• pentru a primi informații si articole puteti trimite email-ul dv la abheda.yoga@gmail.com sau sms cu emailul dv. la 0762.663.153
  • suntem pe Facebook AICI
  • noi cursuri ABHEDA Yoga incep pe data de sambata 20 octombrie 2018 iar înscrierile se fac AICI
  • cursurile TTC200 de profesori de yoga incep pe data de 13 octombrie 2018 iar înscrierile se fac AICI
    • ...................ARTICOLUL....................

    Sfânta Euharistie

    Aspect esential in cultul crestin, ajuta pe cei interesati sa faca pasi importanti in directia comuniunii cu Iisus Hristos…
    Pentru a avea eficienta sunt necesare unele conditii interioare si o serioasa pregatire energetica.

    Altfel, dupa cum stim, putine persoane pot spune ca traiesc cu adevarat aceasta taina crestina, iar lipsa pregatirii si a atitudinii interioare poate duce in derizoriu demersul practicantului.In cele mai multe cazuri, doar simplul mers la biserica nu este suficient pentru a obtine rezultate importante.

    ……………………………………………………………………………………….
    « Luati mâncati, acesta este Trupul Meu…beti dintru acesta toti, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi si pentru multi se varsã spre iertarea pãcatelor » (Matei 26, 26-28)

    « Cel ce mãnâncã Trupul Meu si bea Sângele Meu are viatã vesnicã si Eu îl voi învia în ziua cea de apoi» (Ioan 6, 54)

    Cuvântul « Euharistie » vine din limba greacã si înseamnã « multumire » .
    Este Sfânta Tainã prin care, sub forma pâinii si a vinului, credinciosul se împãrtãseste cu Trupul si Sângele Domnului, prezente în mod real prin prefacerea elementelor la Sfânta Liturghie.
    Este cea mai importantã dintre Sfintele Taine, în sensul cã, dacã prin celelalte Taine crestinul primeste harul divin într-un sens limitat, prin Sfânta Împãrtãsanie primeste însusi Izvorul harului, care este Hristos.
    Aceastã Sfântã Tainã poartã mai multe denumiri : Euharistie, Împãrtãsanie, Cuminecãturã, Cina Domnului, Frângerea pâinii.
    Sãvârsitorul este episcopul sau preotul, ca urmasi ai Sf. Apostoli care au primit permisiunea si porunca de a o sãvârsi, prin cuvintele : « Aceasta sã o faceti întru pomenirea Mea » (Luca 22, 19).
    Primitorii sunt membrii Bisericii care s-au pregãtit, au trecut prin Taina Spovedaniei si au primit dezlegare de la duhovnic. Nu pot primi Sfânta Împãrtãsanie crestinii neortodocsi chiar spovediti, pentru cã primirea Euharistiei este identicã cu mãrturisirea completã a credintei propovãduitã de Biserica Ortodoxã. Practica intercomuniunii, adica a împãrtãsirii unor crestini de alte confesiuni, nu este permisã în Biserica noastrã, întrucât Împãrtãsirea este culmea si expresia deplinãtãtii, integritãtii de credintã.
    Pentru sporul dudovnicesc al credinciosului, Biserica recomandã împãrtãsirea frecventã (respectându-se întotdeauna pregãtirea necesarã) si cere împãrtãsirea minimã în cele patru posturi din an.
    Efectele împãrtãsirii sunt :
    unirea realã cu Hristos, conform promisiunii Sale :« Cel ce mãnâncã Trupul Meu si bea Sângele Meu rãmâne întru Mine si Eu întru el » (Ioan 6, 56).
    curãtirea de pãcate si progresul în viata spiritualã, conform formulei de împãrtãsire : « Se împãrtãseste robul lui Dumnezeu … spre iertarea pãcatelor si viata de veci » (Liturghia Sf. Ioan Gurã de Aur).
    fãgãduinta Învierii si a vietii de veci : « Cel ce va mânca din pâinea aceasta (Euharistie) nu va muri în veci » (Ioan 6, 51).
    Pentru cei ce se împãrtãsesc cu nevrednicie efectul este osânda, conform cuvintelor Sf.Ap.Pavel : « Sã se cerceteze omul pe sine si asa sã mãnânce din pâine si sã bea din pahar . Cãci cel ce mãnâncã si bea cu nevrednicie, osândã îsi mãnâncã si bea, nesocotind Trupul Domnului » (I Corinteni 11, 28-29).
    Prefacerea pâinii si a vinului în Trupul si sângele lui Hristos la Cina cea de Tainã si în orice Sfântã Liturghie este un mister de nepãtruns în întelesul si în modul înfãptuirii lui ; cãci mister este nu numai felul de a fi al lui Dumnezeu, ci si orice lucrare a Lui asupra creatiei.

