• pentru a primi informații si articole puteti trimite email-ul dv la abheda.yoga@gmail.com sau sms cu emailul dv. la 0762.663.153
  • suntem pe Facebook AICI
  • Înscrierile la noi cursuri ABHEDA Yoga se fac ACUM
  • cursurile TTC200 de profesori de yoga incep pe data de 19 octombrie 2019 iar înscrierile se fac AICI
    • ...................ARTICOLUL....................


    Ziua de marţi a săptămânii următoare mi-a prilejuit întâlnirea cu un prieten al profesorului nostru, Sri Vasuvaj. Omul respectiv a venit în vizită la acesta din urmă, iar Vasuvaj nu s-a putut abţine să ni-l prezinte – şi avea şi de ce: acel om, care are cca 45 de ani dar arată ca un tânăr de vreo 25 de ani, cu un ten extrem de luminos şi neted şi un trup zvelt şi elastic, a trecut prin mari încercări. În ultimii 5 ani, a suferit vreo 3 operaţii pe zona stomac – intestine, având mari tulburări de digestie. Ajunsese să nu mai poată ingera nimic, şi era menţinut la un moment dat în viaţă de aparate medicale. După ultima operaţie medicii i-au permis totuşi să înceapă, cu precauţie, să ingere hrană exclusiv lichidă, pe care organismul lui o primea şi o asimila cu greu. Devenise extrem de slab şi devitalizat, şi toţi specialiştii din lumea medicală pe care îi consultase erau rezervaţi în ce priveşte viitorul său. În orice caz, i se spusese unanim că după ultima operaţie, va avea nevoie de aproximativ 18 luni ca să se recupereze, dacă acest lucru avea să se producă.

    Din fericire, omul nu a consimţit să-şi accepte soarta, aşa că a mers pe toate căile care să-i permită să se refacă, şi cu mult mai repede decât prognosticaseră medicii alopaţi. În cele din urmă, a ajuns să-l cunoască pe un Swami destul de renumit, dintr-un alt stat indian decât cel în care ne aflăm noi (Karnataka), care are un ashram unde se practică yoga, adică asana-e, Pranayama şi meditaţii. Swami i-a predat omului câteva tehnici de Pranayama, spunându-i să le practice cca 10 minute pe zi pe fiecare, plus câteva recomandări generale legate de hrană, somn şi purificarea organismului. După numai O LUNĂ (!), omul s-a restabilit aproape complet, iar după a doua lună stomacul şi intestinele lui funcţionau perfect normal! Medicii erau sideraţi: un atare rezultat nu era compatibil cu predicţiile medicinii moderne! Şi totuşi… omul era dovada vie a valabilităţii indestructibile a tehnicilor yoga.

    O nouă invitaţie pe care o primim noi, studenţii străini, din partea profesorului nostru de sanscrită, Sri Vasuvaj: să mergem în vizită la Universitatea VYASA (Swami Vivekananda Yoga Anusandhana Samsthana University), unde există atât programe academice, de formare de instructori sau profesori de yoga, cât şi programe terapeutice, de tratament pentru persoane suferind de diverse afecţiuni! Am fost cu toţii încântaţi de propunere.
    Universitatea se află la cca 1 oră de mers cu maşina, în afara oraşului. Am avut o dată mai mult ocazia să mă uimesc de contrastele izbitoare ale Indiei: drumul nostru ne-a condus pe lângă zone suburbane de o sărăcie incredibilă, în care oamenii locuiesc efectiv în corturi improvizate din saci de plastic şi frunze imense de cocotieri, amplasate realmente lângă zone rezidenţiale împrejmuite. Acestea fie sunt mini-staţiuni de agrement sau cartiere luxoase de locuinţe, fie şcoli internaţionale sau spitale ridicate în colaborare cu centre spitaliceşti din Marea Britanie sau Statele Unite. În timp ce trecem pe lângă acele „resorts”, nu ne putem abţine să comentăm splendoarea edificiilor care se văd de dincolo de gardurile somptuoase: sunt clădiri albe, cu acoperişuri fanteziste, cu vegetaţie tropicală bogată în jur, cu terenuri de cricket şi tenis şi piscine… Cu siguranţă, şi în India se poate trăi excelent, dacă îţi permiţi… mai ales că partea elevată a clasei „high society” a avut inspiraţia, de-a lungul timpului, să împrumute de la englezi anumite uzanţe elegante şi sănătoase…

