• noi cursuri ABHEDA Yoga incep pe data de 22 octombrie 2017 iar înscrierile se fac AICI
  • cursurile TTC200 de profesori de yoga incep pe data de 28 octombrie 2017 iar înscrierile se fac AICI
  • pentru a primi informații si articole puteti trimite email-ul dv la abheda.yoga@gmail.com sau sms cu emailul dv. la 0736.158.910
  • suntem pe facebook AICI

E
EGO =
EKA = unu
EKAGRATA = focalizare (in aceasta stare RAJO GUNA si TAMO GUNA sunt
absente). Concentrarea intregii noastre atentii asupra unui singur
(Eka) punct (focar) sau asupra unui singu obiect; situatie in care
toate energiile psihice sunt focalizate asupra unui aceluiasi
obiect.
EKAGRATA PARINAMA = efortul de a face mintea sa sara de la un
obiect la acelasi obiect; focalizarea numai asupra acelei PRATYAYA
fara interventia nici unei distrageri
EKAGRATAYOH = fixitate
EKAGRYA = focalizare
EKAM = unu
EKARUPATVAT = datorita asemanarii formei
EKASAMYE = simultan
EKATANATA = continuitate
EKATATTVABHYASA = practica concentrarii mentale ferme si continue
asupra unui principiu unic
EKATMATA = identitate
EKATRA = impreuna
EKATVAT = datorata unicitatii
ESAM = a acestora
ETENA = prin aceasta
EVA = ca si; numai

EKAGRATA = Concentrarea
neintrerupta a intregii atentii asupra unui singur (EKA) punct sau
asupra unui singur obiect ori fiinta; situatie in care aproape
toate energiile mentale si psihice se gasesc preponderent
focalizate (strinse) in jurul unui singur obiect sau fiinta. In
BUDISM, aceasta notiune este numita „acuitatea mintii”. In
concluzie, putem spune ca EKAGRATA este concentrarea intensa si
continua a atentiei noastre asupra unui punct focar, fiinta sau
obiect unic; ea este cea de-a 4-a dintre cele 5 YOGA-BHUMIKAS.

ESTETICA ILUMINATORIE = ansamblu de idei estetice care decurge
din fuziunea fiintei umane cu sfera cosmica de forta a lui TRIPURA
SUNDARI, caracterizat prin afirmarea prezentei divinitatii in
multitudinea vie a tuturor starilor, fiintelor si lucrurilor, a
fericirii obtinute nu prin sustragerea din fluxul vietii si
complacerea in inertie ca neant, ci prin intuirea si acceptarea
realitatii divine. Indemnul catre extazul oferit de comuniunea cu
tot ceea ce este sublim si netrecator, paralel cu refuzul
demersului superficial cognitiv de orice natura, s-au cristalizat
intr-o conceptie antiintelectualista, estetica iluminatorie opunind
reflectarii partiale a realitatii inscrierea in discontinuitatea
misterioasa pozitiva a existentei (ceea ce implica transcenderea
ideii de legitate, cauzalitate, previzibilitate, ca si exaltarea
unei enigmatice ambiguitati). Facind apologia iluminarii, estetica
iluminatorie promoveaza spontaneitatea deplina geniala precum si
valoarea influentelor inefabile, modelul unor imagini artistice
arhetipale, extraordinar de frumoase al unor interogatii sui-
generis creatoare menite sa faca dovada esecului inteligentei
speculative. Ca trasaturi ale artei iluminatorii, s-au impus:
urmarirea simetriei, flexibilitatea, ideea de corelare a
continutului si a formei, inefabilul sublim. Influenta esteticii
iluminatorii se face simtita adeseori spontan impunindu-se ca un
„substitut intuitiv, mitologic al constiintei critice”, ca un
indemn adresat omului spre „a se bucura intens de ceea ce este
sublim si netrecator intr-o serie de acte vitale.”
EXPECTORANT = Se spune despre o substanta care actioneaza in mod
eficient si faciliteaza expectorarea. In general, expectorarea este
un fenomen prin care produsele chiar nocive formate sau acumulate
la nivelul cailor respiratorii sint aruncate afara din piept sub
forma flegmei.

EXPRESIV = caracteristica a unor aspecte mai accentuate ale
vietii umane, ale artei si, totodata, criteriu valoric. Expresivul
este acea calitate care rezulta din relatia de unitate dintre forma
caracteristica a unui obiect, a unei fiinte, creatii si continutul
pregnant, relatie care, prin forta ei de influentare, atrage in mod
deosebit atentia, determinind o reactie launtrica. Expresiv poate
fi un gest, un personaj, o imagine, o idee, un caracter, o
exprimare etc., el fiind deci o insusire cu o intinsa arie de
cuprindere a realitatii. Transfigurarea launtrica a expresivului
din realitate duce la ceea ce numim expresivitate, adica la acea
capacitate de a influenta emotional prin originalitatea sesizanta,
izbitoare. De regula, expresivitatea este o exteriorizare
contrastanta, bazata pe abaterea de la medie, ca si pe o alegere
sau selectare subordonate comunicarii caracteristic intensive,
pronuntat distincte.

EXUBERANTA (cf. lat. exuberantia „abundenta, revarsare”) =
stare afectiva, de mare bucurie, acompaniata de un comportament
exploziv, expansiv, care exprima aceasta bucurie, fara ca
manifestarea sa se situeze in afara limitelor acceptate de normele
sociale. Manifestarile, deseori zgomotoase, ale acestei stari
afective, sunt caracteristice personalitatilor extrovertite, care
dau friu liber sentimentelor, fara prea multa ezitare.
In concluzie, putem spune ca exuberanta este o stare afectiva
ampla, coplesitoare, generata de trairea intensa a unei bucurii
care survine in urma aparitiei unui proces de rezonanta cu
energiile subtile specifice ale bucuriei si satisfactiei din
MACROCOSMOS, manifestata printr-un comportament nestapinit,
exploziv fara a depasi insa limitele permise. Exuberanta este
caracteristica persoanelor foarte comunicative.

EGO. In contextele yoghine sau spirituale, egoul desemneaza
principiul psihologic al individualizarii, prin care o fiinta se
constientizeaza partial si fals ca fiind o entitate individuala
separata de celelalte fiinte si de intregul MACROCOSMOS. Aceasta
existenta egotica (partiala, efemera, limitata, dureroasa) este
considerata a fi baza tuturor experientelor umane (de tot felul)
ale suferintei (DUHKHA) si tocmai din aceasta cauza egoul este
considerat a fi principala piedica pe calea spirituala care ne
bareaza accesul catre SINELE NEMURITOR (ATMAN) si catre starea
suprema de indumnezeire.
In rezolvarea acestei probleme, pot fi distinse doua
demersuri fundamentale. Primul demers cauta sa elimine cit mai
repede egoul impreuna cu toate formele tipic umane (dar totusi
inferioare) ale exprimarii limitatoare, individuale. Aici, scopul
esential este de a realiza plenar si cit mai des realitatea
transcendenta care este total separata de aceasta lume efemera si
inferioara. Aceasta implica urmarirea consecventa a unei
introvertiri (interiorizari) perfecte, insotita de o retragere
radicala din lume si de renuntarea deplina de a mai participa la
viata sociala sau la orice forma de activitate realizata in comun
cu alta fiinta umana. Aceasta este ideea renuntarii depline, care
adeseori se poate dovedi profund periculoasa echilibrului mental
si psihic in cazul celor NEPREGATITI care se PRIPESC PROSTESTE.
Al doilea demers, care reprezinta o orientare superioara,
inteleapta si pe deplin integrata, urmareste, de asemenea,
realizarea Sinelui Etern (ATMAN) prin transcenderea egoului, dar
ceea ce este infinit armonios in aceasta orientare este faptul ca
ea in mod fundamental nu neaga deloc lumea. Argumentul
fundamental si plin de intelepciune in aceasta ORIENTARE este
acela ca, daca exista doar o singura Realitate, care prin
MACROCOSMOS integreaza TOTUL, aceasta REALITATE trebuie fara
indoiala sa includa in mod necesar si aceasta lume efemera si
inferioara in care ne aflam. Aceasta inseamna ca lumea efemera si
inferioara in care ne aflam si, prin urmare, chiar personalitatea
umana efemera si limitata, trebuie sa fie vazuta ca o manifestare
necesara, de prima treapta (evolutiva), care este de asemenea
valida (adevarata), a acestei Realitati Ultime. Prin urmare,
transcenderea deplina a eului egotic, partial si efemer nu mai
implica (DUPA ACEASTA REALA TRANSCENDERE A EGOULUI) negarea
efemera a egoului pe care o intilnim in primul caz. Mai mult
decit atit, in cazul celei de a doua orientari, personalitatea
individuala de care ne-am detasat (si pe care acum o STAPsNIM
perfect) este folosita drept instrument pentru actiunea
(inteleapta si divin integrata) in lume, in timp ce simultan ea
este in mod continuu transcensa prin acte de abandonare
constienta fata de intelepciunea perfecta a Sinelui Nemuritor
(ATMAN). Acest ideal este cel mai bine exprimat si pus in
practica pe calea lui KARMA YOGA.

