• pentru a primi informații si articole puteti trimite email-ul dv la abheda.yoga@gmail.com sau sms cu emailul dv. la 0762.663.153
  • suntem pe Facebook AICI
  • Înscrierile la noi cursuri ABHEDA Yoga se fac AICI
  • cursurile TTC200 de profesori de yoga incep pe data de 10 noiembrie 2018 iar înscrierile se fac AICI
    • ...................ARTICOLUL....................

    21

    R
    RAGA = placerea
    RAGAH = atasament
    RAJA YOGA = forma de YOGA (YOGA regala). Una dintre cele patru
    mari forme de YOGA, care vizeaza unirea cu DUMNEZEU dupa sistemul
    descris de Patanjali in faimosul sau tratat Yoga sutras.
    RAJAS = una din cele 3 proprietatii ale lui PRAKRITI=activitate;
    cea de a doua GUNA: in cazul predominantei sale, mentalul
    este imprastiat, disipat, rupt in bucati, inclinat spre
    sinucidere, crima, realizind adeseori o ruptura a personalitatii
    (starea mintii – KSHIPTA).
    RAJAS(GUNA) = a doua dintre cele trei GUNAS. Ea se manifesta in
    PRAKRITI sub forma activitatii, a aspiratiei, a dorintei, a
    agitatiei si a indraznelii. Ea este forta care permite sa fie
    invinsa apatia (TAMAS). Atunci cind RAJAS domina activitatea sau
    gindirea unui individ, se spune despre acesta ca este RAJASIKA.
    RAKSHAS = demoni
    RATNA = comori
    RECHAKA = expiratie; stadiu in PRANAYAMA
    RISHIS = cei care au experimentat in mod direct aproape toate
    subiectele discutate in AGAMAS (Izvor al Doctrinei, Demonstratie
    scrisa sau orala)
    RITAM = aspectul absolut sau cosmic vezi fise
    RITAMBHARA = plin de experienta adevarata, justa; constiinta
    cosmica.
    RITAMBHARA PRAJNA = constiinta cognitiva superioara, care apare
    datorita unei experiente spirituale adevarate
    RUDHAH = care domina
    RUPA = forma; frumusete
    RUTA = limbaj

    RAGA = literal “melodie de fond”. Tonalitati de rezonanta cu anumite
    energii subtile benefice ale muzicii indiene corespunzind totodata unei
    ambiante si care, in plus, sunt legate sau corespund ca rezonanta
    subtila cu anumite ore ale zilei.

    RAJA RAJESHWARI = RAJA inseamna in limba sanscrita “rege” iar
    ISHVARI (femininul de la ISHVARA) Stapina sau suverana (A + I dau
    E). Deci, prin dublarea termenului RAJA, RAJA RAJESHWARI semnifica
    imparateasa sau stapina suverana absoluta ce domneste asupra
    intregii creatii.

    RAJAS = a doua dintre cele trei GUNA. Ea se manifesta in
    PRAKRITI sub forma activitatii, aspiratiei, dorintei,
    neastimparului, poftei de aventura, indraznelii. Ea este forta
    subtila ce ne permite sa invingem cu usurinta apatia, inertia,
    complacerea in inactivitate (TAMAS). Cind RAJAS domina mai mereu
    activitatea sau gindirea unui individ, facindu-l sa fie activ si
    energic, spunem ca acesta este rajasic, adica predominant patruns
    de RAJAS GUNA.