    Ajungem şi la VYASA UNIVERSITY! Drumul acoperit cu pietriş ne conduce către o intrare păzită formal de gardieni, care după o verificare sumară a identităţii lui Vasuvaj ne aruncă o privire placidă şi ne lasă să pătrundem în „fortăreaţă”. Intrarea este dominată de o statuie de câţiva metri înălţime a lui Swami Vivekananda, iar la cca 10 metri mai departe, un ansamblu statuar alb, deosebit de frumos, înfăţişând-o pe Saraswati, zeiţa cunoaşterii, a artelor şi a ştiinţelor (printre altele), purtând în mâini o veena (instrumentul muzical tradiţional) şi având alături un păun.

    Mergem pe alei din pământ bătătorit, pe alocuri acoperite cu pietriş, mărginite de arbori frumoşi şi vegetaţie abundentă. Trecem pe lângă unele corpuri de clădire cu 1-2 etaje, evident locuinţe ale studenţilor şi persoanelor rezidente aici, şi ne intersectăm cu mici grupuri de tineri cu cărţi şi cursuri în braţe. Pe băncile din faţa clădirii administrative sunt aşezaţi mai mulţi studenţi care învaţă (aveam să constatăm că venisem în plină perioadă de examene!). Observ că totul este organizat efectiv ca un campus universitar, însă cu mult mai elevat, plăcut şi liniştit decât cele de pe la noi sau din Occident…

    În clădirea administrativă ne întâmpină reprezentanţii conducerii acestui centru: suntem invitaţi într-un birou şi încep prezentările. Gazdele ne privesc amical pe noi, străinii veniţi din Vest să asimilăm cunoaşterea şi tradiţiile Indiei. Imediat, şeful desemnează un student dintr-un an superior, să ne însoţească pentru a ne prezenta întregul domeniu. Din fericire, ni se permite accesul nelimitat în toate zonele, aşa că avem ce vizita (terenul campusului este foarte întins). Ghidul nostru, al cărui nume nu l-am reţinut, este un om între două vârste, din Malaiezia. Provenienţa îi este trădată de statura mică şi aspectul gracil, care îl face să pară un băieţel adolescent. Aici vin să studieze şi să se formeze ca profesori de Yoga oameni din toate colţurile lumii, şi de toate vârstele!

    Pornim pe alei, mai întâi spre sectorul „învăţământ”. Sunt de fapt mici corpuri de clădire, aidoma unor căsuţe fără etaj, care adăpostesc diferite departamente: Yoga şi Ştiinţe exacte, Yoga şi Ştiinţe umaniste, Yoga şi Spiritualitate… Dăm şi peste locaţia unde se studiază limba sanscrită, inclusă ca obiect obligatoriu în primul semestru al primului an de studii… Aici facem cunoştinţă cu Saraswati Mohan, profesoara „en titre”, prima femeie din India (şi, cred eu, din lume…) care a obţinut un doctorat în sanscrită. Mergem mai departe, şi facem cunoştinţă cu toate facilităţile de care se bucură aici studenţii: biblioteca, foarte vastă, organizată pe mai multe limbi şi discipline (inclusiv medicale – aici, un viitor profesor de yoga trebuie să posede temeinice cunoştinţe de anatomie, fiziologie, igienă, elemente de matematică etc.); apoi sala calculatoarelor (aici, fiind în afara oraşului, accesul la Internet se obţine cam de 2 ori pe săptămână, dacă eşti norocos…), spaţii de recreere etc.