ELIBERARE = vezi MOKSHA.

EXISTENTA = Tot ceea ce exista, lumea, MACROCOSMOSUL sau
universul manifestat, in ansamblul lui. In filosofia YOGA,
termenul EXISTENTA este luat in sensul de existenta absoluta,
eterna si invariabila, spre deosebire de existenta concreta,
sensibila, care este considerata ca fiind doar manifestarea
superficiala si partiala a celei dintii. Astfel, existenta a fost
adeseori definita in YOGA prin delimitarea continutului de
forma, a esentei de fenomen (aparenta), a universalului de
singular si particular etc. Existenta divina, absoluta este
aproape inaccesibila cunoasterii umane obisnuite, limitate; ea
este o realitate de ordinul transcendentei. Pe de alta parte,
existenta sensibila reprezinta totalitatea unitara de domenii
distincte ale manifestarii (planuri paralele, sfere de forta care
au fiecare frecvente specifice de vibratie) aflate intr-o
continua miscare si devenire. Privind din acest punct de vedere,
fiinta umana este si ea un asemenea domeniu de existenta
sensibila. Existenta, in sensul de existenta absoluta, este
substratul ultim sau fundamentul tuturor lucrurilor, fiintelor si
fenomenelor sensibile (formelor).

EXTAZ = „actiunea de a fi in afara individualitatii”,
„incintare” (de la grecescul EKSTASIS). Stare elevat mentala,
intens si sublim afectiva, caracterizata prin traire beatifica
oceanica si prin sentimente paradisiace inexprimabile, inefabile
de bucurie si fericire, ce ne expansioneaza intr-o stare de
fericire extraordinara. Starea de EXTAZ este proprie comuniunii
sufletului uman cu Dumnezeu, cu existenta infinita, cu
perfectiunea divina. In aceasta stare, individualitatea egoista,
conditionata si limitata este inlocuita de Constiinta Cosmica
Divina. Orice cale spirituala autentica ofera la momentul oportun
aspirantului perseverent si plin de fervoare posibilitatea
intrarii in starea de extaz divin, beatific (atunci cind
aspirantul este pregatit sa o realizeze). Toate relatarile
sfintilor si misticilor crestini despre „rapirile in Duhul Sfint”
sunt tot atitea forme de EXTAZ. Kabalistii intrau uneori in
transa si comunicau cu Dumnezeu prin intermediul Arhanghelilor in
aceasta stare de extaz.
Termenul yoghin echivalent este SAMADHI, incununarea etapei
de meditatie (DHYANA). Toate aceste modalitati spirituale ofera
extazul prin intermediul meditatiei tacute si a contemplatiei,
dar exista si alte metode, cum ar fi cele revelate de SUFISM, ai
carui adepti utilizeaza anumite melodii inspirate si dansuri
integrat spirituale pentru atingerea starii de EXTAZ. Sufitii
arata si marturisesc pe de alta parte ca, in timpul
experimentarii depline a EXTAZULUI, orice diferenta dintre
crestini, evrei, mahomedani sau celelalte fiinte umane care
apartin altor religii dispare. Senzatiile fizice asociate in
general starii de EXTAZ sunt sentimente neobisnuite de inaltare,
senzatia de diminuare a greutatii (insotita uneori chiar de
aparitia levitatiei) sau viziunea unei lumini extraordinar de
intense.
Starea de iluminare se resimte si la nivel mental prin
senzatia de atemporalitate si printr-un intens, profund si
inefabil sentiment de calm si pace beatifica. In EXTAZ, fiinta
intra in contact cu o forta divina enigmatica de dincolo de ea si
fuzioneaza intr-un domeniu transpersonal. Misticii crestini au
echivalat EXTAZUL cu experienta directa a prezentei lui Dumnezeu
caracterizata prin misterioasa „uniune mistica si spirituala” cu
Dumnezeu. In timpul acestei stari de transa spirituala, corpul
poate ramine temporar inert, parind a fi ca si mort. Yoghinul sau
misticul experimenteaza atunci stari dumnezeiesti care tin de
domeniul universalului. In scrierile secrete ale ocultismului
occidental, aceasta stare se mai numeste si „MORS OSCULI” sau
moartea prin sarut. Aceasta stare de „moarte” poate sa ramina
totusi uneori, numai daca fiinta respectiva doreste ferm aceasta,
permanenta. Kabalistii afirma in aceasta directie ca principalii
patriarhi ai Vechiului Testament au murit astfel si ca aceasta ar
fi fost si ultima dorinta exprimata de regele Solomon in
„Cintarea Cintarilor”.
O viziune stiintifica moderna asupra extazului identifica
starea de EXTAZ cu asa-numitele „Experiente de virf”.
„Declansatorii” sau „CATALIZATORII” ce pot trezi sau induce in
fiinta umana sentimentul extatic includ, printre altele,
experientele extatice sublime, contemplarea unor minunate peisaje
sau ambiante din natura, iubirea coplesitoare, erotismul cu
continenta, rafinat si extraordinar de intens, activitatea
creatoare etc. Aceasta semnificatie extinsa a EXTAZULUI arata ca
el (EXTAZUL) nu este intotdeauna echivalent cu starea de
Iluminare spirituala, desi de multe ori ele pot coincide. Uneori,
iluminarea poate decurge dintr-o experienta non-extatica, de
exemplu starea iluminatorie ce survine in fata mortii sau in
cazul unei dureri violente. Deoarece starea yoghina de
transcendere a constiintei individuale limitate implica mai
curind o interiorizare, MIRCEA ELIADE a propus echivalarea
termenului yoghin SAMADHI cu acela de ENSTAZA, cuvint care de
fapt semnifica „a sta inauntru”, intelegind prin aceasta
mentinerea neintrerupta a constiintei yoghinului in Sinele sau
esential suprem, ATMAN.
Atunci cind din fiinta noastra iese EGOUL, se instaleaza
starea de YOGA care face sa se instaleze EXTAZUL (vezi si
SAMADHI).

