiile plantelor. Contactul cu esenţa lor este mai uşor pentru tine pe plan interior, însă noi dorim să te ajutăm să le percepi chiar şi în lumea exterioară, aceasta te va învăţa să te exteriorizezi pentru cä totul va fi doar un singur lucru”.

Un alt mesaj foarte concret şi în acelaşi timp foarte poetic a ajuns la Dorothy de la „îngerul peisajului”:

„Pentru plante ploaia este mai bună decât apa pe care le-o poate da omul, pentru că procesele naturale oferă plantelor o energie mult mai mare. Însă când omul găseşte că este necesar să ude plantele, poate transmite energia care ajută plantele la fel ca si cea care însoţeşte ploaia. Dacă omul gândeşte că este o parte a unei vieţi unice, atunci poate transmite multe vibraţii, multă energie. Plantele sunt recunoscătoare pentru apă, dar mai ales pentru dragostea care poate însoţi apa”.

Încă un mesaj al îngerului peisajului:

„Noi putem să lucrăm cu voi în multe moduri. De exemplu, putem controla forţa vitală a fiecărei plante, să o facem să crească sau să scadă. Noi nu ne Iimităm să punem în mişcare energia vieţii, la fel precum se încarcă un ceas şi să o lăsăm să facă ceea ce este mai bine. Noi o controlăm cu grijă pas cu pas. Noi am primit anumite forţe şi le folosim in măsura în care ni se permite. Lăsaţi-vă ajutaţi de noi în experimentul vostru, pentru a-l îmbunătăţi cât de mult putem�?.

Şi iată un exemplu de mesaj dat de un înger al unui singur tip de plantă, un înger al mărului:

„Înflorirea şi aşteptarea fructelor viitoare vă conduce la noi. Faptul că dintr-o floare delicată, palidă, cu o viaţă scurtă se naşte un măr roşu, solid, este doar unul din miracolele lui Dumnezeu, unul dintre acele miracole care se petrec de multe ori pentru cei care stau să privească. Dacă voi aţi fi fost capabili să vedeţi mai mult decât ceea ce se petrece de-a lungul unei vieţi, aţi fi fost plini de uimire. Copacul care se dezvoltă din sămânţă prezintă întregul proiect înscris chiar în sămânţă. Acest proiect este sub protecţia îngerilor şi se manifestă în frumuseţea florilor şi în soliditatea fructelor. Acesta este Cuvântul devenit materie, aceasta este toată creaţia ţinută în echilibru de nivele de viaţă pe care voi nu sunteţi capabili să le percepeţi cu nivelul de conştiinţă limitat la care vă menţineţi din ignoranţă. Fructele Pământului răsar cu ajutorul tuturor acestor forme de viaţă. Voi oamenii vă bucuraţi de fructe, dar faceţi doar o mică parte din muncă. Astfel încât cântecul vostru de laudă ar trebui să fie mai mare decât al nostru.”

Şi iată mesajul entităţii care stăpâneşte ploaia, îngerul ploii:

„Eu sunt o parte integrantă a acestei planete — pe de o parte iubită, pe de altă parte urâtă, violentă şi dulce, cea care împrăştie viaţa, transformatoarea, unită în mod indisolubil cu norii, cu marea, cu vântul — eu hrănesc planeta şi formez roua proaspătă a dimineţii. Toate acestea sunt eu. Sunt o parte din ceea ce trăieşte, chiar şi o parte a corpului tău fizic. Sunt evocată cu rugăciuni ritualuri şi mijloace moderne… Dacă voi oamenii doriţi să ne dominaţi pe noi elementele, învăţaţi mai întâi să vă dominaţi pe voi înşivă, natura voastră năvalnică şi viziunea voastră limitată. Apoi, fiţi uniţi, fiţi plini de iubire în numele Domnului, fiţi flexibili la fel cum suntem şi noi şi miracolele se vor realiza”.

Şi iată un frumos mesaj de la „domnul elementelor”, îngerul care stăpâneşte manifestarea vântului, a Soarelui, a Pământului, a apei — o invitaţie făcută omului pentru a se integra din nou armonios în natură înţelegând cà este parte din aceasta şi ţinând cont că separarea de ea nu are nici un sens pentru cà totul face parte din Dumnezeu:

„Voi sunteţi fiii elementelor, sunteţi construiţi din elementele din care faceţi parte. Lumea şi corpurile voastre au fost create pentru ca să puteţi experimenta şi exprima fericirea Creatorului în infinitele Sale manifestări. Omul se distruge pe sine însuşi pentru că se simte separat. Dar cum este posibil să vă simţiţi izolaţi? Nu ştiţi că vântul face parte din voi, că soarele se dăruie vouă cu fiecare razä a sa şi este o parte din fiinţa voastră? Nu ştiaţi că voi veniţi din apă, că apa vă uneşte pe toţi şi că voi nu puteţi trăi fără a respira aerul? Cum puteţi fi atât de obtuzi şi să nu ştiţi că toată conştiinţa Pământulul participă la suferinţele fiecărui individ în parte? Că această conştiinţă exaltă la bucuria fiecărei fiinţe şi participă la ea? Acest principiu. al unităţii este exprimat şi reprezentat pretutindeni. Noi dorim să subliniem clar acest aspect, faptul că fiinţa voastră este legată inexorabil de întreaga lume şi că voi nu puteţi să maltrataţi Pământul fără a vă face rău vouă înşivă. Unitatea nu există doar pe plan superior, sau interior. Unitatea este globală. Pentru că totul este Creaţia lui Dumnezeu. Este aici şi acum. Cine perturbă proiectul global al Pământului, echilibrul anotimpurilor şi armonia tuturor manifestărilor materiale, perturbă opera sacră şi distruge speranţele legate de viitorul omului. Noi trebuie să continuăm să repetăm aceste lucruri, nu vom obosi niciodată să le facem remarcate. Uneori vă surprinde violenţa elementelor? Ele vor deveni şi mai violente dacă omul nu-şi va transforma atitudinea faţă de aceste adevăruri! lubiţi viaţa, dăruiţi-vă ei. Nu uitaţi că fiecare lucru este o parte integrantă din Creator şi în consecinţă şi o parte din voi…”

Preluat de pe www.angelinspir.ro

………………………………………………….

adanimatitude-m.jpg

Filmul despre Abheda Yoga Academy si Kundalini varianta rezumată - (20 min) Dacă doriți, AICI puteți găsi filmul intreg...