    RASUL este un act emotional expresiv, angajind miscari faciale
    expansive, respiratie frenetica, fonatie ritmica si rezultind
    dintr-o exaltare excitativa placuta. Risul este un act comunicativ
    specific uman. Pentru a intelege risul, trebuie sa-l plasezi in
    mediul sau si trebuie in special sa-i determini functia sa utila
    care este o functie echilibranta si eliberatoare. Datorita
    proceselor de rezonanta declansate fulgerator, determinate de
    rezonanta cu energii subtile binefacatoare cu care intram in
    legatura prin intermediul centrului de forta MANIPURA CHAKRA,
    deseori se incepe prin a ride de cel ce ride inainte de a ride
    impreuna cu el. Risul este un comportament specific si exprima prin
    particularitatile sale ceva din organizarea personalitatii. Unii
    interpreteaza risul ca expresie a unui sentiment de superioritate,
    iar altii ca efect al observarii unei degradari sau regresiuni, ori
    ca regresiune spre o situatie infantila.
    Risul se produce ori de cite ori in locul reactiei inteligente
    si adaptate a subiectului intervine o reactie automata si
    inadaptata. Diferite cauze pot provoca risul cu conditia ca ele sa
    duca la contraste afective descendente. De regula risul
    indeplineste o functie catharsica, eliberind de tensiunile generate
    de contradictii interne sau externe. Se face deosebirea dintre
    risul hedonic in care se exprima starea generala de excitare,
    exuberanta si placere si un ris provocat de placerea comicului si
    mediat prin evaluari intelectuale. Risul patologic este acel acces
    de ris aberant, fara motiv adecvat si neasociat cu stari afective
    corespunzatoare. Produce totusi un efect catharsic. Este un simptom
    (risul patologic) care apare in epilepsie, encefalite, scleroza in
    placi si in diverse afectiuni psihice.
    In concluzie, putem spune ca risul este o manifestare
    esentialmente umana; el este insotit de o activitate mimica,
    traducind si manifestind o stare emotionala stenica provocata de o
    situatie comica, dar si de o realizare care ii genereaza omului
    bucurie; adeseori risul poate apare si ca o detenta afectiva.
    Adesea, risul exprima un sentiment de superioritate si, uneori,
    chiar de ostilitate fata de obiectul (situatia, persoana) care l-a
    declansat.
    Dupa yoghinul RAMA, risul se declanseaza in urma comenzilor
    pornite de la nivelul trunchiului cerebral si maduvei; coordonarea
    risului si-ar afla sediul in regiunea rinencefalica, iar
    intelectualizarea sa – la nivel cortical. Pentru realizarea actului
    risului, este necesara coordonarea musculaturii faciale,
    laringolaringiene si respiratorii, uneori cu participarea
    binefacatoare a muschilor cervicali si abdominali.
    Risul bolnavicios, patologic este inadecvat situatiei,
    neconcordant cu motivatia, necontrolat ca durata si extindere
    (comparativ cu risul firesc si normal, al individului sanatos).
    In epilepsie, el apare frecvent ca echivalenta epileptica,
    insotind criza jacksoniana focala, ca aura sau manifestare
    crepusculara a epilepsiei majore sau psihomotorii, inlocuind
    stadiul clonic al unei crize generalizate, ca echivalenta partiala.
    Risul patologic apare si in encefalite, in scleroza in placi si,
    intr-o forma particulara, in paralizia pseudobulbara, unde se
    manifesta ca RTS SPASMODIC.
    In psihopatologie, risul patologic apare in mai multe
    circumstante. In schizofrenie, el este patologic prin neadecvare la
    situatie sau la continutul ideo-afectiv, ca urmare a unor asociatii
    aberante, de idei anormale. Frecvent, in schizofrenii, apare un
    zimbet stereotip nemotivat. In manie, risul apare in contextul
    excesivei bune dispozitii, fiind determinat de comportamentul
    exagerat ludic, ca urmare a glumelor puerile, dar si cu nuanta de
    causticitate, jignire, agresivitate.
    In dementele senile, in paralizia generala progresiva, risul
    apare ca manifestare a jovialitatii sau in contextul megalomaniei
    (risul de superioritate). In debilitatea mintala accentuata, risul
    patologic apare impulsiv, straniu si nemotivat.
    Urcarea lunii are loc in constelatiile care, in zodiac, ocupa
    pozitii din ce in ce mai inalte si in care se afla soarele de la
    solstitiul de iarna la solstitiul de vara. In timp ce soarele are
    nevoie de 6 luni pentru urcare si 6 pentru coborire, luna are
    nevoie pentru urcare si coborire prin constelatiile zodiacului de
    27 zile, 7 ore si 43 minute. Acest interval de timp necesar lunii
    pentru ca, pornind dintr-un punct al orbitei sale, sa ajunga din
    nou in acelasi punct, se numeste revolutie siderala.