EMPATIE: rezonanta subtila inefabila care se trezeste si se amplifica
armonios in practica yoga, permitind o comunicare superioara psihica si
afectiva cu ceilalti, ori cu o anumita fiinta umana (sau chiar cu o entitate
inalta, spirituala, invizibila). In general vorbind, se stie demult ca o mama
cunoaste in mod intuitiv nevoile si sentimentele bebelusului sau cu care ea
este si se mentine spontan in comunicare empatica. Aceasta aparent
misterioasa capacitate (latenta adeseori in orice fiinta umana) este in mod
verosimil legata de faptul ca initial copilul in cauza nu face decit una cu
fiinta si cu corpul fizic al mamei sale. Empatia, ca stare spontana explica
de asemenea modul in care copiii, chiar foarte mici, sunt la curent
fulgerator cu grijile, nelinistile si bucuriile parintilor lor. Starea
profunda de empatie se afla la baza proceselor de identificare in fazele
superioare de yoga si, in plus, ea faciliteaza intelegerea psihica, intima a
celorlalti oameni sau a fiintelor umane cu care urmarim sa avem relatii de
comunicare sublime, ideale.
Termenul de empatie a fost utilizat prima data de Kahe Sipps in anul
1898. El se referea la o modalitate de cunoastere si intelegere prin
oglindire si rezonanta in propria noastra fiinta, a altora. Empatia este deci
o modalitate intuitiva de cunoastere a celorlalti deoarece ea asigura o forma
de comunicare afectiva si de transpunere imediata, sentimentala, facind
posibila o identificare cu alte persoane la tensiunea cu care ele traiesc o
anumita situatie. Empatia profunda si plenara poate fi cel mai usor remarcata
in yoga in cazul relatiilor amoroase armonioase in care cei doi reusesc
amindoi sa realizeze continenta sexuala. Intr-o acceptie mai larga, empatia
dezvoltata datorita trezirii si activarii echilibrate in fiinta umana a
centrului subtil de forta Anahata Chakra, permite aparitia acelei capacitati
directe, de a intelege in mod inefabil trairile altor fiinte umane, facind
chiar cu putinta anticiparea si prevederea comportamentului acestuia in
situatii date. Toate acestea si multe alte fenomene complexe sunt cu usurinta
posibile pe baza acestei capacitati.

EROS: simbol platonician al elanului subtil energetic, spiritual catre
adevar, fericire, armonie, unitate, bine si frumos (eros superior) ca si al
instinctului sexual de reproducere a speciei (eros inferior). Eros, in
mitologia greaca, este fiul lui Poros (Bogatia) si al Penei (Saracia); el
doreste sa ofere celor care merita din preaplinul sau (bogatia efervescenta a
fiintei sale inzestrata cu calitati), iar cei ce nu poseda inca aceste
bogatii dar aspira sa le obtina, le vor dobindi in final prin fuziunea cu
acesta. De aici decurge misterul coplesitor si dinamismul iubirii. Totodata,
erosul intens trait, perfect controlat (prin continenta) si profund
transfigurator aduce fericirea, desavirsirea, armonia, puterea binefacatoare,
trezirea capacitatilor paranormale latente si bogatia vietii interioare. In
psihanaliza, erosul este ansamblul „pulsiunilor” integratoare ale vietii,
manifestat prin libido, dominat de principiul polarizarii si al placerii care
adeseori este reprimat de viata sociala. Astfel, formele de manifestare ale
energiilor subtile ale erosului sunt, in foarte multe cazuri mascate,
simbolice, imaginare. Calea realizarii lui superioare, prin creatie, este in
yoga transmutarea biologica si sublimarea.
Erosul reprimat si blamat de civilizatia industriala se va elibera pe
deplin intr-o societate de asemenea libera de orice constringeri, prejudecati
aberante, superstitii si restrictii, imprimind vietii sociale caracterele
jocului, ale fanteziei creatoare si armoniei estetice. In viziunea
yoghinilor, erosul capata o acceptiune spirituala, sublima, transfiguratoare
si religioasa. Fara a subaprecia rolul imens al erosului ca factor
mobilizator si profund integrator al vietii si activitatii umane, conceptia
yoghina asupra esentei umane, ca produs al relatiilor cosmice, integreaza
motivatiile actiunii umane intr-o viziune globala, divina, unitara.
Erosul, ca manifestare amoroasa, este corespondentul instinctelor
sexuale, functionind ca factor de coeziune a tot ceea ce este vital.
Psihanalistii atrag atentia chiar asupra „libidoului celular”, aplicarea
libidoului la raporturile dintre celule aratind ca instinctele sexuale
(instinctele vietii) actioneaza in fiecare celula, neutralizind partial
instinctele mortii. Erosul isi exercita functiunile de la aparitia materiei
vii, el fiind chiar instinctul vietii, opus instinctului mortii.
Referindu-se la erosul lui Platon, Freud il considera foarte apropiat de
sexualitate, desi sexualitatea nu se reduce doar la functia genitala; Freud
foloseste insa termenul de sexual in sens de eros. Pe de alta parte, notiunea
de eros devine sinonima, la Freud, cu pulsiunea vietii.

EXISTENTA: tot ceea ce exista, lumea, Macrocosmosul, sau universul
manifestat, in ansamblul lui. In filozofia yoga, termenul existenta este luat
in sensul de existenta absoluta, eterna si invariabila, spre deosebire de
existenta concreta, sensibila care este considerata ca fiind doar
manifestarea superficiala si partiala a celei dintii. Astfel, existenta a
fost adeseori definita in yoga prin delimitarea continutului de forma, a
esentei de fenomen, a universalului de singular si particular. Existenta
divina, absoluta este aproape inaccesibila cunoasterii umane obisnuite,
limitate; ea este o realitate de ordinul transcendentei. Pe de alta parte,
existenta sensibila reprezinta totalitatea unitara de domenii distincte ale
manifestarii aflate intr-o continua miscare si devenire. Privind din acest
punct de vedere, fiinta umana este si ea un asemenea domeniu de existenta
sensibila. Existenta, in sensul de existenta absoluta, este substratul ultim
sau fundamentul tuturor lucrurilor, fiintelor si fenomenelor sensibile.

EXPERIENTA LA VTRF: sentimentul bucuriei plenare, oceanice. Sentimente
inefabile de dezvaluire a unor misterioase orizonturi nelimitate, care se
deschid viziunii, sentimentul de a fi simultan mai puternic si mult mai umil
ca inainte, sentimentul de mare extaz si mirare plina de recunostinta fata de
Dumnezeu, de pierdere a simtului de spatiu si de timp si, in cele din urma,
convingerea ca s-a intimplat ceva deosebit de important si valoros care ne
face sa fim nemuritori si atotputernici.

F

FANTASTIC = categorie desemnind dezvaluirea frumosului prin
plasmuirea unui univers ce nu exista in realitate, prin reflectarea
realitatii la scara imaginatiei sau prin amestecul elementelor
realiste cu cele supranaturale. Hegel, abordind problema
simbolisticii fantastice caracterizate prin diferenta si relatia
dintre semnificatie si forma de reprezentare, subliniaza ca
fantasticul constituie atit premisa reprezentarilor artistice
religioase spirituale cit si a celor folclorice. Intr-adevar,
creatia populara implica aportul fantasticului ce apare si ca
masura a perceperii fortelor subtile inca nestapinite ale naturii.
El exprima insa si gradul exercitarii imaginatiei creatoare in
efortul de a concilia forma de reprezentare si semnificatia,
impingind „liniile figurilor particulare dincolo de limitele lor
precis conturate” (Hegel, Estetica).

