• noi cursuri ABHEDA Yoga incep pe data de 22 octombrie 2017 iar înscrierile se fac AICI
  • cursurile TTC200 de profesori de yoga incep pe data de 28 octombrie 2017 iar înscrierile se fac AICI
  • pentru a primi informații si articole puteti trimite email-ul dv la abheda.yoga@gmail.com sau sms cu emailul dv. la 0736.158.910
  • suntem pe facebook AICI

A
A = nu
ABHAVA(H) = absenta
ABHAVAT = prin absenta
ABHAVE = la disparitia
ABHIBHAVA = suprimare
ABHIJATASYA = bine finisat, purificat
ABHIMATA = agreabil, placut
ABHINIVESHA(H) = frica de moarte; instinctul de conservare
ABHYANTARA = intern
ABHYASA = practica YOGA; practica spirituala repetata
ABSOLUT = Ca principiu prim, este un concept care defineste o cauza
ce nu are alta origine decit pe ea insasi si din care deriva
celelalte existente.
ADARSHA = vizualizare, reprezentarea mentala a unei imagini
ADHIGAMA = atingere
ADHIMATRA = extrem de puternic; intens
ADHISTHATRITSAM = suprematie
ADHVABHEDAT-DHARMANAM = a proprietatilor inerente
ADHYATMA = spiritual
ADHYAYA = actul de a privi cu atentie nasul sau dintii in oglinda
ADINI = etc.
ADISU = etc.
ADRISTA = nevazut; viitor
AGAMA = marturie, revelatie
AGAMI KARMA = suferinta care n-a venit inca dar care urmeaza sa
apara la un moment dat in viitor.
AGNISARA = tehnica yoghina de curatire fizica si purificare
aurica prin intermediul focului subtil
AHAMKARA = constiinta partiala ATMA-ica sau o manifestare palida a
EU-lui Suprem, sau simtul individualitatii; Literal, inseamna in
limba sanscrita „cel care face Eul inferior”. Aceasta este de fapt
egoul sau principiul individualizarii. In filosofia Samkhya este
privit ca fiind unul dintre cele opt evolute (aspecte manifestate)
primare ale naturii si astfel el sustine toate categoriile subtile,
vibratiile ce face posibile manifestarea si evolutia (TATTVAS).
Totusi cel mai adesea el desemneaza pur si simplu iluzia Eului, sau
cu alte cuvinte simtul limitator (si penibil pentru cel care l-a
transcens) de a fi o minte si un corp individual, de a avea anumite
lucruri, energii subtile sau caracteristici proprii cu privire la
care avem FALSA IMPRESIE ca ne apartin (exemplu: sentimentele mele,
iubita mea, ideile mele, sotia mea, prietenii mei, copiii mei,
etc.) si de a fi eu singur cel care realizeaza actiunile.
Toate traditiile spirituale autentice (in frunte cu YOGA)
afirma faptul ca simtul limitator si penibil al egoului trebuie sa
fie cit mai repede si definitiv transcens. Uneori aceasta idee
sublima (datatoare de adevarata libertate) este interpretata in mod
complet gresit ca fiind doar un indemn de a fi altruisti. In
realitate este vorba de ceva cu mult mai profund si esential care
implica sa se atinga cit mai repede transcenderea completa a EGO-
ului care atrage dupa sine eliminarea cunoasterii partiale, efemere
si iluzorii. De la identificarea totala cu EUL (EGOUL) EFEMER
trebuie sa accedem cit mai repede si pe deplin la identificarea
permanenta si plenar divina cu SINELE ETERN sau SPIRITUL DIVIN ce
exista in centrul ultim al fiintei noastre. Scopul esential al
sistemului YOGA este sa conduca cit mai reppede fiinta umana de la
Constiinta dureroasa si limitata a EGOULUI la Constiinta beatifica
si nelimitata a Sinelui nemuritor (ATMAN).
AHIMSA = non-violenta
AJAPA AJAPA = al 4-lea tip de PRANAYAMA; (AJAPA MANTRA = repetarea
sau rostirea involuntara in timpul respiratiei a unei MANTRA-e sau
a unei formule sacre care faciliteaza punerea la unison sau
rezonanta cu Divinul. Conform invataturilor din HATHA-YOGA,
zgomotul specific alternat al respiratiei (inspiratia si expiratia)
unei fiinte vii constituie o invocatie inconstienta catre Divin ale
carei sunete sunt uneori faimoasa MANTRA SO HAM „El (Divinul) este
eu”, alteori HAM SA „Eu sunt El (Divinul)”.
AJATASHATRU = nascut fara dusmani (se spune astfel in India,
referitor la o anumita persoana)
AJNA CHAKRA = centrul mental, secret de comanda cel de-al 6-lea
dintre cei 7 centri spirituali subtili ai fiintei umane; centrul de
forta situat in plan subtil in zona din mijlocul fruntii (sinonim:
„al treilea ochi”, „ochiul lui SHIVA”).Corespunde Mentalului Divin
Macrocosmic iar trezirea sa completa confera yoghinului Iluminarea
spirituala, distrugerea definitiva a legaturilor KARMA-ei si ii
permite sa dobindeasca uluitoarele puteri paranormale (SIDDHIS). In
centrul (focarul rezonant) al lui AJNA CHAKRA vibreaza energia
fundamentala a creatiei, sunetul fundamental subtil, divin AUM.
Cel care realizeaza LAYA YOGA cu acest sunet (AUM) isi poate arde
cu usurinta KARMA de suferinta, eliberindu-se de toate mizeriile
fizice sau subtile.
AJNANA = ignoranta, prostie. Acest cuvint sanscrit este un sinonim
al termenului AVIDYA sau NESTIINTA: El semnifica starea de orbire
spirituala si ca rezultat al acesteia noi traim ca fiinte egotice
si individualizate ce cunosc durerea fizica si psihica, fiind
ciclic supusi la nastere si moarte. Ignoranta sau prostia este
opusul intelepciunii spirituale (JNANA, VIDYA) care ne conduce la
cunoasterea reala a Sinelui Nemuritor (ATMAN) si in final face cu
putinta eliberarea spirituala, ultima.
AKALPITA = inimaginabil
AKARANAM = nefacind
AKASHA = element care patrunde tot spatiul; element subtil
fundamental pe care inteleptii yoghini l-au descoperit de mii de
ani ca patrunzind totul. In unele texte secrete el este considerat
eterul spatial care cuprinde si inregistreaza cu fidelitate totul.
In Orient, AKASHA sau eterul atotcuprinzator este cel mai subtil
dintre cele cinci elemente (1.-PAM¶NT; 2.-APA; 3.-FOCUL; 4.-AERUL;
5.-ETERUL (AKASHA)).Eterul cel subtil sau AKASHA este o substanta
fundamentala despre care yoghinii avansati si inteleptii spun ca
umple si patrunde tot MACROCOSMOSUL, fiind suportul de baza al
vietii si al sunetului. In AKASHA se inregistreaza instantaneu tot
ceea ce se intimpla in MACROCOSMOS iar imaginile inregistrate pot
fi citite de yoghini si se numesc CLISEE AKASHA-ice.
AKASHAYOH = a spatiului
AKLISTAH = nedureros
AKRAMAN = dincolo de ordinea succesiunii
AKRISHNAM = nici negre
AKSEPT = transcenzind
AKUSIDASYA = a aceluia care nu mai are interes
ALABDHABHUMIKATVA = incapacitate de a realiza o stare superioara
ALAMBANA = suport
ALAMBANAIH = obiect; baza
ALAMBUSHA = Nadi secret (canal subtil prin care circula energia
fluidica)
ALASYA = letargia
ALINGA = PRAKRITI (natura)
ALINGANI = fara nici o marca (semn distinctiv)
ALOKA = lumina
ALPAM = numai putin
ANABHIGHATAH = lipsa impactului; non-obstructie
ANADI = denumirea VASANAS-urilor = dorinte, inclinatii, impresii
ascunse, ambitii care persista in strafundurile fiintei, dar care
pot in orice moment sa revina la suprafata. Parte integranta a
Samskaras-urilor, ele sunt atit de apropiate de acestea incit sunt
adesea considerate ca sinonime.
ANADITVAM = fara inceput
ANAGATAH = viitor
ANAJANAM = necunoscut (in India exista o stiinta numita astfel)
ANANDA = beatitudine, fericire suprema; termen ce desemneaza nu
numai placerea legata de senzatiile simturilor, in mod necesar
efemere, ci bucuria oceanica a unei stari coplesitoare, pure, ce
situeaza gradat sufletul dincolo de orice dualitate si deorice
opozitie. Dupa Yoga si Vedanta, este vorba de o stare paradisiaca
de constiinta in care CONSTIINTA noastra este cu ADEVARAT libera de
orice gind si care face ca in universul nostru launtric sa nu se
proiecteze ATUNCI nici boala, nici batrinete, nici moarte, nici
teama, nici griji, nici suferinta, nici tristete, ci doar o stare
intensa care ne pune in inefabila rezonanta cu INFINITA fericire
pura.
Gasim att in YOGA cit si in VEDANTA, in cursul unei lungi
perifraze abstracte ce il desemneaza pe BRAHMAN (ABSOLUTUL DIVIN),
formularea „SAT-CHIT-ANANDA”; ANANDA, fericirea divinaabsoluta,
continua nu poate fi pe deplin si intens resimtita decit in starea
de SAMADHI care, dupa cum sustin YOGHINII, apartine constiintei
extatice divine. In scolile yoghine autentice ale traditiei
SHANKARA, numele SANNYAS-ilor sau ale aspirantilor la eliberare
spirituala se termina cu cuvintul sanscrit ANANDA (de exemplu:
VIVEKANANDA, SIVANANDA, HAMSANANDA); al 3-lea stadiu al lui
SAMPRAJNATA SAMADHI; este legat de constiinta cauzala a lui
LINGAMATRA
ANANDAMAYA KOSHA = ultimul invelis care acopera Sinele Etern
(ATMAN). Este numit, de asemenea, Invelisul beatitudinii sau
Invelisul Cauzei.
ANANTA = infinit; sarpele numit ANANTA
ANANTARYAM = secventa
ANASHAYAM = fara stocul intiparirilor trecute
ANASTAM = nedistrus
ANATMASU = non-ATMA
ANATYAT = infinit
ANAVACHCHHEDAT = pe seama nici unei definitii
ANAVACHHEDAT = fiind nelimitat de timp
ANAVACHCHHINNAH = neconditionat, nelimitat
ANAVADHARANAM = non-intelegere
ANAVASTHITATVA = instabilitate
ANAYAH = patrundere, infiltrare
ANEKESAM = a multor
ANGAMEJAYATVA = agitatia corpului
ANGANI (ANGAS) = fara nici o marca (sau semn distinctiv); parti
ANIMADI = ANIMA= putere psihica paranormala: yoghinul isi poate
face corpul si constiinta la fel de mici ca si un atom
ANISTO = nedorit
ANITYA = non-etern, efemer
ANTAH = a se sfirsi
ANTAR MAUNA = tacere, liniste launtrica
ANTARANGA = forma de KEVALA KUMBHAKA; intern; introvertit;
aspectul esoteric
ANTARAYA = obstacol
ANTARAYAH = obstacole
ANTARDHANAM = a fi invizibil; disparitie
ANU = prefix care subliniaza completitudinea
ANUBHUTA = inregistrat
ANUGAMAT = prin asociere
ANUKARAH = imitind
ANUMANA = inferenta (extragerea dintr-un aspect sau asertiune data
a tuturor consecintelor care pot rezulta
ANUMODITA = aprobata
ANUPASHYAH = pare ca percepe
ANUPATI = comun
ANUSHADHI = ierburi
ANUSHASANAM = instructiuni complete
ANUSHAYI = care insoteste
ANUSHRAVIKA = auzit
ANUSTHANAT = prin practica
ANUTTAMAH = netarmurit
ANVAYA = interpenetrant
ANYA = a altuia; celalalt
ANYAH = celalalt SAMADHI
ANYATA = diferenta
ANYATVAM = diferenta
ANYATVE = pentru diferenta
ANYAVISAYA = alt obiect
APANA = energia subtila descendenta (una dintre cele 5 PRANAS-uri
majore). Actioneaza din zona anusului pina la talpile picioarelor
APARAMRISTAH = neatins
APARANTA = moarte
APARIGRAHA = non-posesiune
APARINAMITVAT = datorita neschimbarii
APATTAV = indeplinind
APAVARGA = eliberare
APEKSHANA(M) = indiferenta
APETASYA = a aceluia care nu mai are interes
API = chiar; de asemenea; mai mult decit atit; desi; cu toate ca
APRAMANAKAM = non-cunoscator
APRATISANKRAMAYAH = care nu trece de la unul la altul
APRAYOJAKAM = indirect
APUNYA = viciu (sau nebunia); non-merit
APURAT = prin adaugare, supraincarcare
ARISHTA = cale de a cunoaste momentul mortii
ARISTEBHYAM = prin semne (prevestitoare)
ARTHA = obiect; obiectul DHYANA-ei (al meditatiei); constiinta
ARTHAM = de dragul
ARTHAVATTVA = servind scopului
ASAMPRAJNATA = desemneaza starea meditativa profunda in care
activitatea mentala subtila, responsabila de cunoasterea
obiectului (PRAJNA) este eliminata complet, in minte raminind numai
obiectul, reflexia mentala si SAMSKARA acelei activitati
ASAMPRAMOSAH = a nu lasa sa dispara (experienta din minte); a nu o
lasa sa scape
ASAMPRAYOGA = absenta contactului
ASAMPRAYOGE = a nu veni in contact
ASAMSARGAH = non-atasament
ASANA(M) = postura corporala speciala in YOGA care face posibila
punerea in inefabila rezonanta cu anumite energii subtile benefice
din MACROCOSMOS.
ASANGA = non-contact
ASANKHYEYA = nenumarat
ASANKIRNAYOH = distinct
ASEVITAH = practicat
ASHAYA = depozit al urmelor KARMA-ei trecute
ASHAYO = rezervor (acumulare)
ASHISAH = vointa de a trai
ASHRAYA = suport
ASHUCHI = impur
ASHUDDHI= impuritate
ASHUKLA = nici albe
ASHWINI MUDRA = GESTUL ANUSULUI DE CAL: Una dintre cele 25 de
MUDRAS descrise in faimosul tratat YOGA, – Gheranda Samhita.
ASMITA = principiul ego-ului (egoism); simtul individualitatii;
este o stare de constiinta inferioara care identifica in mod eronat
PURUSHA cu vehiculul sau;
ASMITA SAMADHI = al 4-lea stadiu din cele 4 stadii ale
lui SAMPRAJNATA SAMADHI; este starea ATMA-ica legata de ALINGA
ASTA = opt
ASTEYA = onestitate, respectul proprietatii (a bunurilor
celorlalti)
ASTI = exista
ASVADA = facultatea gustului
ASYA = a acesteia
ATAT = neadecvat
ATHA = acum, prin urmare
ATIKRANTA BHAVANIYA = (tip de yoghin) acela care devine absolut
detasat si renunta chiar si la realizarea suprema
ATIPRASANGAH = superfluitate absurda
ATITA = trecut
ATMA = sinele divin suprem, etern. Scinteia din dumnezeire in
fiinta umana
ATMA BHAVA = constiinta divina de sine; constiinta celui mai inalt
nivel al sinelui divin, etern
ATMADARSHANA = viziunea sinelui Suprem, etern, divin
ATMADRASHTA = denumire pentru fiintele care percep Sinele Suprem,
etern, divin
ATMAKAM = avind natura
ATYANTA = extrem
AVANGA = propriul corp
AVARANA(M) = voalul care acopera lumina cunoasterii; invelis;
voal; necunoasterea adevarului
AVASTHA = conditie, stare. Yoghinii disting citeva stari sau stadii
distincte de maturitate launtrica pe calea spirituala. Faimosul
tratat Hatha-Yoga-Pradipika (IV.69) vorbeste despre starea initiala
(ARAMBHA-AVASTHA), starea activa sau starea „uleiorului” (GHATA-
AVASTHA), „starea acumularii” (PARICAYA-AVASTHA) si „starea de
maturitate spirituala” (NISHPATTY-AVASTHA). Acestea mai sunt numite
uneori „nivele” de realizare (BHUMI).
Cuvintul AVASTHA este folosit, de asemenea, pentru a descrie
cele patru sau cinci stari distincte de constiinta, asa cum sunt
ele prezentate in conformitate cu traditia Vedanta. Acestea sunt:
starea de veghe (JAGRAT), starea de somn cu vise (SVAPNA), starea
de somn fara vise (SUSHUPTI) si „a patra stare” (TURIYA), care este
de fapt starea realizarii de sine. Acestora, uneori, li se mai
adauga starea care o transcende pe cea de „a patra” (TURIYA-ATITA)
sau eliberarea spirituala totala.
In sfirsit, tot in YOGA, cuvintul AVASTHA desemneaza si
diferite stadii sau etape ale controlului suflurilor subtile
(PRANAYAMA) de catre yoghini.
AVASTHA PARINAMA : CHITTA este transformata din punctul de vedere
al conditiei sale
AVASTHANAM = stabilire
AVESHAH = intrare
AVIDYA = cunoasterea non-discriminativa, incorecta sau falsa;
ignoranta; lipsa constiintei interne, prostia
AVIPLAVA = statornic
AVIRATI = dorinta de placeri
AVISAYIBHUTATVAT = pentru ca nu acesta a fost subiectul SAMYAMA-ei
AVISHESHA= fara diferenta; suportul mintii; al 2-lea stadiu al
GUNAS-urilor; implica lipsa diferentelor existind completa fuziune
cu obiectul; starea de SAMADHI corespunzatoare este VICHARA
AVISHESHAH = non-distinct
AVIVEKAKHYATEH = pina la constiinta realitatii
AVYAKTA = plan nemanifestat
AVYAPADESHA = nemanifestat
AYAMA = lungire sau largire controlata (lungimea suflului subtil)
AYUH = durata vietii

ABNEGATIE = Calitate morala pozitiva, superioara,
manifestata prin devotament dus pina la sacrificiu care
evidentiaza transcenderea intr-o foarte mare masura a EGOISMULUI
si depasirea EGOULUI. Abnegatia se realizeaza prin actiuni pline
de daruire care presupun jertfirea intereselor proprii, uneori si
a vietii, in slujba unei cauze divine, ori pentru binele planetar
sau al altor oameni. Asemenea fapte se impun in situatii
deosebite (de exemplu: calamitati naturale, razboaie, revolutii,
imprejurari care pun in pericol viata oamenilor etc.), cind
apararea sau infaptuirea aspiratiilor divine ale altor oameni nu
poate avea loc decit prin sacrificarea celor personale.
Omul este minat spre astfel de fapte de un anumit ideal
divin, sublim care, in situatii exceptionale, nu poate fi aparat
si realizat decit prin sacrificii. Nu orice ideal insa merita
sacrificiu. De aceea, alegerea si formularea idealului care
trebuie sa fie inalt si DIVIN are o deosebita insemnatate.
Spiritul de abnegatie se deosebeste de bravada, in care,
interesele proprii sunt periclitate fara ca acest lucru sa fie
necesar, riscul fiind cautat cu orice pret, numai „de ochii
lumii” si se opune, de asemenea, atitudinii de nepasare fata de
soarta celorlalti oameni. Abnegatia este un element al
generozitatii uman divine si ii caracterizeaza, in special, pe
cei tineri.