    REZOLVARE DE PROBLEME = proces si efect de atingere a scopului
    propus, de depasire prin mijloace cognitive a unui obstacol, in
    sensul transformarii necunoscutei in cunoscuta. Rezolvarea de
    probleme este activitate definitorie si de mare performanta a
    gindirii, iar nivelul rezolutivitatii adoptarii unei hotariri
    califica direct nivelul de inteligenta. In tratarea rezolvarii de
    probleme se detaseaza doua cai si anume: analiza operationala,
    prevazind pasii efectuati pe calea solutionarii si modalitatile
    adecvate prelucrarii informatiilor. Pentru subiect, situatia
    problematica are structura unei actiuni complexe, implicind o baza
    anticipativ-orientativa si un ansamblu de modalitati executorii ce
    trebuie elaborate sau perfectionate pentru a fi puse apoi in
    aplicare.
    O situatie este problematica atunci cind nu sint suficiente
    rezolvarii ei procedeele comune uzuale. Unii definesc situatia
    problematica drept o “situatie ce prezinta o lacuna acoperita”, iar
    altii semnaleaza caracterul de situatie “deschisa”, generatoare de
    tensiuni in subiect si de necesitatea imperioasa de inchidere a
    structurii incomplete. Altii releva caracteristica situatiei
    problematice de a fi generatoare de conflict conceptual si de stari
    de frustratie caracteristica ce nu dispare decit prin gasirea
    solutiei. Global, situatiile problematice prezinta o serie de
    atribute pe care le putem clasifica astfel: a) constantele, care
    reprezinta elementele invariabile in sistemul dat de informatie; b)
    variabilele, reprezentind grupul de alternative ce pot fi folosite
    pentru obtinerea unei solutii; c) atributele deschise, ce se
    definesc printr-o serie de parametri, ale caror valori nu sint
    specificate in datele initiale ale problemei; d) atributele
    structurale sau implicite sint elemente neexplicite, ce se releva
    pe masura descompunerii problemei in componente, fiind constringeri
    contextuale ale subcomponentelor si, prin urmare, cu cit problema
    este mai complexa, cu atit numarul si rolul atributelor structurale
    (organizationale si contextuale) se amplifica.
    O situatie devine problematica subiectiv, daca asimilarea ei
    de catre subiect necesita un numar special de transformari, care
    conduc la echilibrare. Unii ajung ca prin confruntarea si
    conjugarea datelor obiective si subiective, sa clasifice problemele
    dupa gradul lor de structurare, in probleme bine definite si slab
    definite. Veritabile sint cele slab definite si slab specificate si
    care nu pot fi rezolvate prin metode uzuale. Amintim aici de
    impartirea altora in probleme convergente, cu multe restrictii si
    specificatii, ce ofera un cimp de cautare ingust si o singura
    solutie, si divergente, cu mai putine restrictii si un cimp larg de
    explorari, ce permit mai multe solutii. Exista un continuum
    problematic si, corespunzator, un continuum al structurarii. Unii
    au propus o clasificare a problemelor in legatura cu gradientii
    problematicului si orientindu-se dupa masura specificarii data
    initial in situatia problematica; masura specificarii scopului,
    deci a starii finale vizate; necesarul de operatii, transformative.