FEED-BACK (RETROACTIUNE, CONEXIUNE INVERSA) = unul din
principiile care desemneaza informatia si energia provenite de la
efector sau de la „iesirea” sistemului, semnalizind diferite
efecte, conditii noi si autentificind eficienta actiunii executate
sau a comenzii elaborate. Informatia inversa se adreseaza ca marime
informationala din nou „intrarii” sistemului pentru ca acesta sa-si
modifice activitatea in functie de scopul propus. Este principiul
de baza al adaptarii oricarui sistem la mediu, prin reactia
efectului asupra cauzei si inchegarea circuitelor reflexe
autoreglatorii, realizind astfel coechilibrarea dinamica si in
acelasi timp autodelimitarea sistemului fata de mediul sau
specific. Ca fenomen natural, feed-back-ul este prezent la toate
nivelele de organizare ale manifestarii inclusiv ale materiei,
imbracind diferite forme in cadrul diferitelor sisteme. Feed-back-
ul este un element component inseparabil al mecanismului de
autoreglare si in acelasi timp o insusire a organizarii unui sistem
in ansamblu, ca rezultanta a insusirilor subsistemelor si a
combinatiilor lor. In functie de pozitia verigii conexiunii inverse
in schema de organizare a sistemului se pot distinge doua categorii
de feed-back: extern, care are loc in cadrul interactiunii
sistemului cu mediul si unul intern, care se realizeaza la nivelul
interactiunii subsistemelor, conferind stabilitatea interna a
sistemului.
In functie de gradul de complexitate a operatiilor pe care le
efectueaza mecanismul de comanda se disting: feed-back simplu, care
consta doar in operatii de comparare, intre valoarea data a marimii
reglabile si valoarea reala a marimii de iesire si feed-back
complex, care realizeaza in plus si alte operatii, cum ar fi cele
de selectie, de corelare a elementelor stocate in memoria
sistemului cu cele actuale etc. In functie de sensul actiunii
semnalelor conexiunii inverse asupra valorii actuale a marimii
reglabile, fata de o valoare initial data sau fata de punctul de
echilibru, se disting: feed-back negativ, autoreglare,
stabilizatoare, corectoare a perturbatiilor, care realizeaza o
reducere sau inlaturare a oscilatiilor valorilor marimii reglabile
de la valorile date, inscrise in programul de functionare a
sistemului; el mentine coordonatele sistemului in limitele anumitor
valori. Semnul de „-” inseamna ca feed-back-ul are sens contrar,
fata de discordanta dintre valoarea reala a parametrului reglabil
si o valoare data. Informatia trimisa inapoi la centrul de comanda
tinde sa se opuna la distantarea marimii reglate fata de marimea
care regleaza. Feed-back-ul negativ este caracteristic proceselor
de asimilare, ca o tendinta vectoriala a subiectului in relatia sa
cu mediul, tendinta de a aborda si a reduce necunoscutul la
cunoscut, de a asimila situatiile noi pe baza schemelor
operationale consolidate si standardizate. Feed-back-ul pozitiv
amplifica oscilatiile valorilor marimii de reglare de la o valoare
data, pe baza datelor informationale. Feed-back-ul pozitiv se
traduce ca autoexcitatie, autointretinere, realizind acomodarea
prin depasire pe baza elementelor de anticipare si proiectare. In
plan psihic, feed-back-ul pozitiv se traduce ca o tendinta
vectoriala a subiectului uman, de a interpreta si a modela o
aceeasi situatie, prin procedee operationale diferite prin
descoperirea intr-o oarecare situatie data a unui alt principiu de
relationare a elementelor.
Feed-back-ul permite sa se depaseasca modelul clasic al arcului
reflex prin acreditarea generica a reactiilor circulare, mai bine-
zis a interactiunilor circulare dintre subiect si ambianta. Aici,
devin esentiale doua coordonate: programul si sarcina derivata din
acesta, la nivel central fiind activati, anumiti acceptori ai
actiunii, care sint modele necesare ale viitorului si planuri ale
conduitei sau imagini ale situatiei. O a doua coordonata este cea
a controlului, de la subsistemul efector, parvenind permanent si
secvential, prin retroaferentatie, la centru, informatia asupra
modului cum se efectueaza actiunea si astfel subsistemul reglator
poate sa transmita comenzi suplimentare, corective, de sanctionare,
de modificare etc. Important este deci operatorul, in raport cu
care feed-back-ul va fi pozitiv sau negativ, determinind trecerea
de la o stare la o alta, preconizata a fi mai buna – atingerea unui
tel, sau avind sensul invers, al mentinerii starii existente sau al
revenirii la starea preexistenta. Autoreglajul, reductibil la
comanda si control, implica succesiv si simultan ambele tipuri de
feed-back, deci o unitate a contrariilor. Aspectul comunicational
al sistemului psihic nu poate fi detasat de caracterul sau
intrinsec, finalist, asigurat, structurat prin schemele bloc cu
feed-back.
In concluzie putem spune ca in cadrul interactiunii sau
conexiunii universale se disting de catre cel care practica YOGA
doua secvente de legaturi: -directe sau lineare; – inverse sau
inelare. Acestea din urma definesc caracterul circular al
interactiunii, dependenta reciproca dintre termeni, energii,
fenomene de conditionare, functionalitate si cauzalitate. Feed-
back-ul apare, ca fenomen natural, la toate nivelele de organizare
ale manifestarii. Este o insusire a sistemului in ansamblu,
implicata de organizarea subsistemelor si combinatiilor lor.
Conceptul de conexiune inversa (feed-back) a revolutionat
problematica teoretica generala a determinismului si cauzalitatii.
Determinismul semnifica admiterea caracterului obiectiv al
conexiunilor din care rezulta corelatia dintre cauzalitate si
conditionare, necesitate, posibilitate si realitate. Determinismul
neunivoc cuprinde intelegerea transformarii posibilitatii in
realitate prin intermediul actiunii adecvate. Conexiunea inversa
actioneaza in practica YOGA si in cazul formelor de gindire si in
intreaga reglementare constienta si neconstientizata a conduitelor.
In cele doua ipostaze, formele de feed-back sint diferite. Adeseori
se vorbeste de doua forme mai importante de conexiuni inverse sau
feed-back-uri: a) Feed-back-ul de precipitare, de dezvoltare, in
care valorile sistemului se dezvolta in reactia circulara, marindu-
si potentialul. b) Feed-back-ul de stabilizare, propriu sistemelor
biologice din organism, dar si unor forme de organizare psihica,
realizeaza echilibrul optim (echilibrul cantitatii de zahar in
singe, al cantitatii de globule rosii etc.). Feed-back-ul de
stabilizare creeaza functionalitatea confortabila a sistemelor.
Starea de sanatate biologica, mentala sau psihica este o astfel de
forma de feed-back in care personalitatea umana realizeaza relatii
active de rezonanta cu mediul sau.
Feed-back-ul este deci un proces complex, in practica YOGA, de
actiune, corectare si reglare inversa a unui sistem informational,
asupra centrului de comanda al sistemului.

FIDELITATE = 1) Insusire superioara a unei fiinte umane de a-
si mentine statornicia atitudinii fata de sine, fata de ceilalti
oameni, fata de anumite principii spirituale si morale sau fata de
o stare sociala; constanta in convingeri, in sentimente si in
credinte; respectare a obligatiilor luate fata de ceilalti oameni,
fata de fiinta iubita, fata de cuvintul dat; devotament; fermitate
in afirmarea si punerea in practica a unor principii superioare de
viata; exactitate in descrierea unor stari de lucruri, a unei
realitati date. Fidelitatea este o calitate de mare insemnatate in
viata: raporturile normale dintre oameni sunt intemeiate pe
constanta caracterului si pe previzibilitatea comportarii lor,
adica pe fidelitatea oamenilor fata de anumite adevaruri, principii
si conventii reciproce. Lipsa de fidelitate, tradarea, sperjurul,
felonia, inconstanta sau imprevizibilitatea conduitei unora dintre
oameni produc, intotdeauna, tulburari in mecanismul vietii
colective. Importanta si consecintele acestor perturbatii sunt
direct legate de gravitatea incalcarii principiilor, de numarul
acelora care nu respecta aceste principii, precum si de situatia
acestora. Antonim: infidelitate. 2) Prin extensiune, probitate in
chestiuni banesti.