    Următorul obiectiv este departamentul de cercetare! Nici nu credeam că au aşa ceva, dar… domeniile de interes sunt axate în principal pe influenţa Yoga în domeniul medicinii şi al psihologiei! Vizităm laboratoare de cercetare, suntem lăsaţi să consultăm teze de doctorat, lucrări ştiinţifice elaborate în colaborare cu alte centre terapeutice din lume… Este uluitor cât de multe preocupări de acest gen există aici, şi chiar în Europa de Vest…

    Continuăm cu departamentul medical, unde simpaticul nostru ghid ne conduce prin toate secţiile. Vedem persoane bolnave de diabet (care deţine recordul în ravagii în India), afecţiuni gastro – intestinale, cancer, artrită, afecţiuni renale, tulburări metabolice, cardio-vasculare… Tot tacâmul, ca să zic aşa… Peste tot ne intersectăm cu studenţi şi personal de îngrijire – zâmbitori, relaxaţi, binevoitori, cultivând acea ambianţă specifică lăcaşurilor spirituale, de fraternitate şi atitudine elevată faţă de tot ceea ce îi înconjoară…
    Există şi un departament de Ayurveda, în care se practică mai ales tehnicile de Pancakarma, în scopul purificării organismului, al eliminării unor afecţiuni sau al întreţinerii (pentru cei sănătoşi).

    Pe culoarele sectorului medical ne întâlnim cu Michaella, o mai veche cunoştinţă a lui Vasuvaj – este o fată din Canada, venită să obţină certificarea ca profesor de yoga. Ca şi în cazul altora, povestea ei a început cu o afecţiune insuportabilă a regiunii lombare a coloanei, care a dus-o mai întâi în Nepal, unde a făcut cunoştinţă cu Yoga. Apoi a ajuns prin diferite împrejurări aici, la VYASA University. După ce s-a vindecat de problema ei, Michaella a dorit să propage la ea acasă, în Canada, această ştiinţă extraordinară, cu un potenţial curativ uriaş, care este Yoga. Acum, doar un semestru o mai desparte de realizarea ţelului ei – obţinerea diplomei, care – culmea: poate fi recunoscută în Canada!
    Michaella ne invită la o Puja – se realizează o adorare mai specială a zeiţei Saraswati, cu ocazia începerii oficiale a perioadei de sesiune de examene! Suntem conduşi într-o sală imensă, de obicei folosită pentru studiu (un grup de studenţi stau încă adunaţi, pe jos, în jurul unei profesoare care le explică ceva). Acum, într-o parte a sălii este amenajat un altar fastuos pe care tronează un tablou al lui Saraswati, înconjurat de ghirlande de flori multicolore. Un grup mai mare de persoane sunt aşezate pe pături – şi remarc prea târziu că bărbaţii sunt aşezaţi separat de femei, aşa că eu mă aşez cu seninătate alături de toţi colegii mei cu care am venit, în grupul bărbaţilor (Brinda, colega mea, mai orientată decât mine, rămâne printre fete…).

    Un preot tânăr oficiază Puja – ceremonia de adorare, recitând din Bhagavad Gita şi Upanishad-e, apoi sfinţind ofrandele de pe altar. Apoi, două femei trec printre participanţi să le ofere o flacără purificatoare (peste care îţi petreci rapid ambele palme, ducându-le apoi la frunte) şi flori sfinţite, pe care mergem imediat să le depunem pe altar, ca ofrandă personală (realizez cu oarecare emoţie că este prima ofrandă pe care o aduc în această existenţă către Saraswati!). În cele din urmă, la finalul ceremoniei, apare una dintre profesoarele – decan, care binecuvântează studenţii şi începe împărţirea ofrandelor – banane şi prăjiturele dulci, foarte savuroase, preparate cu migdale, ghimbir, cocos, ghee şi miere. Spre bucuria noastră, descurcăreţul nostru ghid ne face şi nouă rost de câte un exemplar din aceste delicatese.

    Ieşim afară, la lumina zilei, şi hălăduim puţin până la ora prânzului. Am tot felul de discuţii interesante cu Michaella: fata îmi povesteşte că la ei se realizează studiul teoretic şi practic al yoga: teoria se referă în esenţă la sutra-ele lui Patanjali, la Bhagavad Gita şi Upanishad-e. Practica include asana-e, tehnici de Pranayama şi meditaţii. Asanele – descopăr că majoritatea sunt dintre cele cunoscute şi în Occident Altele sunt chiar mai simple, şi oricum, estimez în final că arsenalul lor de practici nu este foarte bogat, dar bine structurat, inclusiv pe afecţiuni. De altfel, studenţii au inclus în program şi un curriculum de practică medicală, în care sunt aduşi în faţa bolnavilor, şi li se solicită să participe la elaborarea, aplicarea şi supravegherea execuţiei unui program terapeutic pentru fiecare bolnav care le-a fost atribuit!