ACHARYA = In limba sanscrita, profesor sau maestru spiritual.
Prin acest termen era indicat maestrul spiritual, capabil nu numai
sa inteleaga sistemele filozofice spirituale, ci si sa „realizeze”
in mod direct adevarurile fundamentale pe care acestea le contin.
Un mare numar de intelepti sau mari yoghini ori sfinti, au primit
in Orient acest titlu care le completa, intr-un anumit fel, numele
avut anterior. De exemplu: SHANKARACHARYA pentru SHANKARA.
ACID = datorita energiilor sale specifice, aceasta culoare
actioneaza oarecum asemanator cu un acid (= substanta care se
bucura de proprietatea de a forma saruri cu bazele si care este
CAUSTICA), provocind cauterizarea atit a vegetatiilor cit si a
sancrului sau a ulceratiilor de diferite naturi a mucoasei sau a
pielii, aparute la locul de patrundere in organism a unor germeni
infectiosi.

ACTIUNE = fapta, mod de interventie in ordinea
externa si interna, de modelare, formare si transformare initiat
constient de subiect si mijlocit instrumental prin intermediul unor
sisteme, metode, procedee, cai, tehnici, etc., care va genera
ulterior un efect conex, direct proportional asupra ACTIONARULUI.
Actiunea este relatia individului cu o situatie raportata la
finalitate sau valori.
Este necesar sa distingem, insa, reactia reflexa, spontan
provocata de un imbold, de actiunea pe care o desfasoara un
subiect, pe baza unui model dobindit, venind in intimpinarea
imboldului sau desfasurindu-se autonom prin exercitarea de catre
subiect a unei forte, energii sau capacitati de natura sa provoace
un efect. Activitatea practica, transformatoare are IMENSUL AVANTAJ
de a suprima atit unilateralitatea subiectivitatii cit si pe cea a
obiectivitatii superficiale, confruntindu-se cu ADEVARUL, datorita
experientei nemijlocite care rezulta. In general, actiunea
constituie sinteza spontaneitatii si a reflexiei, a realitatii si
a cunoasterii, a fiintei spirituale si a ordinii universale.
Mijlocita prin organe functionale, actiunea se prezinta sub diverse
forme, la diverse niveluri si prin implicarea ei in toate verigile
componente ale fiintei umane, dobindeste o valoare de principiu.
Deoarece insasi cunoasterea si chiar reflexia sau gindirea au o
constitutie actionala, se poate vorbi de actiuni mentale.
Operatiile intelectuale isi trag originea nu din lucruri, ci
din actiuni concrete si verbale care dau nastere experientei
efective. Din punct de vedere calitativ, actiunile pot fi:
1. materiale; 2. eterice; 3. subtile (astrale); 4. mentale; 5.
spirituale.
Actiunea declansata de un mobil se orienteaza anticipativ
catre o tinta, un obiect ce devine obiectiv, scop.
Functia scopului este un element definitoriu al actiunii.
Modul de indeplinire al actiunii este de fapt operatia,
procedeul sau modalitatea.
Ca element necesar al actiunii, orice operatie sau
tehnica caracteristica provine dintr-o actiune prin interiorizare,
experimentare, prescurtare, generalizare si automatizare a
acesteia, dar nu este reductibila la actiune intrucit este numai o
veriga a acesteia. Deosebirea este si calitativa, intrucit actiunea
se individualizeaza prin scop, pe cind operatia sau procedeul
ramine o simpla dispozitie instrumentala ce poate intra in
constitutia diferitelor actiuni, tot asa precum aceeasi actiune
poate fi indeplinita prin diferite operatii. Scopurile sunt cele
care impun selectia mijloacelor.

ACUITATEA este inaltimea muzicala a vocalei.

ACUSTICA = stiinta (parte a fizicii) care studiaza fenomenele
de producere, propagare si receptare a oscilatiilor sonore, in
functie de caracteristicile mecanice ale mediului in care au loc.
Aceste oscilatii (vibratii) se numesc sunete daca sunt capabile sa
produca senzatii auditive, ceea ce are loc la frecvente cuprinse
intre c. 16 si 16000 Hz, pentru un ascultator otologic normal
(ascultator cu organul auditiv sanatos, avind virsta intre 18 si 25
de ani). Vibratiile mecanice de frecventa inferioara celei care
produce o senzatie auditiva (16 Hz) se numesc infrasunete, iar cele
cu o frecventa mai mare de 16000 Hz, ultrasunete.
Studiind fenomenele sonore in toate laturile sale, acustica
generala se refera la diferite aspecte sub care poate fi considerat
sunetul: mod si conditii de producere, calitati obiective si
subiective, propagare in aer si in alte medii elastice, percepere,
efecte fiziologice si psihologice asupra omului etc. Prin
specializare continua a continutului sau, in raport cu scopurile
urmarite si cu cerintele vietii, din acustica s-au dezvoltat cu
timpul mai multe ramuri particularizate: acustica fizica (studiul
tuturor fenomenelor legate de vibratiile mecanice), acustica
fiziologica si psihologica (cercetarea mecanismului de percepere a
sunetului, conditiile de emisie a vocii, actiunea sunetului asupra
organismului uman si asupra psihicului, datorita rezonantelor ce
apar cu anumite energii subtile din MACROCOSMOS.
Din antichitatea greaca s-au pastrat lucrari de teorie
acustico-muzicala, intregi si mai ales in fragmente, la care pot fi
adaugate capitole inserate in lucrari generale ale multor filosofi.
In toate acestea ocupa un loc important consideratiile mistico-
metafizice (exemplu: asa-numita „armonie a sferelor ceresti”,
legarea notelor gamei de planete etc.)

ADBHUTA = Supranatural, miraculos, extraordinar; minune,
miracol.

ADHARA = Literar in limba sanscrita inseamna „recipient”.
ADHARA reprezinta cadrul in care se manifesta constiinta. La nivel
individual indica instrumentul fizic si psihic alcatuit din trup si
mental si compus din 5 invelisuri (KOSHA) care acopera Constiinta
divina absoluta a fiintei umane (ATMAN).

ADITI = Spatiul fara limite, infinitul; Constiinta fiintei in
SAMADHI expansionata, nelimitata. In unele texte ADITI este
considerata ca fiind mama zeilor (DEVA) solari.

ADJUVANT = Auxiliar intr-o terapie. Utilizat in terapia de
sprijin.

AFRODISIAC = datorita energiilor sale specifice, aceasta
culoare trezeste si amplifica placerile senzuale (SENZUAL =
expresia atractiei pentru placerea simturilor, pentru senzatii).
Senzualitatea este manifestarea unui firesc atasament pentru
placerile simturilor si apare atunci cind energia erotica = sexuala
a fiintei este mare. Dupa unele pareri, toate cunostintele noastre
provin din SENZATII si prin urmare, este important sa ne deschidem
cit mai mult fata de placerile simturilor, cautind insa elevarea si
rafinarea lor gratie unui control complet asupra acestora si a
transmutarii energiilor lor componente.
La baza multor idei se afla senzatiile.
SENZATIILE AFECTIVE produc astfel dorinta, vointa si toate
facultatile noastre interne.
SENZATIILE REPREZENTATIVE dau nastere atentiei, comparatiei,
judecatii si multora dintre operatiile noastre intelectuale. Prin
urmare, influenta acestei culori determina o stimulare a
activitatii sexuale, provocind in acelasi timp, cresterea
considerabila a performantelor sexuale. La femeie, efectele sale se
reflecta prin posibilitatea de a realiza un numar mare de orgasme
plenare. La barbati determina o erectie prelungita, anejeculatorie,
insotita de o placere orgastica intensa. AJAPA MANTRA =
Repetarea sau rostirea involuntara in timpul respiratiei a unei
MANTRA-e sau a unei formule sacre care faciliteaza punerea la
unison sau rezonanta cu Divinul. Conform Invataturilor din HATHA-
YOGA, zgomotul specific alternat al respiratiei (inspiratia si
expiratia) unei fiinte vii constituie o invocatie inconstienta
catre Divin ale carei sunete sunt uneori faimoasa MANTRA SO HAM „El
(Divinul) este eu”, alteori HAM SA „Eu sunt El (Divinul)”.

AKSHOBHYA = Literal inseama „neclintitul” sau „statornicul”.
Termen ce-l desemneaza pe BUDDHA al carui pamint ales, paradisul
numit ABHIRATI se gaseste la estul universului. In budism cuvintul
„paradis” nu indica un loc geografic ci o stare superioara de
constiinta si de vibratie specifica; punctele cardinale atribuite
diferitilor BUDDHA au o semnificatie simbolica si iconografica
(Pamintul pur).
Legenda povesteste ca un calugar numit AKSHOBHYA a depus un
legamint solemn in fata lui BUDDHA care se afla in ABHIRATI, in
urma cu foarte mult timp, sa nu manifeste nici un fel de rautate
sau suparare fata de nici o fiinta vie, oricare ar fi aceasta. El
s-a dovedit a fi „de neclintit” in respectarea acestui juramint,
ceea ce, dupa eforturi de foarte lunga durata, a facut sa merite sa
devina BUDDHA AKSHOBHYA si sa ajunga a fi cea mai inalta entitate
conducatoare a paradisului ABHIRATI. Oricine obtine gratia de a
ajunge dupa moartea fizica sa renasca in acest paradis nu mai
recade niciodata in starile inferioare de constiinta. De aceea
adeptii budismului se straduiesc la rindul lor sa se conformeze
juramintului facut de AKSHOBHYA. Simbol al pasiunilor perfect
transmutate, sublimate si stapinite, AKSHOBHYA este reprezentat in
iconografia budista avind partea superioara a corpului colorata in
albastru sau galben auriu; el sta deasupra unui elefant simbolic
albastru. Miinile sale formeaza o MUDRA secreta.
(3) AKUNCANA = contractia energiei sau focalizarea la comanda
sau dorinta la nivelul oricaruia dintre cele 7 planuri la care avem
in mod efectiv acces prin trezire, activare si constientizare.
Contractia sau focalizarea energiei poate fi analogic asimilata cu
procesul de convergenta sau focalizare a luminii si se poate
realiza numai dupa ce acumularea sau umplerea a fost corect si
suficient indeplinita in planul in care urmeaza sa producem
contractia sau focalizarea energiei in vederea efectuarii unei
anumite actiuni sau fenomen in planul respectiv. Contractia
energiei se efectueaza numai atita timp cit se mentine si se
produce comanda mentala si constientizarea contractiei, sau altfel
spus focalizarea energiei in sfera planului respectiv unde urmarim
sa producem contractia energiei sau focalizarea ei.
Reusita in contractia energiei se remarca atit interior cit si
exterior dupa starea de focar in curs de intensificare in planul in
care se realizeaza. Amplificarea starii de focar este direct
proportionala cu mentinerea pe un interval adecvat de timp a
contractiei energiei sub forma unui flux intens concentrat in aria
focar. Prin focalizarea sau contractia energiei se poate activa
CENTRUL FOCAR (BIJA) al oricaruia dintre centrii de forta
(CHAKRAS), atit cei 7 esentiali cit si cei secundari; astfel se pot
dinamiza mult mai usor canalele subtile (NADIS) prin care circula
energiile extrem de fine. Prin contractia energiei se poate trezi
de asemenea o anumita spita a unei CHAKRA. Tot prin contractia
energiei se pot realiza usor efecte curative in anumite zone,
organe sau puncte ale corpului fizic, vital sau bioenergetic. Prin
contractia energiei se pot energiza de asemenea canalele de energie
(NADIS) ale structurii vitale impreuna cu punctele lor secundare,
focar specifice, cunoscute sub denumirea de puncte si meridiane in
acupunctura chineza. Tot prin contractia energiei se poate realiza
si dinamizarea sau eventual incetinirea unor functii vitale
perturbate. Prin contractia energiei se poate ajunge la controlarea
unor procese subconstiente, instinctive sau chiar la stapinirea
reflexelor. Prin contractia energiei se poate mari sensibilitatea
intr-un anumit plan sau organ al fiintei. Prin contractia energiei
pot fi trezite si intensificate diferite insusiri sau capacitati
deocamdata latente in cazul celorlalti oameni neevoluati. Prin
contractia energiei pot fi trezite sau reactivate calitati abia vag
intuite. Toate cele enumerate mai sus si multe altele pot fi
realizate prin contractia energiei atit in propria noastra
structura sau pot fi provocate daca urmarim aceasta in oricare alta
fiinta umana ce se afla fie imediat in apropierea noastra fie la o
foarte mare distanta si in acest caz fenomenele se pot defini drept
paranormale si telepatice de catre cei ignoranti. Atunci cind nu
cunoastem efectiv persoana pe care dorim sa o ajutam sau sa o
influentam numai in bine, putem folosi eventual o fotografie mai
veche sau recenta, cu ajutorul careia vom opera mental, oarecum
analogic, focalizarea sau contractia energiei in zona sau nivelul
unde dorim sa producem efectul urmarit. Reusita sau succesul pot fi
atunci sesizate in propria noastra fiinta numai prin trezirea
capacitatilor telepatice receptive, empatice, chiar atunci cind
actionam numai benefic asupra respectivei fiinte la distanta (pe
care intr-o asemenea situatie nu o putem intreba imediat prin
telefon ce a simtit cu privire la actiunea noastra de contractie a
energiei intr-o anumita zona sau nivel al fiintei sale ce se afla
la distanta). Realizarea diferitelor fenomene paranormale, aparent
misterioase, este in marea majoritate a cazurilor asigurata de o
stapinire perfect constienta sau innascuta (gratie progreselor
realizate in alta viata) a focalizarii energiei in vederea
producerii unor anumite efecte precis definite in mintea yoghinului
operator. Toate aceste aspecte sint de asemenea valabile si in
cazul focalizarii curentilor subtili colorati. Secretul reusitei in
diferitele vindecari paranormale sau aparent miraculoase consta
intr-o focalizare a energiei perfect realizata pe o durata adecvata
de timp. Efectele si fenomenele ce tin de magnatismul subtil sau de
asa-zisul transfer de bioenergie prin „pase”, sint de asemenea
intim legate de focalizarea energiei si orientarea ei prin
deplasare intr-un anumit sens sau la nivelul unui organ anume ales
ca tinta asupra caruia se opereaza focalizarea sau contractia
energiei.