FOCARE DE PUTERE SAU CENTRE SECRETE. In toate aceste procedee
de contact cu UNIVERSUL ASTRAL, ascensiunea in aceste planuri sau
sfere subtile de putere are ca obiect stabilirea unor contacte si
fuziunea prin rezonanta cu o alta dimensiune si care totodata
urmareste explorarea directa a acelei dimensiuni. Pentru anumiti
yoghini sau initiati, aceasta dimensiune este regiunea luminii
astrale, invizibila privirilor celor neevoluati spiritual, dar care
totusi are o luminozitate extraordinara, ea fiind in acelasi timp
plina de o subtila forta creatoare. Inainte de caderea din RAI, se
spune ca Adam „a auzit clar Lumina vorbindu-i”. In termenii fizicii
moderne, aceasta dimensiune este un fel de „tesatura” de linii sau
canale de energie emitatoare de vibratii manifestind neintrerupt
pulsatii generatoare de SFERE DE FORTA care se intrepatrund si se
influenteaza reciproc in MACROCOSMOS. Din cauza acestei structuri
perfect intercorelate care formeaza „tesatura” intima a
MACROCOSMOSULUI sau Universului, toate fiintele, entitatile,
lucrurile, energiile, lumile si sferele de PUTERE se gasesc
permanent intim legate; din cauza acestor LEGATURI ASCUNSE, de
asemenea, in ETERNITATE nimic nu se pierde niciodata si undeva, in
aceasta ENIGMATICA TESATURA, fiecare gind, fiecare cuvint, fiecare
gest este sau poate fi instantaneu perceput si memorat pentru
totdeauna in AKASHA. Yoghinii avansati vorbesc de inregistrarea
continua, subtil eterica sau de asa-zisa inregistrare AKASHA-ica
(de la sanscritul AKASHA = eter subtil) care cuprinde intreaga
istorie a lumii si a MACROCOSMOSULUI de la creatia acesteia. Se
spune in aceasta directie ca yoghinii avansati sau fiintele umane
foarte elevate spiritual pot patrunde cu mare usurinta in trecut,
pot calatori prin aceste lumi ale trecutului, pot resimti in
prezent energiile care s-au manifestat in trecutul foarte
indepartat si pot mirosi, gusta, vedea, pipai si auzi tot ceea ce
s-a intimplat cindva si care apartine unor epoci extraordinar de
indepartate din trecut (evenimente ce s-au produs in lumea fizica
sau in universul astral). Aceasta implica totdeauna o perfecta
activare a centrului secret de forta VISHUDDHA CHAKRA.
Omul insusi face parte din aceasta „tesatura” misterioasa a
MACROCOSMOSULUI. Fiinta sa impreuna cu corpul sau fizic este un
fascinant microcosmos, sau, altfel spus, un univers in miniatura.
La o analiza atenta, inteligent realizata, el ne apare ca o
fragmentare perfect specializata (miniatural asemanatoare) a
structurii generale (MACROCOSMOSUL) si, in aceasta calitate fiecare
fiinta umana se gaseste in CONSTIENT sau INCONSTIENT contact cu
ABSOLUT TOT ceea ce a existat, exista sau va exista in
MACROCOSMOSUL care PERMANENT se afla in jurul ei. Noi sintem deci,
clipa de clipa in centrul unui ocean agitat de evenimente, ginduri,
energii si realitati BUNE sau RELE care permanent actioneaza prin
interactiune si REZONANTA unele asupra altora, dar care sint si ne
apar din fericire ca fiind izolate pentru a evita socul total
pentru cel ignorant. O providenta plina de intelepciune si profund
binefacatoare ne-a inzestrat cu urechi care in mod normal nu
trebuie sa ne faca sa auzim cacofonia naucitoare a acestor alte
lumi si cu ochi care in mod normal nu trebuie sa ne faca sa vedem
o mare parte din ceea ce se petrece in unele dimensiuni ascunse, in
jurul nostru. Aceeasi providenta ne-a inzestrat si cu un creier
care este un perfect vehicul al MENTALULUI pentru a filtra tot prin
rezonanta fluxul neintrerupt de impresii care, daca n-ar exista
aceste structuri specializate, ne-ar coplesi si poate ca ne-ar
„sufoca”.
De mii de ani, yoghinii au descoperit ca, in paralel, corpul
contine anumiti centri secreti de forta numiti CHAKRAS (in
sanscrita) care ii permit, prin rezonanta, sa aiba acces la cele 7
niveluri fundamentale de vibratie de unde poate sa recepteze o gama
uluitoare de forte subtile, benefice, oculte, care sint captate din
MACROCOSMOS. Teoria yoghina in conformitate cu care se produce o
veritabila reflectare prin CONSONANTA inefabila a lumii astrale in
acesti centrii ascunsi (CHAKRAS) permitindu-ne contactul
instantaneu si comunicarea subtila intre doua lumi (cea fizica si
cea ASTRALA) constituie fundamentul unei mari parti din
invataturile secrete ale sistemului YOGA. La fel precum corpul
astral si lumea astrala (cu mult mai mare decit universul fizic) in
care acesta (corpul astral) opereaza, centrii secreti de forta
(CHAKRAS) sint invizibili vederii obisnuite, fiind clar
perceptibili (ca si corpul astral impreuna cu lumea astrala) numai
pentru acela inzestrat cu CLARVIZIUNE. Fiecare dintre acesti centri
de forta (CHAKRAS) se compune dintr-un sistem de canale (spite
energetice) prin care circula energii mai mult sau mai putin
subtile ce au fiecare o ANUMITA FRECVENTA DE VIBRATIE ce intra in
rezonanta cu energii subtile identice din MACROCOSMOS. In sistemul
YOGA de fiziologie oculta, aceste focare misterioase de putere sint
cunoscute sub numele de CHAKRAS (cuvint care in limba sanscrita
inseamna roata). Activarea deplina si constienta precum si perfecta
polarizare (astfel ca sistemul de receptie sa fie la fel de
dinamizat ca si cel de emisie a acestor CHAKRAS-uri constituie
mijlocul cel mai sigur si rapid de explorare a mirificului univers
astral.