    Frângerea pâinii sau Euharistia ori Sfânta Liturghie, pentru creştini, este ritualul central al cultului, având o dublă semnificaţie: pe de o parte, împărtăşirea cu elementele euharistice, reprezentând o sfântă taină, iar, pe de altă parte, celebrarea morţii şi învierii lui Iisus Cristos, în cadrul căreia creştinii vestesc în mod solemn texte din Biblie şi primesc taina propriu-zisă.

    Euharistia este un sacrament introdus in practica religioasa pe baza celor afirmate de Isus in timpul „Cinei cele de taina” din Ierusalim (Matei 26,17-20, 26-30, Marcu 14,12-25, Ioan 22,7-20). Euharistia, act celebrat de preoti la altar, repeta „Cina cea de taina” din preziua condamnarii si crucificarii lui Isus, reamintind sacrificiul suprem a lui Isus spre mântuirea lumii. Catolicii si Ortodocsii sustin ca in timpul oficierii sacramentului Euharistiei preotii ar transforma efectiv vinul si pâinea in sângele si corpul lui Isus, chiar daca forma exterioara a vinului si a pâinii nu se schimba. Unii Reformati cred ca sângele si trupul lui Isus sunt numai simbolic reprezentate. Alţi Reformati, practica Euharistia numai spre memorarea „Cinei cele de taina” si a jertfei lui Isus.

    Denumirea cea mai veche e frângerea pâinii, şi se pare că ar fi fost unica folosită în primele două veacuri. În Noul Testament există trei texte ce folosesc această expresie: Luca 24:35, Fapte 20:7 şi Fapte 2:42-46, dar cel din urmă e cel mai semnificativ:

    Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni…Toţi împreună erau nelipsiţi dela templu în fiecare zi, frângeau pâinea în case, şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă.

    În al doilea şi al treilea secol, se începe să se folosească în paralel un alt termen: euharistie. Acesta îşi are originea atât în textele cu privire la Cina cea de Taină din al doilea legământ:

    Căci de la Domnul am primit ce v-am dat; şi anume că, Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vîndut, a luat pâine, şi mulţumind (ευχαιστήσας – euxharistêsas), a frânt-o, şi a zis: «Luaţi, mâncaţi: acesta este trupul meu, care se frânge pentru voi; aceasta să o faceţi întru pomenirea mea.» I Corinteni 11:23-24.

    Cuvântul liturghie, însemnând “lucrare publică”, îşi are originile tot în a doua lege, în Filipeni 2. În Occident s-a mai impus, în primul mileniu, termenul latin missa, însă în limba română cuvântul «misă» are cu totul altă desemnare. Începând cu Evul Mediu târziu, în comunităţile protestante se mai folosesc, însă în zilele noastre din ce în ce mai puţin, expresiile: cina Domnului sau sfânta Cină, făcând aluzie la Cina cea de taină. Cuvântul cuminecare (din latină communicari) îşi are originea în scrierile apostolului Pavel, însă desemnează cu precădere actul “tainei”, decât slujba în sine, deşi nu în mod exclusiv.

    Materia tainei

    Pentru euharistie se foloseşte pâine de grâu şi vin de struguri.

    Pâinea

    Potrivit evangheliilor sinoptice (Matei, Marcu şi Luca), Iisus la cina cea de taină a sărbătorit paştile evreieşti în ziua potrivită, deci cu pâine nedospită. După evanghelia după Ioan însă, cina cea de taină a avut loc înainte dde paştele evreiesc, deci probabil ar fi folosit pâine dospită.