    Meditaţiile constă în genere din Trataka, Dharana (concentrare în care obiectul exterior este simbolul AUM), meditaţii însoţite de cânturi sau intonarea de mantra-e lungi, sau chiar Japa Yoga cu anumite mantra-e.

    Conversaţiile ne sunt întrerupte de apelul pentru masa de prânz: suntem încă o dată norocoşi! Dat fiind că astăzi e o zi mai specială, în care s-a realizat o Puja, meniul este mai bogat şi mai savuros. Intrăm undeva la demisol, într-o sală imensă, cu pereţii pictaţi vesel, în combinaţii de verde, galben muştar şi cafeniu, cu pete de culoare care o fac pe Michaella să remarce: „Sala asta îmi dă senzaţia că mănânc în burtica unei girafe!” Ne bucurăm de o masă excelentă, cu conţinut mediu de mirodenii şi cu mai multe gusturi decât cel picant!

    Plimbarea noastră se încheie cu o „întrevedere la vârf”: suntem luaţi pe sus, cu tot cu cei doi ghizi ai noştri, şi conduşi spre o vilă frumoasă cu etaj, undeva într-o zonă supra-înălţată a terenului campusului, unde locuieşte unul dintre fondatorii acestui aşezământ impresionant! Vasuvaj îl cunoaşte bine, şi asta ne înlesneşte accesul acolo… Fiind undeva deasupra celorlalte clădiri, de pe esplanada vilei se vede întreg domeniul din jurul campusului: plante, arbori, teren cultivat, mult verde şi deasupra un cer incredibil de albastru. Pe verandă adie o briză plăcută. Apare Acharya (Profesorul), care a fost odinioară specialist în fizică la NASA, după care a ales să se retragă aici şi să fondeze acest aşezământ minunat. Bătrânul înalt, robust, plin de viaţă, ne salută călduros pe fiecare în parte. Ne conduce în propria casă: în interior, aceasta este structurată după anumite principii de Vastu Sastra (observ că în mijlocul casei se află un spaţiu gol, ca o coloană de sus până jos, de forma unui pentagon!). Pereţii au culori plăcute, pastelate, fiecare cameră fiind decorată diferit. Peste culoarea pereţilor sunt desenate, în partea de sus şi de jos a zidului, motive ornamentale şi geometrice ale căror semnificaţii nu le cunosc, dar care îmi lasă o impresie de armonie şi frumuseţe instalate în acea locuinţă. Pe peretele de la intrare este aplicată o imagine de mari dimensiuni reprezentând-o pe Lakshmi (aşa cum este ipostaziată, ar putea avea o conotaţie legată de Kamalatmika, cu frumoşii Săi lotuşi roz în mâini).

    Abia la plecare, aşteptând taxiul care face manevre de întoarcere, remarc faptul că clădirea de la recepţie, chiar la intrarea în campus, are forma simbolului AUM! Dacă am fi venit cu un elicopter, am fi observat acoperişul, cu forma aceea inconfundabilă! Ne urcăm cu toţii, ca nişte copii curioşi, pe un dâmb de pământ mai răsărit, să vedem cât mai bine partea de sus a clădirii, şi conturul acestui simbol…
    Am plecat de acolo cu sufletul plin. Sper din toată inima ca vremurile în care vom avea acest gen de universităţi şi în România să fie aproape… Deocamdată, nu-mi rămâne decât să port acest vis în continuare în suflet, pregătindu-mă pentru a fi gata să acţionez cu tot ce ştiu atunci când se va putea.