FRIGIDITATE (cf. lat. frigiditas „raceala”) = incapacitatea
atingerii placerii orgasmice feminine determinata fie de o slaba
trezire (dinamizare) fie de unele perturbari sau blocaje subtil
energetice ce apar la nivelul centrilor de forta MULADHARA CHAKRA,
SWADHISTHANA CHAKRA, MANIPURA CHAKRA, ANAHATA CHAKRA. In sens mai
larg, termenul se refera la „raceala” (indiferenta pina la
aversiune) unor femei fata de starile senzuale, erotice si de actul
sexual. Plecind de la acest sens larg, s-au formulat mai multe
opinii referitoare la continutul termenului, dintre care pot fi
evidentiate urmatoarele:
-incapacitatea femeii de a elabora raspunsuri adecvate la stimulii
sexuali. Este mai ales cazul in care sexualitatea este reprimata
printr-un mecanism nevrotic (conflict intra-, interpersonal intre
dorinta si satisfactie), avind drept rezultat imposibilitatea
obtinerii orgasmului. Acest tip de tulburare este caracteristic mai
ales in cazul personalitatilor dizarmonice, isterice, psihozelor
schizofrenice, maniaco-depresive, oligofreniilor grave. Este forma
de frigiditate care are cel mai pronuntat fundament psihopatologic;
-hiposexualitatea – in sensul absentei dorintei si obtinerii
dificile a excitatiei sexuale, trasatura care, alaturi de alte
„insuficiente” emotionale, marcheaza intreaga personalitate a
femeii si adeseori este datorata unei slabe vitalitati sexuale
(absenta energiei amoroase) sau este generata de o diminuata
vitalitate bioenergetica globala generata de slabiciunea fizica;
-anorgasmie propriu-zisa – prin analogie cu impotenta masculina
(punct de vedere nuantat datorita absentei unei similitudini intre
cele doua modalitati de satisfactie orgasmica).
Discutabila este si delimitarea frigiditatii in: frigiditate
totala (imposibilitatea aparitiei si realizarii placerii sexuale,
indiferent de iubit, tehnica, de completitudinea actului sexual
etc.) si frigiditate relativa (prezenta dorintei, a interesului
sexual care totusi este insotita de incapacitatea de a ajunge la
orgasm), criteriile de apreciere raminind in sfera unei
considerabile subiectivitati. Criteriul etiologic imparte
frigiditatea in:
-primara totala (absenta completa a intregii game a senzatiilor de
satisfactie sexuala) si primara partiala;
-secundara (datorita unor factori organici locali sau psihogeni).
Avind in vedere incidenta remarcabila a frigiditatii in rindul
femeilor, aceasta si din cauza scaderii extraordinar de mult a
puterii virile a barbatilor (statisticile arata ca la ora actuala
95% dintre barbati ejaculeaza la numai 3 minute dupa intromisiune)
(majoritatea autorilor dau, cu privire la frigiditate, cifre de
aproximativ 50%, dar sunt unii care o apreciaza la 90%) si faptul
ca frecventa ei este mult crescuta in raport cu impotenta,
simptomul este semnificativ si implica abordari psihomentale,
psihoterapeutice si sexologice. In privinta frigiditatii, tehnicile
YOGA pot sa elimine in scurt timp si pe cale naturala aceste
tulburari.
Cercetatorul BRAUTIGAM apreciaza ca, in cazul femeilor care nu
practica YOGA, in primul an de casatorie, 25% dintre aceste femei
nu au niciodata orgasm, in urmatorii 5 ani de casatorie – numai
17%, iar in 20 de ani acest procentaj se reduce la 11%.
Desi (cu exceptia tehnicilor YOGA care in aceasta directie
sunt cele mai eficiente) rezultatele interventiei terapeutice sunt
apreciate de cele mai multe ori ca „deceptionante”, frigiditatea nu
impieteaza in mod direct sau semnificativ asupra fenomenului
reproducerii, dar in schimb diminueaza fericirea amoroasa in cuplu
si face aproape imposibila intelegerea conjugala.

FRUMOS = categorie a manifestarii considerata ca fiind
fundamental legata de reflectarea in intreaga manifestare a
adevarului, a armoniei divine si a binelui. FRUMOSUL este insa mai
mult decit binele pentru ca inglobeaza in acelasi timp binele.
FRUMOSUL este perceput ca rezultat exclusiv al reactiilor fiintei
umane, aceste reactii fiind in functie de nivelul de constiinta al
celui care sesizeaza. Reactiile si reflectarile launtrice sunt
independente de insusirile obiective ale realitatii constientizate.

Folclorul a definit in mod semnificativ acest aspect
fundamental in proverbul: „NU-I FRUMOS CE ESTE FRUMOS, ESTE FRUMOS
DOAR CEEA CE iMI PLACE MIE”. TANTRA, la rindul sau, spune:
FRUMUSETEA SE AFLA IN CONSTIINTA SI IN OCHII PRIVITORULUI.
Perceptia frumosului este deci intim legata de nivelul de
constiinta al fiintei in cauza si, de aici, reflexia clasica:
„DESPRE GUSTURI NU SE DISCUTA” pentru ca fiecare poate avea un
anumit nivel de constiinta. Inteleptii orientali si chiar unii
filosofi (PLATON, HEGEL) sustin ca, inainte de toate, FRUMOSUL
exista ca IDEE modulata printr-o energie specifica inainte de a se
manifesta concret in tot ceea ce ne inconjoara, in natura sau in
arta, aici sau in alte planuri sau lumi.