    In consecinta, problemele se impart in cinci categorii: 1)
    probleme reproductive-necreative, sint cele care nu necesita un
    demers cognitiv creator, ci doar o gindire reproductiva; rezolvarea
    implica modalitati sistematice, determinate, de progres catre
    solutie; 2) probleme demonstrativ-explicative, sint cele in care
    starea finala se prezinta bine specificata, ceea ce se cere fiind
    gasirea drumului catre aceasta, prin dovedirea, demonstrarea,
    gasirea cauzalitatii, explicitarea sau chiar inovarea ei, in lipsa
    unor elemente initiale specificate si doar in limitele unor reguli
    de operare; 3) probleme euristic-creative, presupun specificarea
    naturii solutiei si in mod vag unele cerinte pe care aceasta
    trebuie sa le satisfaca; 4) preobleme inventiv-creative, in care
    starea initiala este bine specificata, ea mentionind anumite
    elemente prin continuarea carora se presupune atingerea starii
    finale, relativ vag specificata; delimitarea acesteia din urma
    consta tocmai in faptul ca ea decurge din combinarea,
    transformarea, operarea cu elemente oferite de starea initiala; 5)
    probleme de optimizare sau reproiectare creativa, in care starea
    initiala este perfect specificata, pornindu-se de la un element
    dat, binecunoscut, iar starea finala este deloc sau slab
    specificata, posedind cel mult unele vagi indicatii generale asupra
    proprietatilor solutiei. Unii au introdus o deosebire marcanta
    intre descoperirea de probleme si rezolvarea de probleme. In
    esenta, aceasta distinctie se refera la problemele date subiectului
    spre deosebire de cele pe care le descopera, inventeaza si pune din
    proprie initiativa.
    Deosebirea dintre problem-solving (rezolvare de probleme) si
    problem-finding (descoperirea de probleme) consta in aceea ca prima
    tine de o specializare stricta si se leaga de un sistem conceptual
    constant, manifestind tendinta de a transforma problema in
    nonproblema, iar cea de-a doua tine de structuri cognitive foarte
    flexibile, apte sa revizuiasca inchiderile si sa stabileasca noi
    legaturi. Bazele rezolvarii de probleme sint, traditionale, etapa
    primara si pregatitoare a sesizarii si punerii problemei si
    procesul rezolutiv in sens restrins. Isi mentine valabilitatea
    dictonul “o problema bine pusa este pe jumatate rezolvata”, la care
    a aderat cu entuziasm si Einstein. YOGA enumera: sesizarea
    problemei prin selectie si observare, analiza si definirea ei,
    stringerea materialului, cautarea si formularea de explicatii,
    verificarea si finalizarea. Unii vin cu un model operational care
    tine seama de datele experientei subiectului. Dupa confruntarea cu
    situatia problematica, problema este definita prin identificarea
    elementelor esentiale, dupa cum urmeaza: reactualizarea conceptelor
    disponibile si a regulilor cunoscute anterior, evaluarea
    conceptelor pe baza experientei, selectarea regulilor si
    indicatorilor relevanti pentru situatia stimul, formularea de
    explicatii specifice, demersul de descoperire orientat spre
    solutie, formularea de ipoteze specifice privitoare la solutiile
    posibile, evaluarea acestora, verificarea solutiei aleasa drept
    optima. Traditional, se rezerva in procesul rezolutiv un loc
    important atit intuitiei cit si ipotezei, ca presupunere atit
    despre solutie cit si despre caile ce pot duce la obtinerea ei. In
    aceste conditii in afara intuitiei se are in vedere fenomenul
    deciziei. Intr-o alta perspectiva, rezolvarea de probleme este
    conceputa in termeni comportamentali ca o activare de abilitati,
    construire si aplicare de modalitati oportune, desfasurare a unor
    demersuri cognitive. Unii considera ca subiectul progreseaza de la
    o stare initiala spre una finala, fara a parcurge anumite stadii
    distincte, ci doar folosindu-se de un repertoriu de operatii
    cognitive.
    Sint considerate esentiale pentru orice rezolvare de probleme
    urmatoarele: alegerea scopului, selectarea unei metode de
    rezolvare, verificarea obiectiva a rezultatelor. Directionarea este
    prefigurata in punerea problemei sa regleze rezolvarea de probleme.
    Altii recurg la conceptul de restructurare pentru a descrie
    fenomenul de rezolvare de probleme. O serie de procese mediatoare
    prin care, din vechile structuri in legatura cu noile cerinte ale
    situatiei, se obtin noi structuri, reprezinta calea de care depinde
    rezolvarea. Orice problema presupune o serie de conditii
    restrictive de care trebuie sa se tina seama. Yoghinii apreciaza
    rezolvarea de probleme ca un “proces superior de invatare”.
    Performantele dobindite in acesta implica si explica concomitent “o
    transformare in capacitatea omului”.
    Capacitatea rezolutiva, de hotarire consta, in posibilitatea
    generalizarii prin desprinderea de situatiile problematice si in
    posibilitatea selectiei si aplicarii unor acelorasi reguli la
    situatii diverse. Activitatea de luare a hotaririi are deci drept
    efect obtinerea de noi achizitii, datorita rezonantei ce survine
    fapt pentru care ea poate fi considerata invatare problematizanta.
    Promotorii invatarii prin descoperire echivaleaza rezolvarea de