ALIENARE (cf. lat. alienare „a instraina”) = Termenul are
semnificatie psihologica (nebunie), sociologica (disolutia
legaturii intre individ si ceilalti), religioasa (disolutia
legaturii cu divinitatea). Unii definesc alienarea ca o stare a
individului care, in urma unor conditii exterioare (religioase,
economice, politice), nu-si mai este propriul stapin, devine obiect
si la rindul sau este sclavul obiectelor, indeosebi al banului.
Pentru multi, alienarea datorita RUPERII (separarii de
DUMNEZEU) este inerenta conditiei umane. Ea rezulta: din
discrepanta ideal-real; din dualismul subiect-obiect, prin
mutilarea starii autentice de „a fi in lume”, determinata de nevoia
de adaptare la o lume data, pe care omul, „aruncat” in ea, incearca
sa o transforme – adaptare care genereaza ambiguitate, clisee de
comunicare, mediocritate; din insasi devenirea omului ca persoana,
care transgreseaza astfel spre altul; din discrepanta dintre omul
real, autentic si situatia lui existentiala, ce produce
„insecuritate ontologica” si aceasta conduce la singuratate
absoluta, pentru ca autenticitatea fiintei sale e pierduta si se
instaleaza inautenticitatea in interactiunea cu ceilalti sau cu
institutiile sociale; din hiatusul existent intre „nevoile bazale
umane” (recunoastere, implinire, iubire, fericire, afectiune) si
rasunetul lor, totdeauna limitat, la nivelul societatii, hiatus
care e omniprezent si insurmontabil; din conflictul dintre
autoritatea internalizata (prin procesul socializarii excesive a
copilului) si dorinta de a fi liber.
J.J.Rousseau atribuie primul o acceptiune sociala alienarii,
identificind-o cu contractul social. Pentru el, alienarea este
actul prin care fiecare participant la contract isi abandoneaza
comunitatii toate drepturile sale naturale si, „dindu-se tuturor,
nu se da nimanui”.
Unii afirma ca societatea alieneaza individul, privindu-l de
realizarea nevoilor fundamentale (nevoia unei activitati creatoare,
slabirea relatiilor sociale cu ceilalti, nevoia de a avea o
identitate proprie). Altii vorbesc de mecanisme de conditionare si
represiune subtile in societate, de sentimentul inutilului si al
absurditatii, rezultate din complexitatea plina de conventii
inutile si prejudecati aberante a sistemelor sociale, carora
individul nu ajunge sa le inteleaga rostul.
La ora actuala s-a elaborat un concept modern operational al
alienarii, cu cinci dimensiuni: 1) lipsa de putere (credinta ca nu
poti determina, controla rezultatele intentionate ale actiunii
tale); 2) lipsa de sens (starea de confuzie, lipsa de claritate in
ceea ce priveste modul in care ar trebui sa-ti orientezi propria
viata); 3) anomia (confuzia valorilor, lipsa de norme, principii,
credinta ca numai prin mijloace nelegitime se pot atinge
obiectivele dezirabile); 4) izolarea sociala (lipsa de adeziune la
credintele si idealurile colectivitatii, grupului caruia apartii)
si 5) instrainarea de sine sau autoinstrainarea, prin incapacitatea
de a gasi resurse proprii de depasire a sentimentului alienarii
(sentimentul ca tot ceea ce faci este dictat de forte exterioare,
propria viata aparind ca ceva strain, in care nu te regasesti si,
in consecinta, profund insatisfacatoare).
Alienatul psihic „uita” ca cel care a produs lumea a fost el,
alaturi de ceilalti; aceasta devine o suma de obiecte, percepute ca
„standard al realitatii obiective”. Apare „falsa constiinta” care
este depersonalizarea si care consta intr-o stare nereala a
constiintei persoanei alienate, incapabila de a-si judeca critic
continutul psihic si care rezulta din „degradarea calitatii
dialectice a experientei”.

AMBAKA = Tata, progenitor.

AMBARA = Aer, atmosfera, ambianta.

AMBIKA (AMBA) = „Mama cosmica”; unul dintre numele
(atributele) lui SHAKTI.

AMBITIE NEGATIVA EGOISTA = Reversul ambitiei pozitive,
notiunea descrie uneori un tip de comportament masochist, prin care
individul in cauza elimina orice posibilitate de a-si indeplini
scopurile, ratind toate ocaziile favorabile, transformind in mod
aberant orice sansa in esec. In loc sa urmeze principiul maximului
avantaj pentru sine, subiectul se supune sistematic principiului
minimei rezistente, situindu-se astfel in pozitia de permanenta
pierdere.

AMBITIE (cf. lat. ambitio „stradanie, ambitie”) = Dorinta
exacerbata, preponderent egoista de a parveni, de a dobindi
avantaje sociale, glorie sau prestigiu in scopuri lipsite de un
continut moral, care sunt preponderent determinate de egoism si
vanitate. Acest gen de ambitie rea indica o activare puternica
adeseori predominanta insa dizarmonioasa a lui MANIPURA CHAKRA. In
cazul in care remarcam la noi, ca yoghini, asemenea manifestari
este necesar sa le contracaram si sa le anihilam prompt prin
consacrarea NECONDITIONATA si patrunsa de abnegatie a fructelor
dorintelor si actiunilor noastre (in care remarcam ca se amesteca
citusi de putin ambitia cea rea) lui DUMNEZEU. In asemenea
situatii, putem sa ne transformam rapid AMBITIA rea care manifesta
dorinte egoiste exacerbate in AMBITIE binefacatoare prin DETASAREA
noastra cit mai completa de fructele (roadele) actiunilor realizate
si oferirea lor cu dragoste si umilinta lui DUMNEZEU, indeplinind
toate faptele noastre in deplina concordanta cu principiile
indicate in KARMA YOGA.
Mai ales atunci cind AMBITIA negativa calauzeste dorinta
exacerbata de a face rau, de a trece peste orice pentru a parveni
sau pentru satisfacerea propriului orgoliu amplificat, in dauna
evidenta a celorlalti oameni, aceasta ambitie distructiva
reprezinta o manifestare a imoralitatii si adeseori reflecta o
rezonanta cu lumile subtile inferioare demoniace sau chiar satanice
(infernale).
Energiile subtile rele, acumulate sistematic in aura celui
care se lasa robit de ambitia rea, ii otraveste acestuia climatul
psiho-mental facind sa se amplifice gradat in el BETIA
INNEBUNITOARE A PUTERII impreuna cu DESPOTISMUL si invenineaza, de
asemenea, foarte mult relatiile dintre oameni, atragind dupa sine
o ulterioara KARMA negativa de suferinta iar in prezenta existenta
determina dezaprobarea morala, mentala si psihica a atitudinii
degradante a ambitiosului egoist. Adeseori chiar si AMBITIILE rele,
marunte, meschine, incapatinarea evident prosteasca in lucrurile
sau actiunile fara importanta, al caror motor principal este
egoismul si vanitatea, il pierd pina la urma pe om, IL DESCALIFICA
COMPLET SI-L ANULEAZA PE YOGHIN, conducindu-l apoi la cele mai
grave abateri de la normele moralei yoghine, impiedicindu-l (atit
timp cit aceste ambitii PERSISTA si chiar se diversifica crescind
ca putere) de la adevarata sa realizare spirituala si divina.
Este insa necesar sa intelegem ca AMBITIA nu este totdeauna
NUMAI EGOISTA SI PRIN URMARE DOAR REA. In cazul in care MANIPURA
CHAKRA este armonios dinamizata in cadrul TOTULUI echilibrat al
MICROCOSMOSULUI fiintei umane iar vointa este pura si subordonata
permanent fata de VOINTA LUI DUMNEZEU, AMBITIA este aproape in
intregime lipsita de egoism si se manifesta ca o intensa aspiratie
de a ajunge la adevar, de a fi in mod detasat de folos celorlalti
oameni, de a-i ajuta plin de dragoste, de a-i impulsiona cu
fermitate atunci cind este cazul, de a demasca falsurile sau
ipocrizia si este cel mai adesea insotita de actiuni
corespunzatoare avind un profund continut spiritual, o mare valoare
morala. Acest gen de ambitie NON-EGOISTA este un element care
stimuleaza vointa, capacitatea creatoare si aptitudinile.
In concluzie, putem spune ca AMBITIA este o tendinta personala
(imbold) de mobilizare intensa a tuturor disponibilitatilor si
energiilor in directia realizarii unui scop prestabilit (accederea
la o treapta superioara in YOGA sau la un statul launtric mai bun);
este o trasatura volitiva. Dorintele armonioase si pline de bun
simt de glorie, succes sau onoruri, trebuinta de prestigiu sau de
valorizare personala reprezinta, atunci cind nu sunt preponderent
impulsionate si mobilizate de EGOU, factori de focalizare
unidirectionala a resurselor energetice binefacatoare si a
capacitatilor unui subiect. In functie de natura scopurilor propuse
(egoiste, prejudiciatoare pentru ceilalti, rele sau nobile, divine,
elevate, onorante) si de tipul mijloacelor si energiilor utilizate
pentru atingerea lor (DIVINE sau repudiate, RELE), de caracterul
adecvat al raportului aspiratii-posibilitati reale personale,
ambitia poate deveni o trasatura benefica, pozitiva sau malefica,
negativa de personalitate.
Din punct de vedere psihodinamic, unii o considera un mijloc
firesc de aparare, fata de complexul de inferioritate. Ambitiosi,
in acest sens, pot fi considerati cei care si-au angrenat cu
tenacitate vointa si pina la urma si-au depasit o deficienta sau o
infirmitate, fiind binecunoscute insa doar cazurile „ambitiosilor”
din galeria personajelor istorice sau din cea a creatorilor de
arta.
Ambitia NON-EGOISTA poate sta la baza unor actiuni
binefacatoare, divine, creatoare, prin stimularea armonioasa a
spiritului de competitie, sau dimpotriva, in formele ei negative,
poate deveni stimulatoare a vanitatii, a orgoliului excesiv si a
incapatinarii absurde, generind aspiratii morbide spre statute
superioare pentru a caror obtinere nu mai conteaza deloc mijloacele
utilizate, ci doar scopul. Astfel de situatii pot fi intilnite la
debilul mintal, la dizarmonicul paranoic, la histrionic. In
bovarism, ambitia se leaga de sentimentul de frustrare si reflecta
nevoia egoista de valorizare. In paralizia generala si paranoia, se
produce un real delir ambitios, insotit de megalomanie.

AMBU = Unul dintre cele 5 principii esentiale (TATTVA) ale
manifestarii, sinonim cu JALA sau APAS (elementul sau energia
subtila a apei).

AMPLITUDINE (DE VIBRATIE) (fr. amplitude, din lat. amplitudo
„intindere”) (acustica) = distanta maxima cu care este deviata o
particula a unui corp in vibratie din pozitia ei de echilibru, sau
elongatia maxima (vezi figura). Este jumatate din inaltimea unei
unde considerata intre punctul ei cel mai inalt si cel mai jos
consecutiv. Unei amplitudini mari de vibratie ii corespunde o
intensitate puternica a sunetului si invers. Efectul amplitudinii
de oscilatie a unui corp sonor este marit atunci cind acesta din
urma este cuplat cu o cutie de rezonanta (exemplu: corzile violinei
+ corpul ei).

ANANDAMAYA KOSHA (teaca alcatuita din beatitudine divina sau
fericire perfecta)
Cea mai inalta si cea mai subtila dintre cele 5 teci (KOSHAS)
ce acopera SINELE NEMURITOR, DIVIN (ATMAN). Uneori este indicata si
sub numele de SUPRAMENTAL. „Substanta” subtila, specifica din care
este alcatuita ANANDAMAYA KOSHA este beatitudinea nepieritoare
(ANANDA).

ANARVA = Fara suport sau, altfel spus, fara vehicul. Atribut
al energiei creatoare primordiale („Natura naturanta”).

ANNAMAYA KOSHA = teaca fizica, structura materiala,
supranumita, de asemenea, teaca hranitoare. Ea este aceea care
inconjoara din punct de vedere material (grosier) Sinele nemuritor
(ATMAN); ea este structura care in general ne este cea mai
accesibila si cunoscuta, fiindu-ne prin urmare cea mai familiara.

ANTIACID = datorita energiilor sale specifice, aceasta culoare
combate aciditatea si ACIDOZA (tulburarea a echilibrului acido-
bazic din singe, caracterizata prin preponderenta componentei acide
in dauna celei bazice). Acidoza se poate produce atit prin
cresterea metabolitilor acizi, cit si prin scaderea rezervei
alcaline.
SIMPTOME GENERALE ALE ACIDOZEI: oboseala fizica, neliniste,
greturi, varsaturi, ameteala, nauceala, lipsa poftei de mincare,
senzatie de voma.
Exprima predominanta energiei YIN (-). Prin urmare, aceasta
culoare suprima aciditatea. ANTIBIOTIC (de la cuvintul grecesc
ANTI = contra si BIOS = viata) = Substanta sau compus care se opune
vietii. Acest termen indica in mod obisnuit, dupa descoperirea
penicilinei, acele substante organice (elaborate de micro-
organisme sau ciuperci inferioare) care impiedica in mod eficient
dezvoltarea sau distrug anumite forme de microbi. In realitate, un
anumit numar de corpuri chimice, bine definite (sulfamide, etc)
sint inzestrate cu proprietati asemanatoare. Este deci necesar sa
distingem antibioticele fungice (elaborate de unele ciuperci) de
antibioticele chimice dintre care doar unele sint naturale.

ANTIMALARIC = Care actioneaza eficient impotriva MALARIEI.
Malaria este o boala produsa de protozoarul numit PLASMODIU sau
hematozoarul PALUSTRU, transmisa omului de intepatura femelelor de
tintari anofeli. Exista 3 forme de malarie in functie de specia de
PLASMODIU. In general apar la un anumit interval de timp accese de
friguri si temperatura care tin 2 – 3 ore sau uneori se prelungesc
chiar mai mult conferind gravitate bolii. Intepatura tintarului
introduce in singe spori care patrund in hematii unde prezinta un
ciclu de dezvoltare asexuat pe seama hemoglobinei, ducind la
spargerea hematiei si eliberarea parazitului sub forma de merozoizi
ceea ce coincide cu accesul de malarie. Pe linga accesele
caracteristice malaria produce anemie prin distrugerea hematiilor,
hematomegalie si splenomegalie (hipertrofia splinei deoarece
parazitul poate trai mult timp in stare latenta in splina).

ANTIMICROBIAN = Care actioneaza eficient contra microbilor. Sub
numele de MICROBI sint desemnate organismele microscopice care
misuna si se inmultesc rapid in aer, in apa, in pamint, la
suprafata sau in interiorul corpurilor anorganice si a fiintelor
organizate. Un mare numar de microbi traiesc ca saprofiti chiar in
organismul nostru fara a cauza nici un fel de boala; unii dintre ei
sint chiar utili. Totusi, un anumit numar de microbi sint patogeni;
acestia se impart la rindul lor in microbi specifici si microbi
nespecifici.
A)MICROBII specifici sint cei care determina boli ale caror
caracteristici principale sint totdeauna asemanatoare cu ei insisi:
BACTERIILE blenoragiei, holerei, difteriei, tetanosului; VIRUSII
filtranti ai febrei eruptive; PROTOZOARELE sifilisului, turbarii;
CIUPERCILE endomicozelor;
B)MICROBII nespecifici cuprind agentii infectiosi care pot produce
manifestari patologice absolut neasemanatoare (diferite), in
functie de teren si localizare.

ANTINICOTINIC = Care actioneaza
eficient contra NICOTINEI diminuind efectele nocive pe care aceasta
le produce in organismul uman. NICOTINA este un alcaloid foarte
toxic cu nucleu piridinic ce se gaseste in cantitati mari in
frunzele de tutun (NICOTINA TABACUM). In doze mici este un excitant
al ganglionilor vegetativi si al sistemului nervos central. In doze
mari este un toxic puternic: paralizeaza musculatura striata,
ganglionii vegetativi precum si anumite parti ale sistemului nervos
central. Nicotinismul este o intoxicatie cu tutun care se datoreaza
fumatului.

ANTISCLEROZICA = Care actioneaza eficient impotriva sclerozei.
Scleroza este inlocuirea unui anumit tesut parenchimatos specific
prin tesut conjunctiv fibros. Reprezinta o modalitate de reparatie
a unor tesuturi sau organe lezate, in care prin inlocuirea
tesutului functional cu tesut conjunctiv se produce totusi o
scadere a capacitatii functionale respective: de exemplu SCLEROZA
peretilor arteriali (ARTERIOSCLEROZA) determinata de virsta, dar
accelerata adeseori de conditii neigienice de alimentatie si viata,
reprezinta cauza principala a imbatrinirii accelerate a
organismului.

ANTITOXICA = Care actioneaza in mod eficient impotriva
substantelor toxice, neutralizindu-le sau accelerindu-le eliminarea
din organism. Substantele TOXICE sint acelea care introduse (TOXICE
EXOGENE) sau formate in organism (TOXICE ENDOGENE), sint capabile
(gradat sau brusc) sa tulbure sau sa aboleasca viata elementelor
anatomice, prin modificarea in mod direct sau indirect a mediului
lichid care le contine.
TOXICELE ENDOGENE se impart in:
A)TOXICE ETEROGENE datorate parazitilor si in special microbilor
care exista in mod normal sau anormal in organismul nostru;
B)TOXICE AUTOGENE, substante daunatoare, care rezulta prin insasi
viata celulelor si care trebuie sa fie cit mai rapid eliminate
deoarece pot da nastere unor fenomene de jena sau chiar opri
activitatea celulelor provocind in caz contrar auto- intoxicatii.
TOXICELE EXOGENE sint unele OBISNUITE iar altele ACCIDENTALE.
TOXICELE EXOGENE OBISNUITE sint continute in diferite doze in
unele alimente si bauturi (exces de saruri de potasiu, alcool in
special, acelea asa-zis superioare).
TOXICELE EXOGENE ACCIDENTALE sint: plumbul, ciupercile
otravitoare, acidul salicilic (folosit in cantitate de
conservator), germenii din cartofi (SOLANINA), icrele anumitor
pesti, stridii, scoici, carne stricata, aer inchis (greu
respirabil, sufocant), oxid de carbon, tutun, morfina, cocaina,
otravuri, veninuri.

ANTITUMORAL = Care actioneaza in mod eficient impotriva
tumorilor. In general, TUMOAREA este o masa constituita dintr-un
tesut de formatie noua, avind tendinta sa persiste sau sa se
mareasca. Ea este totdeauna datorata unei activitati ANORMALE,
dezechilibrate a anumitor elemente ale unuia sau ale mai multor
tesuturi care intra in compozitia organismului adult sau embrionar
si constituie astfel un fel de monstruozitate a respectivelor
tesuturi. In anumite cazuri, tumoarea contine lichid.
Tumorile se impart in: 1)BENIGNE, care atunci jeneaza numai prin
volumul lor si prin tulburarile de comprimare pe care le
antreneaza; 2)MALIGNE, care sint caracterizate printr-o manifestare
progresiva si au o tendinta ulcerativa, care provoaca hemoragii si
dupa ablatie recidiveaza, fie in acelasi loc, fie in ganglionii
vecini, sau chiar se generalizeaza. Tipuri de tumori: FIBROM,
LIPOM, MIXOM, OSTEOM, ANGIOM, LIMFOM, SARCOM, MIOM, NEVROM, GLIOM,
NEUROGLIOM, ADENOM, PAPILOM, EPITELIOM.