FRUMOSUL este totdeauna perceput in cadrul relatiei dintre cel
care il constientizeaza (subiectul) si ceea ce este sesizat
(obiectul, fiinta, realitatea) si considerat de acea fiinta ca
fiind FRUMOS. TRIPURA SUNDARI este puterea cosmica care reprezinta
capacitatea de a crea, genera, intretine, manifesta si face cu
putinta perceperea frumosului in toate ipostazele, starile si
aspectele sale cu adevarat armonioase, divine.
Perceperea frumosului este strins legata de nivelul real de
evolutie launtrica psihica, mentala si spirituala a fiintei in
cauza. FRUMOSUL, independent de realitatea sa, este reprezentarea
in constiinta omului a proprietatilor si caracteristicilor
apreciate ca adevarate, armonioase, bune si inaltatoare ale
obiectului, realitatii sau fiintei considerate ca atare.
Aceste proprietati, care reprezinta numai premizele obiective
ale FRUMOSULUI, se constituie ca atare numai prin valorizarea lor
de catre o constiinta umana CARE ESTE CAPABILA SA LE REMARCE
(CONSTIENTIZEZE). Sesizind plenar si apreciind FRUMOSUL, fiinta
umana va vibra la unison cu adevarul, armonia si binele care se
afla dincolo de acesta si, astfel, va transfera prin REZONANTA in
propria sa fiinta adevarul, armonia si binele care sunt percepute
ca atare in afara sa. Datorita acestui proces inefabil, complex,
fiinta umana care constientizeaza FRUMOSUL va vibra instantaneu la
unison cu energiile subtile benefice, obiective (REALE), armonioase
din sfera de forta a FRUMOSULUI, adevarului si armoniei cosmice
care este chiar Marea Putere Cosmica TRIPURA SUNDARI.
La nivel fizic, FRUMOSUL manifestat ca forma este expresia
unei necesitati sublime, armonioase, benefice, obiective
(ADEVARATE), creatoare, datatoare de fericire care reflecta
indirect ideea de ordine, adevar, echilibru, structurare simetrica,
evolutie, spiritualizare. „Forma este totdeauna o expresie a
necesitatii” spun inteleptii.
In expresia lui imediata si frapanta, ca splendoare, ca
stralucire exuberanta sau discreta, frumosul este adevar, bine si
armonie. Din aceasta perspectiva, sentimentul frumosului ar putea
fi considerat drept constientizarea perfectiunii, atractia
misterioasa sau chemarea catre intuirea sau realizarea plenara a
virtualitatilor desavirsitului. Perfectiunea se defineste cel mai
adesea ca un absolut, arareori sau greu de atins. Sentimentul
frumos este, in esenta sa, o stare spontana de incintare, un palpit
ideal in preajma acestui absolut. Frumosul si sublimul au o
structura asemanatoare, in masura in care ambele concepte isi
traiesc existenta in albia perfectiunii, cu deosebirea ca sublimul
este o perfectiune realizata la modul grandios in vreme ce frumosul
este mereu o ardoare constructiva, activa, o nazuinta pozitiva
catre perfectiune. In acest sens, s-ar putea spune ca istoria
ipostazelor frumosului reface in fata ochilor nostri, pas cu pas,
palpabil, verticala sau sinusoidala pe care a evoluat aspiratia
spre perfectiune pentru a se implini pe sine. Orice incercare sau
pretentie de a fixa frumosul in formule si definitii o data pentru
totdeauna este mult prea riscanta, aceasta continuind sa ramina,
pina in zilele nostre, o problema mereu deschisa deoarece, fiind IN
STRTNSA LEGATURA CU NIVELUL REAL DE EVOLUTIE MENTALA SI SPIRITUALA
AL FIINTEI UMANE IN CAUZA, FRUMOSUL SE AFLA INAINTE DE TOATE IN
CONSTIINTA SI IN OCHII PRIVITORULUI. NU TOTDEAUNA PENTRU NOI ESTE
FRUMOS CEEA CE CU ADEVARAT ESTE FRUMOS CACI NOI APRECIEM CA FIIND
FRUMOS MAI ALES CEEA CE NE PLACE NOUA.
O parcurgere a istoriei teoretizarii conceptului de care ne
ocupam lasa impresia izbitoare ca marea majoritate a opiniilor au
invocat frumosul ca pe o problema fundamentala ce tine de propriul
lor nivel de evolutie launtrica (spirituala). Din aceasta cauza,
tocmai aceasta problema a ramas cea mai putin clara si cea mai
putin rezolvata. Cel care nu tine seama de aceasta constatare, de
adevarul ca frumosul reprezinta un fenomen complex deosebit de
proteic, de fluent, risca sa dea niste definitii ineficace si
rigide. Faptul ca frumosul este fenomenul estetic cel mai fluent se
datoreste iradiatiilor lui multiple inauntrul celorlalte categorii
estetice, inauntrul fenomenului artistic insusi. Daca frumosul isi
are propria lui configurare, propria lui structura intima, el se
impune, totodata, ca un fluid care strabate si alte infatisari ale
esteticului. El are configuratia unei straluciri caleidoscopice, a
unei iradiatii multicolore care obliga la o permanenta corelare a
lui cu o multitudine de coordonate si perspective ale esteticului
ca si ale altor manifestari ale mintii umane. De aici si
potentialul valoric deosebit de ridicat si multilateral uman al
valorii de frumos. Insesi variatele incercari de definire a
frumosului ca atare au simtit nevoia unei neincetate raportari a
acestuia la alte valori. In cultura antichitatii, cind valorile
spirituale erau concepute si apreciate sincretic, frumosul era
contopit in mod frecvent cu binele, adevarul, armonia si utilul si
aceste valori treceau reciproc, una in alta. Formula kalon
kagathon, preconizata de inteleptul Platon considera frumosul,
armonia, adevarul si binele intr-o neincetata fuziune. Ulterior,
alte incercari de definire au tins sa aprecieze frumosul ca
splendor veri SPLENDOAREA ADEVARULUI (la unii platonicieni), ca
splendor ordinis SPLENDOAREA ORDINII (la Sf. Augustin), ca splendor
formae SPLENDOAREA FORMEI (la Thomas d’Aquino), sau ceea ce place
fara concept (la Kant), ca intruchipare sensibila a ideii de adevar
(la Hegel), ca echilibru intre sublim, armonios si gratios.
Daca in cultura antica frumosul convietuia intr-o unitate
sincretica cu alte valori spirituale, intr-o modalitate foarte
generala, el a inceput apoi sa traiasca un proces de desprindere,
de detasare, pentru a-si putea releva configuratia proprie.
Unitatile sincretice, bazate pe nediferentiere, au inceput sa se
destrame cu incetul, lasind loc unui lung efort de investigare a
specificitatilor, ca si a unitatilor sintetice, bazate, in acelasi
timp, pe diferentieri specifice. Frumosul a avut, din acest punct
de vedere, o soarta aparte. Desprinderea din valorile sincretice a
relevat faptul ca el se infatiseaza inainte de orice ca splendoare,
adevar, bine, stralucire, armonie. Dar aceasta nu era suficient,
deoarece neincetat intervenea constatarea ca armonia, stralucirea
lui, iradiau multilateral ceea ce i-a obligat pe unii sa caute
neincetat specificul acestui concept in insasi asocierea lui cu
alte valori.
Adeseori exasperati de polivalenta atit de accentuata a
frumosului, unii teoreticieni au optat pur si simplu pentru o
identificare a frumosului cu integrarea armonioasa a partii intr-un
intreg ca fiind acceptia lui cea mai larga. Este un proces foarte
semnificativ pentru solutiile extreme la care s-a recurs in
momentele cind, dezvaluindu-si corelatiile infinite, frumosul se
sustragea de fapt oricarei definiri. Detasindu-se din convietuirile
sincretice, armonia proprie frumosului n-a putut sa prospere, sa se
mentina intr-o izolare absoluta. Ea si-a extras, in continuare,
seva din spectrul multicolor al unor corelari si asociatii. Una
dintre cele mai fructuoase incercari este tocmai aceea care
asociaza idealul de frumos cu perfectiunea, armonia, adevarul si
binele divin.
Unii au propus chiar o eliminare a conceptului de frumos,
pentru a fi inlocuit cu cel de perfectiune. Alti teoreticieni, fara
a recurge la aceasta eliminare, au tins sa defineasca esenta
frumosului ca fiind insasi perfectiunea. In aceasta ordine de idei,
unii subliniaza ca a da forma lucrurilor in conformitate cu legile
frumosului inseamna a da intotdeauna obiectului masura care-i este
inerenta. In fond, realizarea masurii inerente inseamna tocmai
nazuinta de a realiza perfectiunea. Printre teoriile secolului al
XX-lea legate de frumos amintim formula lui R. Bayer, care propune
definirea sentimentului de frumos ca „lirism al perfectiunii”.
Tudor Vianu a sugerat mereu ca esenta frumosului artistic vizeaza
armonia pe care o degaja perfectiunea. Multi nu s-au putut sustrage
intuitiei ca, in intimitatea sa, frumosul implica ceva din