    probleme cu o actiune de “categorializare”, actiune al carei efect
    este organizarea si structurarea datelor ce pot fi obtinute prin
    ambianta. In calea rezolvarii de probleme intervin bariere
    subiective si functionale ce au fost calificate ca blocaje
    intelectuale, viscozitate mintala, fixitate functionala, tendinta
    spre inchidere prematura a structurilor cognitive. Depasirea
    rutinei implica tensiuni motivationale specifice si modalitati
    oportune care sa duca la reorganizarea reclamata de problema.
    Decisiva este descoperirea principiului rezolutiv ce face sa fie
    luata hotarirea. Uneori acesta consta dintr-o restructurare de
    ansamblu a cimpului informational, alteori se refera la detalii. In
    multe tipuri de probleme intervine, conform unui principiu
    functional, desfacerea si utilizarea unor atribute sau relatii
    implicate.
    Modelind rezolvarile, unii folosesc, in mare, doua tipuri de
    strategii. Prima este cea a ingustarii progresive a spatiului
    problematic prin confruntarea continua si alternanta dintre
    mijloace si scop. Pe aceasta linie, rezolvarea are un caracter
    iterativ si presupune la fiecare pas, in care se confrunta una din
    metode cu scopul, controlul prin feedback al rezultatului cu efecte
    de sanctionare, corectie sau infirmare, de la una dintre acestea
    pornindu-se pasul urmator. Aceasta strategie, denumita “analiza
    mijloc-scop”, recurge la impartirea problemei intr-o serie de
    subprobleme si a scopului final intr-o suita de scopuri
    intermediare. Astfel, procesul general al rezolvarii de probleme
    este transformat intr-o serie de probleme succesive ale
    subproblemei. Tot acestia admit insa si o alta strategie, a
    “planificarii” si care consta in anticiparea solutiei in termeni
    generali, in simplificarea problemei prin omiterea unor amanunte,
    trecerea in plan secundar a unor calitati si dimensiuni ale
    spatiului acesteia pentru a o reduce la un tip familiar, pentru
    facilitarea explorarii si deci rezolvarii. Altii au propus
    strategia dublei stimulari “de jos” (de la cimpul perceptiv) si a
    stimularii “de sus”, care porneste de la rationament, de la
    principiu sau regula. Restructurarea rezulta din imbinarea analizei
    perceptive cu analiza cognitiva si similar, a confruntarii
    imagistice cu modelele abstracte sau simbolice. Bipolaritatea,
    proprie in genere procesului cognitiv, este maximal realizata in
    rezolvarea de probleme.
    Unii pornesc de la ideea, care nu poate fi acceptata fara
    rezerve, ca in invatare se opereaza cu concepte complete, pe cind
    in activitatea de rezolvare de probleme conceptele sint incomplete.
    Odata formate, conceptele au tendinta de a se inchide, de a-si
    mentine echilibrul si de a functiona autonom si stabil. Prin
    urmare, exista doua tipuri de rezolvare de probleme. Primul tip
    consta intr-un concept incomplet ce trebuie completat prin
    generarea de concepte alternative. Cel de-al doilea tip de
    rezolvare de probleme este mult mai dificil pentru ca porneste de
    la un concept stabil si complet si care este supus reviziei, este
    dezechilibrat prin relevarea unor imperfectiuni ale sale, urmind sa
    fie transformat si regenerat prin solutii. In acest caz, rezolvarea
    de probleme debuteaza prin disruperea conceptului sau
    restructurarea cunostintelor. Dupa unii, fiecare propozitie
    completa este echivalenta cu enuntul unei rezolvari. Rezolvarea de
    probleme ar consta deci din trecerile reciproce intre structurile
    de suprafata si cele de adincime prin intermediul structurilor de
    transformare ce permit elaborarea de noi raspunsuri sau solutii.
    Pentru ca prin competenta lingvistica si cognitiva sa se obtina o
    performanta, este necesar ca odata descoperita si recristalizata
    structura de adincime, aceasta sa fie adusa cu tot ce implica ea,
    la suprafata, sa fie comunicata.
    Sistematizind strategiile implicate secvential in activitatea
    rezolvarii, unii detaseaza trei serii de strategii ce intra
    succesiv in actiune. Sint in primul rind strategiile anticipativ-
    exploratorii ce ghideaza, mai mult sau mai putin sistematic,
    cautarile. Acestea corespund fazei de definire a problemei. Urmeaza
    strategiile anticipativ-rezolutive, care sint, planuri specifice de
    cautare a solutiilor si corespund, orientarii in sarcina. Urmeaza
    strategiile executive care au un caracter analitic si uzeaza de
    primele, algoritmice si bine consolidate.
    Fiecare rezolvare de problema largeste cadrul problematic.
    Toate acestea intervin intr-un circuit si depind de conditiile
    activitatii. Se face deosebirea dintre rezolvari individuale si
    colective de probleme. Unii definesc in genere grupul ca sistem de
    roluri avind destinatia rezolvarii de probleme. Ocupindu-se de
    rezolvarea de probleme in grup, unii au stabilit ca importanta este
    nu numai propunerea sarcinii, ci si cooperarea si compatibilizarea
    afectiva a membrilor grupului.
    In conceptia yoghina, rezolvarea de probleme se poate face
    mult mai usor daca ne activam plenar intuitia si, intrind in
    REZONANTA cu realitatea pe care o indica problema, descoperim rapid
    REZOLVAREA SAU SOLUTIA JUSTA.