ANTIVIRAL = Care datorita proprietatilor sale specifice
actioneaza in mod eficient impotriva virusilor. Termenul de VIRUS
desemneaza nenumarati agenti patogeni, specifici, necultivabili pe
medii artificiale, care nu se pot inmulti decit in interiorul
celulelor vii pe care le paraziteaza (virusi citotropi). Ei sint
reprezentati de particule de dimensiuni atit de mici incit ei
traverseaza filtrele bacteriene obisnuite, talia lor variind de la
200 – 300 nm pentru cei mai mari virusi la 10 nm pentru cei mai
mici virusi. Virusii sint invizibili la microscopul optic, imaginea
lor putind fi obtinuta prin microfotografie cu ajutorul
microscopului electronic.

ANU = „atom” (fizic); de asemenea, spiritual, desemneaza
microcosmosul (fiinta umana). In YOGA (si mai ales in TANTRA YOGA)
se considera ca Universul (atit vizibil cit si invizibil este
structurat intr-o triada fundamentala: SHIVA (Divinul in aspect de
pura Constiinta), SHAKTI (Divinul considerat ca Energie Suprema a
Naturii) si ANU, monada sau Unitatea microcosmica, expresia
miniaturizata a Divinului.

ANUGRAHA = gratie; gratie daruita de Dumnezeu, ajutor conferit
de divin celui care il merita; bunavointa.
(2) APAKSEPANA = coborirea energiei la comanda sau dorinta de la
nivelul oricaruia dintre cele 7 planuri la care avem in mod efectiv
acces datorita trezirii sau constientizarii si aducerea ei sau
acumularea in vederea realizarii unei anumite actiuni sau fenomen
in oricare dintre planurile subordonate sau inferioare. Coborirea
energiei se efectueaza numai atita timp cit se mentine si se
produce comanda mentala si constientizarea coboririi energiei in
planul respectiv.
Reusita in coborirea energiei se remarca atit interior cit si
exterior dupa starea de acumulare sau umplere pe care o provoaca la
acel nivel foarte clar. Coborirea este perceptibila telepatic,
empatic si subtil de toti aceia care sint la rindul lor treziti si
ei la acel nivel identic cu acela unde s-a produs la respectiva
fiinta umana coborirea energiei. Starea resimtita in urma coboririi
energiei intr-un plan subordonat este cu totul diferita in
comparatie cu starea rezultata prin ridicarea energiei. Coborirea
energiei permite ulterior trairea unei stari de inefabila elevare
si innobilare la nivelul planului unde se produce coborirea
energiei. Incetul cu incetul, prin mentinerea unei acumulari mari
de energie rezultate prin coborirea energiei, are loc elevarea si
rafinarea planului sau a centrului de forta (CHAKRA) unde se
coboara energia.
Atunci cind atit urcarea cit si coborirea energiei sint foarte
bine controlate, intr-o faza caracteristica maiestriei in YOGA,
cele doua se pot realiza simultan si prin aceasta rezulta o neta
dublare a efectelor, care va atrage dupa sine o evidenta accelerare
a progresului spriritual al fiintei umane in cauza care este
capabila de o asemenea performanta.
1. APANA – care asigura eliminarea tuturor materiilor uzate si se
manifesta in special in partea inferioara a corpului si care este
controlata prin intermediul lui MULADHARA CHAKRA;

ARDHA = Jumatate.

ARHETIP (cf. gr. arche „inceput”; typos „tip”) = termen care
desemneaza continuturi specifice ale inconstientului colectiv.
Arhetipurile sunt imagini orginare universale, care pot fi
transformate in formule constiente, transmise traditional in cadrul
unor doctrine sau initieri. Termenul de arhetip apartine lui JUNG.
LEWI-BRUHL foloseste expresia de „reprezentari colective”,
intelegind prin acestea „figurile simbolice ale conceptiilor
primitive despre lume”. Termenul „reprezentare colectiva” nu se
suprapune termenului de arhetip, intrucit arhetipul este un model
ideal, ipotetic nonmanifest; in masura in care se manifesta, el
devine „reprezentare arhetipica”.
JUNG considera ca inconstientul despre care vorbeste FREUD
este inconstientul individual, personal; exista insa un inconstient
mai profund, care nu are legatura cu achizitiile si experientele
individuale, fiind de natura universala macrocosmica. In opozitie
cu inconstientul personal (si cu psihismul personal), inconstientul
colectiv este „identic cu el insusi la toti oamenii si constituie
un fundament psihic universal, de natura suprapersonala, prezent in
fiecare” (JUNG). Continuturile acestui inconstient colectiv sunt
arhetipurile. Ele apar in mituri, in povestiri, in vise si in
productiile imaginare din psihoze (arhetipurile anima delirurile
psihoticilor”). Arhetipurile apar in individ ca procese de
rezonanta specifica sau „manifestari involuntare ale activitatilor
mintale inconstiente”; deci, continuturile arhetipale sunt semne
ale activitatii inconstientului colectiv. Ele constituie o
structura existenta anterior unei constiinte a unitatii individuale
(la primitivi si la copil, in perioada primei copilarii, constiinta
individualitatii nu este inca structurata; la primitivi, cimpul si
intensitatea constiintei sunt putin dezvoltate, gindirea
primitivului nu decurge, in mod cauzal, din constiinta sa; lumea
mitica a primitivului este o realitate echivalenta cu natura
materiala si este chiar superioara – ca semnificatie – acesteia.
Spiritul primitiv se caracterizeaza prin aceea ca el nu inventeaza
miturile, ci le traieste).
Produsele spontane ale activitatii inconstiente (confesiuni
ale psihismului inconstient) sunt de doua categorii:
-imagini cu caracter personal, care trimit la experiente personale
uitate si refulate;
-imagini cu caracter impersonal care nu se leaga de experientele si
achizitiile individuale; aceste imagini corespund unor elemente ale
sufletului colectiv, ele intra in alcatuirea psihismului uman, in
general (asemenea elementelor morfologice ale corpului uman) si
sunt ereditare. Aceste produse din a doua categorie au structuri
analoge miturilor si povestirilor si se formeaza intr-o stare de
estompare a intensitatii constiintei (vis, delir, reverie diurna,
viziune). Starile de reducere a constiintei („scaderea nivelului
mintal”), cu absenta, partiala sau totala, a concentrarii atentiei,
corespund starii de constiinta primitiva, in care se afla originea
miturilor. Constiinta primitiva este strins legata de inconstientul
colectiv; continuturile arhetipale nu se raporteaza la nimic
constient din prezent sau din trecut, ele fiind expresia, dupa
psihanalisti, a ceea ce exista „esential inconstient”.
Continutul arhetipal nu este un continut de experienta
individuala si el nu va deveni niciodata constient ca atare decit
in cazul yoghinilor avansati. Arhetipurile nu pot fi suprimate prin
negare; ele nu pot fi facute inofensive intr-o maniera sau alta.
Arhetipul nu poate fi explicat si, in acest fel, anihilat;
explicare arhetipului (ca tentativa) revine la o traducere care
foloseste o limba sau un limbaj cu alte imagini, diferite de
continuturile arhetipale.
Arhetipul, ca element psihic structural, dispune de o forta
vitala autonoma, in economia psihica. El reprezinta acele „date
instinctive ale sufletului primitiv obscur, radacini reale sau
mereu invizibile ale constiintei individuale”. Astfel, tema
copilului (arhetipul „zeului-copil”: copilul intelept, fiul
regelui, fiul vrajitoarei, copilul care apare in caliciul unei
flori sau iesind dintr-un ou de aur sau inconjurat de un cerc solar
sau in centrul unei MANDALA) nu este o aglutinare reziduala de
amintiri din copilaria proprie; imaginile care trimit la tema
copilului apartin umanitatii in totalitate si nu individului. Tema
copilului este reprezentantul aspectului infantil preconstient al
sufletului colectiv. Tema copilului nu este acelasi lucru cu
experienta concreta a copilului (fapt valabil pentru toate
arhetipurile). Imaginea empirica de „copil” este un mod de expresie
a unei stari psihice greu sesizabile; reprezentarea mitologica a
copilului nu copiaza „copilul” empiric, aceasta reprezentare este
un simbol (copilul divin, miraculos). Individul poate trai
conflictual o disociere (ca urmare a unei serii de
incompatibilitati) intre starea sa actuala si starea originara a
copilariei; se intimpla ca persoana sa aleaga, arbitrar si
corespunzator unor ambitii, o individualitate care sa vina in
contradictie cu caracterul sau originar. Prin analogie, se
vehiculeaza ipoteza ca umanitatea se afla periodic in contradictie
puternica cu acele conditii ale copilariei, cu starea originara,
inconstienta si instinctiva; aceste rupturi din climatul originar
se manifesta in impresiile vizionare (produse fie in vis, fie in
stare de veghe), care revin la o dedublare intre starea trecuta si
starea prezenta (de exemplu, individul se vede pe el insusi copil).
Pastrarea referintelor la copilul mitologic, are drept scop
pastrarea legaturilor omului cu un climat al sau originar, in
ultima analiza cu propriile sale radacini.
Arhetipurile sunt structuri mintale innascute, constituind
„psihismul preformat”; ele sunt prezente in toate epocile, in toate
culturile, in toate spatiile biografice. Originea posibila a
arhetipurilor ar fi sedimentarea unor experiente spirituale,
divine, cosmice, milenare traite de umanitate.
In sfirsit, JUNG considera ca arhetipurile reprezinta, in plan
mintal, ceea ce instinctele reprezinta in plan biologic;
arhetipurile sunt forta dinamica a structurilor mintale, dupa cum
instinctele sunt forta dinamica a biologicului. Si unele si
celelalte determina modele de actiune si de comportament. Un
instinct declansat evoca, in plan spiritual, o imagine arhetipica
corespunzatoare, aceasta imagine, la rindul ei, devine motorul
actiunilor si comportamentului subiectului; de aceea, originea
arhetipurilor pare sa fie intr-un timp indepartat si ridica ipoteze
privind crearea lumii si a vietii. Ele sunt prezente in primele
momente de viata, se perpetueaza in structuri mintale, dupa cum
instinctele se perpetueaza in structuri biologice si anatomice.
Deci, arhetipurile prefigureaza structura mintala de baza.
Se insista asupra faptului ca este o greseala sa consideram
arhetipurile ca avind un continut determinant, ca fiind un fel de
„reprezentari” inconstiente. JUNG spune: „Nu se poate demonstra ca
o imagine primordiala este determinata in ceea ce priveste
continutul ei decit daca ea este constienta, deci umpluta cu
materiale din experienta constienta… Arhetipul este un element
vid, formal, nimic altceva decit o facultate de a prefera (facultas
preformandi), o posibilitate data, a priori a unei reprezentari”.
De exemplu, modul in care arhetipul mamei isi gaseste expresia
empirica nu se poate deduce din arhetipul insusi. Functia
arhetipului este de a pastra legatura cu anumite realitati
invizibile, prin generarea unor anumite procese de REZONANTA in
microcosmosul fiintei umane, cu sursele sale profunde, originare;
constiinta se centreaza atunci pe un numar restrins de continuturi,
eliminind alte continuturi apte de a deveni constiente. Dezvoltarea
progresiva a constiintei, specifica omului, poate determina, la un
moment dat o ancorare aproape exclusiva in partial, o rupere de
radacini. „Constiinta diferentiata este in permanenta amenintata de
dezradacinare, de aceea ii este necesara o compensare prin starea
infantila inca prezenta” (JUNG, in legatura cu arhetipul
copilului).
Arhetipul, in genere, nu poate fi redus la o formula simpla;
el exista in stare potentiala si se poate exprima in diverse
moduri. Arhetipurile, ca elemente ale inconstientului, sunt mereu
aceleasi, dar formulele lor variaza. Arhetipurile dispun de o anume
autonomie, care poate deveni periculoasa in diverse cazuri. De
pilda, daca exista la o persoana o predispozitie psihotica, in
anumite imprejurari, data fiind predispozitia respectiva, figurile
arhetipice se elibereaza total de sub controlul constiintei, devin
complet independente si provoaca „fenomene de posesiune demoniaca
sau satanica”. Delirurile psihoticului sunt animate de arhetipuri,
elementul esential patologic fiind disocierea, incapacitatea
constiintei de a domina inconstientul; acesta din urma nu mai este
integrat in constient (integrarea inconstientului in constient
constituie acel fenomen denumit de JUNG „proces de individuare”).
Citeva dintre arhetipurile mai importante: Anima, Animus,
Femeia, Barbatul, Marele intelept, Ghidul spiritual, DUMNEZEU,
Arhetipul iubirii, Arhetipul sexualitatii, Eroul, Arhetipul
copilului, Arhetipul mamei (Mama cea Mare – denumirea provine de
fapt din istoria religiilor si se refera la tipul Zeitei Mama KALI,
TARA, TRIPURA SUNDARI).
In concluzie, putem spune ca arhetipul este conceptul din
filozofia YOGA ce desemneaza modelul DIVIN prim si original, ideal
al fiintelor si obiectelor sensibile, considerate ca reprezentari
imperfecte si copii ale sale. In doctrina lui C.G. JUNG, arhetipul
constituie o imagine cu caracter arhaic, specifica inconstientului
colectiv al popoarelor, anistorica si care ar sintetiza
experientele originare ale umanitatii.

ARHETIP = concept care desemneaza imaginea prima sau initiala,
forma de inceput pentru o transcriere ulterioara. In sensul sau
modern, el implica ideea de straoriginaritate fundamentala a unui
tipar dat. Acest inteles a fost consacrat in cadrul „psihologiei
abisale” a lui C.G. Jung. Din acest punct de vedere, se intelege
prin arhetip o insusire colectiva a unei multimi de fapte, atribut
care se intemeiaza pe existenta unui subconstient colectiv. Un
asemenea subconstient colectiv se constituie prin incorporarea unor
nenumarate experiente interioare si exterioare ale umanitatii, in
decursul marii desfasurari istorice a lumii. In domeniul esteticii
moderne, conceptul psihologic de arhetip si-a gasit multiple
aplicatii. In primul rind, trebuie retinuta functia importanta a
acestei categorii in cuprinsul teoriei miturilor. Astfel, se
observa ca miturile, in succesiunea lor si in cadrul procesului
continuu de remodelare la care sunt supuse, se constituie pe baza
unor imagini originare. Aceste imagini sunt insesi structurile
tematice ale unor atari proiectii subiective ale mintii omenesti
colective si ale capacitatii sale de visare.
In poezie, teza existentei arhetipului se bizuie pe
constatarea ca, in anumite imprejurari, artistul poate sa
transpuna, din subconstientul colectiv, diferite figuri stilistice
si simboluri in domeniul literaturii. Intrate in acest cimp,
asemenea figuri si simboluri sunt reinterpretate si capata
infatisari noi, in functie de capacitatea poetului de a transfigura
formele initiale ale trairii estetice. In acest mod, formele
arhetipale se transforma neincetat in planul unor redari concrete,
de o puternica expresivitate si ele asigura punerea in legatura cu
anumite realitati sublime din planurile DIVINE ale
manifestarii. ASCENDENTUL. In interiorul cercului zodiacal, in
centru, se afla Pamintul. Acesta se invirteste in jurul unei axe
proprii inclinata cu 23þ fata de orbita lui. Rotatia Pamintului in
jurul axei sale se face in timp de 24 de ore, astfel ca in dreptul
unui anume loc de pe Pamint se perinda toate celelalte 12 semne ale
zodiacului. Constelatia Zodiacala care se ridica la orizontul
locului unde se naste individul, in chiar momentul nasterii sale,
se cheama ASCENDENT. Constelatia sau semnul zodiacal ce reprezinta
Ascendentul este unul din cele mai importante indicii astrologice
pentru caracterizarea individului si destinului sau. Vechii
astrologi au explicat influenta majora a Ascendentului prin faptul
ca el mediaza „fluidul” astral ce se scurge catre fiinta umana la
nastere. Radiatiile emise de constelatia ce se afla la orizontul
locului si momentului nasterii vor fi pentru intreaga viata o
adevarata „marca astrala a individului”.
Cele 12 semne zodiacale vor furniza prin urmare 12 tipuri de
Ascendenti. Se stie ca Soarele este un emitator de magnetism
propriu si, in acelasi timp, un releu de transmisie al influentelor
fiecarui semn zodiacal prin care trece.
Acest fapt se reflecta, de altfel, si in limbaj popular, prin
expresia „este nascut in zodia cutare”, cu referire deci la semnul
zodiacal unde se afla Soarele in momentul nasterii (se stie ca
Soarele stationeaza in fiecare semn timp de o luna). Ascendentul
influenteaza comportamentul si intreaga personalitate a
individului, eclipsind uneori chiar caracterele imprimate de
pozitia in care se afla Soarele (data de ziua de nastere). Asadar,
se poate ca un Rac cu Ascendent in Fecioara sa se comporte ca
nativii nascuti in zodia Fecioarei, iar caracterele de Rac sa-i fie
mult atenuate.

ASMITA (constiinta individualitatii sau constiinta egoului)
Reprezinta constientizarea noastra de ego, ca fiind o fiinta
individuala. Textul fundamental YOGA-SUTRAS enumera ASMITA ca una
dintre cele cinci cauze ale mizeriei si suferintei (KLESHA) si o
defineste ca fiind identificarea eronata a capacitatii de a vedea
(sau percepe), care este specifica mintii (in calitatea sa de
instrument de cunoastere), cu vazatorul ADEVARAT (Martorul care
percepe (ATMAN), Sinele Suprem), sau altfel spus confundarea
penibila a puterii viziunii (mintea) cu aceea reala a vazatorului
(Sinele nemuritor al Fiintei umane (ATMAN)).
Tot in conformitate cu YOGA-SUTRAS, ASMITA este unul dintre
fenomenele esentiale (de care trebuie sa ne detasam) prezente in
anumite forme de extaz constient (SAMPRAJNATA-SAMADHI). Unii
yoghini afirma chiar ca exista si o anumita forma de extaz compusa
exclusiv din constientizarea superioara si plenara a existentei
individualizate pe care ei o numesc ASMITA-SAMAPATTI.