    Totuşi acest lucru nu a pus problemă pentru creştinii din primele secole. În general, toate riturile foloseau pâine dospită şi care conţine şi sare. Copţii folosesc pâine dospită, dar nesărată. Totuşi, de la bun început, ritul armean folosea pâine nedospită şi necoaptă în cuptor, pe motiv că la liturghie materia euharistiei trebuie să fie vie, netrecută prin foc. Acest obicei se păstrează şi într-o legendă despre sfântul Grigore Luminătorul. Totuşi folosirea pâinei nedospite a fost preluată de la armeni de către ritul maronit în secolul al VI-lea, apoi s-a răspândit între secolele al VIII-lea şi al XII-lea şi în Occident.

    În secolul al XI-lea se pune problema felului de pâine ce trebuie folosită la cuminecare. Aceasta dă naştere la renumita controversă dintre bizantini şi latini, ce constituie unul din punctele florentine. În urma lucrărilor lui Anselm de Canterbury, Biserica Catolică, la Conciliul de la Florenţa, decide că ambele feluri de pâine sunt valabile, dar că fiecare rit trebuie să folosească obiceiul local.

    Biserica Anglicană a hotărît, în secolul al XVI-lea, revenirea la practica de la început, de a folosi pâine dospită. Totuşi, în urma lucrărilor lui John Henry Newman, anglo-catolicii folosesc pâine azimă. Biserica reformată foloseşte de asemenea pâine nedospită.

    În ziua de astăzi, la nivel ecumenic, se admite următoarea ipoteză. Iisus ar fi sărbătorit paştile evreiesc cu adevărat, deci cu pâine nedospită, însă în mod anticipat, cu o zi înainte de data paştilor. Drept aceea, felul pâinii nu mai pune problemă din punct de vedere teologic.

    Vinul

    În mod normal, riturile bizantin, latin, ambrosian, mozarab, galic, asirian şi anglican modern pun şi puţină apă în vin. Restul riturilor folosesc vin neamestecat. Câteva picături de apă în vin simbolizează dumnezeirea şi omenirea lui Iisus, după doctrina creştină.

    Totuşi, încă în Evul Mediu, în ritul bizantin, potirul se punea pe o găleată de cărbuni aprinşi, pentru ca vinul euharistic să fie cald, căldura simbolizând viaţa. În ziua de astăzi se varsă câteva picături de apă caldă în potir. Ritul armean, din contră, prescrie vinul încălzit de foc drept materie invalidă sau cel puţin îndoielnică.

    Ritul coptic a întâlnit, la un moment dat, o schimbare cu privire la vinul liturgic. Egiptul arab, musulman teocratic, interzicea băuturile alcoolice şi cultura vinului. Ritul coptic a găsit o soluţie. Se luau stafide, ce se macerau în apă timp de o noapte, iar sucul rezultat era folosit drept vin liturgic.

    De obicei, vinul folosit e fermentat, dar gradul de fermentare n-a fost niciodată o cauză de discuţie.

    Începând cu conciliul tridentin, ritul latin a pus o nouă problemă: credincioşii nu mai aveau dreptul de a se cumineca din potir, acesta fiind rezervat doar clerului. După conciliul Vatican II, se permite din nou împărtăşirea sub ambele elemente, dar nu e o obligaţie. Dacă pâinea liturgică nu mai pune probleme la nivel interconfesional, o problemă acută la nivel ecumenic e lipsa de obligativitate de cuminecare a credincioşilor din potir în Biserica romană.

    Istoric

    Până la începutul secolului al IV-lea, euharistia avea loc în casele din oraşe, în noaptea între sâmbătă şi duminică, dar întotdeauna avându-l ca întâistătător pe episcop. În Dacia apar horepiscopii, care slujesc liturghia la sate.

    Toţi creştinii se cuminecau, apoi luau cu sine elementele euharistice, pentru a se cumineca în familie în timpul săptămânii.

    După sfârşitul persecuţiilor, se zidesc biserici, iar templele păgâne sunt transformate în biserici. Astfel euharistia nu se mai săvârşeşte în case, ci în biserici. La prima parte a liturghiei participă toţi, dar la liturghia altarului participă doar cei botezaţi, fără impedimente grave (cele trei păcate mortale: apostazia, uciderea, adulterul).