    RIGIDITATE MORALA = atitudine impietrita, lipsita de
    intelegere, caracterizata prin raportarea mecanica a faptelor la
    normele si convingerile morale proprii (adeseori aberante), fara a
    lua in mod inteligent in considerare conditiile specifice in care
    acestea s-au petrecut, netinind seama de intentiile care au stat la
    baza lor, de multiplele semnificatii si consecinte pe care acestea
    le implica.

    RITAM = Adevar, ordine divina. RITAM semnifica adevarul viu,
    emanind direct din Dumnezeu si actionind prin El (Dumnezeu).

    RUBEFIANT = Denumire data unei intregi serii de agenti
    medicamentosi, curativi, a caror aplicare pe piele determina destul
    de repede o congestie intensa si pasagera in locul unde pielea este
    atinsa de ei.

    RAJAS = Una dintre cele trei tendinte fundamentale GUNAS, principiul
    cinetic din natura caracterizat prin forta, energie, dorinta, actiune si
    pasiune. RAJAS este o putere manifestata cauzata de emotie, de fluxul
    continuu de idei si de vitalitatea corpului. Aceasta tendinta exista in
    diverse grade chiar in obiectele neanimate. Cind Geoge Berkeley, filosoful
    irlandez, i-a spus doctorului Samuel Johnson ca ideile sunt reale si toata
    materia este iluzie, acesta a lovit cu piciorul primul felinar ce i-a iesit
    in cale si a exclamat ironic ca lui acel obiect i se pare a fi foarte real.
    El nu realiza insa ca toata materia este in miscare si vibratie perpetua
    atit datorita degradarii care survine in oxidare cit si prin jocul fortelor
    externe si interne ce se afla in orice manifestare. Stiinta a demonstrat
    deja ca exista miscare si schimbare perpetua, chiar in particulele mici
    care nu sunt vizibile cu ochiul liber.
    In textele yoghine stravechi, RAJAS este definita ca emotie, pasiune,
    energie, ea fiind sursa a activitatii creaturilor. In anumite texte secrete
    ale intelepcunii TANTRA, RAJAS este de asemenea numita “esenta vitala” a
    femeii, ce este descarcata in momentul orgasmului exploziv, atunci cind ea
    nu-si controleaza constient potentialul sexual prin continenta amoroasa.
    Stapinirea prin continenta perfecta a potentialului sexual face cu putinta
    transmutarea si sublimarea in energie superioara a acestui potential urias
    al fiintei umane.