ATMA = SINELE SUPREM, ETERN. Omul are doua eu-uri: Eul Real
nemuritor numit ATMA sau PURUSHA si Eul relativ, efemer, Fals,
AHAMKARA. In frageda pruncie, cind impresiile si mediul ambiant nu
si-au pus inca amprenta impurificatoare, pruncul raspindeste uneori
in jur strafulgerari ale Sinelui Real Absolut, dar pe masura ce
avanseaza in cunoasterea cailor lumii, in care actiunile si
comportarea ii afecteaza apetitul si dorintele, confortul si
progresul, el incepe sa-si teasa o haina numita personalitate, prin
care lumea il cunoaste. Urzeala iluzorie, efemera, tesatura si
firul acestei haine sunt facute din obiceiuri, prejudecati, emotii,
modalitati de a gindi si de a actiona, dorinte si ambitii. O
personalitate puternica poate fi pina la un anumit nivel de folos
pentru a netezi calea vietii si pentru a ne permite sa ne realizam
ambitiile, dar nu si pentru revelarea Eului Adevarat. Aspirantul
autentic la starea de YOGA devine mai putin interesat de impactul
sau asupra lumii si urmareste cu ardoare revelarea deplina a Eului
sau Real Divin.
Prin meditatie profunda, el invata sa distinga intre ceea ce
este cu adevarat Real si ceea ce nu este valoros si demn de luat in
seama si intreaba: „Cine si ce sunt Eu in esenta?” El analizeaza si
se cunoaste pe Sine, intreaba, deschide usa intuitiei si a
perceptiei spirituale, patrunzind astfel pe calea ce duce la
SAMADHI. Conform filosofiei YOGA, Sinele nu exista deloc in sensul
de a fi partea lumii manifestate, obiectiva sau subiectiva; el este
etern, nenascut, nu creste, rezista la orice schimbare, nu decade
(nu se altereaza) niciodata si nu moare fiind atotputernic si
nemuritor.
In fiinta SINELE este expresia ADEVARULUI ULTIM. BHAGAVAD GITA
spune ca SINELE DIVIN (ATMA) se afla in inimile tuturor oamenilor
si este eul nostru etern, interior, cel mai profund. Doar cind
realizam prin revelatie acest SINE ETERN si ne cucerim pe noi
insine putem sa ne unim cu Infinitul Suprem (DUMNEZEU).

ATMAN – vezi ATMA.

AUM. Aceasta MANTRA este cea mai cunoscuta in India. Printre
MANTRA-ele cu usurinta accesibile este considerata, mai ales in
Orient, ca fiind cea mai elevata MANTRA care confera fiintei umane
cunoasterea spirituala. Utilizata de multe ori ca silaba MANTRA-
ica, AUM joaca de asemenea un rol important in budism (in special
in VAJRAYANA). MANTRA AUM are o multime de valente atit in ceea ce
priveste forma sa grafica de reprezentare cit si in ceea ce
priveste sunetul subtil fundamental (veritabila TONICA a
macrocosmosului) pe care il desemneaza. Aceasta silaba MANTRA-ica
(este vorba de AUM) nu este o formula magica. Adeseori, MANTRA AUM
nu este considerata ca fiind un cuvint, ci ca o manifestare
esentiala a realitatii fortei spirituale MACROCOSMICE. Raspindita
in tot Orientul, ea reprezinta de fapt concretizarea prezentei
Absolutului Suprem in MAYA (ILUZIA APARENTEI INSELATOARE). Sferele
de manifestare ale fizicului, psihicului si ale inconstientului
sunt reprezentate de cele 3 curbe caracteristice ale redarii
sanscrite a silabei AUM; aici, Constiinta Suprema (Divinul) este
simbolizata printr-un punct situat la exterior si deasupra pentru
a lumina si emana splendoarea sa infinita, revelind astfel totodata
cele trei alte domenii sau lumile fundamentale. Forma sanscrita de
reprezentare a lui AUM este manifestarea concreta a adevarului
vizibil. Nici un concept, nici un fenomen, nici o fiinta si nici un
lucru din acest univers nu este independent. Toate acestea si multe
altele inca necunoscute, nu sunt decit variante ale unei aceeasi
constiinte unice, de la esenta careia ele participa in diferite
moduri si la diverse grade. Aceasta realitate fundamentala
(adeseori nebanuita) le leaga pe toate, unele cu altele, intr-un
mod indisociabil.
Simbolul grafic sanscrit al MANTRA-ei AUM este alcatuit din
trei curbe distincte, dintr-un semicerc si dintr-un punct izolat.
Cele trei curbe sunt legate intre ele si se genereaza mutual.
Singure doar punctul si semicercul sunt independente. Punctul este
insa cel care domina totul. Acest simbol grafic al MANTRA-ei AUM
semnifica destul de clar pentru initiat cele trei stari principale
ale constiintei: starea de veghe (sau trezire), starea de vis si
starea de somn profund; totodata aici este reprezentata si
constiinta suprema sau Sinele Etern (ATMAN) care imbratiseaza,
supervizeaza si patrunde toate fenomenele, fiintele si lucrurile.
Semicercul plasat aproape de punct semnifica in acelasi timp
principiul feminin fundamental (SHAKTI) si infinitul si el indica
astfel ca gindirea finita nu este aproape niciodata in masura sa
aprehendeze (cuprinda) in totalitate misterele, profunzimea sau
elevarea Supremului Absolut (reprezentat prin punct).
Lumea materiala a constiintei in starea de veghe, nivelul
activitatii exterioare, deci cel mai concret, este figurat prin
curba cea mai mare, din desen cea care se afla jos (vezi 1 pe
desen). Nivelul starii de vis a constiintei care este stimulat nu
doar de catre obiectele exterioare, ci aproape in exclusivitate de
catre conceptele gindirii si de catre aspiratiile launtrice, este
simbolizat de a doua curba, cea mai mica (vezi 2), care asa cum
putem constata se situeaza, putem spune, la jumatatea drumului
intre starea de veghe si starea de somn profund. Curba cea de sus
(vezi 3) simbolizeaza inconstientul pe care noi adeseori il numim
starea de somn profund; ea serveste prin urmare drept intermediar,
deoarece ea este aceea care se afla cel mai aproape de constiinta
absoluta. Punctul reprezinta deci constiinta absoluta care
ilumineaza, transcende si domina cele trei alte registre; aceasta
este de fapt TURYA (stare de supraconstiinta caracteristica atunci
cind fiinta umana a atins Iluminarea. Ea mai este supranumita si A
PATRA STARE deoarece depaseste cele trei stari obisnuite de
constiinta) sau cea de a patra stare a constiintei. Fara starea
TURYA nu ar putea sa existe nici gindire, nici inteligenta, nici
simbol, nici semnificatie, nici univers. Prin urmare, punctul
lumineaza cele trei stari ale constiintei in mod permanent. El
insusi straluceste prin intermediul propriei sale lumini si puteri
nesfirsite, dar el nu poate fi descoperit decit de catre acele rare
fiinte umane care au depasit deja cele trei curbe si, atingind
astfel acest punct focar, au reusit sa fuzioneze intim cu el.
Punctul focar in aceasta reprezentare poate fi interpretat in
diferite moduri: in calitate de Constiinta Absoluta, precum
constiinta observatoare, martora situata dincolo de corp si de
gindire sau chiar ca eliberarea deplina de lumea fenomenelor.

AURA
Veritabil Curcubeu uman, PERMANENT, subtil, mai mic ori foarte
mare (asa cum este in cazul yoghinilor avansati), AURA apartine
acelorasi domenii care tin de anumite dimensiuni paralele, subtile
ca si corpul astral si corpul eteric despre care, adeseori spunem
ca se afla la frontiera vizibilului. Aurelele umane sint alcatuite
din benzi mai mari sau mai mici de lumina subtila diferit colorata
in functie de caracterul, starea de sanatate si orientarea noastra
launtrica psihica mentala si spirituala pe care le descoperim prin
CLARVIZIUNE atit in jurul corpului fiintelor umane, cit si in jurul
corpului animalelor si a plantelor.
Aceste energii luminoase diafan colorate si infinit nuantate pot
fi vazute in mod spontan de yoghinii avansati, de fiintele
senzitive si de mediumi. Diferitele culori, nuante, dimensiuni,
tonuri predominante de o anumita culoare si pete ale aurei
contemplate prin clarviziune indica cu precizie starea fizica,
emotionala, mentala si chiar spirituala a fiintei celui care o
emana.
Iata citeva notiuni simple generale in legatura cu interpretarea
anumitor culori sau nuante diafan colorate in aura umana: alb
intens stralucitor pentru starea de indumnezeire si desavirsire
SUPREMA, auriu pentru anumite forme de spiritualitate; albastru
pentru afectivitatea intensa; violet pentru anumite capacitati
paranormale de a vindeca; roz intens pentru iubire sublima pura si
afectiune detasata de egoism; rosu viu, intens, pentru vitalitate;
rosu urit, murdar pentru dorinte inferioare, rele si minie; verde
pentru amplificarea puterii mentale si a intelectului; brun intens
sau tente de negru pamintiu, murdar pentru diferite forme de
suferinta, tensiuni chinuitoare sau adeseori boala. O aura care pe
zi ce trece se stringe si se micsoreaza ca volum alarmant de repede
este un semn SIGUR (FOARTE SECRET) al apropierii iminente a mortii
fizice, atunci cind, datorita efectelor KARMA-ice, fiinta in cauza
urmeaza sa paraseasca lumea materiala. Faptul ca YOGHINII AVANSATI,
SFINTII si fiintele inzestrate cu o mare forta spirituala au o aura
gigantica de sute sau chiar mii de kilometri ca raza de ACTIUNE si
care emite lumini subtile extraordinar de pure si elevate (de
diferite culori) este o veche credinta foarte raspindita in
traditia spirituala a umanitatii.
In arta religioasa crestina si in traditia spirituala autentica
a Orientului si Occidentului, zeii, sfintii si marii YOGHINI sint
reprezentati adeseori ca fiind inconjurati de o aura pura si
diafana de lumina numita halou spiritual. In anumite reprezentari
ceva mai schematice ale aurei remarcam un nimb fascinant care este
un halou de lumina ce inconjoara atunci, pe o distanta redusa doar
capul; o aureola este in schimb un halou de lumina ceva mai mare
care inconjoara intregul corp. In secolul XIX, pentru prima oara
baronul Von REICHENBACH afirma ca prin cercetari stiitifice a
descoperit radiatii subtile, luminoase diferit colorate care sint
percepute de senzitivi si care sint diferit emise ca intensitate si
culoare subtila de fiintele umane, de indragostiti, de animale, de
plante, de magneti, de metale, de pietre pretioase si cristale,
radiatii subtile colorate, distinct energizante care puteau fi
resimtite de anumite fiinte umane capabile sa le perceapa si sa le
vizualizeze usor.
Englezul W.J. KILNER s-a gindit ulterior ca, fara indoiala,
boala provoaca anumite modificari ale aurei umane si a urmarit
chiar sa realizeze modalitati fizice, simple pentru a o face
vizibila oricui (PRIN VEDERE DIRECTA). Pentru aceasta el a realizat
anumite ecrane cu DICIANINA (o substanta chimica) prin care orice
fiinta umana care priveste prin acel ecran corpul uman gol al
fiintei umane in cauza poate percepe culorile aurei astfel fiind cu
putinta sa se stabileasca chiar diagnosticul in multe boli.
C.W. LEADBEATER (initiat si clarvazator englez) a ilustrat o
carte a sa intitulata ” Omul vizibil si invizibil” cu desene
precise de aure umane de diferite nuante si culori care, fiecare in
parte, indica o anumita situatie psiho-mentala sau un nivel diferit
de evolutie. Radiestezia autentica moderna se intereseaza de
asemenea, de radiatiile energetice, subtile ale corpului fizic.
Fotografia subtila, faimoasa de tip KIRLIAN este un procedeu cu
totul revolutionar de punere in evidenta a unor parti din AURA,
fiind inventat de un tehnician in electricitate rus, S. D. KIRLIAN,
gratie carora se pot lua chiar fotografii clare si nuantat colorate
ale unor HALOURI sau AURE „bioluminiscente” ale tuturor fiintelor
vii. Se spune ca in mai multe rinduri el a facut astfel de
fotografii in care se vede clar o aura completa, desi subiectul
fotografiat avea un membru amputat. Printre altele el a demonstrat
extraordinar de evident in cursul experientelor unice de acest gen
(FOTOGRAFII KIRLIAN) realizate in anii 1950 intr-o statiune
agricola sovietica, ca atit maladiile animalelor cit si cele ale
plantelor pot fi detectate CU ANTICIPATIE analizind in prealabil
aura lor (pusa in evidenta prin fotografii KIRLIAN) chiar inaintea
aparitiei primelor simptome ale starilor patologice la ele.
La ora actuala in unele tari s-a inventat deja un sistem mult
perfectionat de inregistrare pe pelicula foarte sensibila FOTO a
radiatiilor si culorilor caracteristice, dominante ale aurei
fiecarei fiinte umane care este fotografiata cu acel aparat. Acest
sistem pune in evidenta clar, mai ales aura din jurul capului
fiintei umane fotografiate si inregistreaza totodata mult mai
precis decit celelalte sisteme de fotografiere de tip KIRLIAN,
culorile destul de clare si nuantat manifestate ale aurei, impreuna
cu zonele in care acestea sint mai intens localizate in regiunea
capului. In functie de starea dominanta a fiintei umane in cauza,
culorile si nuantele acestora care apar pe fotografie se pot
modifica in functie de prefacerile psiho-mentale ce survin brusc
sau gradat la respectiva fiinta in diferite momente ale existentei
sale. La noi in tara este semnificativ ca s-au facut experiente de
acest gen, referitoare la inregistrarea anumitor parti eterice ale
aurei si aceste cercetari sint cunoscute sub numele de
ELECTRONOGRAFIE. Ele au fost realizate de doctorul FLORIN
DUMITRESCU.
Este demn de remarcat ca tot ceea ce stim cu privire la curentii
subtili, cosmici, colorati se aplica in totalitate in ceea ce
priveste culoarea, volumul sau dominanta aurei umane. Este util din
punct de vedere spiritual sa realizam ca si in situatia in care o
fiinta umana ignora sau nu vrea sa ia in consideratie invataturile
yoghine secrete referitoare la curentii colorati, subtili, cosmici
acestia tot vor fi inconstient captati in aura noastra determinind
in microcosmosul nostru launtric efecte bune sau rele in functie de
predominantele specifice ale curentilor subtili, colorati, pe care
totdeauna ii acumulam simultan prin gindurile, starile, dorintele
si trairile noastre bune, foarte bune sau rele. Stari predominante
de bucurie, dragoste detasata, altruism, bunatate, aspiratie pura,
fericire, armonie euforica ne incarca instantaneu aura cu nuante si
culori subtile elevate, sublime, permitindu-ne sa ne transformam
radical in bine, vital, psihic, mental si spiritual.
In concluzie putem spune ca aura este totalitatea energiilor
subtile rezultate prin sublimare sau acumulate prin rezonanta cu
energii corespondente din MACROCOSMOS ce emana direct proportional
cu aceasta acumulare din corpul nostru subtil energetic. Aura
vitala sau eterica este ceva mai mica, urmeaza in general
contururile corpului fizic si nu dispune de nici un invelis
perceptibil direct cu ajutorul vederii fizice comune.
AUTOANALIZA in YOGA este o investigatie a mentalului detasata,
lucida insotita uneori de o meditatie orientata spre propria
persoana pentru obtinerea unei imagini obiective despre sine. Are
la baza autotrairea, autoobservarea si chiar raportarea la altii
care sint luati drept modele iar ca scop urmareste perfectionarea
modelului de comportare. Este implicata aici autoreglarea si
autoorganizarea puternic MENTALA constienta a personalitatii
proprii, in vederea raportarii nu numai la prezent ci si la trecut
si viitor. Autoanaliza se concretizeaza in judecati de valoare care
pot sa fie mai mult sau mai putin corecte. Capacitatea de
autoanaliza se dezvolta foarte mult in YOGA, procesul instructiv-
formativ avind aici un rol deosebit.

AUTOCONTROL in YOGA inseamna o operatie pregnant MENTALA
complementara comenzii si constind din supravegherea in baza
retroaferentatiei si aferentatiilor suplimentare a propriilor
reactii si comportamente si din ponderea, accelerarea sau
suspendarea lor in conformitate cu cerintele programului trairilor
si situatiilor. In YOGA autoreglajul consta din comanda si perfect
control mental. In sens larg, autocontrolul este mecanismul si
capacitatea mentala (AJNA CHAKRA) de continua urmarire a
comportamentului propriu, indeosebi a reactiilor impulsive si de
ponderare, modificare sau frinare a lor, de revenire la norma.
Astfel, autocontrolul apare ca o dimensiune fundamentala a
stapinirii de sine in YOGA.

AUTOOBSERVARE = latura superioara a constiintei personale a
MENTALULUI (AJNA CHAKRA) prin care fiinta umana isi urmareste, mai
mult sau mai putin sistematic, dezvoltarea propriei personalitati.
Autoobservarea trebuie orientata atit asupra ideilor si trairilor
spirituale cit si a efectelor complexe ce rezulta din acestea.
Obiectivitatea, simtul autocritic dezvoltat, exigenta sporita fata
de propria persoana constituie conditii necesare pentru ca
autoobservarea sa reprezinte un mijloc eficient al autoeducatiei in
practica YOGA.