    Duminică am fost din nou la magazinul tibetan. Vânzătorul ne-a întâmpinat cu un aer absent, ca şi cum nu ne mai văzuse niciodată. Afară ploua binişor, noi venisem cu maşina, şi asistam din nou la o demonstraţie a virtuţilor bolurilor tibetane. De data asta, a fost ceva mai restrânsă: tibetanul a făcut iar să rezoneze bolurile, a pus din nou apă în ele şi a adus-o la „fierbere” rece (nici nu ştiu cum să denumesc fenomenul…), apoi a început să plimbe câte un bol în dreptul fiecărei chakra a fiecăruia dintre noi, cerându-ne să percepem efectele. Am simţit din nou acea stare de energizare extrem de intensă, care echilibra chakra respectivă şi în acelaşi timp parcă o „forţa” să funcţioneze la capacitatea ei optimă! Apoi, omul ne-a arătat diferite vase, de culori diferite, precizându-ne: „Bolurile sunt făcute, în esenţă, din 7 metale: aur, argint, mercur, cupru, fier, staniu şi plumb, toate în diferite proporţii, în funcţie de scopul pentru care se făureşte bolul respectiv. Diferitele ponderi cu care intervin aceste metale în structura vasului dau culorile diferite ale acestora. De asemenea, ne-a mai spus omul, bolurile sunt relativ fragile, deşi sunt fabricate din metale!” Şi, spre surprinderea noastră, a apucat brusc un bol mai mic, care părea făcut din alamă, şi l-a trântit de podea, făcându-l să se spargă. Zgomotul m-a făcut să tresar: „Omul acesta face nişte demonstraţii foarte…pe viu!”, nu m-am putut abţine să gândesc. De fapt, bolul fusese deja deteriorat, aşa că tibetanul îl folosea pentru asemenea experimente – surpriză.

    Apoi, ne-a exemplificat diferenţele dintre diverse boluri: unele sunt pentru vindecare, pentru echilibrarea şi deschiderea chakra-elor. Altele sunt numai pentru generarea sunetului AUM; altele sunt pentru inducerea unei stări de meditaţie – de regulă, unul şi acelaşi clopot tibetan sau bol poate avea mai multe funcţii, cu excepţia celor care generează sunetul AUM, audibil în plan fizic, care nu servesc decât acestui scop. Cu bolurile vindecătoare se poate purifica şi apa!

    Omul, care nu stătea doar la discuţii teoretice, a pus rapid nişte apă (care era de la robinet, şi părea relativ curată) într-unul din vase, apoi a plimbat circular ciocănelul de lemn, generând unda sonoră rezonantă, stabilă. Apa din vas a început să facă bule, în tot volumul ei (imaginaţi-vă apa care fierbe, că altă analogie mai bună nu cred că există!), şi, brusc, am văzut nişte impurităţi extrem de fine, care au început să se decanteze, ducându-se spre fundul vasului. După cca 2 minute, apa de la suprafaţă era purificată, la fundul vasului observându-se un strat fin de sediment pe care nici nu-l bănuisem că ar fi existat în apă, la început!

    Tibetanul ne aruncă o privire fermă, puternică, pătrunzătoare, şi ne spune subit, fără nici o legătură: „Aţi spus că veniţi sâmbătă, de ce n-aţi venit ieri?” Amuţim 2-3 secunde, apoi îi răspund împăciuitor: „Au fost unele circumstanţe care ne-au împiedicat…. Am venit acum!” Cum de a ţinut minte că trebuia să venim ieri? Aşa ţine minte ce zic toate persoanele care trec prin magazinul lui? Am fi aflat oare ceva mai mult dacă am fi venit ieri? Probabil nu voi afla răspunsul la această întrebare…

    Ne mai spune că anumite preparate ayurvedice, dacă sunt amestecate şi lăsate un anumit timp în aceste boluri, capătă virtuţi deosebite, şi puterea lor de vindecare se amplifică nebănuit de mult. Ne mai strecoară şi informaţia că la el vin străini din toată lumea să cumpere aceste boluri: a venit acum o lună o femeie – vindecător din Statele Unite, apoi nişte yoghini care practică Nada Yoga (yoga sunetului), apoi nişte europeni care urmează cursuri de yoga cu un maestru din statul Andhra Pradesh… Cu alte cuvinte, nu suntem singurii interesaţi de… minunile din magazinul lui….

    Interesant este că, fără a mă adresa verbal lui, îmi răspunde la toate întrebările nerostite. În jumătate de oră, practic nu mai avem ce face: parcă am fi petrecut aici zeci de ore, şi în tot acest timp am învăţat o multitudine de lucruri! Tibetanul mai precizează: nu este totul să cumperi aceste clopote tibetane, ci să mai şi practici! Să fii capabil să generezi unde sonore stabile, care să dureze minute în şir, şi să stăpâneşti măiestrit modalităţile de a opera cu bolurile, inclusiv de a echilibra chakra-ele şi a amorsa procesele de vindecare aurică… În final, cumpăr de la el două cărţi despre aceste instrumente (cărţi despre care, data trecută, îmi spusese că nu sunt de vânzare…), îi spun că vom reveni (fără a-i preciza ziua exactă…) şi ieşim în noaptea ploioasă de afară.