structura perfectiunii, armoniei si binelui. Daca unitatea dintre
frumos si perfectiune n-a putut fi niciodata repudiata cu totul, in
mod irevocabil, intilnim adeseori acum un unghi negativ, critic,
neconformist, care a tins in mod eronat sa elibereze frumosul de
sub tutela absoluta a unui echilibru static, a unor armonii
olimpiene.
Modurile de existenta ale frumosului sunt, fireste, multiple.
Doua sunt insa domeniile unde se manifesta cu deosebita pregnanta:
in natura si in arta. S-au constituit, astfel, doua concepte
distincte, indelung discutate: conceptul de frumos natural si
conceptul de frumos artistic. Intre interpretarea acestor doua
concepte au existat frecvente disensiuni. Indeosebi sistemele
clasice germane, conservatoare in promovarea ideii primordialitatii
demiurgice a spiritului, n-au acceptat recunoasterea unui frumos
natural, care presupune unele coordonate independente de corelatia
unei constiinte sau chiar capabile sa o influenteze. Limitind
obiectul esteticii la frumosul artistic, ele au pornit, in general,
de la considerarea deosebirilor existente intre frumosul artistic
si cel natural sub raportul gradului de perfectiune, de puritate.
In ansamblu, pentru aceste doctrine, frumosul natural este
imperfect, impur, de unde necesitatea frumosului ideal, artistic
pentru a se obtine perfectiunea. De aici s-a nascut ideea
superioritatii frumosului artistic si a inferioritatii celui din
natura. Aceasta teza se inscrie de fapt pe fundalul unei
problematici cu mult mai ample privind superioritatea artei ideale
asupra frumosului naturii reale. Reactia impotriva acestei idei a
fost proclamarea superioritatii frumosului naturii asupra
frumosului artei. S-a constituit astfel o pendulare polemica. Daca
frumosului artistic nu-i poate fi contestata pregnanta
expresivitatii creative, ideea superioritatii artei fata de natura
s-a alimentat uneori excesiv din esentele pure ale lui Platon sau
din transcendentalismul activ kantian. Iar pe realistii … outrance
(cei care proclamau invariabil si nenuantat superioritatea naturii
asupra artei) unii i-au denumit sugestiv si ironic „realistii terre
… terre”.
Daca de la Platon si Aristotel incoace, conceptul de frumos a
revenit constant in majoritatea marilor sisteme de estetica, iar in
primele 3-4 decenii ale sec. al XX-lea studiile despre acest
concept sunt inca frecvente, in ultimele decenii ale veacului
nostru, problema frumosului pare a se rarefia IN MOD ALARMANT. Si
totusi este vorba de o criza care ar putea fi definita ca atare.
Cei care vorbesc de o criza categorica a frumosului, formuleaza
aceasta opinie din perspectiva unei stari de fapt in care
ipostazele frumosului devin absurde si sunt din ce in ce mai
mobile. Ceea ce apare drept o criza nu constituie altceva decit o
accentuare a lipsei de REZONANTA cu sfera gigantica de forta a
Marii Puteri Cosmice TRIPURA SUNDARI.
In fine, opus Mijlocului Cerului se afla FUNDUL CERULUI, un
alt punct important din horoscop. El da indicatii asupra familiei
si radacinilor ancestrale ale nativului. (5) GAMANA = miscarea
sau deplasarea la comanda mentala ferma sau dorinta a energiei
subtile, launtrice in cadrul unuia si aceluiasi dintre cele 7
planuri fundamentale ale fiintei, la care avem in mod firesc acces
prin trezire sau prin proiectia ori deplasarea paranormala la nu
conteaza ce distanta a unuia dintre cele 5 simturi subtile de baza
(miros, gust, vaz, pipait, auz) sau chiar a tuturor (proiectia
structurii noastre subtile in intregime) impreuna cu mentalul
(MANAS), pentru a realiza chiar la foarte mare distanta anumite
fenomene sau actiuni, sau pentru a simti pe cale paranormala,
subtila, tot ceea ce ne intereseaza sa stim sau sa aflam. In cazul
maiestriei depline in deplasarea sau proiectia structurii noastre
subtile, se poate la fel de bine ca simtirea si actiunea realizata
sa fie fulgerator simultane, dind nastere misterioasei puteri a
ubicuitatii sau bilocatiei, in care, desi structura fizica se afla
intr-un anumit loc, in spatiu, structura noastra energetica subtila
este proiectata la nu conteaza ce distanta , unde se materializeaza
sau se semimaterializeaza si raminind vizibila sau invizibila
vederii obisnuite, realizeaza nu conteaza ce actiuni binefacatoare
sau percepe nebanuita tot ceea ce o intereseaza, chiar mai fidel
decit atunci cind este prezenta prin intermediul corpului fizic.
Daca miscarea sau deplasarea energiei subtile in cadrul
aceluiasi plan la care avem acces prin trezire este simpla si la
indemina oricui deoarece se supune ordinelor sau comenzilor mintii
(in aceasta actiune fiind ferm angrenata puterea de concentrare si
atentia sustinuta) sau chiar dorintei ferme, deplasarea separata a
simturilor noastre subtile la distanta sau proiectia in intregime
a structurii subtile implica un anumit grad adecvat de energizare
anterioara (a respectivului centru de forta (CHAKRA) ce controleaza
acel simt) pentru a fi realizata cu succes. In cazul nerespectarii
stricte a acestei cerinte, rezultatele sint anemice, neconcludente
sau in unele cazuri chiar fantasmagorice impingindu-l pe cel
care abuzeaza si se lasa prada jocurilor delirante ale imaginatiei
catre PARANOIA.
In fiinta, deplasarea sau miscarea energiei subtile in cadrul
aceluiasi plan la care avem acces atrage gradat dupa sine
acumularea sau stringerea acesteia in zona, stratul specific sau
aria in care o deplasam pentru a produce anumite actiuni, fenomene
subtile sau rezultate binefacatoare, regenerante. Exemplu: se
resimte launtric o accentuata devitalizare a ficatului in propria
fiinta care ne produce o stare penibila de vlaguire si anemie;
atunci ne concentram intens, mental in planul 3 al fiintei noastre
controlat de MANIPURA CHAKRA si dorim sau urmarim ferm deplasarea
energiei subtile catre ficat, unde, pe masura ce o acumulam in
cantitate marita (sub forma unui flux subtil colorat in mod adecvat
pentru a raspunde necesitatilor) percepem la citva timp dupa aceea
o stare neta de bine interior la nivelul organului devitalizat,
insotita de o inefabila vibratie fina, stenica, revitalizanta.
Starea intensa de bunastare launtrica si revenire la normal, ce se
instaleaza complet dupa un anumit interval de timp, indica reusite
depline in deplasarea binefacatoare a energiei subtile. Aici se
aplica, de asemenea, foarte bine toate informatiile cu privire la
curentii subtili colorati. In unele situatii trebuie sa realizam,
pentru a ajuta sau vindeca pe cineva, deplasari sau transfer de
energie subtila de la un anumit plan sau strat al fiintei noastre
in acelasi plan sau strat al acelei fiinte pe care urmarim sa o
vindecam sau sa o ajutam si care se afla in imediata noastra
apropiere sau la nu conteaza ce distanta. Pentru aceasta este
neaparat necesar ca in prealabil sa ne incarcam si sa dispunem de
o cantitate mare de energie subtila la nivelul propriului nostru
plan de la care realizam deplasarea energiei subtile sau
transferul. Atunci cind nu sintem pe deplin convinsi de justetea
sau necesitatea binefacatoare a actiunii noastre, ESTE FOARTE BINE
SA NE DETASAM COMPLET DE FRUCTUL ACTIUNII SI, PRIN INTENSA
ASPIRATIE SAU RUGACIUNE CATRE DUMNEZEU SAU ABSOLUT, CEREM FERM SA
SE MANIFESTE PRIN FIINTA NOASTRA CONSTIINTA DIVINA COSMICA,
SUPREMA, NOI ASUMINDU-NE PLINI DE MODESTIE SI DRAGOSTE CONDITIA
UNUI RELEU PRIN CARE SE REALIZEAZA TRANSFERUL DE ENERGIE SUBTILA
CHIAR DE LA DUMNEZEU. AMPLOAREA, COMPLEXITATEA SI INTENSITATEA
FENOMENELOR SUBTIL ENERGETICE, BENEFICE, CARE APAR ATUNCI, ATIT IN
PROPRIA NOASTRA FIINTA CIT SI IN FIINTA CELUI PE CARE, LA UNISON CU
DUMNEZEU, DORIM SA-L AJUTAM, NE PERMITE SA INVATAM SI SA SIMTIM
PROFUND, NOI INSINE, FOARTE MULT, DIN ACEASTA EXPERIENTA DIVINA
EXTATICA CE FACE SA SE INSTALEZE SI SA SE AMPLIFICE IN UNIVERSUL
NOSTRU LAUNTRIC O STARE INEFABILA DE PLENITUDINE SUBLIMA (CARE ESTE
IN ACELASI TIMP O DOVADA EXTRAORDINAR DE CLARA A EXISTENTEI
DIVINULUI PENTRU NOI INSINE).

————- Sfirsit ————-

Filmul despre Abheda Yoga Academy si Kundalini varianta rezumată - (20 min) Dacă doriți, AICI puteți găsi filmul intreg...