    Pentru prima dată se pune problema cuminecării zilnice. Apusenii, precum şi copţii, continuă cuminecarea zilnică, dar nimeni nu mai ia cuminecătura acasă, ci se face liturghie zilnic, la biserică. Răsăritenii, în afară de copţi, continuă liturghia doar o dată pe săptămână, dar nu se mai permite credincioşilor să se cuminece acasă.

    Papa Damaschin I, tot în secolul IV, zideşte o biserică pe Catacomba Domiţiliei. De aici se vor inspira episcopii din lumea întreagă, pentru a zidi bisericile pe mormintele martirilor, sau cel puţin de a pune moaşte sub masa altarului.

    Începând cu secolul al VI-lea, papa Grigore I cel Mare Dialogul propune ca la liturghiile din zilele de luni, sau chiar şi mai des, să fie pomeniţi în cadrul liturghiei credincioşii răposaţi. Logica e următoarea. În afara liturghiei, ne rugăm Domnului, care e prezent cu duhul, dar la liturghie el e prezent şi fizic, datorită pâinii şi vinului euharistic. De aceea trebuie a se folosi de acest prilej, pentru a-i încredinţa Domnului pe cei vii şi răposaţi.

    Astfel, începând cu această perioadă, momentul prefacerii, care pentru creştini înseamnă rugăciunea în cadrul căreia pâinea şi vinul ar deveni trupul şi sângele lui Iisus, e simţit ca fiind partea cea mai importantă din liturghie.

    Datorită creşterii numărului de penitenţi, în secolul al IX-lea credincioşii ajung să nu se mai cuminece, ci vin la liturghie doar pentru a se ruga, şi eventual, pentru a vedea elementele euharistice în mâinile preotului. Singurele focare unde credincioşii se mai cuminecă des rămân Egiptul, Etiopia şi Muntele Atos. În rest, euharistia nu mai e percepută ca un act (aspect dinamic), ci ca un obiect (aspect static); ca şi cum s-ar face confuzie între botez şi apa botezului.

    Evul Mediu va provoca mari controverse cu privire la euharistie. Martin Luther foloseşte noţiunea de impanaţiune: Christos în pâine, cu pâinea şi sub pâine. Pentru a riposta, Biserica Catolică va folosi noţiunea de transsubstanţiere: substanţa pâinii şi a vinului devine substanţa trupului şi sângelui lui Christos. Biserica Anglicană ia termenul de transsubstanţiere în sens chimic, şi o consideră superstiţie, dar continuă să creadă în prezenţa reală – fizică – a lui Iisus în elementele euharistice. La conciliul de la Iaşi, ierarhii ortodocşi continuă folosirea cuvîntului grecesc metabolê, spunând că e acelaşi lucru cu transsubstanţierea. Ioan Calvin crede doar într-o prezenţă spirituală, pe când celelalte curente protestante cred doar într-un simbolism.

    Pentru Bisericile dinaintea Reformei, precum şi pentru Bisericile anglicană şi suedeză, succesiunea apostolică e esenţială pentru validitatea euharistiei.

    În anii 1945, ieromonahul Gregory Dix a scos la iveală aspecte noi despre euharistie, care vor influenţa toată teologia euharistică până în prezent. Acestea au fost publicate în «The Shape of the Liturgy».

    Gregory Dix remarcă faptul următor. Cele patru naratări biblice ale cinei celei de taină, precum şi toate anaforele vechi folosesc fiecare câte patru verbe, care nu sunt altceva decât cele patru momente importante ale liturghiei euharistice. Luăm pe rând cele patru naratări biblice:

    Pe când mâncau ei, Iisus a luat o pâine; şi după ce a binecuvîntat, a frânt-o, şi a dat-o ucenicilor, zicând: «Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul meu.» (Matei 26:26).

    Iisus a luat o pâine; şi, după ce a binecuvîntat, a frânt-o, şi le-a dat, zicând: ,,Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul meu.» (Marcu 14:22).

    Apoi a luat pâine, şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi le-a dat-o zicând: ,,Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; aceasta să o faceţi întru pomenirea mea.“

    Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine, şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi a zis: «Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul meu, care se frânge pentru voi; aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea.» (I Cor 11:23-24).