AUTOSUGESTIA (v. lat. suggestio). Forma particulara de
sugestie care angreneaza o proprietate general-umana, constind in
posibilitatea de autoinfluentare a propriului psihic si/sau a
starilor fiziologice, pe baza unei idei sau imagini mintale ferm
vizualizate care genereaza instantaneu fenomene inefabile de
rezonanta cu anumite energii subtile din MACROCOSMOS. Spre
deosebire de autosugestia spontana si de cea provocata (prin
persuasiune din afara, realizata de o persoana suficient de
puternica), autosugestia constienta este un proces de mobilizare a
mintii si a psihicului prin intermediul imaginatiei, realizat, in
anumite conditii, cu participare volitiva scazuta, fie in scopul
imbunatatirii sau pastrarii starii de sanatate amenintate, fie in
directia ameliorarii sau abolirii unor stari de discomfort
psihofiziologic. Explicatia fenomenului consta in forta specifica
de inductie-reglaj si control a unei mentalizari (reprezentari sau
idei), care devine dominanta (concentrarea energiei subtile intr-un
anumit punct focar CHAKRA), inhibind focarele adiacente si putind
totodata provoca orice fel de reactie, separata de celelalte
influente. Desi pune in joc aceleasi mecanisme subconstiente ca si
sugestia, in cazul autosugestiei (care implica totodata o
obisnuinta) lipsesc o serie de factori adjuvanti, cum ar fi
incarcatura subtil emotionala si convingerea suscitate de o
autoritate exterioara subiectului. Aceste aparente carente sint
compensate, in autosugestie, de posibilitatea exercitiului
independent (care face cu putinta rezonanta, prin propriile noastre
posibilitati constient angrenate, cu anumite energii subtile din
MACROCOSMOS), a antrenamentului, prin care YOGHINUL devine propriul
sau stapin si propriul sau terapeut (vindecator). Asadar, o alta
acceptiune a autosugestiei este cea de metoda terapeutica eficienta
si profund naturala. Avindu-si originea in practicile YOGA, care au
demonstrat performanta autoreglajului mintal in sfera proceselor
vitale, autosugestia, ca metoda de rezistenta la stari morbide sau
ca instrument curativ, a fost fundamentata si aplicata terapeutic,
independent de celelalte metode psihoterapeutice, pentru prima oara
de chimistul si farmacistul francez Emile Cou‚ (1851-1926). Pentru
acesta, autosugestia se produce prin jocul combinat al urmatoarelor
legi fundamentale:
-orice imagine, aspiratie, idee tinde, mai devreme sau mai tirziu,
sa se realizeze integral prin transformare, sublimare sau refulare
de energie;
-se realizeaza, mai devreme sau mai tirziu, exact aspiratia,
imaginea sau ideea care predomina cu o anumita forta in noi;
-convingerea noastra ferma impreuna cu focalizarea intensa a mintii
determina procesul de sugestie, prin faptul ca neutralizeaza prompt
sugestiile contrare;
-cind imaginatia si vointa unei fiinte umane sint in conflict, pina
la urma imaginatia invinge intotdeauna, puterea ei manifestata
fiind in proportie directa cu patratul vointei. In cazul in care
acestea (imaginatia si vointa) sint intr-un deplin acord, puterea
lor se multiplica (legea rezultatului opus sfortarii, sau altfel
spus, legea efortului convertit).
Principiul metodei YOGHINE s-ar rezuma astfel: „Cind doua idei
domina mentalul, va fi invinsa aceea ale carei mijloace
inconstiente de realizare vor fi paralizate de mijloacele
constiente pe care vointa le substituie celor inconstiente, iar cea
care in final invinge devine adevar pentru noi si are tendinta sa
se transforme in act”. Asadar, metoda yoghina de autosugestie
constienta consta in concentrarea nefortata asupra unei singure
idei, aspiratii sau imagini si mentinerea ei cit mai clara si
repetarea acesteia. In acest sens, exista metode yoghine generale
si, in functie de diversele suferinte psihosomatice, aspirantul
YOGA poate recurge la anumite autosugestii speciale foarte
eficiente. Metodele se invata sub supravegherea unui ghid competent
si dupa aceea se practica independent, pina cind se transforma
gradat in obisnuinte binefacatoare. Metodele naturale YOGHINE de
autosugestie au facut vilva in lumea intreaga, in primele decenii
ale secolului al XX-lea; ele au inceput dupa aceea sa fie aplicate
cu succes, datorita simplitatii si eficientei lor extraordinare, in
multe clinici din Europa si S.U.A. Ulterior, procedeele yoghine de
autosugestionare benefica care sint actualmente folosite s-au
diversificat, constind atit in fixarea unor puncte luminoase
diferit colorate (curenti subtili colorati cosmici), fie in
concentrarea asupra unor figuri geometrice proportional structurate
YANTRAS (care faciliteaza contactul cu anumite sfere de putere din
macrocosmos), care sint focalizate cu ajutorul privirii in mod
continuu, fie prin evocarea unor imagini mintale benefice pozitive.
Indicatiile terapiei prin autosugestie creatoare sint
multiple, fiind cu predilectie folosite in stari reactive si
nevroze. Autosugestia binefacatoare (ca modalitate personala de a
ne pune si mentine in rezonanta cu anumite energii subtile,
armonioase din MACROCOSMOS) este o proprietate a psihicului uman,
care poate fi exploatata cit mai des, la maximum, in scopul
echilibrarii vietii si imbunatatirii activitatilor noastre curente,
inclusiv a celor de performanta. Autosugestia creatoare ne permite
totodata trezirea si amplificarea capacitatilor psihice
paranormale.
In concluzie, putem spune ca autosugestia creatoare este o
proprietate general-umana, dar inegal dezvoltata, de a ne putea
sugestiona sau influenta dincolo de limitele obisnuite ale
autocomenzii sau autoreglajului. YOGHINII au explicat fenomenul
prin forta specifica de inductie, rezonanta, reglaj, control al
gindului. Practicile YOGA demonstreaza performantele extraordinare
ale procesului de autosugestie care permit chiar extensia
autoreglajului mintal in sfera proceselor vitale. In consecinta,
autosugestia binefacatoare s-a impus atentiei medicinei, recent
celei psihosomatice, intrucit, datorita acestui fenomen, unii
subiecti ajung sa-si dezvolte simptome organice inselatoare (mai
ales pe fondul isteriei), iar bolnavii, fie isi agraveaza, fie isi
depasesc sau chiar isi vindeca maladiile dupa cum se
autosugestioneaza benefic sau malefic. Printre altele, aceasta este
ceea ce a facut ca autosugestia sa fie adoptata si ca o importanta
metoda de psihoterapie. Se urmareste, desigur, amplificarea unei
astfel de forme de autosugestie care face totodata sa creasca
rezistenta la maladie si contribuie la o grabnica insanatosire.
Trecerea personala de la sugestie la autosugestie implica cel mai
adesea un proces de obisnuinta, care este, in acest sens, neaparat
necesara. Pentru cei care realizeaza corect autosugestia, apare
evident ca hipnoza medicala nu mai este necesara daca subiectul
preia indicatiile prin autosugestie. Sub acest raport, yoghinii
arata ca oamenii sint foarte diferiti. Totusi, in conditiile
amplificarii increderii in sine, capacitatea individuala de
autosugestie poate fi mult marita. Pentru realizarea unei cit mai
bune autosugestii, se recomanda in aceasta directie concentrarea
intensa a atentiei, o excelenta relaxare emotionala, distragerea
psihicului de la simptomele maladiei, un tonus optimist – stenic,
increderea deplina in vindecare, evitarea abuzului de medicamente
etc.
Intrucit fenomenele de autosugestie care induc permanent
procese inefabile de rezonanta cu diferite energii subtile din
macrocosmos intervin in toate aspectele vietii si activitatilor
noastre cotidiene, aceste fenomene si metoda au fost, in ultimele
decenii, luate in studiu si aplicate in scopul imbunatatirii si
echilibrarii vietii personale, a sporirii considerabile a
eficientei activitatilor, mai ales a celor de performanta. In acest
sens este ilustrativ antrenamentul YOGA de relaxare care face sa
intram in consonanta cu energii subtile vitalizante din
macrocosmos.
Prin urmare, procesul sugestiei este fundamental si vesnic in
orice ciclu al manifestarii Macrocosmice.
Prin practicile sistematice si metodele specifice sistemului
YOGA descoperim ca legea sugestiei este infailibila si absoluta.
Fiecare om, constient sau inconstient, nestiutor sau intelept,
practicind consecvent YOGA sau ignorind-o, tinar sau batrin,
fiecare corp animat sau neanimat, organic sau anorganic, toate si
fiecare in parte intr-un anumit fel specific sint permanent supuse
puterii infinite si legii sugestiei. Nu exista nici o exceptie de
la aceasta lege. Orice sugestie emanata, buna sau rea, isi are,
datorita fenomenelor fulgeratoare de rezonanta, efectul sau, direct
proportional (cu durata SUGESTIEI REALIZATE) care apare inevitabil
mai devreme sau mai tirziu, manifestindu-se totdeauna cu o
intensitate direct proportionala cu forta de sugestie care a
generat-o.
Prin sugestie permanenta pozitiva sau negativa ne putem
influenta, constient sau nu, intreaga existenta atit intr-un sens
benefic cit si intr-unul malefic. Sugestia binefacatoare, creatoare
este deci factorul cel mai de seama in practica YOGA. In aceasta
directie este foarte important sa intelegem ca, nimeni nu poate
ajunge la perfectiunea deplina a constiintei fara intelegerea
profunda si aplicarea exacta si inteleapta a stiintei si metodelor
binefacatoare ale sugestiei.
Schimbarea regimului alimentar nu-l va ajuta foarte mult pe
omul care nu-si schimba gindurile. Cind un om isi purifica
gindurile, el ajunge sa nu mai doreasca deloc hrana impura.
Gindurile elevate curate produc obiceiuri elevate curate. Asa-
zisul „sfint” care nu-si spala deloc corpul nu este sfint. Cel care
si-a intarit si purificat extraordinar de mult gindurile nu are de
ce sa se teama de microbi sau de tot ceea ce este pentru ceilalti
daunator.
Daca vrem cu adevarat sa ne protejam corpul fizic, atunci
INAINTE DE TOATE trebuie sa ne intarim si sa ne aparam cu
strasnicie mintea.
Pe fetele celor in virsta exista riduri facute de simpatie,
altele de ginduri puternice si pure, iar altele sint cauzate de
patima: cine nu le poate deosebi daca este inzestrat cu o oarecare
doza de intuitie si empatie? Cei care au trait permanent plini de
ginduri bune, fericiti, iubitori si armoniosi, mai ales pentru ei
aproape ca virsta pe care o au nu mai conteaza iar intreaga lor
existenta este calma, fericita, impacata, pasnica si estompata in
mod mirific ca un apus de soare.
Nu exista doctor mai bun decit gindirea plina de voie buna,
fericire, dragoste, bucurie, veselie, compasiune pentru
indepartarea relelor corpului; nimic nu se poate compara cu voia
buna si cu fericirea debordanta atunci cind e vorba de dispersarea
umbrelor mihnirii si supararii.
A trai tot timpul intretinind si aplificind in tine (mai mereu
sau chiar uneori) ginduri de rautate, gelozie, ura, cinism,
suspiciune si invidie inseamna a te inchide singur in propria-ti
inchisoare, inseamna a te scufunda singur in fiecare zi intr-un
infern (generator de cosmaruri) din care nu vei putea scapa decit
atunci cind vei renunta la aceste obiceiuri monstruoase. Insa sa
gindim bine despre toti, sa-i iubim pe cei care merita, sa fim bine
dispusi cu totii, sa invatam rabdatori sa descoperim binele in toti
– astfel de ginduri sublime, neegoiste reprezinta chiar deschiderea
larga a portilor Raiului; si daca zi de zi avem ginduri de pace si
dragoste pentru fiecare faptura care merita aceasta, o asemenea
atitudine consecventa ne va aduce forta divina, invincibilitate,
fericire nepieritoare si pace din abundenta. AUZ = I. 1) Auz
fiziologic = simtul prin care se percep sunetele. Analizatorul
auditiv cuprinde: urechea, caile auditive spre scoarta cerebrala si
ariile auditive corticale. Variatiile de presiune produse de
vibratiile corpurilor sonore, captate directionat de urechea
externa si transmise prin conductul auditiv la timpan sunt
transformate in vibratii mecanice; in urechea medie acestea
deplaseaza oscioarele-pirghii ale casutei timpanului (ciocanul,
nicovala si scarita) care leaga timpanul de fereastra ovala a
melcului, amplificind vibratiile. Casuta comunica posterior cu
cavitatile mastoidiene care au rol de cutie de rezonanta, iar
anterior cu naso-faringele prin trompa lui Eustachi, a carei
deschidere in timpul deglutitiei restabileste o presiune interna
egala cu cea atmosferica, absolut necesara bunei functionari a
timpanului.
Vibratiile se transmit sub forma de unde de compresiune
lichidului peri- si endolimfatic al urechii interne; aceasta
cuprinde labirintul osos si membranos, respectiv vestibulul
comunicind cu cele 3 canale semicirculare (organul echilibrului) si
cu melcul (organul auzului). In melc, miscarea lichidului pune in
vibratie membrana bazilara, excitind selectiv, pe zone, si celulele
senzoriale ciliate (c. 24000 – 30000) ale organului Corti, asezate
paralel.
Fenomenul transformarii energiei fizice in influx nervos si
intreg mecanismul analizei sunetului nu este inca elucidat de catre
stiinta. Vibratiile membranei bazilare, cu o regiune de maxima
amplitudine in functie de frecventa, genereaza potentiale
electrice, care sunt transmise in impulsuri de diverse grupari de
fibre auditive (formind, impreuna cu cele vestibulare ale
echilibrului, perechea a 8-a de nervi cranieni) prin variate
formatiuni bulbare, apoi diencefalice ambelor emisfere ale
cortexului temporal – sediul receptiei imaginilor auditive (ariile
41, 42, 22 si 52 ale lui Brodmann).
Procesul de analiza si sinteza auditiva, inceput in melc, se
perfectioneaza pe masura apropierii de scoarta, unde se produc
reprezentari sonore si generalizari. Diversitatea ariilor auditive
si a legaturilor cu cele motrice, vizuale, de memorare, de
integrare intelectuala etc., asigura perceptia „integrata” a
sunetelor vocale sau a muzicii. Perceptia sonora are o mare
relativitate, un caracter „zonal”; fiecarui sunet ii corespunde o
„zona” de excitatie nervoasa sau o „plaja neuronala” de c. 20 Hz,
iar calitatile sunetului sunt intr-o complexa interdependenta.
Timpul (durata) minim de percepere ar fi de 1/20 – 1/10 secunde.
Zona audibilitatii umane care scade cu virsta, cuprinde
frecvente (inaltimi intre 16 si 20000 Hz si intensitati intre 0 si
120 dB. In registrul mediu cea mai mica diferenta de frecventa
perceptibila ar fi, respectiv c. 3 Hz, iar de intensitate 0,2 dB
sau 1 dB. Perceperea timbrului este un proces psihic subtil, bazat
pe fuziunea componentelor spectrului sonor si regimul tranzitoriu
al sunetelor. Auditia biauriculara asigura localizarea sursei
sonore. In perceperea mai multor sunete simultane pot apare
armonice subiective, sunete aditionale sau diferentiale, efectul de
„masca” (acoperirea unor sunete mai inalte sau mai slabe) etc.
Rapiditatea si precizia perceptiei cresc in prezenta unui fond
sonor constant.
2) Auzul psihologic modifica perceptia auditiva in functie de:
proprietatile obiective ale stimulului (randament maxim la
intensitati medii, dependenta de durata actiunii stimulului, de
frecventa si contextul aparitiei acestuia; variatiile aleatorii ale
stimulului diminueaza precizia perceptiei) sau de: factorul
psihofiziologic si de personalitate (generind fenomene legice ca:
adaptarea, sensibilizarea, saturatia, depresia, oboseala, depinzind
de virsta, de factorii tipologici si temperamentali, de starile de
„set” sau de motivatie, de contextul social de manifestare a
subiectului etc.).
II. Auzul muzical = capacitatea senzoriala, emotionala si
rationala de considerare a fenomenului sonor, conditionala psiho-
mentala.
Auzul senzorial = capacitatea de a primi obiectiv impresiile
(nivel bulbar); auzul afectiv = capacitatea de ascultare
subiectiva, urmata de o apreciere calitativa (nivel diencefalic).
Acest gen de auditie amplifica starea de rezonanta cu anumite
energii subtile din MACROCOSMOS care este intermediata de catre
sunete. Chiar si cind nu suntem constienti, aceste fenomene se
produc daca suntem atenti la sunetele muzicale sau vocale
respective. In practica senzoriala cele 3 aspecte formeaza o
unitate.
Auzul melodic = capacitatea de a receptiona, trai, recunoaste
si reproduce o melodie.
Auzul armonic = capacitatea superioara de integrare intr-o
configuratie unitara de doua sau mai multe sunete (melodii) emise
concomitent.
Auzul interior = forma evoluata a auzului muzical, constind in
posibilitatea de imaginare pasiva a fenomenului sonor in toata
complexitatea. Auzul este perfectibil. Educarea ca si determinarea
auzului muzical trebuie sa tina seama de limitele perceptiei si de
cele 3 aspecte mentionate.
Educatia este cu atit mai eficienta cu cit incepe mai
timpuriu, paralel cu educarea auzului verbal, fiind insotita de
miscare si activitate vocala (dezvoltarea afectivitatii). Uneori se
folosesc pentru aceasta instrumente cu sunete fixe si temperate
(exemplu pianul). Dupa perioada preinstrumentala, care pentru
fiintele umane obisnuite care nu cunosc metoda de operare cu sunete
vocale este obligatorie, se poate aborda un instrument evoluat.
Esentiale ramin auzul melodic si auzul armonic, cultivarea simtului
tonal, memoria muzicala (auzul interior), inspiratia creatoare prin
improvizatie sau chiar imbinind prin exercitii muzicale adecvate
auzul relativ cu cel absolut.