    RATIUNE (cf.lat. ratio) = Facultate mentala de intelegere
    discursiva, ce opereaza cu notiuni, judecati si rationamente;
    gindire in desfasurarea ei argumentativa. Prin exercitiul
    ratiunii, omul intra in inefabila rezonanta cu MENTALUL DIVIN si
    inteligenta MACROCOSMICA (MAHA VIJNANA) si astfel are acces
    dincolo de aparentele fenomenale, cunoscind esentele divine si
    legile obiective ale realului, cauzele si determinatiile
    universale si necesare ale devenirii lucrurilor. KANT distinge
    ratiunea teoretica – facultate a gindirii discursive, posibila
    prin jocul speculativ al categoriilor apriori ale intelectului,
    fara aplicarea acestora asupra unui dat empiric – de ratiunea
    practica, autodeterminarea vointei calauzite de criterii
    rationale imanente, prin care decurge apriori legea morala. HEGEL
    redefineste in alti termeni distinctia kantiana intre intelect si
    ratiune, aratind ca intelectul este gindirea ce opereaza cu
    categorii ale finitului, adecvate experientei empirice, in vreme
    ce ratiunea este facultatea speculativa, proprie gindirii
    dialectice, prin care se poate concepe infinitul; operind cu
    categorii polare, intelectul se impotmoleste in paradoxie,
    oscilind derutat in faza unor alternative antinomice, pe cind
    ratiunea dialectica sesizeaza afinitatile si trecerile
    determinatiilor contrarii dintr-una in cealalta, explicind astfel
    unitatea in diversitate si autodinamismul fiintei. Pot fi
    distinse mai multe tipuri de temeiuri (ratiuni), care
    fundamenteaza, justifica o idee, o actiune etc.:
    – necesar, dar nu si suficient (a);
    – necesar si suficient (b);
    – suficient, dar nu si necesar (c).
    Respectind exigentele metodologice impuse de stiinta
    logicii, o idee este justificata daca dispune de un temei de
    tipul (c); se admit si temeiuri de tip (b), dar nu si de tip (a).
    De regula, gindirea care apeleaza la un temei de tip (a) este
    calificata drept “nerationala”, mai ales daca nu sunt introduse
    restrictiile corespunzatoare. Ratiunea suficienta (legea ratiunii
    suficiente), formulata explicit de LEIBNIZ, apare ca principiu
    fundamental al gindirii, in virtutea caruia “orice enunt are un
    temei”. Principiul ratiunii suficiente cere ca oricarei afirmatii
    sau negatii, pentru a fi acceptata, sa i se arate temeiul.
    Fiind o categorie care desemneaza (ca si intelectul) un mod
    determinat al gindirii, ratiunea este obiectul de studiu al
    yoghinilor si al filosofilor (KANT o opune intelectului, HEGEL
    evidentiaza unitatea cu acesta). Ratiunea, ca etapa ultima a
    gindirii, de raportare dialectica a rationamentelor (ideilor),
    este in mod firesc proprie unei gindiri clinic sanatoase. De
    altfel, gnoseologia yoghina considera ratiunea o facultate
    constructiva a gindirii (intelectului). Daca fundamentul psihic
    (gindirea) al ratiunii (idee deliranta, rationalismul morbid) sau
    treapta senzoriala a cunoasterii (halucinatie) sunt perturbate,
    ca in cazul starilor psihotice, cunoasterea abstracta realizata
    de subiect este falsificata pina la pierderea totala a
    contactului cognitiv cu realitatea.

    RUDRA: literal “Teribilul”, “Cel care urla”. In Vede, Rudra Shiva are
    numeroase nume si atribute; el este Puterea Divina Masculina teribila care
    manifestindu-se impetuos si in forta in anumite situatii urla atunci cind se
    lupta cu cei rai, fiind Forta care se manifesta ca un tunet atunci cind
    guverneaza furtunile. Uneori acest aspect al lui Shiva (Rudra) este
    identificat chiar cu forta purificatoare a focului care se afla in legatura
    cu aspectul distrugator a ceea ce ajunge sa devina rau si pervers in
    manifestare. Prin urmare aspectul Rudra al lui Shiva este nu o data
    divinitatea anihilatoare a tot ceea ce este limitat, negativ sau rau si
    egoist in manifestare si care aduce boala printre oamenii rai si anumite
    animale. Pentru cei buni si virtuosi, Rudra este o divinitate binefacatoare
    care ajuta pe cel napastuit si vindeca in mod miraculos bolnavii care il
    invoca plini de aspiratie catre Dumnezeu. In Yajur Veda, Rudra Shiva este
    supranumit Maha Deva. El este totodata tatal Rudra-silor sau al Marutilor.

    Filmul despre Abheda Yoga Academy si Kundalini varianta rezumată - (20 min) Dacă doriți, AICI puteți găsi filmul intreg...
  • Am facut un magazin online pentru yoghini - www.bms.life :
  • izoprene, pături, perne de meditație, cărți de yoga și nutriție, obiecte pentru yoga
  • apă minerala de calitate, sucuri naturale
  • hrană sănătoasă pentru yoghini, pâine, cereale, mezeluri de soia, miere
  • produse naturiste terapeutice
    Aici urmărim să avem
    TOT CE ARE NEVOIE UN YOGHIN
    Dacă tot avem nevoie să cumpărăm ceva
    mai bine cumpărăm de aici
    și ajutăm și magazinul și pe noi.