    Deci liturghia euharistică ar trebui să se focalizeze pe patru momente: luarea darurilor de pâine şi vin, binecuvântarea sau mulţumirea, frâangerea şi darea. În limbaj liturgic aceste patru momente ar fi: ofertoriul, anafora, frângerea şi cuminecarea. Această structură fiind cea mai larg acceptată în ziua de astăzi, o vom folosi în articolul de faţă.

    Structură

    Cele patru momente sunt prezente în fiecare rit tradiţional. Potrivit fiecărui rit, aceste patru momente se îmbină în mod diferit.

    Ofertoriul
    Darurile, pregătite înainte de liturghie.

    Ipolit de Roma în «Tradiţia apostolică», precum şi Tertullian, ne descriu cum credincioşii aduc pâinea şi vinul, iar preşedintele adunării – episcopul – le primeşte din mâinile lor, pentru a le pune pe masă.

    Potrivit fiecărui rit, această ceremonie se desfăşoară în mod diferit. În mai multe rituri răsăritene, ofertoriul a fost deplasat de la locul lui obişnuit, pus fiind înaintea liturghiei cuvîntului, în cadrul unei ceremonii numite proscomidie. În anumite rituri nu se folosesc pâini întregi ci, din cauza lipsurilor din Evul Mediu, se taie doar câteva părticele din pâine. În ritul latin, de multe ori se aduc prefabricate, lucru cu care liturgiştii nu sunt de acord. Vezi şi articolele principale: ofertoriu şi proscomidie.

    Anafora

    Anafora e o rugăciune lungă, rostită de preşedintele adunării, în cadrul căreia îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru creaţiune şi pentru mântuire, pomenind de asemenea moartea şi învierea lui Iisus. De obicei, anaforelele conţin un Sanctus, cuvintele instituirii («Luaţi, mâncaţi… Luaţi, beţi…»), o epicleză, dar la această regulă sunt excepţii. Vezi şi articolul principal: anaforă (liturgică).

    Frângerea

    Aceasta poate fi mai mult sau mai puţin pusă în evidenţă. Datorită faptului că frângerea pâinii e tocmai numele tainei (sacramentului), se încearcă o evidenţiere a frângerii pâinii euharistice.

    Cuminecarea
    Metoda biblică de cuminecare: a bea din potir.

    Cuminecarea poate fi făcută în mai multe moduri.

    Modul biblic şi tradiţional e ca credincioşii să primească pâinea euharistică pe palmele încrucişate, apoi să bea din potir. Această metodă e folosită cel mai mult în Bisericile protestante, anglicană şi coptă, şi într-o măsură mică, în Biserica romano-catolică.

    O altă metodă este încingerea. Fie că slujitorul încinge pâinea euharistică în vinul euharistic, întroducând-o în gura cuminecantului, fie că credinciosul primeşte pe palme pâinea, apoi o încinge el însuşi în potir, şi astfel o consumă. Această metodă e cea mai practicată în Bisericile tradiţionale. În Bisericile ortodoxe de rit bizantin, e folosită atât la Ierusalim, cât şi în Franţa. În România, Biserica Greco-Catolică foloseşte tot această metodă, mai puţin în Maramureş la ruteni.

    O a treia metodă e cuminecarea cu linguriţa. Această metodă se practică mai cu seamă în majoritatea Bisericilor ortodoxe de rit bizantin. Slujitorul pune pâinea euharistică în potir, apoi, cu o linguriţă, ia părticele înmuiate, şi se depune în gura cuminecantului. În anumite ţări, această metodă e interzisă de către măsurile sanitare civile.

    …………………………………………………………………………

    Filmul despre Abheda Yoga Academy si Kundalini varianta rezumată - (20 min) Dacă doriți, AICI puteți găsi filmul intreg...
  • Am facut un magazin online pentru yoghini - www.bms.life :
  • izoprene, pături, perne de meditație, cărți de yoga și nutriție, obiecte pentru yoga
  • apă minerala de calitate, sucuri naturale
  • hrană sănătoasă pentru yoghini, pâine, cereale, mezeluri de soia, miere
  • produse naturiste terapeutice
    Aici urmărim să avem
    TOT CE ARE NEVOIE UN YOGHIN
    Dacă tot avem nevoie să cumpărăm ceva
    mai bine cumpărăm de aici
    și ajutăm și magazinul și pe noi.