AVALOKITESHVARA = Unul dintre principalii BODHISATTVA care
apartin orientarii sau caii MAHAYANA (marele vehicul). Traducerea
romineasca a numelui AVALOKITESHVARA in lumina textelor orientale
fundamentale ale intelepciunii este: „Domnul puternic si plin de
compasiune care priveste in jos” (catre mizeriile si suferintele
acestei lumi) sau „cel care asculta cu mila tinguielile lumii”. In
fiecare dintre aceste cazuri, AVALOKITESHVARA incarneaza una dintre
cele doua calitati principale ale unui BUDDHA, Compasiunea (KARUNA)
de unde rezulta un alt nume al sau MAHAKARUNA, Compasiune Infinita
care i se atribuie adesea. Cealalta calitate esentiala a starii de
BUDDHA este intelepciunea (PRAJNA) incarnata de orice BODHISATTVA.
AVALOKITESHVARA apare ca unul dintre asistentii lui BUDDHA
AMITABHA, pentru care el reprezinta forta care actioneaza eficient.
Compasiunea sa se manifesta printr-o forta miraculoasa care ii
provine de la marea putere cosmica TARA si care ii permite sa-i
ajute prompt pe cei care il invoca atunci cind se afla in pericol.
Credinta populara ii acorda intre altele un rol de protector
puternic impotriva catastrofelor naturale si de pastrator al
fecunditatii. In reprezentari el apare inzestrat cu un numar foarte
mare de brate, aceasta simbolizind capacitatea sa formidabila de a
raspunde solicitarilor in toate situatiile pentru a aduce fericire
si ajutor tuturor fiintelor vii. Tot in reprezentarea sa,
multiplele sale fete si capete incarneaza respectiv compasiunea
imensa pentru cei care sufera, minia in fata raului si a
perversitatii si bucuria nemarginita in fata binelui.
AVALOKITESHVARA este adeseori venerat ca una dintre ipostazele
fiintei ajunse la desavirsirea suprema.

AVARITIE = Lacomie, zgircenie, efort exacerbat de a stringe
bunuri cit mai multe si de a le pastra numai pentru sine, care
apare datorita unei activari predominante si dizarmonioase a lui
MULADHARA CHAKRA. Pe linga zgircenie, avarul se caracterizeaza prin
izolare extrema de ceilalti oameni, printr-o atitudine de
suspectare, nefundamentata a semenilor, de invidie pentru cei care
au bunuri materiale, prin lipsa de generozitate, inselaciune,
rapacitate. Ca expresie a celui mai cras egoism, avaritia este o
atitudine imorala, cu un continut tragic, deoarece, in setea sa
dupa bunuri, avarul recurge la ticalosii, iar averile adunate ramin
nefolosite pina la moartea sa (iar uneori si dupa aceasta).
Literatura universala inregistreaza citeva personaje tipice:
Harpagon al lui MoliŠre, Gobseck al lui Balzac, Shylok al lui
Shakespeare, Hagi Tudose al lui Delavrancea si altii. Adoratia
nemasurata pentru averi, tendinta de a le procura prin orice
mijloace, pastrarea lor in stare de nefolosinta duce la denaturarea
si mutilarea sentimentelor umane. Ea poate fi depasita prin
modificarea dominantei de pe MULADHARA CHAKRA si prin sublimarea
energiilor care stagneaza preponderent in MULADHARA CHAKRA.

AVIDITATE = Dorinta care ne domina, insistenta si exagerata
pentru anumite lucruri sau pentru unele placeri. Sensul de baza
este negativ: lacomie de bunuri materiale si de placeri. Sensul
secundar, pozitiv, al aviditatii este dorinta pasionata de a
cunoaste, setea de frumos. Ca trasatura negativa, aviditatea se
exprima prin sentimente si atitudini contrare regulilor de
convietuire umana. Dorintele si poftele nemasurate, exacerbate
(inferioare, NESUBLIMATE prin tehnici YOGA in energii elevate,
divine) izvorasc dintr-o atitudine egoista si ne mentin in aceasta
atitudine, prin ignorarea legilor DIVINE si prin subordonarea
intregii noastre activitati acestor dorinte nemoderate.
Aviditatea sau lacomia este un viciu pe care se altoiesc si
caruia i se alatura multe altele. Setea de avere sau de bani da
nastere la atitudini abjecte si indeamna la obtinerea lor prin
mijloace necinstite. Ca inclinatie spre placeri senzuale
nesublimate, aviditatea duce la amplificarea starilor de zapaceala
si disipare vana, la imoralitate in viata personala. Lacomia pentru
mincare si bautura duce la boli si la degradare morala, la vicii
ca: betia, lipsa de cumpatare si altele. Latura imorala a
aviditatii nu rezida in existenta unei dorinte obisnuite, moderate,
sublimate, ci a unora exacerbate, NESUBLIMATE si nesanatoase, care
il fac pe om sa nu mai tina seama de nimic pentru a le satisface.
Prin aviditate sau lacomie, omul devine sclavul pasiv al unor pofte
joase, al unor sentimente rele, al unor instincte animalice. Este
deosebit de mult adevar in zicala populara romineasca: „Lacomia
pierde omenia”, fiindca aviditatea il pierde destul de repede pe om
ca om si il impiedica sa se mai inalte la frumusetea DIVINA, la
realizarea inalt spirituala, la puterea de a-si dirija si sublima
in energie superioara, divina dorintele, de a fi stapinul lor.

ABSOLUT = Ca principiu prim, este un concept care defineste o cauza ce
nu are alta origine decit pe ea insasi si din care deriva celelalte
existente. Frumosul absolut este considerat, in acest caz, drept sursa
originara a tuturor fenomenelor estetice. El nu provine din experienta ci
ii preexista, fiind conceput cel mai adesea ca o idee innascuta, la care
omul se refera cind emite judecati estetice. Ca valoare universala,
notiunea de absolut defineste ceea ce ar trebui sa fie frumos pentru orice
minte, opunindu-se variatiilor personale ale sensibilitatii,
multiplicitatii si relativitatii istorice a gusturilor. Ca ideal al
creatiei, termenul de absolut se refera la creatia artistica, considerindu-
se frumosul absolut drept telul spre care tinde artistul prin munca sa,
desi nu reuseste niciodata sa-l transpuna in intregime intr-o realizare
concreta, limitata.

ATMAN = SINELE SUPREM, ETERN. Omul are doua eu-uri: Eul Real nemuritor
numit ATMAN sau PURUSHA si Eul relativ, efemer, Fals, AHAMKARA. In frageda
pruncie, cind impresiile si mediul ambiant nu si-au pus inca amprenta
impurificatoare, pruncul raspindeste uneori in jur strafulgerari ale
Sinelui Real Absolut, dar pe masura ce avanseaza in cunoasterea cailor
lumii, in care actiunile si comportarea ii afecteaza apetitul si dorintele,
confortul si progresul, el incepe sa-si teasa o haina numita personalitate,
prin care lumea il cunoaste. Urzeala iluzorie, efemera, tesatura si firul
acestei haine sunt facute din obiceiuri, prejudecati, emotii, modalitati de
a gindi si de a actiona, dorinte si ambitii. O personalitate puternica
poate fi pina la un anumit nivel de folos pentru a netezi calea vietii si
pentru a ne permite sa ne realizam ambitiile, dar nu si pentru revelarea
Eului Adevarat. Aspirantul autentic la starea de YOGA devine mai putin
interesat de impactul sau asupra lumii si urmareste cu ardoare revelarea
deplina a Eului sau Real Divin.
Prin meditatie profunda, el invata sa distinga intre ceea ce este cu
adevarat Real si ceea ce nu este valoros si demn de luat in seama si
intreaba: „Cine si ce sunt Eu in esenta?” El analizeaza si se cunoaste pe
Sine, intreaba, deschide usa intuitiei si a perceptiei spirituale,
patrunzind astfel pe calea ce duce la SAMADHI. Conform filosofiei YOGA,
Sinele nu exista deloc in sensul de a fi partea lumii manifestate,
obiectiva sau subiectiva; el este etern, nenascut, nu creste, rezista la
orice schimbare, nu decade (nu se altereaza) niciodata si nu moare fiind
atotputernic si nemuritor.
In fiinta SINELE este expresia ADEVARULUI ULTIM. BHAGAVAD GITA spune
ca SINELE DIVIN (ATMAN) se afla in inimile tuturor oamenilor si este eul
nostru etern, interior, cel mai profund. Doar cind realizam prin revelatie
acest SINE ETERN si ne cucerim pe noi insine putem sa ne unim cu Infinitul
Suprem (DUMNEZEU).

ARMONIE = concordanta, acord, potrivire a elementelor
componente ale unui intreg; categorie filosofica ce exprima
aderenta partilor, coerenta interiorului si a exteriorului,
unitatea continutului si a formei, impacarea contrariilor.
Analizata pe larg in istoria esteticii, armonia este adesea
considerata ca temei, atribut sau efect al frumosului. „Cele
opuse se completeaza si se acorda si din cele discordante rezulta
cea mai frumoasa armonie” (Heraclit). Armonia „consta pe de o
parte, in totalitatea integrata a unor laturi esentiale, iar pe
de alta parte, in pura opozitie rezolvata a acestora, prin ceea
ce ele reveleaza ca apartenenta reciproca, legatura interioara,
ca unitate a lor. In acest sens vorbim de armonia formei,
culorilor, tonurilor etc.” (Hegel)
In muzica, armonia este combinarea simultana, imbinarea
melodioasa a mai multor sunete, in conformitate cu anumite legi,
care se ocupa cu studiul acordurilor in compozitie. Tot astfel,
in celelalte arte, armonia este apropiata de ordine, masura,
proportionalitate, unitate constructiva sau compozitionala.

ASHRAM = centru de practica YOGA, de studii spirituale si de
meditatie in India. Acest centru poate fi chiar si o casa, un
teren (ferma) sau o minastire; deci, in extenso, orice loc in
care se aduna oameni daruiti intens si sincer cautarii spirituale
a lui Dumnezeu poate fi numit ASHRAM.

ASPIRATIE = nazuinta ferma, tendinta bine constientizata cu
o cota valorica crescuta de performanta si autorealizare,
angajare psiho-mentala, afectiv-voluntara, focalizata valoric,
prezentind un aspect de proiectare ideala. Prin aceasta
proiectare intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat,
aspiratia tine de aspectele cele mai inalte, sublime ale fiintei,
care sunt adeseori considerate ca ideale. Se face deosebirea neta
intre trebuinte-necesitati, ce vizeaza refacerea echilibrului si
trebuinte-aspiratii, ce implica marirea frecventei de vibratie
launtrica ce ne va face sa intram in rezonanta cu aspecte si
energii sublime, divine, facind astfel posibila atractia spre
teluri ce depasesc cu mult conditiile la care a ajuns pina atunci
fiinta si reprezinta tendinte si orientari evocatoare ce se
focalizeaza spre ceva ideal. Se remarca distinctiile ce apar in
mod obisnuit in limbaj: „am nevoie de…, doresc…, aspir
spre…” in primul caz este evidenta o trebuinta comuna, in al
doilea se tinde spre o placere, iar in al treilea, cel al
aspiratiei se proiecteza trecerea intr-o stare sublima superioara
celor precedente.
Aspiratia este angrenarea unui ansamblu de forte inalte,
divine, sau tendinte elevate ce izvorasc din motivatia de
crestere. Aspiratia reuneste motivul cu scopul si este dorinta
superior activata de imagini ideale si modele sublime care sunt
implicate intr-o evolutie spirituala si contribuie la continua ei
crestere si innoire. Aspiratia exercita cu usurinta presiuni
asupra deciziilor si permite o transformare launtrica de stare,
generatoare de progres psihic, mental si spiritual. Ea
autorizeaza fiinta umana sa se situeze pe o pozitie superioara
intr-o scara verticala de valori. Tocmai in legatura cu aceasta
situare intr-o ierarhie superioara de valori se defineste nivelul
de aspiratie. Factorul global al transformarii launtrice
influenteaza decisiv ascensiunea aspiratiei. La o analiza atenta
se detaseaza un aspect mental si altul psihic al aspiratiei.
Evoluind in raport cu virsta si cu situatiile inconjuratoare,
aspiratiile cunosc o dinamica deosebit de complexa in care un rol
important revine cunoasterii de sine, sublimarii energiilor
launtrice, estimarii posibilitatilor latente de realizare,
experientei acumulate si modelelor intuitiv divine adoptate.
In general vorbind, aspiratia este o atitudine launtrica de
orientare superioara, activa, privind transformarea conditiilor
de reflectare ale ambiantei, cu scopul de a face mai viabile
pentru sine anumite fenomene esentiale sublime ale vietii.
Aspiratia este o forma a dorintei elevate de a atinge un anumit
tel sau un ideal. Unii yoghini considera ca in formele lor inalte
de manifestare aspiratiile sunt convertiri si sublimari ale
energiilor launtrice in sfera psihica, mentala si spirituala a
elanului primitiv vital.

AVATAR = „coborire”, incarnare evidenta a Constiintei Divine
pe pamint. Un AVATAR nu se naste din ratiuni sau conditionari
KARMA-ice precum ceilalti oameni, ci prin vointa sa total libera.
De-a lungul intregii sale existente, el este constient de
caracterul divin al misiunii sale in aceasta lume. El vine pe
pamint pentru a revela noi cai rapide de realizare spirituala, pe
care le adapteaza plin de intelepciune epocii in care se
manifesta. Eliberat de orice urma de ego, el se situeaza mereu cu
constiinta in DIVIN, fiind permanent dincolo de orice dualitate.
Exista numerosi AVATARI, dintre care se disting cele 10
incarnari ale lui VISHNU (a zecea urmind sa se produca la
sfirsitul epocii actuale, epoca a dezordinii (entropiei), KALI
YUGA. Este demn de remarcat, de asemenea, faptul ca traditia
indiana il recunoaste pe ISUS CRISTOS ca fiind un perfect AVATAR
al lui DUMNEZEU.

AVIDYA = „ignoranta” sau „prostie”; este sinonim cu AJNANA
si denota in general necunoasterea sau ignoranta spirituala. In
YOGA SUTRA, AVIDYA este definita ca fiind faptul (sau starea) de
a privi si de a considera ca ceea ce este etern, divin, pur,
beatific si tine de Sinele Esential Nemuritor (ATMAN) este ceva
care este efemer, iluzoriu, impur, cauzind suferinta si netinind
de ATMAN. AVIDYA este totdeauna principala cauza a necesitatii
reincarnarii. Ea nu se manifesta numai ca simpla absenta a
cunoasterii spirituale (VIDYA) ci si ca o conceptie partial
adevarata asupra realitatii, intocmai cum un dusman nu este
pentru noi doar un prieten absent.