    A doua zi ne continuăm ieşirile în oraş, cu vizita la sediul unei organizaţii de binefacere. Clădirea acestuia este întinsă, cu camere spaţioase ca nişte adevărate săli de festivităţi. Vasuvaj ne conduce la preşedintele filialei din Bangalore (sediul central este la New Delhi). Acesta este un om în vârstă, de vreo 80 de ani, care emană foarte multă blândeţe. Vasuvaj ne povesteşte pe drum că acest om a suferit cu 20 de ani în urmă de cancer, o formă care i-a afectat coloana, iar medicii nu i-au dat atunci mai mult de 6 luni de trăit. El s-a dus la un centru de vindecare şi meditaţie, undeva la vreo 400 km de Bangalore, unde exista şi o „piramidă” de felul celei pe care am văzut-o la Gurukulam, la Dakshinamurthi (şi pe care am descris-o anterior). Acolo a meditat, iar noaptea a dormit în acea încăpere piramidală. Altceva nu a făcut! Şi aşa, fără nici un fel de chimioterapie sau alt tratament alopat, omul s-a făcut bine complet, în 3 luni!

    Acum aveam în faţa noastră un bătrân subţire, cu corpul drept, care emana foarte multă căldură sufletească, bunătate şi blândeţe. Ne-a vorbit despre principiile asociaţiei lor, despre felul cum s-a vindecat el, despre credinţa lui de o viaţă: „Man must become like God!” – ideea este că fiinţa umană trebuie să ajungă la a recunoaşte condiţia sa divină, şi a experimenta unitatea cu Dumnezeu în el însuşi! Ne spune că pentru el, orice fiinţă, inclusiv animalele şi plantele, sunt îndumnezeite, şi ca atare trebuie iubite şi respectate aşa cum Îl iubim şi-L respectăm pe Dumnezeu. În timp ce ne vorbeşte, zona pieptului mei se energizează atât de mult, încât simt un fel de foc în mijlocul pieptului. În preajma acestui om domneşte o atmosferă atât de plină de bunătate şi compasiune, atât de susţinătoare afectiv şi lipsită de orice manifestare a egoului, încât îmi imaginez că alături de el leul s-ar putea cu întâlni cu mielul şi ar rămâne cu uşurinţă unul lângă celălalt, fără ca primul să-l mănânce pe celălalt! Am impresia că sunt în faţa exemplificării vii a principiului non-violenţei. Simt atâta compasiune şi blândeţe elevată lângă acest om!

    Mă bucură faptul că în acest periplu indian întâlnesc tot mai multe persoane, de peste tot din lume, preocupate să aducă spiritualitate, vindecare şi lumină în rândul maselor mari de oameni. Pentru mine, este un semn de bun augur: planeta noastră se trezeşte! Cu adevărat! Nu mai este un fenomen izolat, ci masiv! La urma urmei, nu mai contează, într-o primă etapă, cât de profunzi sau superficiali sunt unii, ci faptul că VOR să se transforme ceva la nivelul umanităţii!
    Şi mai contează faptul că „lucrătorii întru lumină” de peste tot vor să-şi dea mâna, peste toate obstacolele şi frontierele. Se fac planuri comune, se organizează congrese internaţionale pe teme de spiritualitate, seminarii, se împărtăşesc experienţe… este semnul trezirii acelei fraternităţi planetare întru spiritualitate! Acum trăim cele mai bune vremuri pentru a ne împărtăşi mesajele spirituale, cu fiinţe de pretutindeni! Poate asta va fi soluţia la criza materială a unei lumi în care ceva trebuie să moară pentru a se zămisli ceva nou şi mai frumos…

    Un articol de psih.Aida Surubaru
    Societatea Academica AdAnima
    Bucuresti
    www.adanima.org

    Filmul despre Abheda Yoga Academy si Kundalini varianta rezumată - (20 min) Dacă doriți, AICI puteți găsi filmul intreg...