B

BADHAN = tulburare
BAESU = prin SAMYAMA asupra puterilor
BAHIH = extern
BAHIRANGA = forma de KEVALA KUMBHAKA; aspectul extern sau YOGA
exoterica
BAHYA = extern
BALA = forta; energie; putere
BALANI = puteri
BANDHA = a obliga; legatura
BHAJAN = forma de adoratie a lui Dumnezeu sau a unuia dintre
Avataras-i (trimisii lui Dumnezeu) insotita de cintece rostite la
unison si acompaniata de muzica.
BHAKTI YOGA = forma de YOGA (YOGA devotionala). Calea iubirii
nesfirsite pentru Dumnezeu.
BHAVA = stari de existenta
BHAVANA = simtamint
BHAVANAM = examinind mental; a chibzui; a argumenta mental; a
gindi
BHAVANATHAH = atitudine
BHAVAPRATYAYA ASAMPRAJNATA SAMADHI =
BHAVAPRATYAYAH = nasterea e cauza
BHEDE = in legatura cu diferenta
BHEDHAH = indepartare
BHOGA(H) = experienta; constiinta obiectiva
BHRANTIDARSHANA = perceptie eronata
BHUMI = stadii subtile ale constiintei
BHUMIH = intemeiat
BHUMISU = in starile subtile
BHUTA(S) = elemente subtile
BHUTAJAYH = stapinirea elementelor subtile
BHUVANA = sistem solar
BIJA(M) = principiu, saminta subtila
BRAHMACHARYA = abstinenta sau continenta sexuala si senzuala prin
care potentialul sexual al fiintei umane este transmutat in
energie, iar energia rezultanta este sublimata in mod armonios
pentru a accelera evolutia spirituala.
BRAHMANADI = canal foarte fin inlauntrul lui SUSHUMNA NADI
BRUMADHYA = tehnica yoghina de concentrare mentala care implica sa
se fixeze ferm si continuu atentia in zona focarului subtil dintre
sprincene.
BUDDHI = inteligenta. Componenta care permite sa se clasifice
impresiile sensibile datorita capacitatii sale de discriminare.
BUDDHIBUDDHEH = cunoasterea celor cunoscute

BINE = (lat. bene) = termen ce se refera la aspecte valorice
pozitive, la calitati valorice fata de o norma oarecare morala
sau de randamentul lucrativ. Sensul etic se refera la calitatea
pozitiva a comportamentelor, raportate la idealurile morale si
spirituale promovate.
BINELE este o categorie fundamentala, exprimind in forma cea
mai generala, impreuna cu categoria opusa, a raului, opozitia
dintre divin, moral si satanic, imoral, dintre ceea ce corespunde
si ceea ce nu corespunde cerintelor lui DUMNEZEU in planul
interrelatiilor umane si al raporturilor individ-grup, individ-
societate, fiinta umana (MICROCOSMOS)-MACROCOSMOS etc. Cu
ajutorul notiunii de bine, oamenii apreciaza atit calitatea
conduitei individuale cit si valoarea fenomenelor la unison cu
armonia divina din MACROCOSMOS din viata cotidiana, masura in
care normele convietuirii sociale dintr-o perioada s-au
transformat din cerinte generale in necesitate interioara a
persoanei si in caracteristica a colectivitatii. In functie de
obiectul aprecierii (faptele si actiunile oamenilor, calitatile
lor morale, evolutiei lor spirituale in general), categoria
binelui se particularizeaza in categoriile virtutii, dreptatii,
onoarei, desavirsirii spirituale, responsabilitatii etc.
In continutul conceptului de bine se exprima adeseori
interesele cele mai generale ale oamenilor (ale unui grup social
determinat sau ale intregii societati); de aceea, continutul
concret al categoriei de bine (respectiv, al categoriei opuse, de
rau) se modifica in functie de gradul de evolutie psihica,
mentala si spirituala de la o epoca la alta, de la o societate la
alta si de la un grup social la altul, corespunzator nivelului de
cunoastere obiectiva, a intereselor care il fundamenteaza si a
ideologiei care il sprjina. Binele si raul nu se afla intr-un
raport de opozitie absoluta, ci se opun in mod necesar, lucru
care se exprima in faptul ca, fie, de obicei, raul este „binele”
personal imediat, expresie a unei dorinte individuale egoiste,
ignorante, abuzive si in contradictie cu cerintele DIVINE, fie
ca, in dezvoltarea in timp, raul constituie in unele cazuri un
factor al progresului in masura in care tenditele viitorului sunt
valorizate ca „rele” de catre unele grupuri umane care nu-l
inteleg.
Yoghinii spun ca BINELE ESTE ABSENTA RAULUI IAR RAUL ESTE
ABSENTA BINELUI. In filozofia contemporana, notiunea de rau este
definita de existentialisti si de personalisti, drept rezultat al
instrainarii ontologice a omului de DUMNEZEU si izolarea lui ca
individ si personalitate, intr-o lume ostila, amorfa si
neinteleasa de el, pe care el a pierdut-o sau in care e pierdut
iremediabil, datorita ruperii de DIVIN. Revelind variabilitatea
binelui si opozitia bine-rau, filozofia YOGA respinge atit
optimismul naiv, cit si pesimismul si relativismul si defineste
criteriul obiectiv al binelui prin concordanta dintre continutul
acestui concept si cerintele DIVINE necesare progresului
spiritual al omenirii si desavirsirii personalitatii umane.
In concluzie, putem spune ca BINELE este o expresie a
emanatiei DIVINE, creatoare (raul fiind treapta inferioara a
acesteia), nonexistenta, materia; in ontologia neoplatoniciana si
YOGHINA, binele este un principiu activ, eliberator, catre care
oamenii aspira adeseori, infruntind raul, principiu tiranic si
corupator, trimis oamenilor de catre DIVINITATE ca o incercare in
vederea „mintuirii” (in crestinism, maniheism, brahmanism si
budism). Opozitia dintre bine si rau apare intr-o interpretare
inteleapta in platonism si stoicism. Din punct de vedere general-
filosofic, corelatia bine-rau semnifica simbolic opozitia
necesara, fecunda si multilaterala, eterna si creatoare, dintre
pozitiv si negativ, dintre afirmatie si negatie, intruchipata
uneori poetic sub forma luptei dintre spiritul constructiv, DIVIN
si spiritul distructiv, SATANIC.
Orice stare pregnanta de bine obiectiv, resimtita plenar in
sfera vitala, psihica, mentala si spirituala (separat traita sau
realizata simultan pe mai multe planuri (sau chiar realizata pe
toate planurile in acelasi timp)) pune in evidenta un proces de
rezonanta cu diferite energii subtile binefacatoare care exista
intr-un anumit strat (nivel) armonios din MACROCOSMOS sau exprima
(reflecta) procese simultane de rezonanta cu toate straturile
(nivelele) armonioase, gradat elevate ca frecventa de vibratie
ale MACROCOSMOSULUI.

BALA = literal „forta”; ansamblul celor cinci forte sau
capacitati spirituale ce se dezvolta prin controlul celor Cinci
Radacini (INDRIYA) si care ne permite sa ajungem la starea de
eliberare. Aceste forte sunt: 1) forta credintei de nezdruncinat
(SHRADDHA) care exclude orice credinta aberanta sau falsa; 2) forta
energiei interioare ce rezulta prin polarizarea aspectelor YIN (-)
si YANG (+), (VIRYA), care ne permite sa triumfam cu usurinta
asupra a tot ceea ce este nesanatos prin exercitarea celor Patru
Eforturi Perfecte; 3) forta vigilentei sau cu alte cuvinte Atentia
perfecta, la care ajungem prin exercitarea celor Patru Baze ale
Atentiei (SATIPATTHANA); 4) forta purificatoare a lui SAMADHI,
adica acele exercitii de meditatie inalta si profunda (DHYANA),
avind drept scop principal anularea tuturor pasiunilor inferioare;
5) forta intelepciunii (PRAJNA) care se bazeaza pe intelegerea
celor Patru Nobile Adevaruri si conduce la Cunoasterea Adevarului
ultim si la Eliberarea Spirituala. Cele Cinci Forte fac parte din
cele 37 de elemente ce fac cu putinta aparitia starii de Iluminare
(BODHIPAKSHIK-DHARMA).

BHAGAVAD-GITA = „cintecul (de slava) al Supremului Divin”;
poem filosofic fundamental considerat evanghelia hinduismului. El
reprezinta un fragment al marii epopei indiene MAHABHARATA, datind
din secolul 5 i.e.n. De-a lungul celor 18 capitole ale BHAGAVAD-
GITA-ei, KRISHNA (vezi KRISHNA) ii ofera plin de dragoste eroului
luptator ARJUNA o serie de invataturi spirituale esentiale cu
privire la modul de a realiza starea de comuniune (fuziune) cu
Realitatea Divina Suprema. KRISHNA descrie in BHAGAVAD-GITA caile
Cunoasterii Esentiale (JNANA YOGA), ale Iubirii si Devotiunii
Divine (BHAKTI YOGA), ale Actiunii Detasate de fruct si consacrate
in intregime Divinului (KARMA YOGA) si ale meditatiei profunde
(RAJA YOGA).

BHUMA = Plenitudine, Fiinta suprema. BHUMA desemneaza, de
asemenea, scopul suprem al vietii umane, Constiinta absoluta
(BRAHMAN), cu care suntem identici in Spirit (ATMAN).

BHUTAS = cele cinci elemente constitutive ale lumii materiale.
Acestea sunt: 1) Pamintul (PRITHIVI); 2) Apa (APAS); 3) Focul
(TEJAS); 4) Aerul (VAYU); 5) Eterul (AKASHA).

BHUVANA = Lume, plan paralel, sfera de forta sau cimp
informational specific.

BHUVANESHWARI = De la BHUVANA + ISHVARI; stapina sau suverana
divina, absoluta ce domneste asupra tuturor lumilor, nivelelor de
vibratie ale „spatiilor”, etajelor sau sferelor de forta ale
intregii creatii din MACROCOSMOS; a patra dintre DASHA MAHA VIDYA.

BIJA = Energie, saminta (sperma), germene; forta potentiala
continuta in simbure. Energie subtila ascunsa in spatele oricarei
manifestari materiale si indeosebi extraordinar de eficace in BIJA-
MANTRA-ele („sunetele subtile saminta ce fac posibila vibratia in
sintonanta”) care sunt primite direct de la un ghid spiritual
competent (GURU). Esenta misterioasa a unui aspect particular al
Realitatii Supreme se gaseste concentrata in fonemele unei BIJA-
MANTRA care se prezinta sub forma unui simbol sonor. Aceste sunete
simbolice care totdeauna se bazeaza pe conexiuni si corelatii
analogice subtile, obiective intre om si Univers (MACROCOSMOS)
poarta cu ele anumite energii specifice, subtile, cosmice ce pot fi
percepute si acumulate sau folosite de yoghinul care utilizeaza in
mod adecvat si corect aceste BIJA MANTRA.

BIJAKSHARA = De la BIJA + AKSHARA; anumite BIJA-MANTRA cu
totul speciale – imuabile, eterne, inalterabile de procesul
devenirii universului (MACROCOSMOSULUI).

BILVA (VILVA) = Fructul plantei indiene cu acelasi nume (AEGLE
MARMELOS).

BODHISATTVA = Inseamna in traducere romineasca „fiinta treaza
din punct de vedere spiritual”. In budismul MAHAYANA, BODHISATTVA
este o fiinta care aspira cu putere sa dobindeasca starea de BUDDHA
prin exercitarea si amplificarea sistematica a virtutilor si
calitatilor perfecte (PARAMITA) dar care renunta sa se bucure de
Eliberarea Suprema (NIRVANA) atita timp cit toate celelalte fiinte
umane nu sunt inca complet trezite spiritual si eliberate din
lanturile ignorantei si egoismului.
Virtutea principala care determina orice actiune a sa este
compasiunea (KARUNA), sustinuta permanent de Cunoasterea si
intelepciunea perfecta (PRAJNA). Gratie altruismului sau sublim, un
BODHISATTVA aduce totdeauna un ajutor eficient. Datorita bunatatii
sale imense el este gata sa-si asume suferinta tuturor fiintelor
care ii atrag compasiunea si, in plus, el este oricind dispus sa
transmita si altor fiinte umane care merita propriile sale
disponibilitati si realizari KARMA-ice datatoare de fericire.
Orientarea spirituala a unui BODHISATTVA incepe prin cautarea
frenetica si neobosita a starii de Iluminare spirituala
(BODHICHITTA) si prin asumarea ferma a legamintelor specifice unui
BODHISATTVA (PRANIDHANA). „Cariera unui BODHISATTVA” se imparte in
continuare in 10 etape (BHUMI). Idealul de BODHISATTVA din MAHAYANA
l-a inlocuit pe acela de ARHAT caracteristic in HINAYANA in cazul
caruia orice aspiratie consta doar in atingerea propriei sale
Eliberari spirituale. Aceasta conceptie a fost considerata ca fiind
foarte limitata si egoista de catre MAHAYANA. MAHAYANA distinge
doua feluri de BODHISATTVA: BODHISATTVA terestri si BODHISATTVA
transcedentali. Cei terestri se manifesta adeseori ca oameni
extraordinari de buni si plini de forta care in plus se deosebesc
de semenii lor printr-o mare compasiune, altruism exemplar si
printr-o vointa constanta de a atinge starea de BUDDHA. Cei
transcedentali au realizat deja starile de perfectiune maxima
(PARAMITA) si au atins deja conditia desavirsirii a unui BUDDHA,
totusi dupa aceea ei si-au aminat intrarea si raminerea intr-o
stare de NIRVANA totala. Ei au atins deja treapta intelepciunii
perfecte si nu mai sunt supusi ciclului integrarii in starile de
moarte si renastere (SAMSARA), la care sunt supuse toate fiintele
umane, atit timp cit ele se mai complac in ignorarea realizarii
identitatii lor depline cu Supremul Absolut (BRAHMAN). Ei se
manifesta adeseori, nebanuiti, in formele cele mai diferite, pentru
a ajuta in mod eficient fiintele umane sa se angreneze si sa se
mentina pe calea Eliberarii Spirituale. Ei sunt obiectul unei
adoratii frenetice din partea anumitor oameni care vad in ei niste
minunati ghizi spirituali care, in plus, ii sustin si ii ajuta
atunci cind au nevoie de un sprijin plin de dragoste.
In concluzie, putem spune ca orice BODHISATTVA este o fiinta
divina, venerata si admirata datorita calitatilor sale
extraordinare, care prin extirparea setei sale de existenta in
efemer a ajuns la stadiul desavirsirii supreme, meritind astfel
intrarea in beatitudinea perfecta a starii de NIRVANA. Un
BODHISATTVA accepta, datorita imensei sale compasiuni, sa mai
intirzie in aceasta lume spre a salva si impulsiona catre divin
alti oameni. Orice BODHISATTVA isi consacra existenta sa divina
exclusiv ajutorarii pline de altruism si mintuirii oamenilor,
renuntind tocmai in acest scop chiar la NIRVANA. Un asemenea
BODHISATTVA este astfel AVALOKITESHVARA care in budismul tibetan,
se incarneaza in DALAI-LAMA.

BRAHMANDA = Literal „beatitudinea lui BRAHMAN”.
Dupa conceptia VEDANTA, BRAHMAN este Constiinta Suprema
Absoluta, deci beatitudinea eterna pura, nelimitata, deoarece El
este deasupra oricarui cuplu al contrariilor.

BRIHAT = Mare, grandios; semnifica spatiul imens care
totdeauna contine sau cuprinde in intregime manifestarea.

BRAHMA: prima divinitate din Trimurti, trinitatea hindusa care ii
cuprinde pe Brahma, Vishnu si Shiva. Brahma este o manifestare a lui Dumnezeu
in aspectul sau de Creator al Universului. Intr-o prima perioada a fost
venerat in egala masura cu Vishnu si Shiva. Totusi in India moderna,
brahmanismul si-a diminuat aria de raspindire in favoarea vishnuismului,
shivaismului si shaktismului. Parte integranta a lui maya, iluzia ce tine de
manifestare, Brahma nu trebuie confundat in nici un caz cu Brahman. El este
reprezentat in general avind patru fete si patru brate ce tin, printre
diferite simboluri, Veda-ele si un sirag de matanii.

BRAHMAN: Absolutul imuabil si etern, Realitatea Suprema si nondualista
in Vedanta. Brahman fiind o stare de transcendenta pura, El nu poate fi
formulat nici prin gindire, nici prin cuvint, nici prin vorbire. Sri
Ramakrishna spunea adesea: „Nici un limbaj nu l-a murdarit vreodata pe
Brahman”.

BUNATATE = trasatura pozitiva de caracter a celui ce este
bun si din aceasta cauza permanent este in rezonanta cu energiile
subtile ale binelui si armoniei din MACROCOSMOS. Al. Vlahuta,
raspunzind la intrebarea ce este bunatatea, scria inspirat: „O
frumusete coplesitoare pe care o percepi direct cu sufletul”.

BUN SIMT = intelepciune morala practica ce rezulta din
experienta superioara de viata si care ne orienteaza in toate
imprejurarile; facultate de a diferentia rapid si spontan binele
de rau, dreptul de nedrept si de a gasi intotdeauna masura
corecta si cit mai armonioasa in felul in care te comporti. Bunul
simt se exercita ca orice simt (vaz, auz etc.), omul percepind
imediat si spontan semnificatia morala si spirituala a
diferitelor imprejurari concrete. Nu intimplator in masa
poporului nostru, cei lipsiti de bun-simt sunt apreciati ca orbi
sau surzi din punct de vedere moral. Bunul simt este reflexul
unui caracter evoluat spiritual, inimos, pozitiv empatic, valoros
si bine inchegat. A avea bun simt inseamna a fi plin de
compasiune, delicat sufleteste, bun, iubitor, saritor, a fi
modest, a fi in acord cu tine insuti. Cel care cu adevarat este
plin de bun simt are o ANAHATA CHAKRA bine dinamizata si
armonioasa care il face sa resimta permanent o empatie superioara
profunda si spontana cu tot ceea ce il inconjoara. El stie si
simte CA CEEA CE TIE NU-TI PLACE, ALTUIA NU TREBUIE NICIODATA SA-
I FACI. Tocmai de aceea el (cel cu bun simt) nu face altuia ceea
ce lui nu i-ar place niciodata sa i se faca.

BUDDHA: fondatorul spiritual al budismului (una dintre cele trei mari
religii ale lumii). Ea a fost fondata in sec. VI-V i.Ch. de catre Buddha
Shakyamuni. Ca raspuns la intrebarile „Care este cauza ultima a inlantuirii
fiintelor vii in ciclul renasterilor þ samsara si care sunt mijloacele de a
te elibera si a scapa de acest ciclu?” þ intrebari centrale ale tuturor
filozofiilor indiene din timpul lui Buddha, acesta proclama cele Patru Nobile
Adevaruri, esenta doctrinei sale, asa cum i se revelasera lui Buddha, in
momentul iluminarii sale.
Buddha afirma ca viata þ privita din perspectiva inteleptului þ este
efemera, impersonala si deci dureroasa. Priza de constiinta asupra acestor
trei caracteristici ale Existentei marcheaza inceputul deschiderii catre
calea lui Buddha. Suferinta este rezultatul dorintei inrobitoare, tiranice si
al ignorantei. Disparitia in totalitate a acestora duce la eliberarea finala
de samsara. Budismul explica aceasta inlantuire a fiintelor vii in ciclul
renasterilor prin lantul Producerii conditionate. Sfirsitul acestui ciclu
corespunde realizarii plenare a lui Nirvana. Drumul pentru a ajunge aici,
conform Celor Patru Nobile Adevaruri este Nobila Carare cu opt ramuri care
invata anumite reguli morale, meditatia si extazul, intelepciunea si
Cunoasterea ultima a Adevarului.

————- Sfirsit ————-

Filmul despre Abheda Yoga Academy si Kundalini varianta rezumată - (20 min) Dacă doriți, AICI puteți găsi filmul intreg...